Neamț, Athosul românesc

Sfinţii pictaţi în vechime sunt vii, se roagă împreună cu noi. Suntem la Mănăstirea Neamţ şi simţim că lumina ne copleşeşte.

 

Este extraordinar, dar ne este frică. Ne dăm seama că nu suntem vrednici să fim aici. Nu am venit suficient de pregătiţi pentru întâlnirea cu Sfântul Paisie. E atâta pace în aer, încât ne blocăm. Această eliberare ne-a luat cumva prin surprindere, după ce am fost bine muştruluiţi la obiectivul anterior. Întâlnim mulţi sfinţi în viaţă. Cuvintele nu sunt deloc exagerate. Obiectivul principal al pelerinajului a fost atins: constatăm slujirea plină de iubire în activitate. Avem convingerea fermă că Sfântul Necunoscut de aici se roagă pentru noi, păcătoşii cunoscuţi, cu patimile la vedere. Mulţi pelerini au dezlegare pentru a se împărtăşi de acasă, de la părintele eclesiarh Teofil Roman sau de la părintele hunedorean Andrei Coroian. Suntem atenţionaţi cu blândeţe: „Cei care au venit doar în concediu, fără nici o pregătire, să îşi cerceteze conştiinţa înainte de a se grăbi spre potir”.

0000028039_9229

Un monah octogenar zâmbeşte mereu-mereu. Nu este un râs tâmp. Este inocenţa unui copil. Monahul nu are nici un rid pe faţă, absolut nici unul! Şi este atât de fericit… Nu mă pot abţine şi fug să îl îmbrăţişez: „Părinte, zic, vă admir că reuşiţi să fiţi atât de bucuros, că nu vă lăsaţi tulburat!” Cu aceeaşi privire ca a băiatului meu de zece ani, avva îmi răspunde: „De ce aş avea motive să nu fiu? Hai la rai, cu căruţa cu doi cai! Dar vezi că tu ai un biet măgăruş şi nu poate trage căruţa…” După ce mustră un vecin de chilie pentru o patimă oarecare, revine asupra mea: „Vezi, frate, nu mai predica din agendă, prea academic…” Vorba ceea: De unde ştia? Şi multe altele mi-a zis, dar am primit mustrările ca pe cel mai drag canon. Tuturor pelerinilor le-a recomandat Acatistul Sfântului Nicolae.

 

Părintele stareţ Benedict mă roagă să slujim împreună. Cred că, în urma acestei slujiri, pot spune că există inefabil. Mulţumesc, Sfinte Paisie! Tocmai citeam „Mari stareţi ruşi” şi mă bucuram de mesajul luminos al cărţii. Dar eram trist că noi nu avem astfel de stareţi. Şi cât de tare mă înşelasem, câtă vreme suntem contemporani cu părinţii Melchisedec de la Putna şi Benedict de la Neamţ!

Şi mai ales că Domnul rânduise să întâlnesc un astfel de Stareţ tocmai în Athosul românesc.

„Ne-au crescut pretenţiile”

Acest mesaj îl întâlnisem cu două zile înainte, la maica Tatiana de la Moldoviţa şi acum era reluat de către Stareţ. De asta suntem nefericiţi, pentru că ne-au crescut pretenţiile, suntem prea buiaci şi nu ştim să Îi mulţumim Tatălui ceresc. Încă o scânteie ne aprinde focul inimii:

„Ne credem sutaşi peste alţii şi aşteptăm doar să ni se slujească. Greşit! Banii ne crează iluzia că am fi puternici. Suferinţa este singura care ne aminteşte că suntem dependenţi de Dumnezeu! Prin suferinţă doar scapi de suferinţă. Datoria noastră este să ne rugăm, ca să îmblânzim de Dumnezeul iubirii.”

Sunt bucuros, părintele Stareţ îmi dă acordul să îi „folosesc” numele pentru „revista Domnului Bucuroiu„. Dar bucuria mea vine din bucuria acestor monahi care topesc secole în câteva clipe. Ne despărţim de părintele Benedict, cu promisiunea că ne vom revedea (chiar pentru un interviu mai larg) cât de curând posibil. Şi ne e greu să ne despărţim de părintele octogenar plin de bucurie. Vrem să luăm starea lui de bine în noi. Să facem trei colibe, undeva lângă schitul Pocrov şi să rămânem aici, în oraşul rugăciunii (mănăstirea este ca o cetate, are oficiu poştal şi farmacie, pe alei forfotesc sfinţi, incredibil). Nimeni nu m-a atenţionat despre ce voi găsi aici. Am fost plăcut surprins să găsesc atmosferă de rugăciune, iar nu tarabă de comerţ. Iar părintele Stareţ este „geamănul” de credinţă al marelui stareţ rus Teofan:

„Dacă nu înţelegi rugăciunea, tu continuă să te rogi, că diavolul o înţelege şi pleacă de la tine şi te lasă în pace”.

Suntem bucuroşi şi nu ştim mulţumi suficient pentru că Preaiubitul Hristos stăpâneşte întregul cosmos… La Athosul Moldovei pregustăm Învierea, acea înviere care are forţa de a goli adâncul de locatarii lui. Stareţul pleacă la chilie, pentru rugăciune, îndemnându-ne: „Nu uitaţi că, dacă Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, pesemne că şi iadul e tot acolo!” Asta e orbirea modernă: să te faci că nu vezi lumea sfinţilor, să ignori evidenţa. Călugării dunăreni contemporani transmit cu răspundere paisianismul tuturor celor însetaţi de pace.

 

Marius MATEI

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.