Pelerini la Gledin. Amprenta Învierii

 150px-Stanislavski_Constantin-1

Creştini din Gledin au venit la noi, la Floreşti, la un botez. Au fost foarte fericiţi să îl vadă  pe sfântul lor în bisericanoastră. Veneau tocmai din partea de răsărit-miază-noapte a Ardealului, de la poalele muntelui Poiana Tomii, din Călimani, din Ținutul Colinelor. Biserica din localitatea Gledin amintește de renumita Mănăstire Ruga, dărâmată cu tunul de austrieci (1763), unde a făcut ucenicia Sfântul Cuvios Ierarh Pahomie. De notat că schitul din Forța (Monor) a luat naștere, prin strămutarea Mănăstirei Ruga, care avea să devină ulterior mănăstire, ce a durat până la secularizarea acesteia (1850), fiind dărâmată. Pe lângă Sfântul Pahomie, tot la Gledin s-au născut: Grigore Țâra (n. 7 decembrie 1943) specialist în matematică, informatică și autor, Grigore Toma (1887–1968), învățător (1911–1919), publicist și autor, Romul Cincea (1869–1911), primul învățător calificat (1892–1911), Emil Păcurariu (1907–1983), învățător (1925–1971), George Țâra, învățător în Șieu, Ioan Vlaic, autor. Străjerul Năsăudului are mulţi „nepoţi”… Acest cuvios este înrudit spiritual cu Atanasie Todoran (de peste deal, din Bichigiu), cu Vasile de la Poiana Mărului (marele ascet care repeta cu blândeţe: „Dacă nu ai un duhovnic, să îl cauţi plângând”), dar mai ales cu marii sfinţi ai ortodoxiei fără frontiere: Ivan Serghiev (Ioan de Kronstadt, luminat în chip deosebit în tinereţe cu darul cunoaşterii), Teofan Govorov (Zăvorâtul), Serafim de Sarov (vindecat de către Maica Domnului), Ioan Maximovici (cel ce opreşte taifunul în Orient şi salvează mii de creştini), Tihon de Moscova (cel mai mare patriarh slav), Tihon Zadonski (autor de rugăciuni ardente), Nicolae Velimirovici (mare rugător „pe malul lacului”, în linişte absolută), Iustin Popovici (de la Celje), Tadei stareţul (de la Vitovniţa), marii duhovnici Paisie, Porfirie şi Iacov Tsalikis şi dragii noştri „bunici” din cer Arsenie Boca, Arsenie Praja, Dometie Manolache, Iustin Pârvu… În această „ligă” jubilează Gledinul, între îngeri şi sfinţi. O bucată de veşnicie, udată de lacrimile de pocăinţă ale cuviosului. Prin acest sfânt ne recâştigăm identitatea, ne clarificăm scopul vieţii noastre şi ne facilităm accesul către lumina Celui nevăzut.

