Athos: Lavra Sfântului Pavel

Mânăstirea Sfântului Pavel se află în sud-vestul peninsulei atho­nite, între Noul Schit şi Mânăs­ti­rea Dio­ni­siu, la vreo oră şi jumătate de mers pe jos de aceasta din ur­mă. Mânăstirea a avut mai multe hramuri, fiind închinată pe rând Mântuitorului, Maicii Domnului, Sfântului Gheorghe, pentru ca acum aici să se prăznuiască Întâmpinarea Domnului (2 februarie).

Ca şi Mânăstirea Simonopetra care nu este închinată Sfântului Apostol Petru (Simon Petru), aşa cum am arătat în numărul trecut, nici Mânăstirea Sfântului Pavel nu poartă numele Apostolului Pavel, cum am fi tentaţi să credem, ci al unui alt sfânt, ctitorul său, Cuviosul Pavel Xiropotamitul.
Deşi o tradiţie susţine că prima mânăstire aflată pe aceste locuri ar fi fost ridicată de un oarecare Ştefan încă din timpul împăra­tu­lui Constantin cel Mare, în cinstea Intrării Maicii Domnului în Biserică, ea nu este susţinută documentar. Unii datează mânăs­ti­rea încă din secolul 8, însă istoricii con­si­deră că aceştia fac o confuzie între Cuviosul Pavel, un pustnic care a trăit în aceste locuri în secolul 8, şi Cuviosul Pavel Xiropotamitul, contemporan al Sfântului Atanasie Athonitul, care a ctitorit şi Mânăs­tirea Xiropotamu şi care, în a doua jumătate a secolului 10, s-a retras în părţile acestea, construind aici o chilie.
Două secole de la fondarea ei nu avem nici o ştire despre mânăstire, pentru că pro­babil ea a rămas la statutul de chilie. În anul 1360, însă, doi monahi sârbi au cum­pă­rat-o şi, în 1394, ea figura în cel de-al treilea tipi­con al Sfântului Munte pe locul 18 din cele 25 de mânăstiri care fiinţau atunci. De atunci şi până prin secolul 17, Mânăstirea Sfân­tului Pavel va rămâne mânăstire sâr­beas­că. Aşa se explică de ce sigiliul mâ­năs­tirii are o dublă inscripţie: în slavonă şi în greacă.
După căderea statului sârb sub turci, singuri sprijinitori ai Orientului ortodox au rămas binecredincioşii voievozi români din Moldova şi Ţara Românească. Unii istorici sus­ţin că legăturile Mânăstirii Sfântului Pavel cu Ţările Române datează încă din timpul lui Vlad Călugărul. Ştim însă sigur că Ştefan cel Mare a construit aici pe la 1500 un ape­duct, un bap­tisteriu şi o moară, iar în 1501, boierii Cra­ioveşti au stabilit un ajutor anual de 2000 de aspri. Cucernicul şi milostivul domn Neagoe Basarab este ctitor şi aici. În afa­ră de ajutorul pe care l-a dat tuturor mâ­năs­tirilor athonite cu prilejul sfinţirii ctitoriei sale, Mânăstirea Curtea de Argeş, el a edifi­cat în 1522 pentru Mânăstirea Sfântului Pavel impozantul turn de apărare care se vede până astăzi.
Direct sau ajutând metoacele pe care Mâ­năstirea Sfântului Pavel le avea în Ţările Române, s-au aşezat între ctitori şi Radu Vodă, Alexandru Iliaş, Matei Basarab şi nu în ultimul rând Constantin Brâncoveanu, care „a adăugat în vestul mânăstirii o aripă ie­­şită în afară cu chilii, o trapezărie şi o ca­pe­lă boltită”. Tot Sfântul Constantin Brân­co­veanu a înălţat mai mult turnul de apărare ridicat de Neagoe Basarab. De fapt, prin am­ple­le lucrări pe care voievodul le-a făcut aici, el a fost confundat cu întemeietorul mânăs­tirii. Portretul său, dimpreună cu Doamna Maria, se găseşte de altfel în paraclisul Sfin­ţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Aşa cum arată astăzi, mânăstirea este un mozaic arhitectural din diverse epoci: latura de nord din secolul 15, turnul de apărare de la începutul secolului 16, trapeza renovată la începutul secolului 18, iar restul construcţiilor fiind rezultatul renovărilor din secolele 19 şi 20. Biserica centrală a fost re­clădită din blocuri masive de marmură, în­tre 1839 şi 1844, şi în afară de ea în mâ­năs­tire mai sunt alte 12 paraclise.
