Mănăstirea Moisei – Maramureş
13 aprilie 2018
Share
Mănăstirea Moisei, aşezată în zona mirifică a Maramureşului Voievodal şi Istoric, din cuprinsul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, respiră şi astăzi în ritmul timpului mitic. Nicăieri în spaţiul românesc, strămoşii şi moşii nu sunt mai unchiaşi şi mai mătuşi, în sens spiritual, ca în Moiseiul secolului XXI. Veacurile s-au topit, amalgamându-se cu evenimente cu tot într-un şuvoi ca o combustie din care se hrăneşte viaţa, istoria înseşi. Şi-n această lume în lume, călugărul aduce din ancestral în prezent ordinea, rugăciunea şi nevoirea, ca unelte cu care omul se curăţă la inimă pentru a se înfăţişa Domnului în chipul lui adamic.
Eu cred că istoria Mănăstirii Moisei trebuie ascultată direct de la Părintele Protosinghel Teofil Pop – Stareţul vrednic al acestui sfânt aşezământ, din două motive: pentru că sfinţia sa poartă în exprimare inflexiunile graiului tainic al locului, aşa cum vine el din începuturi, şi pentru că părintele s-a aşezat cu slujirea proprie şi cu cea a obştei la capătul timpurilor ce curg, în linie dreaptă, dinspre veacul al XIII- lea sau al XIV- lea spre azi. În răstimp, pe la Secătura Popească, pe Dealul Popii sau la Sălaşul Popeasca, prin Muntele Măgura, s-au nevoit în post şi rugăciune aprinsă sfinţi părinţi isihaşti. Chipuri îngereşti care, atunci când plecau la Domnul, îşi înfăşurau trupurile în coajă de molid, lipită la capete cu răşină, încredinţându-şi-le pământului aproape de bisericuţa acoperită de muşchi. Doar duhul lor a rămas să vegheze din ceruri lucrarea fraţilor din veac.
Cu numele său biblic, Mănăstirea Moisei îşi începe istoria undeva în negura veacurilor, ca veche sihăstrie. Datele istorice s-au amestecat cu mitul, legenda lipindu-se mai uşor de suflet. Un anume Părinte Iosif este cel care a ridicat la Moisei o biserică. Pe o bârnă din peretele sudic al vechiului aşezământ stă scris: „Această biserică nouă au ridicat-o călugărul Iosif în anul Domnului 1599“. Ceea ce înseamnă că mai înainte de aceasta a mai existat una. Vicisitudinile istoriei nu au afectat-o, căci duhul protector al părinţilor adormiţi au protejat-o şi la anul 1717, de tătari, şi mai târziu, de tunurile generalului Bukow, şi în perioada comunistă, de ateismul devastator, ca să depună mărturie astăzi despre statornicie şi forţa credinţei strămoşeşti. Legenda lămureşte, în felul ei, acest început. Se spune că Moise Coman împreună cu soţia sa, Dochia, o familie din Moisei foarte înstărită, aveau un singur fiu, pe nume Grigor. Şi l-au trimis într-o toamnă peste Prislop, în Bucovina, pentru a-şi găsi soţie. Dar acesta nu s-a mai întors. Cu inima mâhnită, după o lungă aşteptare, părinţii l-au crezut mort. De aceea i-au ridicat o cruce într-un loc frumos de la poalele munţilor.
Într-o zi, ei au descoperit în molidul de lângă cruce o icoană a Preacuratei Fecioare Maria pe care, cu evlavie, au dus-o în altarul bisericii satului. Dar a doua zi, minune mare: icoana se afla în molidul în care fusese găsită! Dar ce s-a întâmplat cu Grigor? Într-una din seri, tânărul a poposit la Mănăstirea Putna unde, fiind atras de slujbă şi de viaţa monahilor, a hotărât să rămână acolo şi să se călugărească. Îşi găsise soţie: viaţa monahală! Din momentul acela, nu a mai trimis veste niciodată părinţilor ce s-a întâmplat cu el.
După mai mulţi ani, într-una din zile, când părinţii şi slugile lor veniseră la strâns de fân pe platoul unde se află astăzi mănăstirea, odihnindu-se la umbra unui molid, au auzit sunet de clopot ieşind din pământ. „Este un semn de la Dumnezeu. Fiul nostru mort cere să-i facem ceva aici!“, au lăcrimat ei. Şi aşa au dat pământul acela călugărilor de pe Muntele Măgura, să-şi facă o biserică mai aproape, Iosif călugărul venind pentru aceasta acolo. Dar abia în anul 1672 biserica a fost târnosită. Fiul lor, călugărul Mihaiu de la Putna acum, trimis la un moment dat prin satele din Maramureş pentru a strânge ajutoare, a ajuns şi la Moisei, unde a poposit chiar în casa natală. Tatăl lui murise. Trăia doar mama, bătrână şi ea, căreia nu i-a spus cine este. Când s-a pregătit însă pentru culcare, mama i-a zărit pe gât un semn pe care îl cunoştea din copilărie. Aşa a trebuit călugărul să mărturisească cine e şi ce s-a întâmplat cu el.
După o vreme de la întoarcerea în Moldova, călugărul Mihaiu a fost trimis ca egumen şi stareţ al Mănăstirii Moisei care, din momentul acela, pentru aproape 100 de ani, a rămas metoc al Mănăstirii Putna. Din acest motiv, la anul 1672, este confirmată prezenţa unei delegaţii de călugări de la Putna la sfinţirea bisericii de la Moisei, săvârşită de către Sfântul Mitropolit Sava Brancovici. Molidul în care fusese descoperită icoana Maicii Domnului a fost tăiat. Iar pe trunchiul lui s-a aşezat masa altarului. Acest trunchi de molid se poate vedea şi astăzi în altarul vechii biserici.
Între anii 1910 – 1911 a fost ridicată noua biserică a mănăstirii, în stil neoclasic. O adevărată catedrală, cu ferestre mari, care a fost îmbrăcată într-o pictură impresionantă, realizată în anul 1982, pe un fond deschis, asemenea cerului maramureşean. În anul 1986, biserica a fost sfinţită de către vrednicul de pomenire Teofil Herineanu, arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului. (Cf. articolului domnului Dumitru Manolache, publicat în Ziarul „Lumina” – Cotidianul Patriarhiei Române, în 07 martie 2013 – http://ziarullumina.ro/reportaj/moisei-manastirea-obladuita-de-duhul-sihastrilor).
Altfel spus, „chiar dacă sunt vechi, mănăstirile noastre trebuie să fie misionare astăzi. Pentru că lumea are nevoie de lumina pe care le-o dă ele. Poporul suferă de nesiguranţă, de nelinişte sufletească şi are nevoie de călugări care, prin felul lor de a fi, prin curăţia sufletului, îl luminează. Trăim în această zonă într-o complexitate aparte şi într-o comuniune. Este un fel de Europă veche aici. Ardealul este o comunitate şi o comuniune în care vieţuiesc români, maghiari, catolici şi ortodocşi sau aderenţi ai unor culte şi secte neoprotestante. În această complexitate, slujitorii Bisericii neamului românesc trebuie să rămână la înălţime. Să slujească poporul cu demnitate.
Părintele Protosinghel şi Stareţ Teofil Pop ne mărturiseşte faptul că „la noi, vin persoane şi de alte culte să asculte o rugăciune sau să participe la Taina Sfântului Maslu. Când au o problemă mare în familie apelează la serviciile Bisericii Ortodoxe, deoarece simt că în Biserica noastră harul este mai mare”…
În Maramureşul istoric, primul care exprimă această frăţietate este salutul. «Lăudăm pe Iisus», spune cel ce salută. Iar cel ce răspunde spune «Lăudat să fie în veci!». Sau «În veci, amin!». Acest salut, oarecum de provenienţă apuseană, a fost îndătinat de oameni pentru că este frumos. Au ei credinţa că atunci când nu se vor mai saluta astfel sfârşitul lumii este aproape! Şi apelativul «mătuşă» sau «unchiaş» nu face altceva decât să dovedească gradul de rudenie spirituală dintre oamenii de aici. Faptul că te adresezi cu aceste cuvinte unor bătrâni oarecare reflectă rudenia sufletească. Apropierea pentru a-L păstra în centru pe Hristos“, ne relatează Părintele Stareţ Teofil Pop.
În altă ordine de idei, vom recunoaşte şi mărturisi adevărul că oblăduirea Putnei a fost salvarea Mănăstirii Moisei, căci din acest motiv nu a distrus-o generalul Bucow. A fost de altfel singura mănăstire ortodoxă din Maramureş rămasă în picioare. „Este adevărat că, odată cu catolicizarea Ardealului, şi comunitatea credincioşilor din Moisei a fost trecută la catolicism. Însă abia la sfârşitul anului 1800 a ajuns să stăpânească aici greco-catolicii. Nici decretul din anul 1958 nu a închis mănăstirea noastră, ci a transformat-o în parohie. În anul 2007 însă, prin hotărârea episcopiei, s-a separat parohia de mănăstire, iar noi am început să încheiem obşte, ajungând astăzi la opt vieţuitori. Dar ne dorim, şi sperăm ca Maica Domnului să ne ajute, să fim mai mulţi. Duhul călugărilor isihaşti ocroteşte mănăstirea şi în zilele noastre. Din acest motiv a rezistat. Eu am o credinţă aparte: dacă mănăstirea noastră a rămas nedoborâtă nici de austro-ungari, nici de ateismul comunist, atunci nici indiferentismul capitalist nu o s-o doboare. Pentru că asupra ei patronează şi duhul a trei mari sfinţi ai Bisericii noastre, apărători de neam şi de credinţă: Sfântul Ştefan cel Mare, care a întemeiat Mănăstirea Putna, şi duhul lui, cu siguranţă, este prezent şi aici, în fostul metoc al mănăstirii, Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul, care pe la anul 1690 ţinea un sinod la Mănăstirea Moisei, şi Sfântul Ierarh Sava Brancovici, care a târnosit-o. Fiecare colţ din această curte este călcat de mii şi mii de credincioşi şi este spălat de lacrimile şi de sudoarea acestui neam. Este un loc sfinţit, plin de har. La hramul nostru, «Adormirea Maicii Domnului», zeci de mii de credincioşi se adună pe acest platou. Oameni care vin de departe.
În timpul Postului Mare şi al Adormirii Maicii Domnului, preoţii din toate satele din împrejurimi organizează adevărate procesiuni aici. Nicăieri în ţară nu se mai întâmplă lucrul acesta. Tinerii vin cu prapori în mână, îmbrăcaţi în haine albe şi cu icoane, cântând pricesne şi înconjoară cele două biserici ale mănăstirii, se închină la icoana făcătoare de minuni, apoi la troiţa din faţa bisericii. În timpul nopţii, înconjoară bisericuţa de lemn, veche de 400 de ani, pe coate şi genunchi. Îşi trag mânecile şi îşi ridică pantalonii, să atingă pământul cu pielea! Au ei credinţa că prin jertfa aceasta li se vor împlini dorinţele“, mărturiseşte Părintele Stareţ Teofil.
Astăzi Mănăstirea din localitatea Moisei se află în piln şantier. Dacă acum doi ani a fost reabilitată pe exterior biserica veche, în momentul de faţă fiind aşteptate fonduri pentru reabilitarea picturii, acum se lucrează la turnul clopotniţă, la un altar de vară în stil maramureşan, respectiv la Centrul Cultural Monahal ,,Sf. Ierarh Sava Brancovici”).
“Biserica monument a fost restaurată acum doi ani de zile. Lucrăm la o poartă, avem şantier la un centru cultural, dar şi la un altar de vară. Turnul clopotniţă de la intrare se finalizează. Lucrările la central cultural au început încă de anul trecut. Va fi un centru cultural social pentru organizare de simpozioane şi conferinţe, dar va exista chiar şi o cantină pentru ajutor social, cu care atunci când va intra în funcţie vom ajuta oamenii săraci din zonă. Le vom face noi şi le vom duce noi de mâncare şi toate cele”, a declarat Părintele Protosinghel Teofil Pop – Stareţul Mănăstirii Moisei,
De asemenea, acest sfânt lăcaş de cult şi de smerită închinare desfăşoară (şi) activităţi educative – culturale şi spiritual – pastorale, cum ar fi de pildă, tabăra de vară din acest an, intitulată “Bucuria de a fi creştin”. Astfel, “Bucuria de a fi creştin” au experimentat-o în acest an pentru şase zile copiii şi profesorii din zona Vişeu – Borşa, care au participat la cea de-a patra ediţie a Taberei de vară şi de pictură „Sfântul Sava Brancovici“, desfăşurată în perioada 22 – 27 iulie 2013, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Moisei, judeţul Maramureş, informează „Ziarul Lumina” al Patriarhiei Române, din data de 05 august 2013.
Tabăra a fost iniţiată de către Părintele Protosinghel Teofil Pop – Stareţul Mănăstirii Moisei, care şi în acest an a fost direct implicat în buna organizare şi desfăşurare a ei, mărind chiar numărul elevilor care au putut să se bucure de o săptămână mai altfel din viaţa lor, deşi mănăstirea se află într-un amplu proces de sistematizare. Cea mai mare bucurie a fost prilejuită de întâlnirea cu copiii extraordinar de buni veniţi în această tabără de la şcolile din localităţile Moisei, Vişeu de Sus, Vişeu de Jos, Petrova şi Borşa, care, prin ascultarea, cuminţenia, răbdarea, buna lor dispoziţie şi credinţa lor, au confirmat spusele Mântuitorului care ne îndeamnă să fim ca şi pruncii dacă dorim să moştenim Împărăţia cerurilor şi ne-au bucurat şi pe noi, cei maturi, preoţi şi profesori, că Biserica Ortodoxă are asemenea tineri şi prin ei va avea pe viitor buni şi credincioşi creştini.
În aceste împrejură şi condiţii binecuvânmtate, de Dumnezeu şi de Maica Domnului, copiii s-au putut bucura de activităţile desfăşurate în aer liber care au constat în drumeţii, jocuri în aer liber, foc de tabără şi o activitate de ecologizare în jurul mănăstirii, bucuria curăţării naturii de deşeurile aruncate la voia întâmplării de către turişti fiind mai mare decât amărăciunea produsă în suflet că unii oameni pot face atâta mizerie în jur, nerespectând astfel darul dat de Dumnezeu nouă oamenilor, natura, care ne oferă cele necesare vieţii. Bucurie au adus în sufletele copiilor şi învăţarea şi cântarea unor pricesne închinate Maicii Domnului, precum şi participarea la sfintele slujbe, Sfânta Liturghie, Vecernia, Miezonoptica şi la Sfintele Taine ale Maslului, Spovedaniei şi Împărtăşaniei, acest urcuş duhovnicesc culminând cu bucuria comuniunii euharistice, când, în ultima zi a taberei, elevii şi profesorii prezenţi s-au împărtăşit, plecând spre casă cu sufletul mai curat, mai bun şi mai plin de credinţă.
La sfârşitul şederii în tabără s-a organizat o festivitate în cadrul căreia părintele stareţ Teofil Pop a sfinţit icoanele realizate aici şi a oferit participanţilor diferite daruri, ca semn de amintire a participării lor la această tabără, îndemnând participanţii să poarte mereu în suflet cele ce au învăţat în aceste zile petrecute la mănăstire şi să-şi ducă viaţa ca nişte adevăraţi creştini, exprimându-şi dorinţa revederii cu aceştia cu ocazia praznicului Adormirii Maicii Domnului, când alături de colegii, prietenii, familiile şi preoţii din satele lor sunt aşteptaţi să vină în procesiune, aducând darul rugăciunii şi al pricesnelor Măicuţei Sfinte, ocrotitoarea creştinilor şi a Mănăstirii Moisei.
Gândul de final cu care am dorit ca fiecare participant să plece spre casă a fost acela că viaţa unui creştin trebuie şi poate fi trăită frumos, împletind munca cu rugăciunea, iubirea lui Dumnezeu cu iubirea aproapelui, aşa cum am trăit şi noi, copiii, profesorii şi preoţii, în aceste zile ale taberei de vară, descoperind că ne putem bucura de tot ceea ce ne-a dat Dumnezeu, urmând astfel cuvântul Sfântului Apostol Pavel către filipeni: „Bucuraţi-vă pururea întru Domnul. Şi iarăşi zic: Bucuraţi-vă“ (Filip. 4, 4) şi al Mântuitorului Iisus Hristos „Bucuraţi-vă şi vă veseliţi, că plata voastră multă este în ceruri“ (Matei 5, 12). (Cf.http://www.ziarullumina.ro/actualitate-religioasa/tabara-de-pictura-la-manastirea-moisei)
Acum, în încheierea acestui scurt material – jurnal, voi mărturisi faptul că am trăit la Moisei un crâmpei din timpul mitic al Maramureşului. O ninsoare de noapte ne-a acoperit sufletele cu amintiri şi linişti tămăduitoare. Dimineaţa, ne-am rugat la icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni, primită în dar de mănăstire de la un călugăr din Muntele Athos, care se află în biserica nouă, chiar în faţa uşilor împărăteşti, aşezată pe un scripete pentru a putea fi ridicată în timpul slujbei.
Am intrat apoi smeriţi în biserica veche, restaurată în anul 2011, şi am atins piciorul sfintei mese, înviforaţi de istorie şi legendă. Am încercat să buchisim numele ctitorilor şi donatorilor, scrise în grai vechi pe un triptic vechi din lemn de paltin. Icoanele seculare, sfinţii zugrăviţi direct pe inima lemnului, uşiţele ce te obligă să te apleci pentru a intra în taină, toate îndeamnă la îngenunchere şi rugăciune. Îngrădiţi de obligaţiile profesionale, am plecat de la Moisei purtând în inimi cuvintele Părintelui Teofil: „Când poţi să faci în jurul tău un colţ de Rai, visezi la Raiul de dincolo. Dar îl ştii! Dacă ştii să-l trăieşti de-aici“!
Stelian Gomboş
