LOADING

Type to search

Mânăstirea Sucevița în strai de iarnă

Pelerinaje

Mânăstirea Sucevița în strai de iarnă

Share
Mânăstirea Sucevița Bucovina crestinism

O mânăstire înveșmântată în alb este asemenea unei mirese învăluite de har și lumină. Întotdeauna ninsorile care se cern peste mânăstiri îmi par mai albe și mai aproape de suflet. De câțiva ani, mi-am făcut un obicei în a porni la drum la vremea sărbătorilor, transformând fiecare popas într-o frumoasă poveste de iarnă. Și pentru că iernile românilor sunt înmiresmate cu cetină și brad, mi-am propus să fac o sărbătoare din toate dalbele ninsori ale tărâmului monahal românesc. La ceas de vecernie, Mânăstirea Sucevița ne întâmpină într-un peisaj de poveste, învăluit în duh de pace adâncă, mângâiat din când în când de un dangăt de clopot.

Portret în alb, cu priveghere și iz ancestral

Nămeții nesfârșiți de lângă noi ne dau întotdeauna sentimentul unei limpezimi ce vine din lumina cerului, din mângâierea nevăzută a sfinților. Într-o astfel de zi, m-am străduit să fac un portret al Suceviței în slove dalbe, trăind bucuria de a-mi îmbogăți privirea și sufletul în imensitatea unică a monahismului înveșmântat în alb. Despre istoria acestui minunat așezământ monahal, despre măreția și frumusețea lăcașului de închinare s-a scris adesea. Azi mi-am propus să dau viață unui popas în alb, trăind bucuria că o mireasă ne poftea în lăcașul Domnului.

În pacea adâncă ce sălăşluieşte aici, chiliile maicilor strălucesc în marea de lumină în care razele de soare se îmbină armonios cu strălucirea zăpezii. Încă de la intrarea în lăcașul moldav de închinare, silueta zveltă a bisericuței te fascinează. Contrastul dintre verdele unic al frescelor care împodobesc biserica și albul imaculat al zăpezii amplifică pacea și sfințenia locului. Zidurile groase de piatră, prevăzute cu contraforturi, metereze și drum de strajă, încadrează cele cinci turnuri de colţ şi unul cu paraclis. Nici unul dintre turnuri nu seamănă cu altul, încadrând în mod armonios chiliile, stăreţia, arhondaricul, trapeza pentru obşte, sala de protocol, muzeul mânăstirii și paraclisul care se află chiar peste gangul de la intrare și în care se slujeşte zilnic.

Așa se conturează Mânăstirea Sucevița la o primă vedere. Am trecut pe acolo de nenumărate ori, iarna sau vara, primăvara sau toamna, și iar, și iar. De această dată vă pot împărtăși bucuria unui popas la Sucevița datorită unei măicuțe dragi sufletului meu, maica Singlitichia, pentru care dimensiunea frumosului și a sfințeniei au un numitor comun: neîncetata rugăciune. Poate că într-o zi această minune de om în trup de monah va avea blagoslovenie să mărturisească adevărata taină a viețuirii în Hristos, așa cum noi, mirenii, ne dorim s-o aflăm.

Mânăstirea Sucevița este de fapt „Sihăstria lui Calistrat”

Înainte vreme, în acest sfânt lăcaș au viețuit călugări îmbunătățiți, iar cei dintâi sihaștri ai locului au fost ucenici ai Sfântului Daniil Sihastrul, dar mulți dintre ei trăiau pe Muntele Obcina Mare. Cu timpul, au ridicat aici o bisericuță din lemn, cu hramul Schimbarea la Faţă. Orice iubitor al pustiei și-a dorit măcar o dată în viață să ajungă „La Pustnici”, un loc cu o semnificație aparte. Aici s-au retras în rugăciune mulți iubitori de viață pustnicească, printre care și Calistrat Sihastrul, ucenic al Sfântului Daniil, de la Voroneţ. În perioada de început a secolului al 16-lea, isihastul s-a înconjurat de ucenici cu care a înnoit prima sihăstrie, devenită în timp „Sihăstria lui Calistrat”, ulterior transformată în Mânăstirea Suceviţa.

Mulți rugători asceți au trăit în post și rugăciune în colțul acesta de rai, printre care și Pangratie Arhimandritul şi Cuviosul Isachie, care au adunat în jurul lor mulțime de sihaștri. Fiecare își alegea locul de nevoință după intensitatea trăirii monastice, astfel încât cel dintâi a dus viaţă pustnicească pe o culme, care parcă sprijinea cerul, cunoscută astăzi sub numele de „Dealul lui Pangratie”, iar cel de-al doilea a dus viață ascetică într-un alt loc ales, numit „Dealul Furcoiului”.

De la gerul aspru la lumina caldă a Vecerniei

La Sucevița, viscolul iernii se întrepătrunde cu ecoul unei frumoase istorii, reprezentând un valoros reper în cultura creştină românească. Viața spirituală care dăinuie de veacuri în acest loc poartă amprenta unui creștinism bine ancorat în osatura acestui popor.

Mânăstirea Sucevița tronează în dulcea Bucovină, păstrându-și duhul rugăciunii ancestrale, dar în același timp încununându-se cu diadema de omăt a iernilor moldave. Mantia albă, proaspăt cernută din ceruri, acoperă întreaga vale a Suceviței, înveșmântând și zidurile groase ale mânăstirii. Curtea mânăstirii înveșmântate în alb este cufundată într-o adâncă tăcere. Doar scârțâitul zăpezii de sub pași ne întrerupe din meditația întregită de un peisaj unic. Dar pentru ca tabloul să fie mirific, neapărat trebuie așteptat și un Luminător. Eu am avut bucuria să mă împărtășesc dintr-un răsărit cum n-am mai văzut, iar mângâierea înserării mi-a amintit că totuși e iarnă și am rămas meditând, cu privirea pierdută pe luciul înghețat al apei.

Un dangăt de clopot m-a trezit din visul acela feeric, amintindu-mi că este vremea Vecerniei. Am dat așadar fascinația peisajului înzăpezit pe mângâierea slujbei de seară. După gerul înserării, am trăit rugăciunea luminată de lumânări și candele pâlpâind, acolo unde Dumnezeu coboară spre a ne limpezi de patimi și doruri lumești, acolo unde ne regăsim în raza de lumină a iertării.

În rest, totul este tăcere, iar peste sfânt lăcașul acesta, atât de drag sufletelor însetate de monahism, un imens veșmânt alb se cerne întru veșnicie. Ninge peste liniștea înserării, ninge cu dalbe flori peste leagănul monastic al Suceviței!

 

Mariana BORLOVEANU

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *