LOADING

Type to search

La Porțile cerului

Pelerinaje

La Porțile cerului

Share

Aflată la 50 de kilometri de Cluj, Mănăstirea Nicula este una dintre principalele destinaţii de Paşte pentru locuitorii din Centrul Transilvaniei şi nu numai. Aici au loc pelerinaje anual de Sfânta Maria, dar şi cu ocazia marilor sărbători credincioşii se îndreptă spre Nicula cu speranţă. Preoţii părinţi de acolo dar şi enoriaşii povestesc despre aceste zile de sărbătoare cu mulţumire şi încântare. Icoana făcătoare de Minuni a Maicii Domnului este punctul de atracţie pentru toată lumea, dar şi slujbele sau liniştea de acolo le oferă pacea şi împăcarea sufletească. Impresiile exprimate public de credincioşi arată că Mănăstirea are ceva special şi este percepută de localnici ca un adevărat centru spiritual al Ardealului.

„Este un loc deosebit, eu am fost la mai multe mănăstiri însă ce am simţit la mănăstirea Nicula nu am cuvinte să explic am simtit o liniste sufletească. Este un loc binecuvantat de Dumnezeu.Iar parinţii preoţi sunt nişte persoane cu suflet mare.Acolo iţi găseşti liniştea sufletească , sper să-mi ajute Bunul Dumnezeu să mai ajung”, mărturiseşte Elena din Cluj Napoca.

Istoria acestui loc sacru

În anul 1326, Nicula era o pădure, în care s-a nevoit pustnicul ortodox Nicolae, cel care împrumută numele său pădurii, satului şi mânăstirii. Prima mărturie istorică ce atestă aşezarea monahală este legată de prezenţa unei biserici de lemn, stil maramureşan, cu hramul „Sfânta Treime”, datată 1552. Între 1712-1714 biserica se reînnoieşte, dar va cădea pradă unui incendiu în 1973, fiind înlocuită cu o biserică de lemn, datând din secolul XVII, strămutată aici din cătunul Năsal – Fânaţe.

756876

La 1659 este nu numai chinovie monahală, ci şi şcoală „împărătească” unde învăţau copiii din satele dimprejurul mânăstirii, călugărilor revenindu-le şi misiunea de dascăli.

Începând cu 15 februarie 1699, Nicula iese din anonimat, devenind unul dintre celebrele locuri alese de Maica Domnului. Icoana ei, pictată de preotul ortodox Luca din Iclod în anul 1681, avea să plângă timp de 26 de zile, ca o prevestire a tristelor evenimente ce vor avea loc în jurul anului 1700, atât pentru viaţa monahală, cât mai ales pentru întreaga Ortodoxie românească din Transilvania. Din acest moment Maica Domnului va deveni nădejdea izbăvirii din robie, boli şi nevoi, credincioşii obişnuindu-se a veni în pelerinaj, an de an, pe jos, cu prapuri, cântând: „Am venit Măicuţă să ne mai vedem, să-ţi spunem necazul care-l mai avem!”

Plângerea icoanei va da naştere picturii pe sticlă, meşteşug călugăresc învăţat şi de săteni, Nicula devenind astfel prima şcoală de acest fel din ţara noastră. Această tradiţie este păstrată şi astăzi cu sfinţenie de către monahi, adăugând şi pe cea a picturii bizantine pe lemn.

Biserica de zid s-a construit în perioada 1875-1879-1905, iar pictura interioară s-a realizat în tempera de prof. Vasile Pascu în 1961. Iconostasul care o împodobeşte este sculptat în lemn de tei de Samuil Keresteşiu din Tăşnad la 1938 şi are în centru Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Prin forma sa solară, iconostasul este unicat şi de o rară frumuseţe.

Stăreţia a fost construită între 1978 – 1989. Ea adăposteşte un paraclis cu hramul „Sfântul Ierarh Nicolae” şi o importantă colecţie de icoane vechi, pictate pe sticlă şi pe lemn, precum şi o colecţie de cărţi vechi de cult printre care şi „Cazania” mitropolitului Varlaam, tipărită în anul 1643.

