La Iersig, tradiţie şi actualitate

Dacă paşii te duc cumva pe drumul de la Bocşa spre Buziaş, e musai să te opreşti, fie şi pentru puţin timp, la Iersig. La Iersig este o făzănărie renumită, o monumentală biserică romano-ca­tolică şi tot aici, departe de forfota oraşului, într-un sat liniştit şi aerisit, se păstrează ultima nestemată a Episcopiei Caransebeşului. Cel care ne-a vorbit despre această bisericuţă a fost părintele Cristian Franţ: „E o splendoare! O bijuterie, cea mai autentică expresie a sufletului românesc din acea vreme!“. Deşi nu putea spune în cuvinte totul, se vedea în ochii săi că vorbeşte despre ceva aparte. Ajunşi la Iersig, am înţeles că, de fapt, anevoie se poate exprima în vorbe ceea ce vezi…

Zestrea bănăţeană a credinţei

Documentele atestă că îndeosebi partea centrală şi de răsărit a Banatului era ocupată cu păduri întinse, care au determinat modul de viaţă al oamenilor şi abordarea prelucrării lemnului în ipostazele sale cele mai diverse: de la unelte şi case de locuit până la icoane şi biserici. Sunt indicii că cea mai veche biserică (1270) ar fi cea a Mânăstirii Săraca din Semlacu Mic; primele documente certe ale existenţei unei biserici de lemn datează, însă, din 1424. Din cele aproape 350 de biserici de lemn identificate la cumpăna dintre veacurile al 18-lea şi al 19-lea, Banatul a moştenit destul de puţine, care reprezintă însă „valoroase piese arhitecturale, artistice şi nu mai puţin istorice“. Acestea pot fi văzute şi vizitate în următoarele localităţi: Bătăşti, Berini, Căpăt, Cebza, Coşeviţa (aici l-a întâmpinat Mitropolitul Andrei Şaguna pe Franz Iosif I, la 1852), Crivina de Sus, Curtea, Dragomireşti, Dubeşti, Groşi, Hezeriş, Hodoş (în 1968 biserica a fost transferată şi reclădită în curtea Mitropoliei Banatului din Timişoara), Homojdia, Iersig, Jupâneşti, Lucareţ, Margina, Pietroasa de Sus, Poieni, Povergina, Româneşti, Topla şi Zolt.
Bisericuţa de la Iersig
Biserica, lucrată din lemn de stejar şi cu acoperiş de şindrilă, deşi micuţă, pare plină de viaţă şi veselie, şi nici nu poţi spune că e micuţă, ci mai degrabă smerită. În curtea ei, pe lângă brazii înalţi, sătenii au adunat, din zestrea înaintaşilor, un război de ţesut, un plug de lemn, un jug de car, vase, piue, tot soiul de unelte din lemn care nu puteau lipsi din curtea unui gospodar în urmă cu 2-3 secole. Se pare că biserica a fost ridicată de către românii din Iersig în secolul 17, în locul uneia şi mai vechi, construite din nuiele împletite şi tencuită cu pământ. Acum în Iersig nu trăiesc mai mult de 100 de familii, care ţin însă foarte mult la această biserică, pentru că – spun ei – îi reprezintă. Examenul greu a fost în 1979, când biserica se degradase puternic şi trebuia recondiţionată. Ideea nu a fost apreciată însă de către autorităţile comuniste de atunci, care doreau distrugerea ei. Sătenii nu au deznădăjduit şi au cerut ajutor forurilor bisericeşti, care au intervenit pentru salvarea ei. Astfel s-a reuşit ca în 1979 să fie restaurată şi să ne putem bucura de ea şi azi.

