BETLEEM – LEAGĂNUL LUI DUMNEZEU

În părţile Betleemului (locuit azi de mulţi arabi creştinaţi) păstorii îşi mai pasc turmele ca pe vremea lui Iisus. Oraşul nou pare o glumă a timpului, străină şi de duhul pămîntului, şi de sufletele oamenilor. E mai multă umanitate pe cîmpurile golaşe, pe unde ţipă mieii, sau în pieţele pestriţe, pe unde negustorii şi meşteşugarii îşi laudă marfa într-o pitorească devălmăşie, decît în clădirile de beton şi sticlă, mereu mai semeţe şi mereu mai egale. Pe Cîmpul Păstorilor, la ceas de seară, se mai aude parcă zvon îngeresc, iar soarele pare să-şi smerească apusul dinaintea Răsăritului de Sus, a Soarelui Dreptăţii, Care S-a ridicat din ieslea veacului acestuia ca să ne poarte spre Împărăţia veacului ce va să vie.

Taina Betleemului

Pentru că este aşezat în Galileea, provincie socotită mărginaşă şi cu sînge cam amestecat, iudeii se îndoiau că din Nazaret ar putea să iasă vreodată ceva bun. Iar Betleemul, deşi aflat în Iudeea, nu departe de Ierusalim, părea şi el un loc umil şi uitat de lume, locuit de păstori săraci – şi cu duhul, şi cu punga. Dar iată că, urmînd nu socotelii oamenilor, ci înţelepciunii Duhului Care a grăit prin prooroci, Mesia, Hristosul („Unsul”) lui Dumnezeu, avea să-Şi tragă obîrşia din Nazaret şi să se nască în Betleem, arătînd o dată mai mult că Dumnezeu alege adeseori pe cele de jos ale lumii spre a le da de ruşine pe cele de sus, şi pe cele care se socot de puţin preţ, ca să le certe pe cele care se fălesc. Despre Betleem (numit mai dintîi Efrata) nu zisese oare Miheia proorocul: „Şi tu, Betleeme Efrata, deşi eşti mic între miile lui Iuda, din tine va ieşi Stăpînitor peste Israel, iar obîrşia Lui este dintru început, din zilele veşniciei” (5, 1)?

Cînd Dumnezeu Se face om

Aflîndu-se pe drum* şi venindu-i sorocul, aici, în Betleemul Iudeei, a găsit adăpost Sfînta Fecioară, într-o peşteră folosită ca iesle (tradiţia populară i-o atribuie legendarului Crăciun); aici, pe paie curate şi sub suflarea caldă a vitelor, s-a născut Dumnezeu cu scîncet de prunc omenesc; aici, miraţi în buna lor simplitate, au fost vestiţi ciobanii prin înger că s-a născut Mîntuitorul lumii, şi mare a fost bucuria lor; aici, călăuziţi de stea, au venit şi s-au închinat Magii de la Răsărit (pe care tradiţia îi numeşte Balthazar, Gaspar şi Melchior), aducîndu-şi darurile lor de aur, smirnă şi tămîie, ca pe un prinos al înţelepciunii păgîne adus Adevărului întrupat; şi de aici a pornit, la porunca nebunească a lui Irod, masacrul celor 14.000 de prunci de parte bărbătescă, de la 2 ani în jos, pe care Biserica îi pomeneşte la 29 decembrie. De toate acestea ne dau mărturie Evangheliile, făcînd din umilul Betleem (în folclorul nostru: „Vicleim”, „Viflaim”) leagănul pămîntesc al lui Dumnezeu.

Minunata dăinuire

Pe toate aceste locuri încărcate de sfinţenie, evlavia creştină a ridicat de-a lungul veacurilor lăcaşuri de pomenire, pe care pelerinul le calcă astăzi înfiorat. La Beit Sihur, la răsărit de Betleem, pe Cîmpul Păstorilor, se înalţă biserica sub care se adăposteşte Grota Păstorilor. Mult mai impozantă este Bazilica Naşterii, ce adăposteşte Grota Naşterii şi al cărei ansamblu acoperă aproximativ 12.000 de metri pătraţi. Prima biserică a fost construită aici de către Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena (secolul IV), dar ea a fost distrusă în parte de o răscoală a samarinenilor din secolul VI. Biserica actuală a fost ridi¬cată de împăratul Iustinian, către anul 530. În fîntîna baptismală din absida sudică se zice că ar fi căzut steaua magilor. Din secolul XVIII, o mare stea de argint marchează locul naşterii minunate, purtînd următoarea inscripţie în limba latină: HIC DE VIRGINE MARIA JESUS CHRISTUS NATUS EST („Aici din Fecioara Maria s-a născut Iisus Hristos”)**. Alături de Biserica Naşterii, romano-catolicii au zidit în 1881 o altă biserică, închinată Sfintei Ecaterina (sărbătorite chiar cu o lună înainte de Crăciun, pe 25 noiembrie).

zzzzzzzzzzzzzzzzzzzzjffr
În secolul VII, majoritatea bisericilor din Ţara Sfîntă au fost distruse sau profanate de către persani. Se spune că Biserica Naşterii a scăpat neatinsă deoarece pe mozaicul aflat atunci pe faţada ei erau înfăţişaţi cei trei Regi-magi, prosternaţi în faţa Pruncului şi îmbrăcaţi chiar în straie persane, încă lesne de recunoscut… Dar nu numai de păgîni a păzit Dumnezeu biserica, ci şi de stihii (incendii, cutremure), de care a fost în multe rînduri încercată.
Oricum, supravieţuirea vieţii creştine în acele locuri bîntuite de necreştini timp de două milenii reprezintă în sine un miracol dumnezeiesc, iar de n-ar fi oamenii, pietrele ar striga Adevărul şi Slava Dumnezeului celui Viu, Care S-a făcut om pentru ca şi omul să se facă dumnezeu, şi toţi să fim una în Hristos, Cuvîntul cel fără de moarte.

Răzvan CODRESCU

* Iosif şi Maria plecaseră din Nazaret spre Ierusalim, să se înfăţişeze la marele recensămînt poruncit de autorităţile romane. Pentru detalii biografice despre Maica Fecioară, a se vedea volumul „Pe urmele Maicii Domnului. Din viața, cultul și minunile Născătoarei de Dumnezeu”, texte apărute în revista „Lumea Credinței”, alese și îngrijite de Răzvan Codrescu, Editura Lumea Credinței, București, 2014.
** Se pare că steaua de argint a fost donată, în anul 1717, de fanariotul Nicolae Mavrocordat (1680-1730), de două ori domn al Moldovei şi de două ori domn al Ţării Româneşti (între 1709 şi 1730).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.