Pe urmele Sfintei Osyth

London, vreme tipic britanică. Ceață, ploaie și indieni, ingrediente înghesuite într-o cabină telefonică murdară. Elicoptere militare în loc de pescăruși, arme grele la garda regală. Vechiul continent pare prăfuit și grăbit spre extincție. Cărți puține, muzică mai mult falsă și mult curent pe Tamisa, care atrag contemporanul într-un consmuerism fără țintă. Multă iarbă în afara spațiilor verzi și puțini oameni de valoare. S-a pierdut pe drum ceva, ceva frumos, ceva sublim, de neînlocuit.

Ne refugiem în Swindon, spre Vest, la jumătatea distanței dintre capitală și Cardiff. Aici e altă poveste, lume mai așezată, curățenie și liniște. Numele orașului (de mărimea Sibiului) înseamnă Dealul Porcului. Sus pe colină, un adult mânuiește cu măiestrie un avion destul de măricel, dintr-o telecomandă care multora le-ar scăpa din mână. Fost mic târg (schimburile se făceau fără bani), Swindon se expandează considerabil odată cu construcția fabricii de locomotive cu aburi. Muncitorii de aici vor avea asigurare medicală, o noutate pentru anii 1870.

0000000

Swindon

În primele luni de existență ale cabinetului stomatologic de la sfârșitul secolului al XIX-lea, peste 2000 de dinți cariați sunt extrași. Pe vremea aceea, doctorul putea prescrie tunderea părului sau chiar o îmbăiere. Ulterior, fiii acestor muncitori s-au bucurat și de o educație nesperată înanite cu puțină vreme. Îndeletenicirile erau eminamente profesionale, pe baza abilităților tinerilor, dar progresul este semnificativ. Muncitorii devin calificați.

Aici apare prima bibliotecă publică britanică. De asemenea, se organizează ore de actorie și de xilofon. În vremea epidemiei de tuberculoză ce a lovit orașul, au primit asistență medicală inclusiv foștii muncitori, pensionarii, din nou o noutate în domeniu. Până atunci, doar lucrătorii activi (și familiile acestora) aveau acest privilegiu. Acum o sută de ani, peste 15.000 de localnici lucrau la calea ferată aici. Echipa locală de fotbal a câștigat Cupa Ligii în 1969.

Mergem pe urmele sfintei Osyth, pustnică britanică, sărbătorită pe 7 octombrie. A trăit în sec. VII. Născută din familie regală, Sf. Osyth, dorea viață pustnicească. Numai că tatăl ei vroia să o căsătorească cu regele de Essex. Ascultă de tatăl ei, dar, după moartea soțului, își îndeplinește visul de a fi pustnică. Este martirizată de păgâni, prin decapitare. Asemeni sfântului parizian Denis, Sf. Osyth își ridică capul și îl poartă pe mâini, spre stupefacția ucigașilor.

Sfânta știe că doar Hristos este plinătatea vieții. Cuvintele Lui deschid un făgaș în viață. Hristos este izvorul vieții și al adevăratei lumini. Hristos reprezintă TOTUL. Toate lucrurile din jurul nostru sunt picături ale dragostei divine. Toate vestesc învierea (florile și stelele, privighetorile și fluturii). Cine va căuta Frumusețea, acela se va îndrăgosti negreșit de Hristos. Pentru acela, nu mai există disperare. Fără sfinți, omul este în mare confuzie în problemele vitale. Nu mai știe nici măcar ce este raiul. Omul luptă ca să scape de prea-multele gânduri rele. Fără har, omul este suferind. Sfânta Osyth ne arată că nu e suficient ca omul să fie de treabă, ci are nevoie de luminare. Are nevoie de vesta de salvare, dragostea.

Dragostea este singurul criteriu nemincinos al adevărului.

Este sursa luminării: venirea Sfântului Duh în minte și în inimă, ca la Cincizecime. Pustnica britanică ne arată că, după căderea în păcat, s-a produs întunecarea minții omului. Deci, fiecare om are nevoie de luminare. Aceasta este starea de rai: mintea luminată poate vedea slava divină. Sfânta este văzătoare de Dumnezeu, deoarece are conștiința stării de iluminare, la fel ca patriarhul Avraam.

În 1848 se năștea în Swindon scriitorul englez Richard Jefferies. A ajund celebru atât datorită literaturii sale pentru copii, cât și pentru genul science fiction, un pionier în domeniu. Sărac și suferind de tubercolză, crucea vieții îi va marca decisiv întreaga operă. De altfel, va muri la doar 39 de ani. Jefferies marșează pe intensitatea trăirii spirituale, pe admirarea creației spectaculoase, pe contemplarea frumuseții fabuloase. În felul său, este un continuator al spiritului Sfintei Osyth. În plină epocă de industrializare, când toată lumea vorbea doar despre calea ferată Londra – Bristol, Jefferies publică texte profunde (Povestea inimii mele).

Introspectiva propune a abordare mistică a timpului, o vindecare de orbirea nerecunoscută. Trăim cu adevărat doar când mintea este absorbită de frumos, de dragoste și de adevăr. Omul stă în mijlocul eternității și ține de el să nu o mai piardă.

 

Marius Matei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.