id354_11.jpg.jpg

Topolniţa, porţia de linişte

Îndată după ce pui piciorul în zona Severin/Strehaia, te întrebi – pe bună dreptate – dacă te afli într-o Oltenie emancipată, multiculturală, sau într‑un Banat predominant ortodox… Aşa se prezintă ochiului şi sufletului această încheietură a României, acestă zonă de interferenţe religioase, culturale, etnice, politice, geografice. Un ţinut blagoslovit şi bogat, cu oameni bine configuraţi [...] Articol pe larg

Read More
Untitled

Cine a făcut racla Sfântului Dimitrie Basarabov?

Comoara cea mai de preţ a Bucureştilor – moaştele Cuv. Dimitrie cel Nou – este aşezată într-o raclă de argint, realizată cu multă măiestrie artistică. Pe raclă, mulţime de scene din viaţa sfântului şi din istoria aducerii sfintelor sale moaşte. Precizie teologică, artă, bun gust – toate laolaltă. Ne întrebăm, pe bună dreptate: Cine să fi înfăptuit o astfel de capodoperă, cu adevărat demnă de păstrat moaştele unui [...] Articol pe larg

Read More
Untitled

Secuieni, Neamţ: O biserica privată…?

În Secuienii Noi, în apropiere de Roman (jud. Neamţ), a apărut ca din neant (sau poate chiar de acolo!) “Mitropolia Moldovlahiei”, un soi de biserică privată la care au aderat câţiva preoţi caterisiţi de Biserica Ortodoxă Română. O asociere cel puţin îndoielnică, prezidată de fostul preot Mihail Claudiu Vasilache, în prezent ajuns… mitropolit! Nebănuite sunt căile Domnului, dar şi ale Potrivnicului întunecate cărări! Cum de s-au găsit câţiva răspopiţi să-şi întemeieze o Biserică a lor, [...] Articol pe larg

Read More
Untitled

Muereasca: Ultima frontieră

Pustnicul din Frăsinei Dis‑de‑dimineaţă eram gata de drum, sorbind ceaiul fierbinte mai mult din picioare, privind la o geană roşiatică, trimisă din orizont. Nu departe de mine, pustnicul îşi îngrămădea în desaga deja plină de haine călugăreşti, ultimile lucruri rămase afară: o psaltire cu scoarţe din piele, un ceaslov gros cu foi îngălbenite, un acatistier, un sfeşnic minuscul, o căţuie afumată şi o trusă metalică, de mici dimensiuni, adăpostind o [...] Articol pe larg

Read More
0000000

Serbia: Cuviosul Romilo de la Ravanica († 1375)

Cuviosul Romilo s-a născut în jurul anului 1300, în oraşul dunărean Vidin, din cucernici părinţi, tatăl grec iar mama bulgăroaică. Numele primit la Sfântul Botez a fost Raiko. Încă de la vârsta copilăriei a arătat sete de învăţătură iar dascălii, minunându-se de înţelepciunea şi cumpătarea sa, l-au numit „copil bătrân”. Când a devenit bărbat, ca [...] Articol pe larg

Read More
id1942_2011_05_11_0_2_sangatinpicturaceleimaivechibisericidelemndinsibiuestegravdeteriorata_84694.jpg.jpg

Sfântul Nectarie ajută să fie adus pe lume un copilaş care era să fie avortat

     Eghina romaneasca!   Am avut o sarcină foarte dificilă… Patru luni şi jumătate nu am mâncat nimic şi nu am băut nici apă… o sarcină foarte toxică… mergeam mereu la spital pentru perfuzii, când nu mai suportam… Slăbisem zece kilograme… Vomitam numai spumă… Am primit cărticica cu minunile Sfântului Nectarie de la o prietenă. [...] Articol pe larg

Read More