LOADING

Type to search

Jurnal de suflet despre pelerinajul din Maramureş

Pelerinaje

Jurnal de suflet despre pelerinajul din Maramureş

Share

Ideea organizării unei excursii cu membri coralei „Sfântul Procopie” Milişăuţi venită din partea dirijorului, preotul Bogdan Lupaştean ne-a încântat şi abia aşteptam să se realizeze. În timp au apărut şi ispite. În final, aproape toţi, s-au unit şi cu ajutorul lui Dumnezeu plecăm vineri, 22 iulie 2011, orele 6, 15. Străbatem în scurt timp Depresiunea Dornelor, trecem pasul Mestecăniş ca o primă încercare a ceea ce ne aştepta. Ajungem la pasul Prislop, unde la 1416 metri, Bucovina îşi dă mâna cu Maramureşul. Din cauza ceţii nu ne-am putut bucura de priveliştea cu care ne aştepta Prislopul. Ne iese în cale comuna Bogdan Vodă –fosta Cuheade unde a pornit Bogdan descălecătorul. Admirăm din mers biserica înălţată de el şi ne gândim la mănăstirea Bogdana din Rădăuţi.

112_sf_maxim_marturisitorul_0559

Mănăstirea Moisei cu hramul Adormirii Maicii Domnului este scânteia care va aprinde flacăra viitoarelor trăiri. Renunţăm la Valea Vişeului şi pornim spre Sighet pe Valea Izei pentru a câştiga timp. LaMănăstirea Bârsana plouă. Părintele Petru ne pune la încercare puterile conducându-ne spre mănăstire pe nişte trepte anevoie de urcat. Era prima penitenţă care ne-a fost răsplătită de frumuseţea arhitecturii. Ploaia ne-a furat bucuria unui picnic la iarbă verde aşa că ne-am potolit foamea în autocar.

Memorialul Durerii din Sighetul Marmaţiei l-am văzut în fugă. Oricât timp am fi avut la dispoziţie tot nu ne-ar fi ajuns să înţelegem suferinţele celor care au trăit acolo. Mulţi dintre noi, dacă nu şi-au regăsit moşii şi strămoşii în imagini şi nume, au avut prilejul să-i regăsească în suflet. La Memorial am intrat şi am ieşit prin aşa zisul „tunel al fotografiilor”. Noi i-am spune ,,tunelul jertfei” pentru mama ţară. Credem că nu există în lumea asta o dovadă mai grăitoare de dragoste de neam, credinţă şi ţară decât vieţile acestor MARTIRI.

La Săpânţa, în faţa bisericii, ne întâlnim cu Stan Ion Pătraş, creatorul cimitirului vesel, care-şi spune povestea:

De cu tânăr copilaş

Eu am fost Stan Ion Pătraş

Să mă ascultaţi oameni buni

Ce v-oi spune nu-s minciuni

Câte zile am trăit

Rău la nime n-am făcut

Dar bine cât am putut

Orişicine mi-a cerut.

Vai săraca lumea mea

Că rău am trăit în ea.

În stânga mormântului său descoperim poate cea mai semnificativă imagine a umorului în stare pură:

Sub această cruce grea

Zace biata soacră-mea

Trei zile de mai trăia

Zăceam eu şi citea ea.

Voi care treceţi pe-aici

Încercaţi să n-o treziţi

Că acasă dacă vine

Iară-i cu gura pe mine

Da aşa eu m-oi purta

Că- napoi n-a înturna

Cei care citiţi aici

Ca mine să nu păţiţi

Soacră bună vă găsiţi

Cu ea bine să trăiţi.

A trăit 82 de ani.

Deşi este cunoscut şi recunoscut ca unic în lume, nu toate inscripţiile te distrează. Sunt multe care exprimă suferinţă, durere, neputinţa de a te împotrivi sorţii: copii orfani, soţii tinere rămase văduve, familii cu vise neîmplinite – unul şi-a dorit toată viaţa tractor şi după ce şi l-a cumpărat a murit; n-a apucat să se bucure de el.

Cei doi duşmani care ne-au urmărit mereu – SPAŢIUL şi TIMPUL – ne-au învins şi aici nedându-ne voie să admirăm de aproape cea mai înaltă biserică din Europa Săpânţa-Peri = 75 metri, soră cu cea de la Bârsana = 57 metri.

Ne înverşunăm să înfruntăm munţii Gutâi spre Baia Mare. Străbatem un drum lung prin minunatul ţinut al Lăpuşului numai şi numai pentru a ne bucura de frumuseţea catedralei in construcţie din oraş – copie a Sfintei Sofia. A meritat efortul. Splendoarea ei se cerea răsplătită. Şi cum nu aveam la noi comori ne-am rugat Maicii Domnului să ne primească glasurile drept ofrandă. Cântând am înţeles cât de mici suntem în faţa măreţiei divine.

Ne îndreptăm spre Gherla pentru cazare la pensiunea Ioana. A doua zi, dis de dimineaţă, suntem răsfăţaţi cu micul dejun la casa părintească a d-nei preotese Andreea. I-am surprins atât pe gazde cât şi pe vecinii lor că în loc să audă cucul cântând în zorii primăverii, l-au auzit în miez de vară.

La mănăstirea Râşca Transilvană din munţii Gilăului ne întâmpină părintele stareţ Casian – duhovnicul părintelui Bogdan.

Suntem impresionaţi de liniştea din jur, cu adevărat un spaţiu predestinat închinăciunii. În biserica nezugrăvită încă ne închinăm prin cântec Maicii Domnului şi Fiului Său Sfănt. Părintele stareţ ne răsplăteşte paşii spre mănăstirea orânduită de sfinţia sa printr-o masă binecuvântată din ceea ce le-a dăruit Domnul. Nu vom uita siropul de brad. Călugării slujitori ai mănăstirii sunt bucuroşi că Dumnezeu le-a împuţinat grijile. Până şi vânturile munţilor au fost reduse la două: unul care aduce iarna şi altul care aduce vara. Purtarea părintelui Casian trebuie să ne fie lecţie de smerenie şi cuvânt de îndreptare. Dragostea părintelui stareţ pentru părintele Bogdan s-a revărsat şi asupra noastră când ne-a binecuvântat drumul la ieşire din mănăstire.

Ne bucurăm în continuare de frumuseţea peisajelor din Munţii Apuseni trecând pe lângă lacurile de acumulare Beliş şi Tarniţa din Munţii Gilăului, de pe valea celor două Someşe: Cald şi Rece care şi-au dat întâlnire la Gilău formând Someşul Mic pe valea căruia ne îndreptăm spre Cluj. Ne iese în cale Mănăstirea Floreşti. Privită de jos, sub dealul împădurit, avem impresia că nu are temelia pe pământ, ci este ţinută în palme de Maica Domnului. Aflând că suntem cor bisericesc, maica stareţă ne supune la o încercare rugându-ne să cântăm măcar un cântec. La vocile noastre umile ne răspundeau toţi sfinţii pictaţi pe pereţii mănăstirii. Şi poate de aceea maica stareţă ne-a rugat să-i mai bucurăm cântând încă un cântec şi încă unul şi încă unul…S-a adeverit încă o dată că omul plănuieşte şi Domnul orânduieşte. Deşi ne-am propus să stăm doar 20 de minute am stat mult mai mult. Fără nici un regret.

Clujul – inima Ardealului ! O parte dintre noi l-am cunoscut doar ca un centru comercial – se vindeau bine varza, cartofii şi castraveţii. Strădania părintelui Bogdan ne-a ajutat să descoperim frumuseţea spirituală a Clujului. Am avut fericirea de a ne închina la mormântul Înalt Preasfinţitului Părinte BartolomeuAnania. Am părăsit acel spaţiu sacru cu nădejdea că ne va fi şi nouă mijlocitor ori de câte ori îl vom chema în ajutor.

Intrăm în Catedrala ortodoxă unde ne impresionează scenele religioase realizate în mozaic cu foiţă de aur. Mulţi dintre noi n-am mai văzut aşa ceva. Dumnezeu a orânduit să nu plecăm de acolo fără a întâlni şi o unire a doi tineri. Pentru noi s-a repetat (pentru nu ştim a câta oară) ideea unirii Ardealului cu Moldova. Cum altfel s-ar putea explica faptul că numai după ce a intrat în biserică mult aşteptata mireasă s-a oprit şi ploaia, iar noi ne-am putut continua pelerinajul la celelalte biserici !!! ???

Poposim în Catedrala romano-catolică şi nu întâmplător în jurul orei 17 pentru că urma să înceapă un concert de muzică religioasă la orgă – una dintre cele mai cunoscute din ţară. N-am ascultat decât câteva acorduri, dar le-am simţit ca fiind scară la cer. Acolo ochii noştri n-au fost pregătiţi să transmită minţii şi sufletului frumuseţea vitraliilor. Pentru cei care nu ştiu cum mâna omului le poate realiza, trebuie apreciate ca minuni Dumnezeieşti.

Primul drum spre Mănăstirea Nicula – 7 km de Gherla. Mulţi dintre noi aşteptau să li se confirme ceea ce ştiau despre această mănăstire din diferite surse. Teama urcuşului greu ne-a fost alungată de îndemnul părintelui Petru: „decât să vă fie frică mai bine spuneţi o rugăciune – Dumnezeu e mare”.

Ajungem sus, unde părintele Bogdan prin prietenii săi călugări ne-a înlesnit intrarea în bisericuţa mică şi veche –1522– unde aproape totul este original. Ştiam şi minunăţia cântecelor celor cinci clopote şi ne gândeam dacă le vom putea auzi. Am vizitat apoi muzeul cu icoane vechi, sus în clădirea unde pentru o vreme şi-a avut reşedinţa Înalt Preasfinţitul Bartolomeu Anania. Experienţa vieţii sfinţiei sale l-a format în aşa fel încît nu putea scrie decât în spaţii intime asemenea celulelor prin care a trecut. De aceea şi-a ales dintre multe locuri binecuvântate de Dumnezeu pe acest pământ o chilie la Mănăstirea Nicula. În momentul când ieşeam din muzeu au început să cânte clopotele. Era răspunsul părintelui Anania la rugăciunile şi efortul nostru.

Duminică – 24 iulie 2011 Băiţa. Venim într-o parohie mică, cca.100 de familii, dar cu suflete mari. Este ceea ce ştiam de la părintele Bogdan. Aveam emoţii din două motive: părintele protopop Petru slujea, alături de părintele Paul, Sfânta Liturghie, iar părintele Bogdan îşi dădea examenul de dirijor în faţa colegului şi bunului său prieten – părintele Paul Iulian Isip şi în faţa credincioşilor din Băiţa. Întâmplarea din 24 iulie 2011 considerată de părintele Paul ca fiind „o zi istorică” nu face decât să confirme legătura dintre românii din ţările Moldovei, Maramureşului şi Transilvaniei. Aşa se explică faptul că după sute de ani, slujitori ai episcopiei Clujului, Vadului şi Feleacului, păstorită cândva de marele Ştefan s-au întâlnit cu credincioşii parohiei Sfântul Procopie din Milişăuţi întemeiată de acelaşi voievod. Am spune că şi pentru corala noastră a fost o zi istorică. Ni s-a împlinit un vis pe care îl credeam irealizabil, acela de a face un pelerinaj cu „dirijorul ” sufletelor noastre, părintele Petru. A urmat agapa frăţească de după Sfânta Liturghie în timpul căreia părintele Paul a ţinut să pecetluiască prietenia abia născută rugându-ne să-i mai cântăm o dată „Cântă cucul bată-l vina”.

De la Băiţa plecăm din nou spre Nicula. Mândria cu care am fost sâmbătă să ne închinăm la icoana făcătoare de minuni trebuia osândită printr-o lecţie de smerenie pe care ne-a dat-o Maica Domnului chemându-ne pentru a doua zi la picioarele ei, când ne-a primit cu toată dragostea. După ce ne-a privit în toate colţurile în care eram risipiţi ne-a binecuvântat drumul spre casă. Înainte de a urca, la poarta mănăstirii erau două bătrânele care ne îndemnau să cumpărăm bucheţele de busuioc.

La coborâre, fericiţi de cele văzute n-am urcat în maşină decât după ce am mai cântat o dată „ Am venit Măicuţă să te mai vedem… ”. Celor două bătrâne li s-a părut atât de frumoasă cântarea noastră încât cu lacrimi în ochi ne-au dăruit busuiocul care-l mai aveau. Ce puţin le-a trebuit să înţeleagă că bănuţul din sân nu mai avea nici o valoare!

Ne apropiem de pasul Tihuţa – 1200 m. altitudine, hotar între Călimani şi Bârgaie pe de-o parte şi între Bucovina şi Ardeal pe de altă parte. Cred că majoritatea dintre noi se gândea la un popas la castelul Dracula. Singurul părintele Petru avea alte gânduri şi ne-a dat un cuvânt de învăţătură îndemnându-ne să cântăm imne închinate Maicii Domnului cu gândul la ceea ce urma să vedem. Urcăm cu pasul spre Mănăstirea Piatra Fântânele unde, după tradiţia locului, trebuia să înconjurăm mănăstirea de mai multe ori rugându-ne. O parte dintre noi am urcat la crucea de deasupra mănăstirii de unde am înţeles că vestitul castel, în faţa crucii, era o biată cutie de chibrituri.

Concluzii

Cu toate propunerile venite din partea noastră – fie să împingem satul după Horaiţ (Ica), sau să facem măcar un ocol pentru a nu merge direct acasă (Lucica H.) ne apropiem inevitabil de casele noastre. Ceea ce am câştigat nu ne va putea smulge nimeni vreodată din inimile noastre. Ne-am convins că formăm o familie şi fără să ne dăm seama, fiecare dintre noi ne-am hotărât să luptăm împotriva a ceea ce este rău în sufletele noastre. Fără a ne exprima prin cuvinte l-am avut mereu în suflet şi pe părintele Adrian care din binecuvântate pricini n-a putut fi alături de noi.

Dacă până acum copleşiţi de grijile cotidiene ne salutam doar prin gesturi şi cuvinte avem convingerea că de acum ne vom saluta cu sufletul. Toţi am vrea să retrăim aceste zile, dar nu ne dă seama că este imposibilă repetarea primelor trăiri. Ne consolăm că va mai fi o zi când vom renunţa la „grija cea lumească” şi vom fugi de acasă spre alte locaşuri de închinăciune pentru a aduce şi-n acest mod cinstire Sfintei Treimi.

Nu putem încheia fără a aduce adânci mulţumiri şi recunoştinţă părintelui Bogdan pentru ideea, dragostea şi minuţiozitatea cu care a organizat această excursie.

Mulţumim şi bunului nostru părinte Petru care ne-a însoţit cu mari sacrificii sufleteşti, având în aceste zile pe cele două talgere două griji egale:

– pe unul eram noi împreună cu părintele Bogdan cei pe care îi iubeşte ca pe proprii ochi,

– pe celălalt era Gabriela care din oră-n oră se pregătea să-i mai dăruiască o iubire a vieţii pe nepoţica, SARA- MARIA.

Mulţumim părinte că pentru o clipă ne-aţi ales pe noi.

Pentru a nu părăsi atmosfera excursiei mai aducem câteva mulţumiri:

– fetelor care şi-au îmbrăcat frumoasele costume naţionale,

– băieţilor pentru răbdarea cu care au stat ascunşi în pădure până ce fetele s-au schimbat în autocar,

– formaţiei „Foamea” care ne-a cântat tot drumul mulţumindu-se doar cu autografele date,

– firmei „Săracu-Cârmaci” pentru serenada de la miezul nopţii.

Prof. Gheorghe Cârmaci

 

Tags:
Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

You Might also Like

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *