Oraşul de marmură al Sfântului Mina

Despre Sf. Mina mai tot românul a auzit, pentru că, aşa cum scrie în acatist, Numele tău, mai mult decât oricare altul dintre sfinţi, s-a făcut creştinilor mai dorit, Mina, pentru aflarea grabnică şi îndestulatoare a orice păgubiri suferite de dânşii… Egiptenii spun însă că nu înţeleg de ce românii se roagă Sfântului Mina doar pentru aflarea lucrurilor pierdute, pentru ca în Egipt este iubit pentru multele sale de minuni, fiind într-adevăr grabnic ajutător în orice fel de probleme de viaţă şi sănătate. Este unul dintre cei mai iubţi şi cunoscuţi sfinţi ai Ortodoxiei, iar orasul de marmură al Sfântului Mina – Abu Mena – construit în deşert, la 45 km de Alexandria, pe locul în care i s-au aflat moaştele, a fost unul dintre marile locuri de pelerinaj creştin. Ba până şi musulmanii îl venerează acolo pe sfânt ca mare făcător de minuni!

Despre Sf. Mina se ştie că s-a născut la anul 285 în Egipt, în familie creştină, părinţii săi numindu-se Eudixius şi Eufemia. În timpul unei sărbători închinate Maicii Domnului, Eufemia s-a rugat cu lacrimi Preasfintei Născătoare de Dumnezeu să-i dăruiasca un copil, iar la sfârşitul rugăciunii sale s-a auzit dinspre icoană: “Amin”. Câteva luni mai târziu, avea să se nască binecuvântatul copil Mina (al cărui nume înseamnă… Amin!). Tatăl i-a murit pe când el avea 11 ani, iar mama pe când avea 14 ani. La 15 ani s-a înrolat în armata romană, unde i s-a dat un rang înalt, datorită bunului nume al tătălui său. A slujit în Algeria, timp de 3 ani, ca ostaş. Aceasta se întâmpla pe vremea împăraţilor păgâni Diocleţian şi Maximilian, care au dat poruncă să fie chinuiţi şi ucişi toţi creştinii care nu se vor închina la idoli. Scârbit şi mâhnit, tânărul ostaş a plecat în pustiu, timp de 5 ani ducând viaţă de anahoret. În al cincilea an de pustnicie, a avut o revelaţie: a văzut un înger care încununa martirii cu coroniţe, iar în timp ce se gândea la viziunea sa, a auzit un glas: “Fii binecuvântat, Mina, cel care ai fost chemat la viaţa pioasă încă din copilăria ta. Tu vei fi încununat cu trei cununi: una pentru puritatea ta, a doua pentru viaţa de nevoinţe, iar a treia pentru mucenicie”.

“Şi întărindu-se de ajuns şi aprinzându-i-se sufletul cu dumnezeiescul dor către Hristos, s-a pogorât din munte şi, stând în mijlocul închinătorilor la idoli, a propovăduit pe Hristos. Pentru aceea a fost dat la chinuri: i s-a frecat trupul cu târşini şi a fost ars de foc şi târât fără milă peste ciulini”, iar în urmă “şi-a primit sfârşitul prin sabie” (Sinaxar), la anul 309, în Frigia. Se spune soldaţii care l-au ucis pe Mina i-au aruncat trupul în foc, dar timp de 3 zile nu a ars, astfel că a putut fi luat de sora sa, care împreună cu nişte soldaţi l‑au dus la Alexandria, pentru a fi pus într-o biserică. Atunci când persecuţia a încetat, se zice că un înger i-a apărut Papei Atanasie al Alexandriei, spunându-i să ia trupul Sfântului Mina, să-l pună pe o cămilă şi să‑l ducă în Deşertul de Vest. Întrun anume loc, nu departe de Alexandria, la marginea Lacului Mariut, cămila n-a mai vrut să se mişte, oricât au încercat creştinii s-o facă să meargă mai departe. Au înţeles atunci că era un semn de la Dumnezeu şi în acel loc i‑au îngropat trupul.

Timp de câteva secole, nu s-a mai ştiut nimic de Mina, ostaşul-mucenic, până când, într-un anume loc din deşert, oile bolnave ale unui păstor au început să se vindece miraculous şi chiar păstorul însuşi s-a tămăduit. Vestea s-a dus repede, bolnavii au început să vină, fără să stie care era de fapt cauza acelor vindecări. Locul devenise atât de cunoscut încât chiar fiica împăratului de la Constantinopol, îmbolnăvită de lepră, a fost trimisă acolo spre tămăduire. Stând noaptea pe malul apei, în locul în care se făceau minuni, Sf. Mina i s-a arătat în vis, descoperind că acolo se aflau sfintele sale moaşte şi poruncind să se clădească o biserică în cinstea sa. Dimineaţa, fata era vindecată şi a spus totul însoţitorilor săi. Drept care pe acel loc, la 45 km sud-vest de Alexandria, împăratul a ordonat ridicarea nu doar a unei biserici, ci a unui întreg oraş.

Oraşul de marmură al Sfântului Mina a devenit unul dintre cele mai vestite locuri de pelerinaj şi tămăduire ale lumii creştine, iar sticluţe de ulei sau apă sfinţită pe care era gravat numele Sfântului Mina au fost descoperite în situri arheologice din diverse ţări aparţinând spaţiului mediteraneean. La mijlocul secolului 7, oraşul a fost distrus de musulmani. Primele excavări pentru punerea în valoare a sitului arheologic Abu Mena au început între anii 1905-1907. În prezent, la aprox. 1 km de oraşul Sfântului Mina, Papa Chiril VI al Alexandriei (papă intre 1959-1971) a construit una dintre cele mai impresionante şi faimoase mânăstiri ale Egiptului, în care se află spre închinare şi moaştele Sfântului Mina şi unde vieţuiesc acum peste o sută de călugări, ce slujesc Sf. Liturghie de 3 ori pe zi. Din anul 1979, situl arheologic Abu Mena este inclus în lista UNE SCO a Siturilor din Patrimoniul Universal, pentru ca din anul 2001 să intre pe lista UNE SCO a locurilor din patrimoniul mondial aflate în pericol de distrugere.

În Egipt, Sf. Mina este reprezentat în icoană ca tânăr ostaş, cu ambele braţe ridicate pentru închinare şi cu două cămile aflate de o parte şi de alta a sa. Am aflat acolo că doar doi sfinţi egipteni sunt astfel reprezentaţi – Sf. Mina şi Sf Pavel, primul eremit; iar cămilele fac referire la episodul din viaţa sfântului în care animalele au refuzat să ducă mai departe trupul mucenicit.

Noi, românii, am ajuns la Mânăstirea Sf. Mina chiar în 11 noiembrie 2008 (ziua sa de pomenire în calendarul ortodox), dar am constatat că Biserica Coptă îl sărbătoreşte pe 24 noiembrie.

Maria CHIRCULESCU
Miriam Turism

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.