Mănăstirea Dochiaru

In anii imparatiei lui Nechifor al III-lea Votaniatu, a sihastrit in Muntele Sfant, la asezarea Dafini, calugarul Eftimie cu ucenicii lui. Mai tarziu, din cauza invaziei saracenilor, au fost nevoiti sa plece si sa se aseze la asezarea unde se gaseste astazi manastirea Dochiaru. Acestia au ridicat acolo manastirea. Lui Eftimie i-a urmat nepotul lui, Neofit. Acesta avea bogatie mare, pe care a donat-o pentru ridicarea unei biserici si pentru a asigura manastirea cu ziduri de aparare si turnuri.

Era insa mahnit pentru ca banii nu au fost indeajuns pentru pictarea bisericii. A cerut atunci ajutorul lui Dumnezeu,iar El i-a raspuns prin urmatoarea minune: La saizeci de mile departare de Sfantul Munte, in insula Logos manastirea avea o capela (paraclis), iar langa acesta se gasea o coloana veche cu inscriptia: „Cel care ma va lovi in cap, o sa gaseasca aur din belsug”. Multi au incercat aruncand cu pietre in varful icoanei, dar fara rezultat. Candva,un tanar de douazeci de ani,lucrator la paraclisul manastirii, dupa ce s-a gandit mult, a decis sa sape la locul unde cadea umbra varfului coloanei cu soarele dinspre rasarit. Pe cand sapa, a gasit o placa de marmura,iar mai jos, sub aceasta, o cutie plina cu galbeni. Fericit de descoperire, acoperi cutia si alearga la manastire.

Parintele Neofit a chemat trei calugari,carora le-a spus sa-l insoteasca pe acest tanar catre manastirea Dochiaru, care avea nevoie de bani pentru a fi pictata. Calugarii nu au rezistat ispitei. I-au legat tanarului marmura de gat si l-au aruncat peste bord. Pe cand se ineca, tanarul a cerut ajutorul Sfintilor Arhangheli Mihail si Gavriel,iar acestia, asemenea vulturilor cu aripi de aur, l-au apucat din apa si l-au dus fulgerator in biserica manastirii Dochiaru.

Intre timp, calugarii cei lacomi au impartit aurul si l-au ascuns inafara manastirii. Tanarul, din cauza fricii a inghetat si a adormit in biserica. Cand a venit timpul slujbei utreniei si s-a dus ipodiacul sa deschida biserica, a vazut inauntru pe tanar si s-a infricosat. Acesta a cerut ajutorul parintelui Neofit si asa s-a aflat adevarul. Cand parintele Neofit i-a intalnit pe cei trei calugari, i-a intrebat unde este comoara, iar acestia i-au raspuns ca tanarul ii inselase, ca ei l-au mustrat si au plecat. Chemandu-i in biserica pentru a-I multumi lui Dumnezeu, calugarii raman asa de uluiti la vederea tanarului, incat le-a pierit graiul. Egumenul i-a mustrat si au adus toata comoara la manastire. Dupa aceia i-a dat afara pentru totdeauna, iar pe tanar l-a tuns calugar. Biserica a pictat-o in cinstea Sfintilor Mihail si Gavriil.

 Manastirea Dochiaru are hramul Sfintul Ierarh Nicolae si a fost intemeiata de Cuviosul Eftimie, care a trait in a doua jumatate a secolului al X-lea. In secolul al XI-lea a fost innoita de imparatii bizantini, dar a fost jefuita si incendiata de mai multe ori. A fost din nou refacuta de Ioan al V-lea Paleologul si de despotii Serbiei. Dupa caderea Bizantului, manastirea ajunge in paragina. Calugarii de aici fac apel la Domnul Moldovei Alexandru Lapusneanu, care se obliga sa o reinnoiasca in intregime. In a doua sa domnie (1564-1568) zideste din temelie biserica mare, turnul si zidurile de aparare, parte din chilii si finanteaza pictarea bisericii, lucrata de un reprezentant de seama al scolii cretane de pictura.

Arhitectura acestei biserici este mult influienteta de arhitectura moldoveneasca, semanind foarte mult cu biserica manastirii Slatina. Vazind ca lucrarile intirzie din cauza cheltuielilor foarte mari, Doamna Ruxandra sotia domnitorului, doneza marea suma de bani de 165.000 aspri de argint. Este cea mai mare donatie in bani facuta vreodata de domnii romani muntelui Athos. Ca si alte manastiri din Athos, si Manastirea Dochiaru avea metoace in tarile romane, care le aduceau venituri suplimentare pentru intretinere. In impunatoarea biserica de aici sint pictati si ctitorii Alexandru Lapusneanu si Ruxandra Doamna, iar Alexandru Lapusneanu mai apare inca odata in haina monahala si cu aura de sfint, intrucit el s-a calugarit sub numele de Pahomie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.