Câmpul lui Mihai

Fiecare colţ din acest pămînt românesc bincuvîntat de Dumnezeu vibrează neîncetat, mustind adînc de istorie bi-milenară neîntreruptă, revelînd tuturor frumuseţea unică a acestui „picior de plai” şi „guri de rai”. Un astfel de topos nepămîntean parcă se află lîngă Turda, străvechea Potaissa de altă-dată, pe cîmpia cu acelaşi nume, unde, cu mai bine de patru veacuri, trupul falnic al Voievodului Mihai Viteazul „a căzut ca un copaciu”, cum frumos glăsuieşte cronicarul. Nu întâmplător locul unde a căzut victimă trădării generalului Basta şi a nemeşilor unguri se se numea în Evul Mediu şi Câmpul lui Mihai: pentru că aici venise să facă popas după strălucita victorie de la Guruslău, în drum spre Cetatea Făgăraşului unde i se afla familia.

În dor de nemurire, Doamna Stanca, soţia Voievodului, a reuşit să realizeze ulterior (cu învoirea principelui Gabriel Bathori) în anul 1613 o capelă în stil bizantin ca semn al neuitării faptelor sale, dar era prea puţin faţă de ceea ce a însemnat personalitatea lui Mihai Viteazul pentru istoria neamului românesc. De fapt nici condiţiile vremii nu erau propice pentru ridicarea unui astfel de mormânt, pentru că stăpânirea de atunci era ostilă unei asemenea eternizări a acestei figuri marcante ce a lăsat o dîră luminoasă în trecutul glorios al acestui popor.

Chiar crucea de piatră plantată mai tîrziu ca semn al pietăţii faţă de domnitor a fost defăimată, inserată cu înscrisuri jignitoare, încât însăşi existenţa sa era periclitată. La sfârşitul secolului al XIX-lea, preotul Vasile Moldovan din comuna Mihai Viteazul a reuşit să cumpere terenul unde era amplasat mormântul, pentru a-l feri de batjocura duşmanilor.

În anul 1923 Societatea Femeilor Ortodoxe din Turda, cu sprijinul Societăţii Mormintele Eroilor din Bucureşti, a înălţat pe locul supliciului, în locul crucii de lemn de stejar şi a îngrăditurii de până atunci, o frumoasă troiţă lucrată în cel mai frumos stil românesc, care se păstrează astăzi la Muzeul de Istorie din Turda.

În data de 8 mai 1977, la Centenarul Independenţei de Stat a României, s-a reuşit ca un proiect ambiţios să fie concretizat pe locul pătimirii Voievodului. În acea zi de duminică s-au desfăşurat festivităţile prilejuite de dezvelirea impunătorului obelisc, operă a sculptorilor Marius Butunoiu şi Vasile Rus Batin. Este înalt de 1601 cm, în formă de sabie, având baza în triunghi echilateral, executată din piatră de travertin şlefuită, aşezat pe un soclu de formă circulară, fiind susţinut de trei contraforţi, fiecare împodobit cu una din cele trei steme româneşti, executate în plăci de marmură albă. Aceste elemente plastice şi decorative reprezintă simbolul unirii celor trei ţări române. Pe obelisc, în partea din faţă, se află efigia de bronz cu chipul lui Mihai Viteazul, donaţie a Studioului de Creaţie Plastică al Armatei.

În partea dreaptă a obeliscului se află mormântul Voievodului, executat din marmură albă de Ruşchiţa, decorat cu flori de acant, acoperit de o lespede pe care este reprezentată în basorelief stema ţărilor române unite. Totul este aşezat pe un soclu dreptunghiular, din tuf vulcanic, cu o rampă înclinată de acces spre mormânt, dăruind măreţie întregului ansamblu. Placa funerară are sculptată sigiliul lui Mihai Viteazul şi inscripţia: „Aici odihneşte Mihai Viteazul (1593 – 1601), Domn al Ţării Româneşti, al Ardealului şi a toată Ţara Moldovei”. În jurul pisaniei sunt înscrise localităţile principale în care voievodul a purtat luptele sale eroice: Nicopole, Sadova, Călugăreni, Şelimbăr, Miraslău, Guruslău.

După un sfert de veac, mai precis pe data de 10 septembrie 2002, la iniţiativa Înalt Preasfinţitului Arhiepiscop Bartolomeu Anania, a fost pusă piatra de temelie a Mănăstirii Mihai Vodă–Turda. S-a considerat imperios necesar ca pe locul sacru unde a fost ucis ca martir al neamului Marele Voievod Mihai Viteazul să se înalţe un aşezămînt mănăstiresc, în care să se oficieze necontenit rugăciuni în memoria Domnitorului Unificator de Ţară şi a tuturor eroilor şi martirilor care şi-au dat viaţa pentru neam şi glia străbună.

Planurile întregului proiect au fost realizate voluntar de experimentatul arhitect Romulus Zamblău din Cîmpia Turzii.

În acest moment biserica mănăstirii, un veritabil monument de arhitectură, este edificată, fiind pregătită pentru stratul de pictură în tehnica frescă sau pentru mozaic. Este lucrată în stil bizantin, cu borduri de cărămidă în exterior, acoperişul învelit în tablă de cupru, iar pe frontispiciu s-a realizat de firma Artgeorgies din Iaşi un superb mozaic ce reprezintă pe Maica Domnului şi Sfinţii Arhangheli, protectori ai lăcaşului monahal. Mănăstirea Necropolă va păstra peste veacuri candela neuitării aprinsă, întru cinstirea unuia din cei mai de seamă bărbaţi ai acestei glii străbune, ce şi-a împlinit fie şi numai trecător „pohta ce-a pohtit”, unirea sub un singur sceptru a celor trei provincii româneşti.

De asemenea, unul din cele patru corpuri de chilii laterale proiectate este realizat, fiind prevăzut şi cu un paraclis interior. Utilităţile sunt instalate deja, în prezent lucrîndu-se la celelalte corpuri de chilii, clopotniţa fiind proiectată a fi amplasată în faţă, aşa cum a fost de fapt în planurile originale.

Se intenţionează realizarea în copie fidelă a bisericii Mihai Vodă din Bucureşti, ctitoria Voievodului din 1951, pe vremea cînd era ban al Craiovei.

Lucrările de construcţie a Sfintei Mănăstiri Mihai Vodă Turda au fost încredinţate destoinicului şi experimentatului paroh de la Oprişani II, părintele Vasile Ştiopei, „Meşterul Manole al Turzii”, a cărui zel misionar şi rîvnă nemăsurată pentru Biserică şi Neamul românesc au făcut să răsară pe acest loc de martiriu o nestemată arhitectonică de o valoare spirituală şi istorică inestimabilă.

Sfînta Mănăstire a fost pusă sub ocrotirea Sfinţilor Voievozi fără de trup Mihail şi Gavril, prăznuiţi pe 8 Noiembrie. A fost numită şi stareţa acestui aşezămînt monahal în persoana Monahiei Meletina Morozan, licenţiată a Facultăţii de Teologie Ortodoxă Română din Cluj Napoca, Secţia Patrimoniu Cultural, iar ca duhovnic a fost ales Preacuviosul Ieromonah Serafim Cruceanu, închinoviat la Mănăstirea Nicula. Mica obşte s-a instalat de curînd la mănăstire, începîndu-se efectiv viaţa călugărească în acest aşezămînt monahal.

Dorin Sas