Mânăstirea Sfântului Pavel păstrează într-o bibliotecă bine organizată aproape 500 de manuscrise, dintre care unele pe pergament, şi alte circa 13.000 volume de carte tipărită.
Între cele mai de preţ odoare ale mânăs­tirii sunt două bucăţi din lemnul Sfintei Cruci şi vesita icoană a Maicii Domnului numită „Oglinda”, care a aparţinut Teodorei, soţia împă­ratului bizantin Teofil Ico­noclastul (829- 842). Această icoană era icoana în faţa că­reia se ruga evla­vioasa împărăteasă în ascuns de soţul ei, ultimul prigonitor al icoa­nelor. Pe spatele ei era o oglindă, de unde şi numele, iar îm­pă­ră­teasa o întorcea după ce îşi făcea rugăciunile, aşa încât nimeni nu bănuia că oglinda din perete era de fapt o icoană.
Mânăstirea păstrează cu evlavie şi părţi din sfintele moaşte ale mul­tor sfinţi, între care Sfintele Muceni­ţe Nim­fodora, Mitrodora, Fevronia, Mari­na, Sfântul Ierarh Antim, episcopul Nico­mi­diei, precum şi Sfinţii Ioan Gură de Aur, Va­sile cel Mare, Grigorie Teologul, Evan­gheliştii Luca şi Matei, Apostolul Filip, Maxim Mărturisitorul, Ioan Cu­cu­­zel, Lazăr cel a patra zi înviat din morţi, Artemie, Gherasim din Kefa­lonia, Nectarie de Eghina, Împăraţii Constantin şi Elena, Teofana, Ioasaf al Indiei, Elefterie, Marele Mucenic Gheorghe sau Ioan Rusul.
Cel mai de preţ odor al mânăstirii rămân însă darurile magi­lor. Aurul, smir­na şi tă­mâ­ia pe care ei le-au adus prun­cu­lui Hris­tos se gă­sesc, începând din secolul 15, la Mâ­năs­ti­rea Sfân­tu­lui Pa­vel. Acestea se păs­trau într-o biserică din Constantinopol, însă o da­tă cu căde­rea lui sub turci, şi această bi­serică a fost prădată. Ele au ajuns apoi în posesia Marei Brancovici, soţia sulta­nu­lui Murad al II-lea şi mama lui Ma­ho­med al II-lea Cuceri­torul. Mara era fiica craiului Serbiei şi, deşi a fost dată de soţie sultanului în urma înfrângerii tatălui său de către turci, ea şi-a păstrat credinţa ortodoxă. Mai târziu, în 1470, ea a dus personal darurile magilor şi alte odoare la Mânăstirea Sfântului Pavel, însă tradiţia ne spune că, o dată ajunsă în portul mânăstirii, coborând pe mal, cam la jumătate din drumul ce îl avea de mers, a auzit o voce de femeie care i-a spus: „Opreşte-te! Aici este altă împără­teasă, Năs­cătoarea de Dumnezeu, ocro­­titoarea Sfân­tu­lui Mun­te!”. Auzind acestea, Mara Bran­covici s-a înspăi­mân­tat, a dat darurile şi a pă­răsit în grabă Athosul. Pe lo­cul ace­lei minuni s-a ridicat un paraclis.
Sub jurisdicţia Mânăstirii Sfântului Pavel sunt două mari schituri: Noul Schit şi Schitul Românesc „Sfântul Dimitrie” Lacu, însă despre schituri vom vorbi separat, după pre­zentarea tuturor celor 20 de mânăstiri din Sfântul Munte.

1 comment on “Athos: Lavra Sfântului Pavel

  1. lupu gheorghe noiembrie 5, 2017 at 14:43 - Reply

    Foarte frumos a-ti prezentat articolul.Va multumesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.