Lavra cea mare de la Vatoped

În primul meu pelerinaj la Muntele Athos am mers la Mă­năs­tirea Vatoped cu aceeaşi bucurie cu care am mers în toate celelalte. Nu întrezăream atunci că ea va deveni cea mai apropiată sufletului meu. Iar dacă cineva m-ar întreba acum „De ce?“, aş spune că mo­tivul sunt cei ce vieţuiesc acolo în de­pli­nă rânduială şi mai ales cu multă dragoste.

Mănăstirea Vato­ped, a doua în ierarhia mă­nă­­stirilor athonite, du­pă Marea Lavră, a fost construită, aşa cum ne spune tradiţia, de însuşi Sf. Împărat Con­stantin cel Mare (324-337). Dis­trusă apoi de Iulian Apostatul, ea ar fi fost rectitorită de Teo­dosie cel Mare (379-395) în semn de mulţumire că­tre Maica Domnului pen­tru salvarea minu­nată a fiului său, Arca­die. Legenda ne spune că acesta că­lă­torea cu o corabie care a naufragiat în apro­pierea fostei Mă­năs­tiri Vatoped, iar Mai­ca Domnului a fost cea care l-a salvat în mod minunat adu­cân­du-l la ţărm, lângă o tufă de mărăcini. De aici şi numele mănăsirii – vato (tufă) şi paedion (copil). Mănăstirea este în­chinată Bunei Vestiri – 25 martie.
În veacul al 10-lea, mănăstirea a fost distrusă de piraţi şi reclădită apoi de Atanasie, Nicolae şi Antonie, trei oameni înstăriţi, veniţi din Adria­nopole cu intenţia de a se călugări şi a ridica o mănăstire cu averea lor. Sf. Ata­na­sie Athonitul a fost cel care i-a îndreptat către ruinele Mă­năstirii Vatoped.
Mulţi sfinţi şi oameni mari ai vremii lor şi-au le­gat numele de această mă­năstire. Dintre aceştia suntem datori a pomeni măcar pe Sfinţii Gri­gore Palama şi Maxim Grecul. Se cade să mai spunem că prin­ţul Ser­biei, Simeon Ne­man­ja, şi fiul său, Sava, s-au călu­gă­rit aici; la fel şi împăratul bi­zantin Ioan al 4-lea Can­­­ta­cu­zi­no, tuns ca monah cu numele de Ioasaf.
Imensa arhivă a Mă­­­năstirii Vatoped păs­­trează hrisoave de la împăraţii bizantini şi patriarhii Constan­ti­no­po­lului, de la prinţii Ser­biei şi ţarii Rusiei şi nu mai puţin de 14000 de documente care măr­turisesc despre pur­ta­rea de grijă a vrednicilor de pomenire vo­ie­vozi ai Ţărilor Ro­mâ­ne. Biblioteca mănăs­ti­rii numără cca 40000 de cărţi tipărite şi 2000 de codice manuscrise. Între acestea se păsrează unele de o valoa­re inestimabilă pentru cultura şi istoria universală, din care men­ţio­năm numai cea mai ve­che copie a Geografiei lui Ptolemeu (sec. 13) şi o copie din secolul 9 a Psalmilor lui David, pur­tând pe prima pagi­nă sem­nătura împăratu­lui Constantin Mono­ma­hul.
Mănăstirea Vatoped adăposteşte şi câteva din cele mai de preţ odoare ale sfintei noastre ortodoxii. Aici se păstrează Brâul Maicii Dom­nu­lui, o parte din Sf. Cruce a Mântuitorului şi o parte din trestia cu care I s-a dat buretele cu oţet, o cruce a Sfân­tului Con­stantin cel Mare, sfinte moaş­­te cum ar fi capul Sfântului Ioan Gură de Aur şi cel al Sfântului Gri­gorie de Nazianz, acesta din urmă fe­recat la 1709 de Ma­ria Doamna, soţia lui Şerban Can­tacuzino.
Icoanele făcătoare de minuni ale Maicii Domnului care se păs­trează la Vato­pe­d, 7 la nu­măr, sunt: Vi­ma­tarissa (Al­tă­riţa), Para­mythia (Mân­gâie­toa­rea), Pantanassa (Vin­de­că­toarea de cancer), Ela­io­vry­tissa (Iz­ vo­râtoarea de untde­lemn), Anti­pho­ni­tria (Împotrivă-glăsui­toa­­rea), Esphagmeni (Cea Înjunghiată) şi Pyrovolitheisa (Cea Împuşcată). Istoria mănăstirii se împle­teşte cu istoria acestor icoa­ne minunate, prin care Maica Dom­­­nului ne-a dat semne ale dra­gos­tei sale, ferind mănăstirea de ata­cu­rile piraţilor, înmulţind untde­lem­nul în cămările acesteia şi vin­decând de boli sau pedepsind îndrăzneala u­nor vieţuitori din mănăstire, a Împărătesei Pla­cidia sau a turcilor. Vom reuşi, poate, cu ajutorul lui Dumnezeu, să publicăm istoria fiecărei icoane în numerele viitoare.

