Arbore o altfel de picatura

Nicăieri, la nici o mănăstire, nu mai poţi sta atât de tihnit şi de împăcat afară, pe bancă, înconjurat de sfinţi, ca în superba nişă de la paraclisul hatmanului Arbore. Şi nu doar nişa – toată biserica răspândeşte un farmec sfânt, care te ţintuieşte locului şi-ţi picură veşnicie în suflet…

Luca Arbore, ctitorul acestei frumuseţi bucovinene, este cel care în 1497 a apărat Suceava timp de trei săptămâni împotriva leşilor şi tot el este cel ce timp de 37 ani a străjuit Cetatea de Scaun a Moldovei, până când, în 1523, „în luna lui aprilie, în cetatea Hârlăului, Ştefan Vodă [Ştefăniţă] au tăiat pre Arburie hatmanul, pe carile zic să-l fi aflat cu hiclenie” (Grigore Ureche).
Ca o ironie a istoriei, hatmanul a avut aceeaşi soartă ca şi a Sfântului Ioan Înaintemergătorul, iar hramul bisericii tocmai tăierea capului o pomeneşte, pe 29 august – zi în care meşterii au şi terminat zidirea, la anul Domnului 1503.
Şi se vede că au zidit cu jertfă şi rugăciune, pentru că lăcaşul este deosebit de zvelt şi elegant. Planul este triconc, dar cele două abside laterale ale naosului sunt, pur şi simplu, sculptate în grosimea pereţilor. Partea apuseană a bisericii are specificul ei: doar aici, în Arbore şi în Reuseni, o firidă mare înlocuieşte pridvorul. La început în nişă, pe o bară din lemn, clopotele bisericii chemau norodul la rugăciune, dar în ultima vreme aici se făceau parastasele morţilor. Cu totul deosebite, toate faţadele sunt netede, fără nişe sau firide – lucru rar întâlnit la bisericile şi mânăstirile noastre. Biserica este mică; există doar trei camere: pronaosul, naosul şi altarul. O inscripţie dinlăuntrul ei certifică faptul că Dragoş, fiului preotului Coman din Iaşi, a pictat biserica în anul 7049 (1541), la cererea Anei, nepoata (sau sora) lui Luca Arbore. Care Dragoş a furat verdele pădurilor împrejmuitoare şi l-a aşezat în raiul de la Arbore, „la loc luminat, la loc cu verdeaţă, de unde‑a fugit toată durerea şi-ntristarea”.
Dragosân introduce laicul în sacrul bizantin pictural. Este evidentă aici imixtiunea renascentistă timpurie în erminia bizantină, dar tocmai asta face Arborea irepetabilă, unică; frescele sale pline de viaţă te uimesc pur şi simplu. Nu am văzut nicăieri în bisericile ortodoxe chipul lui Iisus zugrăvit de o asemenea manieră. Nici scenele din timpul Calvarului nu sunt proprii picturii răsăritene, dar atmosfera de rugăciune nu este deloc tulburată; ba dimpotrivă, evlavia este aici la ea acasă.
Mergeţi la Arbore, căci veţi fi cuceriţi şi răsplătiţi înmiit de frumuseţea şi sfinţenia locului!

George CRASNEAN

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.