O viaţă dedicată lui DumnezeuGledin, pământ sfințit de rugăciunile duhovnicului Pahomie. Un părinte ardelean, ce a slujit mult timp în Moldova cu multă râvnă și cu multă dragoste pentru Dumnezeu. Un monah cu viață îmbunătățită, care își dăruiește sufletul Creatorului. Fuge de funcții de conducere, de mândrie, de laude. Vrea doar simplitate și rugăciune. Este silit să devină stareț, așa că face ascultare, se smerește.
Nu împlinise 30 de ani când devine egumen la Neamț, dar avea prestanța omului lui Dumnezeu. Calm, răbdător, curajos, un învățător exemplar pentru ceilalți călugări. Un model pentru mireni. Un discipol autentic al Capului Bisericii, Iisus Hristos. Până la Pahomie, majoritatea călugărilor confundau pelerinajul cu turismul de afaceri. Mergeau la Moscova sau la Kiev doar pentru cărămizi, donații, facturi, registre. Veneau cu tezaure înapoi, cu griji, cu decontări, cu rapoarte. Pahomie schimbă macazul. El își caută duhovnic, doar e păcătos. Nu poate rata întîlnirea cu părintele Dimitrie al Rostovului, al doilea Gură de Aur. Nu caută senzaționalul, ci sfatul, povața, îndrumarea, deprinderea metodei ascetice. Părintele Dimitrie îi dăruiește ucenicului Pahomie o culegere patericală, decisivă pentru predicile viitoare, izvor de învățătură și de viață sfântă. Se bucură și de atenția și de sfaturile părintelui cărturar Ioan Maximovici de Cernigov.
Părintele Pahomie caută liniștea, isihia, reculegerea, meditația, contemplația, întâlnirea cu Dumnezeu. Și nici un explorator perseverent nu a fost refuzat până acum. Duce viață de sihastru la Muntele Chiriacului, unde aplică ce a învățat în Rusia (nu fusese acolo în leisure holiday). Există locuri încărcate de har și există oameni deosebiți, încărcați de har. Când aceste două elemente se unesc, se formează o gură de rai, o trambulină ce zvârle păcătoșii spre căință. În chilia luminoasă e vizitat de niște boieri ce se rătăciseră la o vânătoare (caz similar cu Sfântul Ioan de Rila, Bulgaria). Aceștia sunt deosebit de impresionați de marele duhovnic, încât intervin pe lângă domnitor să îl numească pe Pahomie în scaunul vacant al episcopiei Romanului, iar nu pe ierarhul de Rădăuți, potrivit cutumei. Părintele Pahomie face ascultare din nou, dar nu se implică defel în jocurile politice (Domnitorul Mihai Racoviță își făcuse iluzii că se va folosi de relațiile lui Pahomie cu Rusia). Noul episcop va semna episcop de Roman și Galați, deși Galațiul era sub turci, împreună cu Brăila (nu renunță la credincioșii de acolo, care aveau nevoie de Biserică, de preoți, de slujbe, de rugăciuni și de un vlădică apărător, străjer, gardian).

Se retrage din scaun, nu pentru că puterile fizice i se epuizaseră, ci pentru că dorea liniștea. Făcuse ascultare, ajutase pe foarte mulți din poziția de episcop, dar acum trebuia să se retagă în sihăstrie. În motivarea retragerii, Pahomie scrie: M-am prostitu de bună voie, socotind că trece lumea și toate ale lumii ca umbra. Demult vroia să se retragă, dar nu a putut fugi ca un laș. Și-a terminat proiectele filantropice, și-a orânduit bine casa (asemenea tânărului care nu se poate călugări dacă trebuie să îngrijească o mamă bolnavă).

Socialul, mărturisire a ÎnvieriiÎn fiecare Prier, îți chemi ucenicii la rugăciune pe meleaguri bistrițene. Din Gledin-ul ceresc, veghezi și acum turma ta, părinte străjer! Sfinte Pahomie, ajută-ne să alungăm de la noi deznădejdea! Roagă-te pentru izbăvirea noastră. Mijloceşte în faţa Împăratului Ceresc iertare pentru nerâvna noastră, pentru nepăsarea şi lăcomia noastră. În Gledinul ceresc, lucrurile sunt clare. Aici, pe plan terestru, nu oscilăm, ci activăm în socialul amprentat de Înviere. Mihai Eminescu este cel mai „tare” gazetar contemporan, făcând o adevărată teologie socială, în spiritul cuviosului: „Nimic nu e mai periculos pentru conştiinţa unui popor decât priveliştea corupţiei şi a nulităţii recompensate […]. Această privelişte îi ia poporului încrederea în valoarea muncii şi în siguranţa înaintării prin merit. Dându-le zilnic exemplu că, fără a şti ceva şi fără a fi muncit, cineva poate ajunge bogat şi om cu vază […] contagiul intelectual devine din endemic epidemic, trece de la restrânsul grup […] la grupuri din ce în ce mai numeroase de cetăţeni.” Asta spun toţi cuvioşii ca sfat de îndreptare, ca schimbare totală a vieţii.
Actualizând tema, avem multe de resuscitat în conştiinţa noastră. Lucrurile trebuie modificate în profunzime, nu doar la suprafaţă. Nu vrem să salvăm doar aparenţele, ci să ne salvăm pe noi, ca persoane, ca neam, cu ajutorul Sfântului de la Gledin. În 2014, teologia socială este actualizată de către Radu Preda, tot în asentiment patristic: „Moştenirea cea mai consistentă lăsată de comunism: confuzia planurilor. Revizuirea textului legii fundamentale, la care tocmai se lucrează, pentru a nu mai aminti de discuţiile în jurul noilor instrumente de judecată penală, arată din plin rezistenţa mentalităţii furtului colectiv. Nimic nu uneşte oameni diferiţi atât de strâns precum infracţiunea. Dincolo de partide, ideologii, educaţie sau gusturi, toţi se simt solidari. Până la ultimul. Cel care nu fură este demascat, terfelit, ponegrit. A nu participa la acţiunile haitei reprezintă o declaraţie de război, o provocare. Curată obrăznicie. La furt nu există alternativă. Ieşirea din anonimat are efecte contradictorii. Cei avuţi în vedere oscilează între uimire (cine, eu?!) şi revoltă (dar de ce eu?). Avem ocazia să intrăm într-un univers sufletesc contorsionat. Pe de o parte, prin modul public de manifestare, mulţi nici nu mai fac efortul de a ascunde cât de bine o duc. Că au dat un tun. Găinari sau speculanţi, abonaţi la contracte cu statul sau simpli intermediari, fauna aceasta este egal răspândită în teritoriu. Pe de altă parte, la momentul adevărului, aceiaşi şmecheri leşină, îşi plâng soarta şi amintesc printre sughiţuri de copiii lăsaţi acasă.” Numai Raiul nu îl poţi fura aşa, pe Dumnezeu nu Îl poţi trişa. E Singurul.