Ajutoarele româneşti
Alături de Ierusalim, Sinai şi Meteore, de Patriarhiile de Constantinopol, Alexandria şi Antiohia, Mănăstirea Vatoped şi restul mănăstirilor din Athos s-au bucurat de sprijinul şi ocrotirea voievozilor din Ţările Române. Astfel Sfântul şi Marele Voievod Ştefan al Moldovei a ridicat la Vatoped arsanaua (portul) pentru co­răbii. Pisania acesteia (basorelief în marmură albă), aşezată acolo la 1496, îl înfăţişează pe domnitorul ctitor închinând-o Maicii Domnului cu Pruncul în braţe. Pisania poate fi văzută şi astăzi, în latura dinspre mare a clădirii. Neagoe Basarab a zidit o biserică cu hramul „Sfântului Brâu al Mai­cii Domnului“, o pivniţă mare, vi­năria, hambarele, bucătăria şi cămări pentru pâine. Tot el a reconstruit turnul Prea Sfintei Fecioare şi a aco­perit biserica cea mare cu plumb. În Viaţa Sfântului Nifon ni se mai spune că Neagoe Basarab a dăruit Mănăstirii Vatoped un măr de aur cu pietre preţioase, pentru icoana Maicii Dom­nului Vi­ma­ta­rissa, care însă nu s-a mai păstrat pâ­nă în zilele noas­tre. Ale­xan­dru Lă­puş­­nea­­nul, Iere­mia Movilă şi Vasi­le Lupu au ajutat şi ei cu mari danii şi moşii. Este pre­cizat că Sfânta şi Ma­rea Mă­năstire Va­to­ped a avut nu mai puţin de 24 de me­tocuri (mă­năs­tiri în­chi­nate) în ţările ro­mâ­ne, cele mai de sea­mă fiind Golia (Iaşi), Sla­­tina (din jud. Su­cea­va) şi Pre­cis­ta (Galaţi).
Vorbeam la înce­pu­tul acestui text despre de­plina rânduială şi dra­gostea care dom­neşte în Mă­năs­ti­rea Vato­ped. Deşi această mă­­­năs­tire este între ce­le greceşti de la Sfân­­tul Munte, am cu­noscut aici părinţi din toate colţurile lumii: din Statele Unite, din Australia, din Anglia, din Fran­ţa, din Brazilia. Şi cea mai mare bucurie este că aici şi-au găsit liniş­tea şi foarte mulţi părinţi români. Să nu uităm că tot de Mănăs­ti­rea Vatoped ţine şi schitul românesc Colciu, având o mică obşte condusă de părintele nonagenar Dionisie, un mare om duhovnicesc al vremurilor noastre.
Deşi zilnic vin la Vatoped zeci de scrisori din ţară ale celor care îi roagă pe părinţi să fie pomeniţi la slujbe, sau cer ca să li se trimită o cordeluţă atinsă de Brâul Maicii Domnului, mai publicăm o dată adresa Mănăstirii Vatoped, pentru aceia care nu o au încă:
I.M.M. ΒΑΤΟΠΑΙ∆ΙΟΥ 63086 Karyes, GRECIA.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.