Anul 2001 marchează istoric Mânăstirea Nicula prin intervenţia Arhiepiscopului Bartolomeu al Clujului, care rectitoreşte aşezământul monahal, reorganizându-l urbanistic şi, împreună cu obştea călugărească, demarând construcţia de noi edificii: Biserică, Casă de creaţie, Centru de studii patristice, Corp administrativ, Arhondaric şi Clopotniţă. S-a reuşit, până în prezent, edificarea Casei de creaţie, ce cuprinde reşedinţa arhiepiscopului, biblioteca și atelierul de pictură. Biserica mânăstirii este în faza de finisaj, atât la lucrările interioare cât și exterioare, de asemenea și Centrul de studii patristice. În prezent, obştea de monahi cuprinde la număr, treizeci de monahi.

Mănăstirea Strâmba, cea mai vestită din județul Sălaj, este situată la circa o oră de drum, cu mașina, de Cluj-Napoca. În biserică, deasupra ușilor împărătești din iconostas, se păstrează o icoană a Maicii Domnului, care face parte din seria de icoane pictate în secolul al XVIII-lea de preotul Luca din Iclod-Cluj. Zugravul Luca este cel care a pictat și icoana de la Nicula (1681) despre care se crede că face minuni.

Icoana de la Strâmba este chiar mai veche decât cea de la Nicula, ea fiind datată în 1673. În jurul ei a renăscut și obștea de călugări, în anul 1993, după ce activitatea ei a fost întreruptă din secolul al XVIII-lea.

Icoana Maicii Domnului de la Strâmba

Începuturile vieții monahale la Strâmba se consideră că au început pe la 1461. Legenda spune că la marginea pădurii din hotarul satului Păduriș viețuiau doi călugări cu mare har dumnezeiesc. Printre cei care au venit la acești sihaștri să caute ajutor a fost și o femeie foarte bogată, cu o deformare a coloanei vertebrale, de unde i se trăgea porecla „Strâmba”. Femeia a apelat la ajutorul călugărilor pentru însănătoșirea fiicei sale, grav bolnavă. Ea a promis călugărilor că-i va răsplăti dându-le toată averea sa și-i va ajuta să construiască o mănăstire. Rugăciunile celor doi monahi au ajutat la vindecarea tinerei, iar pe moșia donată călugărilor, s-a întemeiat mănăstirea.

Actuala biserică de lemn a fost construită în 1725.

„Mănăstirea fotbaliştilor” pregătită să-şi primească credincioşii

An după an, în Noaptea de Înviere bisericile devin neîncăpătoare. Românii, săraci, sau cu situaţii materiale dintre cele mai prospere, aleg să petreacă momentul Învierii Domnului în lăcaşuri sfinte. Că vorbim despre bisericile urbane, sau de mănăstiri, toate sunt cuprinse de emoţie. Sute de mii de creştini aleg să împartă lumina şi paştile, şi să participe la Sfânta Liturghie. Mii de credincioşi aleg să petreacă Noaptea Învierii Domnului şi la Mănăstirea Dumbrava. Situată la limita dintre județele Alba și Cluj, între localitățile Unirea și Turda, lăcaşul de cult, construit pe un deal la aproximativ un kilometru de şosea, este recunoscut drept „Mănăstirea fotbaliştilor”. De Sfintele Sărbători aici se pot caza numai pelerinii, care s-au anunţat că vor petrece sărbătorile pascale mai aproape de Dumnezeu. Mănăstirea a fost construită cu sprijinul financiar al fotbaliștilor din echipa națională a României, din perioada numită „Generaţia de aur”. Turiştii care vor totuşi să vină la Dumbrava se pot caza la motelurile din apropierea comunei Unirea, care se află la 5 km de lăcaşul sfânt. Aceştia pot participa la Slujba de Înviere, care va începe la ora 00.00 şi se va termina în jurul orei 4.00. În ceea ce priveşte masa de Paşti, reprezentanţii lăcaşului de cult, informează că nu au cele necesare să facă mâncare pentru toţi cei care vor veni la mănăstire, având în vedere că sunt mulţi şi cei care locuiesc acolo.

Mănăstirea Dumbrava

Piatra de temelie a Mănăstirii Dumbrava a fost pusă la 26 octombrie 1996 de către I.P.S. Andrei al Alba Iuliei, pe locul unde în anul 1703 preotul Ioan a fost martirizat pentru apărarea dreptei credințe, fiind ars de viu într-o căpiță cu fân. În sfântul lăcaș se oficiază zilnic Sfânta Liturghie și cele șapte laude la care participă viețuitorii mănăstirii și creștinii veniți să se închine și să se roage. Sfântul locaş este și o atracție turistică fiind construit în formă de cetate, cu clopotniţa la intrare şi biserica în centru. Mănăstirea Dumbrava păstrează stilul românesc, având pridvor, pronaos, naos şi altar. Pictura bisericii a fost realizată în frescă, în factură de stil neobizantin. Asemenea unei mirese, în biserică patronează o veche icoană a Maicii Domnului, găsită în tencuiala bisericii din satul Dumbrava, ascunsă acolo probabil de credincioşi, din cauza furiei calvine.

Mănăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop, unul dintre cele mai importante lăcaşe de cult ortodox din Transilvania, este situată la aproximativ 30 de kilometri de Hunedoara. Drumul spre mănăstirea devenită loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi este prilej de încântare prin peisajele minunate ale zonei.

Ansamblul mănăstiresc este construit la altitudinea de 580 de metri, într-o poiană înconjurată de dealuri împădurite. Mănăstirea a fost ridicată în urma cu circa şapte secole, în a doua jumătate a secolului al XIV-lea de Sfântul Nicodim, în stil triconc, fiind singura de acest fel din Transilvania.

Scurt istoric

Cunoscută şi sub numele de Silvaş după satul în apropierea căruia se află, mănăstirea este menţionată pentru prima dată în documente în 1360. A fost rezidită din temelii în secolul al XVI-lea de Domniţa Zamfira. În 1762 va fi distrusă prin incendiere. Va fi reîntemeiată în anul 1775. Circa un secol mai târziu, în 1897 mănăstirea va fi restaurată.

Cel care a devenit un simbol al mănăstirii, Părintele Arsenie Boca va fi adus la Prislop în noiembrie 1948, iar în 1950 au fost aduse aici şi maicile. De la el au rămas moştenire mai multe lucrări importante de renovare a bisericii, dar şi sculptura catapetesmei. În 1959 mănăstirea a fost defiinţată. Va fi reînfiinţată peste 17 ani în 1976, tot ca mănăstire de maici. După 1990 aici s-au făcut lucrări de consolidare şi restaurare.

Mănăstirea Prislop

Părintele Arsenie Boca, Sfântul Ardealului

Părintele Arsenie a petrecut la Mănăstirea Prislop 41 de ani. Este considerat al treilea ctitor al actualei mănăstiri. Părintele a urmat atât studii de teologie, cât şi de arte şi medicină. În septembrie 1935 este hirotonit diacon celib, iar din anul 1939 intră în obştea Mănăstirii Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, unde peste un an este tuns în monahism primind numele de Arsenie. Peste doi ani, la 10 aprilie 1942, este hirotonit preot. În anul 1943 intră în atenţia Securităţii iar între 1945-1948 părintele este anchetat de mai multe ori. În toamna lui 1948 Mitropolitul Nicolae Bălan îl aduce personal la Prislop unde rămâne până la moartea sa în 1989. Mortmântul său de la Prislop este loc de pelerinaj pentru mii de credincioşi anual.

Părintele Arsenie Boca

„Am fost la Mănăstirea Prislop de mai multe ori, şi chiar e un loc special, încărcat. E un loc minunat şi ca peisaj. La mormântul părintelui Arsenie Boca trebuie să urci pe un deal. E mereu foarte multă lume, e un loc continuu de pelerinaj. Dar atmosfera e deosebită. E o linişte desăvârşită, locul e destul de izolat, nu ai nici semnal la telefon, iar oamenii sunt cuprinşi de smerenie în acest loc, parcă instant îţi vine să vorbeşti în şoaptă fără să îţi spună nimeni asta. La mormânt este mereu o coadă lungă de credincioşi care vin să se roage şi să se închine aici, vin cu multe flori, este mereu plin de flori, în special albe. Mai sus de mormânt se poate urca şi la Grota Sfântului Ioan de la Prislop”, spune Antonia, o clujeancă ce vizitează cu plăcere această mănăstire aproape în fiecare an.

Mormântul părintelui Arsenie Boca / Foto: Bogdan Stanciu

 Mănăstirea Râmeț

Se spune că Mănăstirea Râmeț este una dintre cele mai vechi așezăminte monahale ortodoxe din Transilvania, întemeiată în secolul al XIII-lea. Înconjurată de numeroase pensiuni care oferă locuri de cazare turiștilor, mănăstirea este în fiecare an una dintre cele mai vizitate lăcașuri în perioada sărbătorilor pascale când sute și chiar mii de credincioși iau parte în fiecare an la slujba Învierii.

Mănăstirea Râmeţ este construită înainte de 1377, de când este datată o pictură murală. A avut o istorie zbuciumată, dacă nu tunurile, atunci focul, dacă nu focul atunci apa distrugea micuţa biserică. În perioada 1926-1930 a stat 4 ani îngropată în mâl şi pietre, până la înălţimea de 1,60m, urmare a revărsărilor pârâului Pleaşa. La inundaţii, adăugându-se şi efectele apelor freatice, pictura interioară a fost distrusă până la înălţimea de 1,50-1,60 m. În 1988 pentru a salva biserica, a fost ridicată cu 2,08 m. Restauratorii au descoperit că în interior sunt nouă straturi de pictură murală, cele mai vechi de la începutul secolului XIV. Nici viaţa monahală nu a fost continuă.

Mănăstirea Râmeț / Foto: dozadebine.ro

Din cauza participării la răscoala Horia, Cloşca şi Crişan, Curtea de la Viena a intrezis pe o perioadă de șapte ani chiar şi reconstrucţia mănăstirii, iar viaţa monahală doar în 1940 a început să funcţioneze până în 1959, când măicuţele au fost alungate de comunişti. Ele s-au strâns la Aiud, unde au organizat o secţie de covoare. În 1969 li s-a permis să se întoarcă la mănăstire dar în civil şi să întemeieze o secţie de covoare. În 1972 a fost redeschisă mănăstirea şi lângă secţia de covoare s-au deschis şi altele: broderie, tricotaje, brutărie, şcoală, bibliotecă, cabinet medical şi chiar şi un muzeu, cu numeroase obiecte vechi, tablouri, icoane şi chiar şi o colecţie etnografică. Mănăstirea este locul a numeroase simpozioane, iar covoarele ţesute sau persane broderiile şi veşmintele preoteşti brodate cu fir de aur şi argint sunt cunoscute în ţară şi în străinătate. În 1973 a fost construită o şcoală pentru copiii moţilor de pe vale, iar din 1995 mănăstirea a luat zece fetiţe de la o şcoală ajutătoare pentru a fi crescute şi educate de măicuţe. În perioada 1982-1988 a fost construită o nouă biserică, scrie site-ul www.welcometoromania.ro.

Mănăstirea Râmeț este situată în județul Alba, la 34 km de Alba-Iulia și 18 km de Teiuș, pe drumul european E81: Alba-Iulia – Turda – Cluj-Napoca – Satu Mare.

Conform celor spuse de Nicolae Iorga, care a vizitat aceste locuri, „mănăstirea Râmeț a fost ctitorită de călugări singuratici, căci numirea «rîmeți» nu înseamnă altceva decât «eremiți», adică pustnici”.

Rohia, Mănăstirea din Vis

Mănăstirea Rohia este o destinație favorită de pelerinaj, care a luat ființă în anul 1923. Legenda mănăstirii povestește că preotul Nicolae Gherman (1877-1959), paroh în satul Rohia, a ridicat mica biserică a mănăstirii în memoria fiicei sale Anuța, pe care a pierdut-o la vârsta de 10 de ani, după ce aceasta i-a cerut preotului în vis să ridice lăcașul de cult la poalele Dealului Viilor din apropierea satului. La început îndureratul părinte tăinuia în inima să visele, până când, într-o zi o femeie credinciosa, Floarea lui Ilie, a venit la el şi i-a spus: „Părinte de ce nu asculţi glasul lui Dumnezeu, care-ţi porunceşte prin copila Anuţa, să faci casa Maicii Domnului în Dealul Viei?” Nedumerit, părintele o întreabă: „Ce casa să fac Maicii Domnului?” La care femeia i-a răspuns: „Mănăstire să faci, părinte!”

Sprijinit de consătenii săi, părintele hotărăşte ridicarea mănăstirii într-o poiană numită „la stejarul lui Pintea” unde, potrivit obiceiului a fost înfiptă o cruce. Peste câteva zile, însă, constata uimiţi că aceasta nu mai era la locul ei, ci se afla în altă parte, tocmai pe pintenul dealului, pe o stâncă. Bănuind că o mână răuvoitoare a săvârşit această mutare, crucea a fost adusă şi aşezată la locul ei iar un credincios, pe nume Alexandru Pop, a rămas de paza peste noapte. Seara târziu, când a început să ningă, credinciosul s-a întors acasă. A doua zi, dis de dimineaţă, când a ajuns acolo, deşi nu era nici o urmă pe zăpadă proaspăt căzută, crucea nu era la locul ei ci a fost din nou găsită pe locul unde se afla actuala biserica a manăstirii. Cu toţii au considerat ca acesta nu poate fi decât un semn revelat prin care s-a arătat locul unde să fie construită biserica sfintei mănăstiri.

Lucrările pentru ridicarea bisericii au început în anul 1923. După multe greutăţi, cu sacrificii mari şi ajutat de entuziasmul şi braţele sutelor de credincioşi, s-a reuşit ca în timp de doi ani să fie ridicată o biserică modestă şi o casă monahala. Mănăstirea a fost sfinţita abia în anul 1926, de către vrednicul de pomenire episcopul Nicolae Ivan al Clujului, la 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, care a devenit hramul manăstirii.

Bisericuța de mici dimensiuni, astăzi demolată, a fost construită pe un pisc muntos cu fața îndreptată spre răsărit, iar pe frontonul pridvorului de la intrare a fost pictată fresca „Adormirea Macii Domnului”.

Manastirea_Rohia_exterior1

La recomandarea filosofului Constantin Noica, după mai multe pelerinaje prin anii ’70, avea să se decidă pentru a rămâne la mănăstirea Rohia fostul deținut politic, convertit la ortodoxie, scriitorul de origine evreiască Nicolae Steinhardt. Timp de nouă ani cât a trăit la Rohia, Steinhardt avea să fie tuns în monahism, deși Securitatea n-ar fi dorit acest fapt. Pe lângă participarea la programul bisericii, el avea să pună la punct celebra bibliotecă care numără peste 45.000 de volume. În martie 1989, monahul Nicolae, așa cum era cunoscut după numele de botez, avea să se stingă din viață pe patul de spital din Baia Mare. Faima mănăstirii Rohia a crescut după ce mass-media a început să prezinte trecutul evreului convertit la ortodoxie în temnițele comuniste, Nicolae Steinhardt, iar obștea a început să organizeze anual întâlniri în cinstea lui.

Administrația Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului a demarat, în urmă cu şase ani, un ambițios proiect arhitectonic: construcția unui centru cultural dedicat memoriei scriitorului monah, menit să deservească o serie de activități culturale, teologice, studiilor și diferitelor manifestări legate de biserica ortodoxă.

Se poate spune că astfel, dintr-o mănăstire modestă, cu aer bătrânesc îmbietor, Mănăstirea Rohia s-a transformat în ultimii 20 de ani într-o citadelă a monahismului transilvan.

Mănăstirea Rohia este situată la 50 de kilometri de Baia-Mare şi la 43 de kilometri de Dej. Slujba Învierii Domnului, urmată de Sfânta Liturghie, va începe duminică, la ora 00. Duminică la ora 12 este Slujba celei de-a doua Învieri.

 Transilvania Reporter

Marius Matei

Preot in Floresti, jud. Cluj. Editorialist Lumea Credintei. Autor al volumului "Catehismul invierii. Un pelerinaj spre lumina" (Editura Lumea credintei, Bucuresti, 2016). Colaborator la reviste si ziare: "Lumea credintei", "Ariesul de Turda", "Adevarul de Cluj", "Scutul patriei".

  • 1

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *