LOADING

Type to search

Pelerinaje

Evanghelia din Catacomba

Share

Supranumit Mica Vienă, Rusciucul aduce mai degrabă a oraş oriental. „Măcar un drum până la Ruse” – iată visul multora dintre români, înainte de 1989. De atunci, unii au colindat „mări şi ţări”, în vreme ce alţii şi-au văzut creştineşte de datoriile lor. Un drum până acest oraş de la Dunăre, chiar şi astăzi, vă asigur, nu este fără de folos.

Sute de ani, Ruse s-a numit… Giurgiu

„Ruse a fost multă vreme cel mai mare oraş din Bulgaria, depăşind ca număr de lo­cuitori Sofia şi Varna. Se mândreşte cu cel mai înalt turn de televiziune din Balcani – 210 m.. Este cel mai mare port dunărean al ţării” – iată doar câteva din „calificative­le” oraşului, aflate îndată ce ai trecut gra­ni­ţa. „Din Ruse se văd chiar şi Munţii Car­paţi. Trebuie doar să veniţi la turn. La înăl­ţimea de 107 m. există o platformă… Vezi Bucureştiul ca în palmă!”. Contra cost, „ghidul” este gata să ne însoţească „la turn”. Refuzăm însă. În drum spre Catedrala oraşului ne oprim totuşi la Muzeul de Istorie. De la înfloritoarea cetate romană Sexaginta Prista, printre exponate, ne trezim la… Giurgiu. Poate că e o greşeală de tipar! Ne ajută unul dintre muzeografi: „Nu! Multă vreme, oraşul nostru s-a numit pur şi simplu Giurgiu ori Iorgovo – acelaşi lucru. Forma un singur oraş cu actualul Giurgiu de pe malul românesc al Dunării. Cronica lui Ahmed Meşri, precum şi multe din hărţile vechi, pentru o lungă perioadă, reţin oraşul sub acest nume”. Ar fi fost multe de povestit. Ne grăbeam totuşi…

Ţvetlana? Nu, Florica!

La exterior, Catedrala Mitropolitană, pare o modestă biserică de ţară. Ca să ne convingem că am ajuns unde trebuie, mergem să întrebăm. „Furăm” din mers numele doamnei de la pangar – Ţvetlana. „Tanti Ţvetlana, aici e Mitropolia”? „Tuk (aici). Dar de ce nu vorbiţi în româneşte? V-am auzind vorbind… Nu sunt Ţvetlana. Mă cheamă Florica”. Mă întorc către însoţitorii mei. „Sigur suntem în Giurgiu. Hărţile de la muzeu sunt bune”. Tanti Florica este născută în Turtucaia. Are rude peste tot în ţară, „şi la Craiova”. Locuieşte în Ruse de 50 de ani. Ne spune că în acte, „pe vremea românilor”, se numea Florica. Când a primit noul buletin, i s-a tradus numele în bulgăreşte – Ţvetlana. „Vin mulţi români la Mitropolie, mulţi români!” – ne spune dânsa plină de încântare. Ne prezintă apoi unui părinte tânăr. „Nu d’alta, măi copiii mamei, dar astăzi vă puteţi închina la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului! La noi icoana stă mereu în altar. Se scoate doar la praznice”.

Mitropolia – Catacombă
Coborâm câteva zeci de trepte şi ne trezim, dintr-odată, într-o tainică biserică, destul de încăpătoare. E linişte în jur. Timp prielnic de rugăciune. Părintele ne conduce în faţa altarului, la icoană. Aflăm că până la prânz s-au închinat Maicii Domnului sute de credincioşi. Catacomba, după unii istorici, datează din secolul al 5-lea. După alţii, din perioada stăpânirii turceşti, când bisericile trebuiau să fie cât mai joase, chiar îngropate în pământ. Pe atunci trasul clopotelor era interzis. „Date certe despre întemeierea Bisericii aflăm din Evanghelie”, ne informează un alt părinte întâlnit în această misterioasă catacombă. „Părinte, ne interesează date despre întemeierea Bisericii Sf. Treime, în care ne aflăm acum, nu despre Biserică, în general”. „Nu, nu, despre Biserica noastră scrie în Evanghelie!”. Nu mai înţelegem nimic. Cum să scrie în Evanghelie despre Catacomba din Ruse? „Să vedem Evanghelia”. „Este la muzeul Bisericii” – ne răspunde părintele. Evanghelie, muzeu, catacombă!… Am devenit nerăbdători.

Mai mult, Evanghelia e românească!

La suprafaţă, în stânga şi în dreapta intrării, se află două paraclise, ambele ctitorite, pe la 1885, de către Zafir Saroglu, un mare bogătaş, originar din Ruse. Unul dintre ele este închinat Sf. Chiril şi Metodie. Celălalt, în prezent dezafectat, a purtat hramul Sf. Alexandru Nevski. În locul paraclisului s-a organizat un muzeu al Catedralei. Odăjdii, manuscrise, cărţi vechi, icoane, obiecte de cult… Muzeu în adevăratul sens al cuvântului. Pentru noi, românii, acesta este deosebit de important. Aici se află un exemplar din Liturghierul lui Macarie tipărit la Târgovişte, în 1508. Liturghierul este singurul păstrat în ţara vecină, de la sud de Dunăre. Tot în muzeu întâlnim câteva odoare bisericeşti, provenite din Braşov, lucrate cu măiestrie pe la 1839. Ajungem în faţa unei Evanghelii, manuscris de secol 16, legat în scoarţă şi piele. „Taina” Catacombei se dezleagă aici. La sfârşitul uneia din Evanghelii, cu litere mărunte, se află o însemnare privitoare la întemeierea bisericii. Reţinem anul: 1638 – 7146 de la întemeierea lumii. Sub an, o altă mână a trecut 1632 – probabil anul începerii zidirii Bisericii. Manuscrisul provine din Ţara Românească.

Popa Dobrotă din Urluieni

Bunele relaţii ale lui Matei Basarab cu turcii i-au permis domnului muntean să înalţe mai multe biserici pentru creştinii de la sud de Dunăre. Amintim doar pe cele din Sviştov şi Vidin, ctitorii însemnate ale evlaviosului domnitor. Poa­te că şi în acest caz ne aflăm în faţa unei ctitorii a lui Matei Basarab. Iată doar două indicii: 1. La sfârşitul Evangheliei după Matei, în manuscrisul pomenit mai sus, cu aceleaşi litere mărunte, întâlnim o altă însemnare: „Această Tetraevanghelie a împodobit-o preotul Dobrotă din Urlu­ieni. Şi mai am şi alt nume… fraţii să mă pomenească. Eu sunt păcătos şi nevrednic, aşa şi cerem… Domnului Dumnezeu şi Preacin­stitei Maici a lui Dumnezeu”. Misteriosul preot Dobrotă din Urluieni (localitate aflată la întretăierea judeţelor Argeş şi Teleorman), prin broderiile sale, se vădeşte a fi un desăvârşit artist de secol 16. 2. Prima biserică de aici, înglobată în cea actuală, este asemănătoare ca stil cu cea de la Sviştov (o semi-catacombă în care se află şi portretul lui Matei ­Basarab).
Am plecat spre casă cu gândul la tainica Evanghelie românească ce a luminat timp de veacuri creştinilor din Ruse. Merită drumul?

Gheorghiţă CIOCIOI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *