Probota

Pentru mine Probota este sinonimă cu cea mai frumoasă pictură a mănăstirilor româneşti. Am spus cândva unui pictor bisericesc că aş îndrăzni să compar frescele ctitoriei lui Petru Rareş cu cele ale lui Teofan Cretanul, fiindcă mi se pare asemănătoare maniera în care au fost executate, însă acesta mi-a răspuns categoric că sunt mult mai frumoase cele moldave!

Probota (iniţial se pare că Probata – Frăţie) este necropola domnească a lui Petru Rareş (domnitor al Moldovei între 1527-1538 şi 1541-1546). Şi-a dorit-o din primele luni de domnie, când a dăruit mănăstirii existente la vremea aceea satele dimprejur, pentru ca mai apoi, în doi ani, între 1528 şi 1530, să construiască actualul aşezământ monahal. Doi ani mai târziu biserica era şi pictată atât de măiastru, după cum stă mărturie însemnarea despre fiul său Ioan, mort şi îngropat aici. Vărul voievodului, Grigorie Roşca, egumenul mănăstirii şi viitor mitropolit, a fost cel care l-a încurajat să desăvârşească această operă nemuritoare.
La Probota a existat o mănăstire de călugări încă din 1398, amintită ca „Sihăstria din Poiană“, pentru ca mai apoi însuşi marele Ştefan să zidească o altă biserică cu acelaşi hram, al Sfântului Nicolae, „pe râu, în vale“ – care era gata la 1465, când o îngropa pe mama sa Oltea (călugărită Maria). Se pare că mai târziu aceasta a fost strămutată, dimpreună cu tatăl lui Ştefan Bogdan al II-lea, mort la 1452, care odihnesc acum alături de Petru Rareş şi doamna sa Elena, Ştefăniţă şi Ioan Rareş în Probota cea nouă.
Zidurile împrejmuitoare, înalte de 5 metri, au fost ridicate de Elena Doamna şi refăcute (după atacurile suferite în 1622 şi focul ulterior) de către Vasile Lupu, care o fortifică în 1646, repară acoperişurile şi reface chiliile monahilor.
În 1677, Mitropolitul Dosoftei închină mănăstirea Ierusalimului şi aşa va rămâne până la reforma din 1863, care face ca mănăstirea să fie abandonată, după secularizarea ei de către Cuza-Vodă.
Grecii sunt cei care în 1844 acoperă pictura existentă cu o alta modernistă şi astupă ferestrele gotice din pridvor şi pronaos.
Abia Mitropolitul Dosoftei se ocupă de mănăstire şi o restaurează în 1872, dar ea va rămâne biserica parohială a satului 130 de ani, până în vremurile noastre, când se redeschide ca mănăstire de maici în 1990. Între timp a mai trecut prin câteva restaurări în 1934 şi 1937 – când se refac ferestrele astupate –, apoi în 1959, iar din 1974 a intrat într-un program de restaurare întrerupt de Ceauşescu în 1977, când acesta a dizolvat Direcţia Monumentelor Istorice.
Timp de 4 ani, între 1996 şi 2000, Probota a făcut obiectul restaurării unui program UNESCO finanţat de Japonia, fiind inclusă pe Lista Patrimoniului Mondial încă din 1993. Marele merit al acestei restaurări este că a dat jos stratul de pictură fanariot şi astfel a arătat lumii geniul românesc în pictura murală bizantină. Nu poţi uita niciodată chipul lui Iisus pe Cruce zugrăvit în naos, sau Fecioara cu Pruncul din absida altarului, dar nici chipurile Sfântului Pavel şi al lui Efrem Sirul, sau chiar al lui Iuda sărutându-L pe Dumnezeu Mântuitorul în trădarea sa. Este singurul loc unde alături de Pantocrator sunt pictate toate cele 9 cete îngereşti – ierarhizate conform Sfântului Dionisie Areopagitul –, pentru că, de obicei, în turla aflată pe naos sunt pictaţi sfinţii evanghelişti.
Aici a fost pictată, pentru prima oară în mănăstirile româneşti, Judecata de Apoi, în pridvorul bisericii, pe peretele de răsărit. Tot singular este şi Mielul ce se oferă spre junghiere, mântuind astfel omenirea şi aducând biruinţă asupra morţii, din altarul bisericii.
Merită de privit cum au sancţionat în timp românii trădarea lui Iliaş („Turcitul“), fiul cel mare al lui Petru Rareş, înnegrindu‑i chipul pe tabloul votiv şi ştergându-i numele de deasupra capului, pentru faptul că şi-a trădat credinţa şi ţara.
Probota este prima biserică dintre mănăstirile româneşti pictată la exterior şi chiar dacă în mare parte fresca n-a rezistat, se mai pot vedea imagini din vieţile sfinţilor Nicolae, Gheorghe sau Antonie cel Mare; iar pe latura sudică Imnul Acatist şi Arborele lui Iesei mai pot fi admirate. Nicăieri nu sunt culori mai calde şi mai fin nuanţate – şi totuşi bine delimitate – ca la Probota!
Din punct de vedere arhitectural, biserica este zidită în plan treflat, compartimentată în altar, naos, gropniţă, pronaos şi pridvor, fiind despărţite între ele prin ziduri de piatră. Altarul şi absidele laterale sunt poligonale la exterior şi semicirculare în interior. În absida altarului se găsesc cele două nişe adânci obişnuite: proscomidiarul şi diaconiconul, fiecare cu câte o mică ferestruică. Turla este octogonală, deschisă pe naos şi luminată de patru ferestre. Biserica are pereţi foarte groşi şi o lungime de 36,2 m, laţimea 9,5 m şi înălţimea maximă de 30 m. Probota are câte două contraforturi la pridvor, gropniţă, naos şi unul mai scurt la altar. Soclul bisericii este din piatră cioplită. Faţadele sunt împodobite cu un rând de firide pictate ce înconjoară biserica sub cornişe (mai puţin la pridvor).
E atâta frumuseţe acolo, încât eu unul parcă n-aş mai păşi afară din sfântul lăcaş al Probotei…

George Crasnean

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.