Mânãstirea Diaconești

Pe pagina de titlu a unei recente cãrți de mare succes – Ioan Ianolide, Întoar­cerea la Hristos. Document pentru o lume nouã (Ed. Christiana, București, 2006), cu o prefațã testamentarã a Pãrin­telui Gheor­ghe Calciu (23 nov. 1925 – 21 nov. 2006) – stã scris: „Ediție îngrijitã la Mânãs­tirea Diaconești“. Deși și-a fãcut din plin simțitã prezența în peisajul duhovnicesc și cultural românesc al ultimului deceniu, tânãra mânãstire de la Diaconești este încã mai puțin cunoscutã decât s-ar cuveni. Popularul ghid Drumuri spre mânãs­tiri de Mihai Vlasie este și el destul de zgârcit cu privire la ea. Celor dornici sã afle mai multe le punem la îndemânã, în cele de mai jos, câteva repere lãmuritoare, scrise cu încredințarea cã noua lavrã moldavã reprezintã deja un model catalizator de ortodoxie creatoare, în cea mai curatã tradiție a cãrturãriei și artei noastre mânãstirești.

Când Duhul suflã pe coastã de munte…
Înfiptã în coasta împãduritã a muntelui ca o cruce a biruinței dreptmãritoare, ce trage piatra spre vãzduh și clipa spre veș­nicie, Mânãstirea Diaconești se ridicã la aprox. 15 kilometri de localitatea Comã­nești, în aria satului cãruia îi sfințește numele și care aparține de comuna Agãș din județul Bacãu. Din drumul ce duce dinspre Comãnești spre Miercurea Ciuc, pasul se abate peste apa Trotușului, în munte – ca la vreo doi kilometri de urcat pe drum forestier. Cu mașina, se vine pe DN12A, spre nord-vest, pânã la 5 km. de Strapa și 14 km. de Agãș, iar cu trenul se vine prin halta Goioasa sau prin gara Comãnești.
Mânãstirii i se datoreazã recenta refacere a podului de peste Trotuș, care o leagã de va­tra Diaconeștilor. Doborât de rãscoala apelor în primãvara lui 2006 și lãsat de izbeliște de autoritãțile locale și județene, este acum în mãsurã, din toamna trecutã, sã-și asume din nou poverile, cu umeri mai ­largi și mai puternici, peste care se simte parcã binecuvântarea de sus.
Piatra de temelie a noului așezãmânt monahal a fost pusã încã din 1998, iar construcția a început în 1999, fiind și acum în curs de definitivare, dar vãdind deja o temei­nicã gospodãrire și rânduialã, în care s-a întrupat, cu har temeluitor, toatã râvna și vrednicia energicului ieromonah Amfilohie Brân­zã (39 de ani), ctitor și duhovnic al locului, format la școala duhovniceascã a pãrinților Ioanichie Bãlan și Iustin Pârvu.

Când „elitele”  se smeresc întru Domnul…
Paraclisul – cu hramul Sfinților Arhan­gheli Mihail și Gavriil – și biserica mare (încã nezugrãvitã integral și cu o catapeteasmã provizorie) – cu hramul Adormirii Maicii Domnului – sunt porțile spre cer la care vegheazã rugãtoare obștea aleasã a Diaconeș­tilor, ce nu­mã­rã de-acum 30 de viețuitoare (în frunte cu maica starețã Evloghia Chir­vase), dintre care peste 20 au una sau chiar douã facultãți (câteva licențe fiind întãrite și prin masterate). Media de vârstã este de 27 de ani (probabil una dintre cele mai tinere obști din țarã), dar viețuitoarele sunt suficient de coapte și de dedicate „cãii înguste“ pe care au pornit încât sã poatã duce rânduiala severã a modelului athonit, cu slujirea tuturor Laudelor și cu excluderea completã a mâncatului de carne (peștele singur fiind îngãduit, dar numai la praznice și dez­legãri). Sã nu-și în­chi­puie cineva, însã, o mâ­­nãstire mohorâ­tã, co­ple­șitã de propriile ei exigen­țe: chi­purile viețui­toa­relor iradiazã luminã, bucurie și pa­ce, râsul blând se sme­rește într-un cuviincios surâs, de se­ra­­ficã delicatețe și pros­­pe­țime, totul res­pi­rã o sãnãtate se­ninã și îmbujoratã de duh. Mãicuțele acestea ti­nere și distinse fãrã mândrie au și fi­zic un fel de frumu­se­țe ico­ni­cã și filocalicã, încât ți se pare cât se poate de firesc sã producã atâtea alte frumu­seți – cu mâinile, cu inimile și cu mințile lor.
Pânã acum obștea Diaconeștilor a editat trei CD-uri cu cântece: „Liturghia Învierii“, „Imn morților“ (muzicã psalticã pe versuri din închisori) și „La Nașterea Dom­nului“ (co­lin­de), iar corul mânãstirii, format din 12 mãicuțe, cãrora deja li s-a dus vestea pânã hãt, este foarte cãutat și chemat prin țarã sã susținã concerte cu caracter re­ligios.
La fel de vestit a devenit, în scurtã vre­me, și atelierul de picturã bizantinã, cu ale cãrui lucrãri iconografice s-au ilustrat și edi­tat, în anii din urmã, trei splen­­dide calendare bisericești: unul cu ma­rii sfinți de pes­te an, unul cu sfinții ro­mâni și unul cu prin­cipalii noș­tri vo­ie­vozi creștini.
În fine, Maica An­tu­za și alte câteva au în­grijit, cu o ostenea­lã de mai mulți ani, dublatã de un desã­vâr­șit profesionalism (rar în editorialistica româ­neascã de azi), cartea mãrturi­sitoare – de aproape 600 de pa­gini – a regretatului Ioan Ianolide (cel mai apro­piat camarad de temnițã al ne­ui­ta­tului Vale­riu Gafencu, „sfân­tul închi­sorilor“).
Când vocațiile se întâlnesc…
De altfel, aici a poposit, cucerit de atâta vrednicie, în ultimul lui drum prin țarã, prefațatorul harismatic al cãrții, „rãzboinicul întru cuvânt“ Gheorghe Calciu-Dumitreasa, marele cruciat în sutanã al ortodoxiei românești (21 de ani de închisoare sub comuniști!), la cãpãtâiul cãruia au vegheat neobosit, la Spitalul Militar Central din București, timp de mai bine de o lunã, tot mãicuțele de la Diaconești…
Valeriu Gafencu… Ioan Ianolide… Pã­rin­te­le Iustin… Pãrintele Calciu… Pãrintele Am­fi­­lohie… Mãicuțele de la Diaconești… Ce frumoasã, rodnicã și pildui­toa­re întâlnire a vocațiilor, întru lucrare și mãrturisire, în zorii unui veac despre care s-a spus și s-a re­petat – adesea fãrã sã se conștientizeze toate implicațiile acestui adevãr crucial – cã va fi unul religios, sau nu va fi deloc.
Dar dacã existã o ca­le a veacului spre Cer, atunci aș zice cã nimeni nu-i chemat s-o deschi­dã și s-o strãbatã cu pas mai nobil și mai drept decât aceste feciorelni­ce „mirese ale lui Hris­tos“, cu candelele me­reu pline de untdelemnul sfințeniei și gata sã intre smerite în cãmara Mirelui, trãgând dupã ele lamura unui neam care mai rãmâne sã le binemerite pânã la ca­pãt și sã ardã nemistuit în rugul aprins al iubirii care nu se trece.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.