De faţă la noua târnosire

Din păcate, chiar şi după Revoluţie, aceşti oameni au găsit cu greu un preot care să vină în Iersig şi să slujească în această biserică extraordinar de frumoasă. Dar Dumnezeu nu i-a lăsat nici de această dată: în urmă cu trei ani a ajuns în mijlocul lor părintele Gabriel Băbuţă, un ardelean căsătorit în Banat – unde a făcut şi Teologia –, care, ajuns la Iersig, a rămas în mijlocul credincioşilor de aici. Părintele s-a bucurat de tot sprijinul şi ascultarea oamenilor, reuşind şi să renoveze biserica (care din 1979 nu mai avuse parte de reparaţii capitale).
Cu prilejul ungerii cu Sf. Mir am ajuns şi noi la Iersig. Lumea din sat era adunată la biserică, cei mai tineri îmbrăcaţi în costume tradiţionale şi etalându-şi frumoasele pături populare, aşteptând venirea P. S. Lucian, Episcopul Caransebeşului, pentru a târnosi biserica. Slujba a început în glasul clopotelor aninate sus, în turla veche, şi ea tot din lemn şi acoperită cu şindrilă. Pentru că era slujba de sfinţire, s-a făcut afară, nu în biserică, pentru că biserica abia acum urma, în urma sfinţirii, să fie reînchinată lui Dumnezeu. Biserica a fost înconjurată de către preoţi şi credincioşi, făcându-se patru opriri: în faţa bisericii, la miazănoapte, la răsărit şi la miazăzi. La fiecare oprire s-a citit Sf. Evanghelie, iar biserica a fost stropită cu apă sfinţită şi unsă cu Sf. Mir. Revenit în faţa bisericii, episcopul lovi în uşa închisă şi strigă: „Deschideţi, voi boieri, porţile voastre şi voi porţi veşnice ridicaţi-vă, şi va intra Împăratul Măririi!“. „Cine este Acela Împăratul Măririi?“ – se auzi, după tradiţie, o voce din Biserică. La care episcopul răspunse: „Domnul cel tare şi puternic, Domnul Puterilor, Acela este Împăratul Măririi!“. Şi brusc uşa bisericii se deschise. Mai întâi au intrat preoţii, apoi arhiereul urmat de credincioşii prezenţi.

Frumuseţe şi sfinţenie

O dată intrat înlăuntrul bisericii, rămâi înmărmurit de frumuseţea icoanelor, în special a celor de pe iconostas. Culorile sunt vii şi puternice, mărturisind vivacitatea şi intensitatea credinţei românilor bănăţeni din acele vremuri. Tot părintele Cristian Franţ ne-a mărturisit: „Pictura este realizată în culori foarte vii, puternice, mărturisind harul lui Dumnezeu care a lucrat prin credincioşii de atunci. Icoana Împărătească cu Iisus este de un albastru puternic, mărturisind că Mântuitorul Hristos S-a pogorât din cer, Dumnezeu fiind; iar veşmântul Maicii Domnului este de un roşu euharistic, Maica Domnului fiind cea care a odrăslit rodul viţei din care noi ne împărtăşim“.
Ajunşi în mijlocul bisericii, episcopul şi întreaga adunare îngenunchează şi Îi cer lui Dumnezeu să binevoiască a primi acest locaş ca biserică a Sa. Episcopul cu doar câţiva preoţi intră apoi în Altar şi încep sfinţirea mesei. Aceasta a fost refăcută din marmură de Ruşchiţa – o întrepătrundere a elementelor muntelui: rocă şi lemn. Într-o deschizătură lăsată special în masă, P. S. Lucian a aşezat o cutiuţă de inox cu sfintele moaşte. „Aşa e regula, în piciorul fiecărei mese a Sfântului Altar trebuie să fie puse sfinte moaşte“, spune părintele. Peste sfintele moaşte se toarnă ceară topită, după care se închide mica nişă. P. S. Sa toarnă pe masa Altarului întâi apă, apoi preoţii spală bine masa cu apă şi săpun, ştergând-o cu prosoape. Episcopul pune peste masă apă de trandafir şi, împreună cu preoţii, spală încă o dată masa, iar la final tot P. S. Sa face pe masă câteva cruci mari cu Sf. Mir, pe care preoţii îl întind cu grijă pe toată suprafaţa. În cele patru colţuri, sunt puse chipurile celor patru evanghelişti, prinse tot cu ceară.

În loc de Amin

Întrebat despre alegerea făcută, părintele Gabriel Băbuţă ne-a mărturisit: „Pentru mine a fost o adevărată binecuvântare să îmi încep activitatea într-o biserică atât de frumoasă şi de importantă pentru Episcopia noastră“.
Sf. Liturghie a fost oficiată afară, astfel încât toţi credincioşii au putut să se bucure de Cuvântul împărtăşit de P. S. Lucian şi de soborul prezent.
La final, am înţeles şi noi ceea ce spunea părintele Cristian Franţ, că ceea ce e frumos la Iersig nu poate fi descris în cuvinte, ci trebuie văzut de-a dreptul!

(G.C.)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.