Învierea ne transformă viaţa

Asta a înţeles Sfântul Pahomie. Învierea a devenit cheia vieţii sale. Cuviosul s-a dedicat imitării Celui ce a înviat, sfărâmând peceţile morţii. A realizat semnificaţia Învierii pentru fiecare om, şi-a dat seama cât de valoros este sufletul şi s-a lăsat găsit de Biruitorul iadului. A scăpat din infernul patimilor. Singurul lui război a fost despătimirea, lupta cu propriile patimi. Harul divin a asigurat ulterior iluminarea şi desăvârşirea. Dar nu a cedat în lupta cu ispita, ci a câştigat în echipă cu Cel înviat. Celor care se rugau, dar nu se luptau pentru schimbarea lor profundă, sfântul le atrăgea atenţia că pierd vremea cu bolboroseli deşarte. În fiecare dintre noi locuieşte puterea lui Hristos Înviat. Această credinţă amprentează până şi gândurile noastre. Fără Cel înviat nu putem face nimic. Fără ca Duhul Lui să ne călăuzească, rătăcim în cerc (40 de ani în deşert).

Am primit viaţa în dar, iar instrucţiunile de folosire sunt în Biblie.

 Fără Scriptură, nu avem reper, nu putem fi ghidaţi spre lumina sfinţilor. Cuviosului Pahomie i-a fost de ajuns să ştie că Dumnezeu este Adevărul. Datorită acestei realităţi interioare, Sfântul Pahomie a trăit continuu bucuria Învierii. Lumea (Gledinul) nu mai este un mormânt, ci o euharistie, iar viaţa o ofrandă. Sfântul L-a aşezat pe Hristos pe primul loc în viaţa lui, nu a făcut concesii păgâne. Cheia vieţii lui duhovniceşti este consecvenţa, fidelitatea faţă de Înviere. Angajamentul ferm pentru Hristos este determinarea lui de a Îl urma în toate împrejurările, mai ales pe Golgota. Dar noi, aşa cum suntem acum, putem trăi cu Dumnezeu?… Sfântul a părăsit păcatul, nu l-a justificat fără rost.

2 comments on “Pelerini la Gledin. Amprenta Învierii

  1. Țâra Grigore iulie 31, 2017 at 10:44 - Reply

    Merită a fi lecturate detalii interesante referitoare la Mănăstirea Ruga.

  2. Țâra Grigore septembrie 19, 2017 at 21:14 - Reply

    Pentru veșnicie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.