LOADING

Type to search

Pelerinaje

Oranta de la Nicula

Share

Nu ne amintim de Nicula şi de Maica Domnului doar de 15 august, pentru că zilnic beneficiem de mijlocirile Orantei. Ea se roagă neîncetat pentru fiecare. Este atât de aproape de fiecare suferind, de fiecare orfan, de fiecare om sincer.

La Nicula foşnesc pădurile de sihaştri! Aici este şcoala pocăinţei, cu dascăli remarcabili. Aici toţi sunt premianţi, nu există corigenţi. Dacă stai cu tărie în credinţă, eşti un om fericit. Oranta Niculei îţi redă fericirea Fiului ei.

Cine vine la Nicula, devine alt om, mai bun, mai paşnic, mai iertător. Mintea încălzită de dorul Orantei de la Nicula nu mai acordă atenţie gândurilor străine de Dumnezeu. Aici înveţi o lecţie: în cele duhovniceşti, nu poţi trişa. Rugăciunea este o forţă uriaşă. Nu ne dăm seama cât de uriaşă…

Oranta Niculei ne sfătuieşte să facem ceea ce ne va spune El, să Îl punem pe Dumnezeu cârmuitor al vieţii noastre. În dumbrava minunată de la marginea Gherlei, putem exclama: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate!”

Căutăm liniştea de la Nicula, pacea şi fericirea. Numai în această atmosferă putem spera la curăţirea inimii. Oranta noastră ne reaminteşte smerenia. Numai aşa ne simţim ticăloşia, dar şi marea recunoştinţă faţă de Dumnezeu.

Cât de uşor ne poate vindeca Dumnezeu, chiar într-o singură clipită! Oranta Niculei este prezenţa salvatoare, cheia care ne redeschide Raiul. Şi nu ne unim doar cu Dumnezeu, ci ne unim unii cu alţii în Dumnezeu. Aceasta este Nicula: prezenţa unora în inimile celorlalţi.

Maica Domnului Rugătoarea (Oranta) este icoana Niculei în stare de rugăciune. Iar dacă Dumnezeu S-a făcut totul pentru noi, noi vom face totul pentru El! Doar El este Unicul Izvor al bunătăţilor din univers. Mergem până la capăt, ne îngropăm împreună cu Domnul Iisus Hristos, nu mai suntem cei dinainte.

La mijloc de august devenim oameni abia atunci când tindem către Dumnezeu. Azi, acum, aici este timpul pocăinţei. Orice necaz vom avea, ne vom ruga Maicii Domnului! De acum şi până în veşnicie, Dumnezeu va rămâne cu noi.

 

Marius MATEI

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *