Mănăstirea Simonos Petras – locul unde te simţi mai aproape de cer

Mănăstirea Simonos Petras sau Simonόpetra (în greceşte: Σίμωνος Πέτρας sau Σιμωνόπετρα = Simon al Pietrei, nu Simon Petru) este una din cele douăzeci de mănăstiri din Muntele Athos. Este închinată Naşterii Domnului şi ocupă locul al treisprezecelea în ordinea ierarhică a mănăstirilor athonite. Mănăstirea Simonopetra este situată pe latura de sud-vest a peninsulei Athos, pe vârful unei stânci la 230 metri deasupra mării. 

Originea mănăstirilor athonite

În ultima parte a primului mileniu au fost înfiinţate primele aşezări de pustnici în Muntele Athos. Comunităţile monahale organizate se găseau cu precădere în zona Halkidiki, acestea menţinând legături strânse cu Athosul. Pe măsură ce numărul călugărilor din Athos a crescut, a început să fie folosită expresia „muntele sfânt”. Această expresie era folosită şi pentru multe alte zone unde se formau comunităţi importante de călugări. Prima recunoaştere oficială a comunităţilor athonite şi din împrejurimi îi aparţine împăratului Vasile I Macedoneanul, care a acordat în anul 867 privilegii imperiale comunităţilor călugăreşti, acestea fiind protejate de colectorii de taxe. Împăratul Romanos I Lecapenos a introdus în anul 941 subvenţii anuale pentru călugării din Athos. În secolul al X-lea a crescut şi sprijinul imperial acordat comunităţilor subordonate Athosului. Aşa apare prima mănăstire – Marea Lavră – întemeiată de Sf. Athanasie Athonitul în anul 963, cu sprijinul împăratului Nichifor Focas. La trecerea dintre milenii, Muntele Athos era o comunitate extinsă şi puternică economic, cu influenţă şi prestigiu la Constantinopol.  

Istoria Mănăstirii Simonos Petras

Cuviosul Simeon a venit în Sf. Munte pe la 1257, pustnicindu-se într-o pesteră care se vede şi astăzi. Istoria spune că mănăstirea a fost zidită printr-o minune dumnezeiască pe la mijlocul sec. al XIV-lea. Se zice că o data, pe când cuviosul Simeon, ctitorul ei, stătea la rugăciune, o stea s-a lăsat din cer în noaptea de Crăciun, arătând locul unde trebue să zidească mănăstirea. De aceea s-a numit Noul Bethleem. Apoi, un înger s-a coborât din cer cu o sfoară, şi apucând sfântul de un capăt şi îngerul de celălalt capăt au înconjurat stânca şi au tras retezând vârful stâncii pentru a se putea construi mănăstirea.

Informaţiile despre Mănăstirea Simonopetra din Muntele Athos de dinainte de implicarea prinţului sârb Ioan Ugleş se bazează pe lucrarea Viaţa lui Simon cel Binecuvântat şi pe scrierile episcopului Porfirie Uspensky. Acestea vorbesc despre existenţa „Mănăstirii lui Simon” în Muntele Athos în secolele al X-lea şi al XI-lea. Nu există alte informaţii despre această mănăstire în afară de câteva referiri la „Mănăstirea lui Simon” construită pe stânca lui Simon şi de câteva informaţii conjuncturale pe baza similarităţii de nume despre Simon cel Binecuvântat. Se ştie că mănăstirea Simonopetra a fost terminată în anul 1257 iar reputaţia acesteia a atras mulţi călugări.

În anii care au urmat, mănăstirea a decăzut până în momentul în care prinţul sârb Ioan Ugleş, impresionat de reputaţia lui Simeon cel Binecuvântat a trimis o petiţie lui Chiril Lucaris, Patriarhul de Constantinopol cerându-i să reactiveze mănăstirea. Cu permisiunea acordată, Ugleş a construit imediat o întreagă mănăstire, urmând o perioadă scurtă de prosperitate. Apoi, odată cu ascensiunea turcilor otomani în această zonă, Athosul şi mănăstirea au intrat într-o perioadă dificilă. Majoritatea înregistrărilor din această perioadă au fost distruse de marele incendiu din anul 1580. Până atunci, mănăstirea funcţionase fără întrerupere. În 11 decembrie 1580 (sau 1581), mănăstirea a suferit o distrugere totală datorită unui incendiu care a ucis şi mulţi călugări. Cu toate acestea, supravieţuitorii, în frunte cu egumenul Evghenie, au reuşit să salveze cuferele mănăstirii care, se pare, conţineau valori importante, deoarece călugării de la Simonopetra au putut cumpăra bunurile şi administrarea unei mănăstiri vecine, Mănăstirea Xenofont ca domiciliu temporar. Deoarece reconstruirea mănăstirii cerea fonduri considerabile, stareţul Evghenie, a călătorit în Ţara Românească în 1587 pentru a strânge bani. Înainte de acestea, în 1566, Marele Postelnic Gherman din Ţara Românească donase ca metoc către Simonopetra, Mănăstirea Sfântul Nicolae din suburbiile Bucureştiului. Reconstruirea mănăstirii a continuat în această perioadă, astfel încât în 1586 călugării s-au putut reîntoarce în mănăstirea lor. Între 1593-1601 Mihai Viteazul a ajutat-o cu bani (anual) şi i-a trimis ca dar o Evanghelie îmbrăcată în argint si poleită cu aur, precum si două cruci de lemn sfânt. I-a închinat şi mănăstirea sa din Bucureşti (Mihai-Vodă), cu schiturile ei: Beşteleu din judeţul Argeş şi Isvoranul din judeţul Buzău.

În 8 iunie 1622, Simonopetra a trecut printr-un al doilea incendiu. Totuşi, acesta a provocat doar distrugeri minore, iar în 1623, stareţul Timotei a târnosit katolikonul restaurat. După aceasta, mănăstirea a intrat într-o perioadă de declin. Până în 1745, populaţia scăzuse la cinci vieţuitori. Apoi în 1762, mănăstirea a fost închisă şi preluată de administraţia centrală a Muntelui Athos pentru a-i împăca pe creditori. Între timp, Părintele Ioasaf din Mitilene a reuşit să adune suficiente fonduri ca să răscumpere metocurile mănăstirii şi să restaureze unele părţi din mănăstire. Însă, revitalizarea a fost însoţită de unele nereguli financiare ale Părintelui Calinic, care au dus în cele din urmă la numirea unui nou stareţ, Dionisie.

Perioada de haos a continuat când mişcarea de independenţă a grecilor a provocat ocuparea Muntelui Athos de către turci. Deşi mănăstirea a continuat să funcţioneze, taxele foarte mari impuse de turci şi jafurile au dus la plecarea tuturor călugărilor în 1823. După plecarea turcilor, în 1830, viaţa din mănăstire s-a reîntors, dar a fost caracterizată printr-o permanentă dezordine, până la incendiul din 27 mai 1891. Prin eforturile stareţului Neofit şi cu ajutorul Bisericii Ortodoxe Ruse, Simonopetra a fost din nou restaurată, iar la trecerea în secolul XX avea deja o viaţă înfloritoare.

În prima jumătate a secolului XX, Simonopetra a continuat să se depopuleze, până când, în 1973, un grup numeros de călugări sub conducerea Stareţului Emilianos Vafeidis au venit aici de la Mănăstirea Schimbării la Faţă din Meteora. În consecinţă, au fost restabilite unele metocuri ale mănăstirii, inclusiv trei noi metocuri în Franţa. Cel mai renumit metoc îl reprezintă Mănăstirea Ormylia (tot în Halkidiki, Grecia), care numără peste 100 de maici.

În 14 august 1990, a pornit un incendiu de pădure care a durat 14 zile, în Muntele Athos, care a pus la grea încercare călugării din Simonopetra, dar mănăstirea a fost salvată. În prezent mănăstirea se află sub îndrumarea stareţului Eliseos, iar obştea este constituită din monahi din mai multe ţări ale lumii, dintre care unii au primit botezul ortodox chiar la Simonopetra.

Printre relicvele importante ce se află în această mănăstire se numără: mâna stângă a Sfintei Maria Magdalena, capul Sf. Modest, capul Sf. Pavel Mărturisitorul şi păriticele de la Sf. Varvara, Sf. Evdochia, Sf. Trifon, Sf. Eftimie, Sf. Iacov Persul şi Sf. Naum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.