Lăcașe ortodoxe din Munții Bucegi – Vechi refugii monastice

Bucegi-1Poate că astăzi nu mai aflăm la aceeași intensitate și amplitudine trăirea ascetică… așa cum era ea cu secole în urmă. Pe atunci anahoreții păreau mult mai prezenți (nu vădiți) decât azi. Rugăciunea lor era parcă mai lucrătoare. Trăiau și aveau condițiile pentru a sta retrași, căci pădurile, văile și crestele înalte, rar simțeau apăsarea pasului omenesc. Strădania ascetică este un lucru ce trebuie înfăptuit cu maximă seriozitate și trezvie. Ea este menită în primul rând a-l curăța pe om de patimi și a-l înnobila, astfel încât, să devină un om nou în interiorul său, pentru ca mai apoi să-i înnoiască lăuntric și pe alții. Asceza creștină poate duce la mântuire prin această metamorfoză lăuntrică, însămânțată neîncetat cu rugăciune, cunoaștere de sine și contemplație, așa cum ne spun sfinții părinți. Astăzi prin mult străbătuții Munți Bucegi, am întâlnit câteva sfinte leagăne ortodoxe, cândva așezări pustnicești, ce nu și-au pierdut deloc farmecul, chiar dacă viața ascetică… s-a diminuat simțitor…

 

Schitul ”Sfânta Ana” de la cota 1400

Bucegi-2Acest așezământ monahal a fost întâi doar un loc retras al câtorva pustnici ce se nevoiau prin locurile acestea. Unii dintre monahi erau refugiați din Sfântul Munte Athos, după căderea Constantinopolului. Primul sfânt lăcaș de rugăciune, a fost un mic paraclis ridicat chiar în anul funest 1453, ce folosea pustnicilor la slujirea Sfintei Liturghii și la împărtășirea cu Sfintele Taine. Încă de atunci așezământul a primit hramul Sfânta Ana. Poate legat de așezarea monastică cu același nume (Schitul ”Sfânta Ana”) din muntele Athos, unde viețuiseră călugării recent stabiliți și care, au dorit să afle astfel, mângâiere și aducere aminte de locul lăsat fără voia lor în urmă.

Bucegi - 3Ultimul pustnic cunoscut de aici, a fost părintele Inochentie. În anul 1826, la vârsta de 25 de ani, dorind o viață retrasă în rugăciune, mai aproape de Hristos, a mers întâi la Mănăstirea Sinaia, unde s-a nevoit și a făcut ascultare vreme de 25 de ani, până în anul 1851. Din acest moment ia hotărârea de a merge în pustie și alege locul din împrejurimi cunoscut sub numele de Sfânta Ana unde a rămas până la trecerea lui la Domnul în anul 1877. Deși nu cobora din munte decât duminica pentru a participa la Liturghie și a se împărtăși, vestea unui pustnic cu o trăire duhovnicească mult îmbunătățită a circulat repede. Astfel că, în scurt timp a început să fie căutat de un număr mare de credincioși doritori a afla sfat și ajutor de la înțeleptul monah. Părintele Inochentie își săpase într-o stâncă din munte, locaș de odihnă veșnică cu următoarele cuvinte scobite: „Aceasta este odihna mea în veacul veacului, aici voi locui”, iar undeva mai sus: „Adio de acum, o, stâncă seculară, lângă care petrecui o scurtă viață dulce și amară”. Totuși, Bunul Dumnezeu a rânduit altfel decât își pregătise trudnicul pustnic, căci aflat la Mănăstirea Sinaia pentru a participa la Sfânta Liturghie s-a îmbolnăvit grav și în scurt timp a trecut la Domnul.

Bucegi-4Astăzi Schitul ”Sfânta Ana” este ușor de găsit. Urcând pe drumul asfaltat de la Sinaia, cu puțin înainte de a ajunge la cota 1400 se lasă un drum în dreapta, marcat de indicatoare. De acolo se poate merge cu mașina sau 5 minute pe jos. Drumul este marcat pe tot parcursul de troițe, care îndeamnă pelerinul spre a căuta mângâiere și adăpost în sfântul schit. Așezământul nu impresionează nici prin dimensiune și nici prin vreun stil arhitectonic deosebit, dar are totuși ceva înălțător. Probabil că memoria locului păstrează încă rugăciunile smeriților pustnici ce au viețuit în aceste locuri. Schitul pare ca o binecuvântată oază de spiritualitate într-un loc răpit tot mai mult de cele lumești.

Ceea ce se vede astăzi ca zidire, a început sub binecuvântarea Preafericitului Patriarh Teoctist și la inițiativa ieromonahului Ioanichie Șomcutean (1934-2012), venit de la Mănăstirea Sinaia, în anul 1995 și cu contribuția a numeroși credincioși. Într-o a doua etapă, a fost ridicată și noua biserică pe a cărui pisanie citim: ”Cu ajutorul Preasfintei Treimi a fost ridicată această biserică cu hramurile Sfânta Ana, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful și Sfântul Cuvios Ioanichie, înnoindu-se chiliile, cu osteneala și cheltuiala familiei prof. Iustin Gătej, egumen fiind preacuviosul ieromonah Ioanichie Șomcutean, în timpul arhipăstoririi Preafericitului Părinte Daniel Patriarhul României, care a sfințit-o în anul mântuirii 2008, luna august, ziua a 6-a”. Noul așezământ a fost construit în amintirea celui vechi, lângă niște stânci unde cândva s-au nevoit sihaștrii căutători de desăvârșire lăuntrică.

Mânăstirea Peștera Ialomiței

bucegi 7Aproape de locul unde se zămislesc din pământ și piatră firavele susure de apă ale Ialomiței, în nordul județului Dâmbovița, ascunsă între stâncile abrupte ce trezesc admirație prin semeție, chiar în gura adâncă a unei peșteri, dăinuie spre veșnicie Mănăstirea Peștera Ialomiței. Prin secolul 15, în aceste locuri retrase, viețuiau câțiva sihaștri, care sub făgăduința lepădării de sine și a urmării lui Iisus Hristos, săvârșeau în adâncul peșterii, la 200 de metri de intrare, Sfânta Liturghie pe o piatră numită ”Piatra Altarului”. La astfel de smerite posibilități, a venit spre adăugare la începutul secolului 16, prin voievodul Țării Românești Mihnea cel Rău (fiu al domnitorului Vlad Țepeș), o mică bisericuță din lemn. A fost ridicată la intrarea în peștera Ialomiței, pentru a fi adăpost de rugăciune, de împărtășanie cu Sfintele Taine, de nevoință în lupta necontenită cu răul și păcatul. Mihnea nu a apucat să domnească prea mult, căci de cum s-a instalat pe tron a ținut să-și câștige numele de ”cel rău”, săvârșind fapte de cruzime și cutremur împotriva boierilor. Vechi cronici rămase de la monahul cunoscut sub numele de Gavriil Protul (călugăr și cărturar grec venit în Țara Românească din Sfântul Munte Athos) ne spun despre Mihnea cel Rău următoarele: ”Apucând domnia, îndată se dezbrăcă lupul de pielea oii și își astupă urechile ca aspida și ca vasiliscul (creatură legendară asemuită cu un șarpe n.r.), iar arcul și-l încordă și găti săgeți de săgeată și sabia și-o fulgera și mâna și-o întărea spre răni și prinse pre toți boierii cei mari și aleși, muncindu-i cu multe munci cumplite și le lua toată avuția și se culca cu jupânesele lor și cu fetele lor înaintea ochilor lor. Unora le-a tăiat nasurile și buzele, pre alții i-a spânzurat și pre alții i-a înecat, iar el se îmbogățea și creștea ca chedrul (cedrul n.r.) până la cer și-și împlinea toată voia sa”. Soarta cruntă nu a întârziat să se întoarcă împotriva lui, căci boierii cu ajutorul Sultanului Selim I, au reușit să-l înlăture de pe tron înainte de a împlini un an de domnie. Mihnea s-a refugiat în Transilvania, dar nu a scăpat răzbunătorilor boieri, fiind ucis pe treptele Bisericii Evanghelice din Sibiu la un an de la încoronare, în anul 1509.

Bucegi 5Parcă asemenea ctitorului, așezământul monahal de la peștera Ialomiței a străbătut vitrege timpuri fiind de patru ori incendiat în cele patru secole de existență, ultima oară în ziua de 20 aprilie 1961. Din acest moment viața monahală de aici va fi întreruptă vreme de mai bine de 30 de ani, iar viețuitorii s-au strămutat la învecinatul schit Cocora (ridicat în anul 1901). În anul 1993, va începe construcția unei noi biserici din zid, cu chilii și clopotnița pe sub care trec pelerinii pentru a ajunge în incinta mănăstirii și în peșteră. Vreme de 2 ani a durat ridicarea din temelii a noii biserici ce poartă hramul Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Prin harul Duhului Sfânt, prin râvna călugărilor de a sluji doar lui Dumnezeu și Bisericii Sale, prin lupta lor cu răul și suferința dinlăuntru și dinafară, așezământul monahal din peștera Ialomiței a dăinuit vreme de mai bine de 4 secole, într-un loc aparte, sub amenințătoarele stânci abrupte ce formează Cheile Ialomiței. Vlăstare numeroase de sihaștri au răsărit și prins rădăcini adânci aici, transmițând învățătura dreptei credințe, silindu-se să dobândească bunătățile vieții veșnice, slujind lui Hristos.

Laurențiu Cosmoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.