LOADING

Type to search

Pelerinaje

Pagini de jurnal – Rusia si Finlanda, noptile albe ale ortodoxiei

Share

Am plecat de pe aeroportul Otopeni a treia zi de Rusalii, urmand sa ne reintoarcem din nordul extrem inainte de sarbatoarea Sfintilor Apostoli Petru si Pavel. Intre cele doua mari sarbatori, o saptamana cu zile de harti ( si ispite pe masura bucuriei – sau lacomiei ? – de a manca ) si o saptamana de post aspru, trecand dintr-o Finlanda in care ortodoxia numara 1% din populatie, intr-o Rusie pravoslavnica ce avea sa ne ofere ce avea ea mai puternic in traire in decursul veacurilor si mai greu de atins: Solovet, Valaam, Tihvin, Svir, St Petersburg, Peciora – Pskov… Grup de 34 de oameni, eterogen in credinta, fiecare cu reactiile sale mai mult sau mai putin crestine, dar primind cu totii lectie dupa lectie, invatatura dupa invatatura, dupa spusa: cine are urechi de auzit sa auda… Nu sunt sigura ca am trecut toate examenele duhovnicesti cu bine… Dar acolo, in nordul lumii, in situatii extreme date noua de Domnul ( conditii mai putin bune de cazare, baia in apa rece tamaduitoare din izvorul Sf Filip de la Solovet, o scurta defectiune a autocarului care ne-a blocat in drum, chiar inainte de a ajunge la aeroport pentru cursa de intoarcere…) ne-am vazut limitele, neputintele, greutatea de a ne iubi aproapele, de a pune in fata binele celuilalt…

Asadar, pornirea: marti 17 iunie, ora 20.15, zbor de doua ore Bucuresti – Helsinki, cer straniu, de la seara Bucurestiului catre lumina tot mai puternica a nordului pamantului. Pe stanga avionului se vedea soarele, pe dreapta luna pe fundal de cer mov-lila. Am aterizat in plina noapte alba la Helsinki, dar din cauza ploii, sub nori – pe pamant – era mai intuneric decat in cer, de acolo de unde coboram noi. A urmat o scurta prezentare a capitalei Finlandei, care s-a terminat pe la ora 2 noaptea: oras fara nimic spectaculos, fara orgolii de capitala, a carui personalitate consta in aspectul sau tern, cu cladiri comune si spatii stradale largi. Zona verde foarte ampla acopera fatadele cladirilor, astfel incat ai impresia ca orasul e cam pustiu. Senzatia de liniste, de lipsa de stres, ca si cum toti locuitorii ar fi sedati, nu avea sa ne paraseasca deloc in cele doua zile dedicate Finlandei…Ei vorbesc incet si calculat, noi ne inghesuim sau ne imprastiem cand coboram din autocar, vorbim tare si inevitabil atragem atentia asupra noastra.

Miercuri 18 iunie aveam sa aflam cate ceva despre ortodoxia finlandeza cu ajutorul unei romance stabilite de multi ani in Finlanda si care a descoperit acolo taina ortodoxiei si forta ei. Dl Seppo, finlandez ortodox, intendentul Bisericii Sf Gherman din Alaska de la Espoo din apropiere de Helsinki a venit special de la serviciu ca sa ne prezinte biserica sufletului sau: biserica construita dupa toate regulile arhitecturii bizantine, cu pictura murala care include sfinti ai natiilor ortodoxe, printre care si Stefan cel Mare si Sfant, biserica in care la fiecare trei duminici se slujeste in limba romana, de catre preotul finlandez. Baptisteriul adanc de 2 metri, in care adultii sunt botezati stand in picioare, arata cum inteleg finlandezii convertiti la dreapta credinta sa aplice litera si spiritul Legii, fara abatere, ca si primii crestini. Kriistina a tras special pentru noi clopotele, cand eram in biserica. Candoare si credinta, dincolo de faptul ca Biserica Finlandeza Ortodoxa a acceptat compromisul de a sarbatori marile praznice cu luteranii ( la date defalcate fata de ale noastre), pentru a exista si fi acceptata ca a doua biserica nationala a Finlandei. La Espoo am donat din partea unui crestin din Lipanesti-Prahova o icoana pe lemn a Sfantului Stefan cel Mare, pentru pomenire si inchinare. A urmat Kuopio, centrul ortodoxiei finlandeze, aflat la 400 km nord de capitala, in care am vizitat Muzeul National Ortodox Finlandez  si Biserica Sf Nicolae. Aici aveam sa intelegem cate ceva din istoria zbuciumata a ortodoxiei acestei tari: desi crestinata initial de Sf Apostol Andrei, ajuns pana in partile Valaamului rusesc si de acolo catre salbaticele si teribilele teritorii finlandeze (dupa cum sustine cu competenta Sf Ignatie Briancianinov) totusi credinta crestina s-a extins in Finlanda din zona Novgorodului abia prin sec 12, cand manastirile rusesti din zona Kareliei devin foarte influente spiritual. Prin secolele 16 si 17 aceste manastiri sunt distruse, iar pamantul integrat Regatului Suediei, ceea ce faciliteaza convertirea la luteranism a populateiei ramase pe loc. La inceputul sec 18 Petru cel Mare cucereste regiunile din jurul Lacului Ladoga si credinta crestina isi reintra in drepturi, pentru ca dupa anul 1809, cand Marele Ducat al Finlandei este integrat imperiului rus, populatia ortodoxa creste de zece ori. In 1917 Finlanda si-a castigat independenta ca si consecinta a Revolutiei Ruse iar Biserica Ortodoxa Finlandeza a capatat statut de biserica nationala, alaturi de Biserica Luterana. In 1923 Sinodul Ortodox al Finlandei a aprobat trecerea sub protectia Patriarhiei din Costantinopole. In prezent aprox 60.000 persoane sunt declarate ortodoxe, din totalul de 5.23 milioane de locuitori ai Finlandei, in anul 2006 ( aprox 1%), dar ritmul de convertire la ortodoxie este extrem de mare.De la Muzeul ortodox am plecat catre Biserica Sf Nicolae, unde aflasem ca de la ora 18 se tine o vecernie facuta de mireni, din lipsa de preoti. Am ajuns dupa terminarea acesteia, dar paznicul ne-a deschis portile, pentru vizita.Ne-am continuat drumul catre Manastirea Noul Valaam, singura manastire de calugari din Finlanda, loc binecuvantat de Dumnezeu, in care in prezent se fac multe minuni care misca sufletele luteranilor si ale necredinciosilor. Am ajuns la manastire pe la ora 22.30, pe lumina, astfel incat nu ne-a fost greu sa reperam diversele corpuri de caldiri in care grupul fusese impartit pentru cazarea de o noapte – noapte alba, pentru ca ne-am plimbat nestingheriti, grupuri-grupuri, admirand peisajul lacustru in lumina si linistea nefireasca, intrerupta doar de cantecul cucului si de plimbarea iepurilor de camp pe aleea pietruita. Multe sunt de spus despre manastirea Valaam din Rusia, de pe Lacul Ladoga, a carei istorie inseamna cadere si inaltare, situata fiind intre doua tari aflate mereu in razboi ( Rusia si Suedia) si despre “extensia” acesteia in Finlanda – manastirea Noul Valaam, infiintata de un grup de calugari care au plecat din Rusia bolsevica cu camioanele pe lacul inghetat, pentru asigurarea continuitatii slujirii ortodoxe si pentru salvarea odoarelor bisericesti. Vom reveni cu un material special inchinat celor doua manastiri – in fapt una si aceeasi.

Joi 19 iunie, dupa vizitarea sfintei Manastiri Noul Valaam am facut o scurta oprire la Manastirea Lintula, singura manastire de maici din Finlanda. Avea sa ne intampine batrana dar adorabila Maica Stareta Marina, care alaturi de cele 16 vietuitoare si de parintele Gherman de la Valaam tin randuiala unei manastiri de maici “inchise”, in care se slujeste de doua ori pe zi, la orele 6 si 18. Au aici o fabrica care produce lumanari pentru toate bisericile din Finlanda, indiferent de cult si care asigura mijloacele de subzistenta, alaturi de un asa numit turism ecumenic ( pe timpul verii vin aprox 25.000 de turisti, iarna grea insa alunga pelerinii). Manastirea a fost fondata la anul 1850, cand Finlanda apartinea Rusiei, iar la momentul sfintirii bisericii, cand in manastire vietuiau aprox 60 de maici, a participat chiar Sf Ioan de Kronstadt. Dupa 1917 frontierele au fost inchise, alte maici din Rusia n-au mai venit, iar din 1939 cand armata rusa a intrat in Finlanda, maicile au trebuit sa fuga sau au fost evacuate in cateva ore, iar manastirea a fost distrusa. In 1946 suroriole s-au reintors si au reinnodat viata manastireasca, ajutate fiind de calugarii manastirii Noul Valaam, situata la doar 16 km distanta. Interesant este ca picturile noii biserici au fost pictate de catre un japonez ortodox din nastere ( chiar si bunica acestuia, din secolul 19, a fost ortodoxa) care s-a casatorit cu o finlandeza. Maicutele care vietuiesc acum la Manastirea Lintula sunt, cu o singura exceptie finlandeze ( una este din Estonia) si au intre 61 ani ( cea mai tanara) si 84 ani ( cea mai in varsta); doua dintre aceste maici sunt misionare in Kenia. Hramul manastirii este Sfanta Treime.Aici s-a incheiat periplul nostru finlandez, pe fundalul straniilor nopti albe. Am inteles ca toata ortodoxia finlandeza este adanc, indestructibil, legata de Rusia pravoslavnica si chiar daca acum finlandezii resping tot ce este rusesc, acest adevar istoric trebuie sa il accepte. Cu atat mai mult ne indreptam, nerabdatori, spre Rusia-mama!Dupa traversarea granitei dintre Finlanda si Rusia – umilitor moment! – ne-am indreptat cu autocarul, pe parcursul intregii nopti, spre Solovet, cel mai nordic punct al pelerinajului nostru. Sute de kilometri in pustiu, drum taiat intre ape si paduri, fara asezari omenesti, doar padure, apa si cer. Si lumina, strania lumina a noptilor albe, in care dispare notiunea de somn si apare starea de veghe nauca… macar de-am fi umplut-o cu rugaciune, dar cine sa mai stie sau sa mai poata? !

Vineri 20 iunie. Ar fi trebuit sa ajungem cu autocarul la Kem – portul de imbarcare catre Solovet – la ora 7 dimineata si am ajuns la ora 12, iar vaporul manastirii Solovet – singura cursa a zilei pe Marea Alba – ne-a asteptat grupul. Nimeni n-a inteles atunci cat de multa rabdare si dragoste crestina s-au ascuns in acest gest al parintelui Zosima, cata ingaduinta, sa decalezi 5 ore programul unui vapor pentru niste pelerini pierduti in interminabilul spatiu lacustru al Kareliei – candva raiul fotografilor si al pescarilor, acum doar raiul tantarilor gigant! Dar surprizele rusesti abia incepeau!Marea Alba a fost linistita, dar friguroasa. Am aflat apoi ca pana la mijlocul lunii iunie ( cu o saptamana inainte de a sosi noi) a plouat, a fost frig si greu s-a navigat catre Solovet. Noi am venit odata cu primavara, cu florile galbene de papadie, cu caldura binecuvantata in aceste regiuni in care doar trei luni pe an drumul pe apa dintre tarm si insula este practicabil, in rest gheturile plutesc pe apa ( de aici numele de Marea Alba).  Doua ore jumatate pe apa plumburie, intrerupte doar de exclamatia de uimire la vederea unei foci care inota relative aproape de vapor. La hotelul particular cu un etaj si camere de 2-3 pana la 7 paturi, curate dar cu baie pe hol, surpriza de proportii: camerele rezervate pentru noi erau ocupate de un grup care iesea doar la ora… 11 noaptea! N-avea importanta ca peste tot in lume, ziua turistica incepe si se termina la pranz, aici asta era situatia si ei stiau ca nu prea avem de ales, cu atat mai mult cu cat cazarea la manastire ( disponibila, fara probleme) consta in camere cu 8-10 paturi, fara asternuturi si cu grup sanitar in curte! Maicuta Domnului a fost inca o data cu noi, ziua a fost insorita si atat de placuta, incat cine a inteles ca aceasta este o incercare, s-a intins pe iarba frageda si… a facut plaja si a mancat ca la picnic – la Solovet, langa Cercul Polar de Nord, asteptand calm rezolvarea problemei ivite. Cine n-a inteles s-a revoltat, a acuzat, s-au gasit ceva solutii de cazare in alta “gastinitza” (hotel) si au plecat victoriosi, lasandu-ne noua in suflet  zgura… Abia duminica, la Sfanta Liturghie, in momentul in care Domnul nostru Iisus Hristos spunea “ veniti, mancati, acesta este trupul meu… veniti, beti, acesta este sangele meu, care pentru voi se varsa, spre iertarea pacatelor”, abia atunci am realizat ca jertfa Mantuitorului nostru a fost multiplicata de mii, de zeci de mii de ori acolo, in gulagul sovietic, in Athosul nordului – manastire transformata de bolsevici in primul lagar de exterminare fizica si psihica a detinutilor politici, intre care multi erau dintre cei care refuzau sa se dezica de Hristos au fost obligati sa locuiasca in conditii inumane, inghesutiti direct pe pardoseala rece de piatra in camere imense, in frigul si umezeala noptilor polare, plini de paduchi si de tot felul de boli, nemancati si bolnavi, fara haine, batjocoriti, umiliti pana la anularea personalitatii umane… Ei, cei care nu au aceptat ateismul barbar, au fost adusi aici printre detinuti de drept comun si tratati in acelasi mod bestial, salvati, unii dintre ei, doar prin credinta puternica in Domnul. Nu li se mai stie nici numele nici numarul, pentru ca arhivele au fost distruse. Manastirea din sec 16, stalp de rezistenta duhovniceasca a Rusiei pravoslavnice, transformata in primul gulag sovietic, are pamantul inrosit de sange de mucenici, varsat ca in primele veacuri crestine, valuri valuri… Mica incercare pe care o primisem, privitoare la conditiile de cazare, la rabdare, la toleranta, la iubire – si durerile si greutatile varstei sau ale bolii puteau fi de fapt intelese –  n-a fost deloc intamplatoare, acum si aici… un crestin se cunoaste dupa reactiile pe care le are in “focul luptei”, in timpul celor mai neasteptate incercari, iar acum cativa dintre noi am pierdut, din pacate, aceasta lupta… Abia duminica la Sf Liturghie am inteles si ne-am plans neputintele; si ne-am iertat.

Sambata 21 iunie; vizita cu ghid in interiorul Manastirii Solovet, apoi baie in izvorul tamaduitor al Sf Filip – cel care a planificat, organizat si construit manastirea, asa cum este ea acum – ca o fortareata, cu sistem de aparare, instalatie de incalzire a pesterilor de piatra ( un extraordinar de ingenios sistem, cu o soba centrala si conducte de aer cald in interiorul peretilor grosi de cativa metri, pereti prevazuti cu “ferestre” / fante prin care aerul cald intra in incaperile imense), fabrici, ateliere pentru diverse meserii, intr-un cuvant, o asezare complexa, care era in stare sa-si produca singura toate cele de trebuinta, asigurandu-si autonomia de functionare pentru cativa ani.  Cumparau doar sare si faina. Lacul Sfant din spatele manastirii este artificial, creat tot de monahi si este alimentat printr-un sistem ingenios si amplu de canale, de foarte multe izvoare de apa dulce de pe insula Solovet ( inca nu este dezlegat misterul existentei apei dulci pe acesta insula). Izvorul tamaduitor al Sf Filip trebuia incercat, mai ales ca aflasem ca la procesiunile de duminica, de dupa Sf Liturghie, apele se sfintesc de fiecare data. Este pacat sa ajungi pana aici si sa nu incerci tamaduirea. Asa ca, fiecare dupa program propriu, in cele doua zile de cazare la Solovet ne-am dus sa facem baie in aceasta apa tamaduitoare. Trebuie sa intri de trei ori, in numele Sfintei Treimi, imbaiere completa, cu cap cu tot, si sa te rogi. A.B. a povestit ca i s-a parut apa atat de insuportabil de rece, ca a tipat foarte tare. S-a cufundat de trei ori si de trei ori a tipat. Apoi s-a gandit ca s-a facut de ras fata de colegele care o asteptau in afara usii cabinei, asa ca si-a propus acum sa intre din nou, facand rugaciune si cruce. De data aceasta, a simtit apa ca fiind din ce in ce mai calda, ca pana la urma sa fie chiar foarte placuta! La plecare, si-a cerut cu jena scuze pentru tipetele ei, dar a aflat cu stupoare nu doar ca nu a tipat deloc, dar a fost atata linsite si a durat atat de mult sederea ei la baie, incat colegele ei s-au ingrijorat, nestiind ce se intampla. Concluzia ei a fost una singura: pentru prima data in viata, a inteles ca cel rau locuieste in noi, ca a tipat pentru ca l-a ars apa tamaduitoare din Izvorul Sf Filip, dar de fapt a fost un tipat mut! De-abia cand a inceput sa se roage, totul a devenit suportabil si chiar placut!Intemeietorii Manastirii Solovet au fost Savatie, Gherman si Zosima, in secolul 15. Timp de 5 secole, insula Solovet din Marea Alba avea sa fie locuita doar de monahi, in urma unei intamplari care avea sa convinga mirenii ca Domnul a pastrat acest loc sfant doar pentru rugaciunea calugarilor. Dupa 1990, cand Biserica ortodoxa Rusa recapata partial Manastirea Solovet, primii trei monahi care sosesc aici poarta ( coincidenta?) numele de Savatie, Gherman si Zosima, ultimii doi fiind si frati de sange, originari din Republica Moldova, deci vorbitori de limba romana.  Parintele Gherman este ajutorul de staret si Duhovnicul, marele duhovnic al locului, iar Parintele Zosima este economul manastirii Solovet. Parintele Zosima zice despre fratele sau Gherman: “este lucrarea noastra, cand mi-e mie mai usor ii e lui mai greu, cand mi-e mie mai greu, ii este lui mai usor. Asa ducem Solovetul“. Parintele Zosima merge la Arhanghelsk, aproape de Polul Nord, si aduce pentru vara vapoarele cu care ajung pelerinii in cele trei luni in care se pot face aici pelerinaje si spune: eu conduc vasul asta, simt luna, uite, aici la tarm apa se retrage 1.5 m, dar la Arhanghelsk mareea e de 6 m. Da, aici e ziua continua acum, dar la Arhanghelsk uite asa se invarte soarele pe cer, in cerc, pe durata unei zile ( si deseneaza un cerc pe cer, cu degetul ; la Polul Nord soarele se pare ca nu mai trece de orizont ci doar se roteste, in perioada noptilor albe, cu lumina continua). Intrebat de aurora boreala, raspunde: da, uite deschidem pe cer o fereastra si acolo e verde, si mai incolo e rosu, asa se face cerul noaptea. Dar a vazut aurora boreala nu doar in timpul noptii polare ( peste 6 luni, cand este contrarul fenomenului de acum si noaptea este maxima) ci si in perioada de vara, intr-o noapte, navigand pe mare, l-au trezit marinarii sa ii arate cerul. Parintele Zosima simte intreaga creatie a Domnului, asa cum simte si sufletul omului – cateva scurte discutii cu pelerinii nostril i-au convins de faptul ca a scruta direct sufletul ii este la fel de la indemana cu a scruta orizonturile marii. Parintele Gherman, duhovnicul manastirii, cu blandetea sa ca mierea, este insa cel mai cautat om de la Solovet, pentru Sfintia Sa vin pelerini de prin toata Rusia. In biserica, sambata seara, au intrat rand pe rand pentru spovedanie, si pelerinii nostri: aveau nevoie de un sfat, de binecuvantare sau au dorit se impartaseasca a doua zi. Unii au spus ca sfatul parintelui Gherman a fost exact, absolut identic, cu sfatul dat de duhovnicul de acasa, ceea ce le-a intarit credinta in duhovnicul personal; altcineva a povestit ca pentru blandetea parintelui, pentru dragostea sa, ar fi in stare sa strabata tot drumul din Romania la cercul Polar de Nord, cand ar avea probleme pe suflet – atat de mare a fost balsamul sufletesc!Si iarasi o noapte alba, cu ganduri, discutii si lumina continua… oare, cum dorm in acesta perioada finlandezii si rusii?

Duminica 22 iunie: Sf Liturghie, rostita in limba rusa, dar inteleasa de fiecare dintre noi, pentru ca pas cu pas, este identica cu cea rostita in limba romana… Straniu mod de comunicare, fara cuvinte comune, intru Domnul… Si Sfanta Liturghie se canta tainic si dureros si in sufletul nostru, astfel ca ajung sa ma gandesc, cum de oi fi putut sta atat de mult in afara acestui spatiu binecuvantat si cald, biserica… Cata nerabdare si bucurie pentru romanii care, cu binecuvantarea Parintelui Gherman, desi se stiu nevrednici, se vor impartasi acum, impreuna cu rusii, in vecinatatea raclelor sfintilor intemeietori ai acestei manastiri de aspra nevointa duhovniceasca, sfintii Gherman, Savatie si Zosima!Dupa Sf Liturghie a urmat o excursie pe insula Solovet, pe dealul Sechirnaia, la Biserica cu far (una dintre cele 3 de acest fel existente in lume), acolo unde a fost inchisoarea-inchisorii si unde padurea descopera morminte de mucenici la poalele cate unui copac… Parintele Matei, de asemenea moldovean cu vorba moale, a iesit pentru cateva minute sa ne intampine si sa ne arate drumul spre noul cimitir… Biserica pe care o pastoreste pe cea mai inalta colina de pe insula Solovet are hramul Minunea Sf Arh. Mihail – aici toate minunile sunt legate de ape… In drum intram adanc in padure, sa vizitam locul pe care s-a inaltat prima biserica, la sosirea Sf Savatie si a Sf Gherman – si locul ne intampina cu un roi masiv de tantari… nu suntem vrednici sa calcam pe locul inceputurilor…  Cu mintea plinade atatea comori crestineimi reazem fruntea de tineSfant-Pamantule, bunule,care atatea suporti si simt viatazvacnind in artere,asemenea seveicopacilor tai,in oameni-martiri,in frunze, flori si eroisi-n orice urma a existenteipasilor Domnului.(Viorica Popescu, Solovet)La intoarcere, la ora 17, am luat vaporul catre Kem, privind nostalgici cum se indeparteaza de noi unul dintre cele mai linistitoare si balnde locuri de pe pamant – pacea Solovetului, caldura duhului sau au facut ca o parte din suflet sa ramana acolo… Va trebui sa revenim…In traseul pelerinajului au urmat: Sf Alexandru din Svir ( cel care s-a invrednicit sa vada Sf Treime si care acum are sfinte moaste de 500 de ani, cu piele intreaga!!), Icoana Maicii Domnului de la Tihvin (una dintre cele trei pictate de Sf Ap si Ev Luca), St Petersburg (cu Sf Xenia, Sf Ioan de Kronstadt, Lavra Al Nevski), Manastirea Valaam, Manastirea Peciora-Pskov ( pestera nefacuta de mana omului, cu 10.000 de sfinte moaste!). Despre toate acestea, in curand.Veniti si veti vedea…

Pelerinaj in RUSIA,

La Sf Serafim de Sarov  12 zile / 11 nopti ( autocar )

24 iulie – 4 august   / 6-17 octombrie 2008

Z0, 24 iulie / 6 oct, plecare

Ora 10 – Plecare din Brasov ( gara) catre Chisinau, parcurs de 6 ore
Chisinau, mini-tur de oras, cazare hotel**
Z1, 25 iulie / 7 oct, Chisinau – Moscova

Aeroport Chisinau, zbor catre Moscova ora 6.15, se ajunge la ora 9.15 ( ora Moscovei), durata zbor: 2 ore.
Transfer cu autocarul la Serghiev Posad, cazare la Hotelul Lavrei Sf Treimi a Sf Serghie de Radonej ( conditii de hotel**+)
Serghiev Posad, Lavra Sf. Treimi  a Sf SERGHIE de RADONEJ (1314 – 1392) – cel care a asezat Rusia sub semnul Sf Treimi.  Biserica decorata la 1425 de pictorii Daniel cel Negru si de Sf Andrei Rubliov; situata foarte aproape de Moscova ( 60 km), este manastirea ţarilor Rusiei. Vizitarea lavrei.
Z2, 26 iulie / 8 oct – Serghiev Posad, Sf SERGHIE de RADONEJ;

Ora 5 (optional) : Participare la serviciul divin, acatistul Sf  Serghie, inchinare la sfintele moaste (racla Sf Serghie se deschide doar o data pe zi, dupa citirea acatistului, pe la ora 5.30 dimineata), participare la prima Sf Liturghie (ora 6.15)
Dupa prima Sf Liturghie se viziteaza Lavra Sf Serghie ( incepand cu ora 8.30).

Ora 12 – plecare catre Moscova : Inchinare la moastele Sf MATRONA ( trecuta la Domnul in 1950; exista un “fenomen” Sf Matrona in Moscova, zilnic stau sute de oameni la rand cu orele pt inchinare la aceasta sfanta, foarte grabnic ajutatoare pt toate problemele vietii), mini-tur manastirile Moscovei
cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**
Z3, 27 iulie / 9 oct –  Moscova, Sf MATRONA

Ora 7.30 – plecare spre Moscova, participare la Sf Liturghie la CATEDRALA MANTUITORULUI – cea mai mare catedrala ortodoxa din lume.
Moscova, vizitarea capitalei Rusiei
Catedrala SF VASILE BLAJENII ( 4 $)
Piata Rosie
Optional : vizita Kremlin ( 15$), Galeriile Tretiacov ( 10$) – picturile Sf Andrei Rubliov ( Sf Treime, Domnul Iisus, Sf Ap Pavel, Arh Gavriil) si colectie de icoana veche rusa; biserica de langa galeriile Tretiacov – Icoana Maica Domnului din Vladimir ( originalul)
cazare la Lavra Serghiev Posad, hotel**
Z4, 28 iulie / 10 oct – Manastile OPTINA, SAMORDINO, SERPUHOV

Ora 5 – plecare catre sud, spre Manastirea OPTINA
Ora 11- Manastirea OPTINA
Moastele sfintilor cuviosi stareti de la Optina
Jertfa celor trei calugari martiri din anul 1993
Schitul Optina – Cararea staretilor, sfintita de pasii sfintilor parinti, se parcurge facand Rugaciunea Inimii
Icoana Maicii Domnului Sporitoarea Granelor binecuvantata de Sf Ambrozie
Izvorul tamaduitor al Sf Pafnutie
Man. ŞAMORDINO ( manastire de maici, 12 km de Optina) ctitorita de Sf Ambrozie
Plecare in jurul orei 15 spre SERPUHOV – Manastire de calugari cu icoana originala Potirul Nesecat (izbavitoare de patima betiei).
Cazare la Serghiev Posad, hotelul lavrei
Z5– 29 iulie / 11 oct – Sofrino, Vladimir, Murom, Diveevo

Optional: Sf Liturghie la Lavra Sf Serghie de Radonej
Ora 9 – plecare catre Sofrino, cea mai mare fabrica de obiecte bisericesti din Rusia ( ~ 4000 salariati); cumparaturi la magazinul fabricii ( pana la orele 12-12.30)
ora 12 – Plecare spre Vladimir, prima capitala a Rusiei ( sec 12)- vizitarea primei biserici crestine din Rusia – Catedrala Adormirii Maicii Domnului, in care, la anul 1000 au fost increstinati primii rusi; Sf.Andrei Bogoliubov si alte 3 sfinte moaste in aceasta biserica; fresca originala de Sf Andrei Rubliov; Icoana Maicii Domnului din Vladimir – cea mai venerata icoana a poporului rus.
Ora 15.30 – Murom – orasul sfintilor familisti. Manastirile „Bunavestire” si „Schimbarea la Fata a Domnului nostru Iisus Hristos” manastiri alaturate ale celor doi soti Sf Petru si Sf. Fevronia (manastire calugari si manastire de maici); inchinarea la moastele celor trei sfinti – tatal si doi fii, Sf Constantin, Mihail si Teodor; nu poate fi vizitata biserica cu moastele Sf Iuliana (cu 13 copii nascuti) – la periferia Murom.
Cazare la Manastirea Diveevo a Sf Serafim de Sarov ( 130 km de Murom)
Z6 si Z7, 30 iulie, 31 iulie / 12 oct – Sf SERAFIM de SAROV – cel mai iubit sfant rus, Lavra Sf Treime, Diveevo

program de slujbe: 6- Acatistul Sf Serafim, 7- 9.30  – Sf. Liturghie; slujbele se tin in biserica in care se afla sfintele moaste ale Sf Serafim de Sarov
orele 12.30-18: vizita in „pustia de aproape” la izvorul tamaduitor al Sf Serafim de Sarov, la izvorul tamaduitor al Maicii Domnului ( la care Ea se arata zilnic); baie in apele tamaduitoare
optional: baie la izvorul Sf Alexandra ( prima stareta a manastirii) de langa manastirea Diveevo si la Izvorul Sf pantelimon ( langa una dintre casele de oaspeti ale manastirii Diveevo)
Optional: vizita Manastirea SANAXAR, vizita  – inchinare la Sf moaste ale Sf Teodor de Sanaxar, mormantul parintelui IERONIM ( la 100 km, ocolind Sarov – oras inchis, militarizat)
ora 20 – participare la procesiunea zilnica Drumul Maicii Domnului ( Kanafka), de-a lungul şanţului care inconjoara manastirea; toti participantii rostesc aceeasi rugaciune: „ Nascatoare de Dumnezeu, Fecioara, bucura-te, ceea ce esti plina de har, Marie, Domnul este cu tine. Binecuvantata esti tu intre femei si binecuvantat este rodul pantecelui tau, ca ai nascut pe Mantuitorul sufletelor noastre.”
cazare si masa la manastirea Diveevo ( 2 nopti)
Z8, 1 aug / 13 oct – ORANKI

plecare de la Diveevo la ora 7, se ajunge la Oranki in jurul orei 13
Manastirea ORANKI, infiintata la 1643 ( 370 ani vechime), a fost initial destinata calugarilor proveniti din nobilimea rusa; manastirea adapostea un palat al tarului, biblioteca religioasa, editura, tipografie ( aici au fost tiparite carti ortodoxe de mare pret, in serviciul Bisericii Ruse). Aici a trăit si Măria Canternirovna – fiica voievodului moldovean -, numită în cronicile rusesti „Măria Cantemirovna, împărăteasa neîncoronată a tuturor rusilor”. In 1918 comunistii au desfiintat manastirea si au facut lagar de calugari, inchizand aici peste 11.000 de calugari din toate manastirile
Rusiei. In perioada 1919-1920 toti acestia au fost ucisi, refuzand sa colaboreze cu autoritatile atee. Acesti călugări sfinti, ucisi pentru credinta în Hristos, sunt o parte din martirii pe care i-a dat Biserica Rusă în acest secol zbuciumat… Marturie despre martiriul celor 11.000 de calugari da pr. Dimitrie Bejan, preot roman inchis incepand cu anul 1942 in lagarul international de prizonieri de la manastirea Oranki (  peste 15.000 de prizonieri de razboi, dintre care majoritatea erau romani) care a vazut santul plin cu trupuri de oameni impuscati in cap, imbracati in haine negre calugaresti, la 20 de ani dupa uciderea acestora. A functionat apoi aici o inchisoare de femei, iar din anul 2004 a fost redata cultului, ca manastire de calugari.

Vizitarea cimitirului manastirii, care adaposteste osemintele calugarilor, ale soldatilor romani, unguri, italieni, nemti… Slujba de pomenire la crucea romanilor de la Oranki ( flori, pomana…)
Cazare la Nijnii Novgorod, hotel**
Z9, 2 august / 14 oct – TOLGA, Sf IGNATIE BRIANCIONINOV

Ora 8 – Nijnii Novgorod, optional oprire in centrul orasului, pt vizitarea Kremlinului
Ora 9.30 – Plecare spre nord, de-a lungul Volgai, spre Ivanovo si Iaroslav – Tolga
Ora 15.30 – Iaroslav, oprire in oras pt cumparaturi, schimb valutar
Ora 17 – Manastirea Tolga (de la 1354) adaposteste moastele Sf Ignatie Briancianinov (supranumit duhovnicul contemporaneitatii); biserica are doua icoane facatoare de minuni ale Maicii Domnului, despre una dintre ele fiind facuta mentiune de la 1333; in sec. 16 a fost vindecat cu rugaciuni la aceasta icoana ţarul Ivan cel Groaznic. Manastirea a fost redeschisa in 1988, ca prima manastire de maici din Rusia .
Cazare si masa la Manastirea Tolga
Z10, 3 aug / 15 oct – Sf. DIMITRIE de ROSTOV, Sf. AVRAAM

Participare la Sf Liturghie la manastirea Tolga
Ora 12 – plecarea spre Rostov ( 60 km)
Ora 13- Rostov, vizitarea manastirii de calugari de pe malul lacului Nero, moastele Sf DIMITRIE de ROSTOV si Sf AVRAAM ( tuns in monahism la Manastirea Valaam pe la anul 1000; apoi, dupa viziunea intalnirii sale cu Sfantul Ioan Evanghelistul, devine intaistatator al manastirii Rostov). Manastirea este extrem de saraca, orice ajutor este binevenit.
Ora 17 – Serghiev Posad, cazare la hotelul Lavrei Sf Serghie
Program liber, odihna
Z11, 4aug / 16 oct, Chisinau, Brasov

Ora 6.30 – plecare spre Moscova
Ora 10.15 – zbor catre Chisinau
Ora 11.15 – Chisinau, scurt tur de oras, plecare cu autocarul spre Romania ( traseu de 6 ore).

NOTA : orele trecute in program sunt orientative, calculate in  functie de distantele de parcurs.

Pret : 775 euro

Pretul cuprinde :

Transport autocar Brasov – Chisinau – Brasov
Avion Chisinau – Moscova – Chisinau
Transport autocar in Rusia ( la dispozitia grupului)
Cazari la hoteluri** si manastiri ( Man. Diveevo, Man. Tolga)
Invitatie Rusia
Ghid,  Translator de limba rusa
Cazarile incluse in pret :  5 n – Serghiev Posad Hotelul** Lavrei Sf Serghie, 1 n. Jaroslav-ManastireaTolga, 1 n. Nijnii Novgorod, hotel**, 3 n. Manastirea Diveevo

Pretul nu include:

Viza pt federatia Rusa ( 100 $ in regim normal, timp de asteptare 5 zile)
Masa ( se vor asigura opriri la marile magazine alimentare, cu raion de preparate culinare)
Intrari la obiective turistice ( daca e cazul),
Asigurarea medicala (~ 12 RON);
Asigurare storno ( 3 euro) – acopera riscul de apierde banii pt anularea plecarii din motive obiective (boala, calamitate etc)
Alte elemente decat cele trecute in program

 

Maria Chirculescu (www.miriamturism.ro)

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *