Râmeț: Acasă la Sfântul Ghelasie al păcii (30 iunie)
28 iunie 2021
Share
Cuprins Articol
Acolo are loc Cina Domnului în inima pelerinului sincer. Din anii 1370, de pe vremea regelui Ludovic, soarele stă în loc (ca pe vremea lui Iosua): părintele Ghelasie nu şi-a încheiat încă rugăciunea din amurg. Aceasta este presa Raiului, pregustarea fericirii veşnice. Suntem în rai, suntem lângă Dumnezeu! Mare minune: duhovnicul Râmeţului se hrănea doar cu Sfintele Taine, care îl ţineau în viaţă. Abia duminica gusta ceva, împreună cu cei 12 ucenici. Împreună au postit, împreună s-au rugat, împreună s-au mântuit. Ţara Moţilor s-a vindecat: rugăciunile pustnicului au revitalizat-o. O femeie epileptică s-a vindecat la sfintele moaşte de aici, arătând puterea minunii. Părintele Ghelasie ne mustră şi azi pentru îndrăzneală nesimţirii: fânul adunat duminica trebuie ars! Şi apă le dă cosaşilor, la Hopagi, din pământ! Şi clopotele singure bat când sfântul intră la Tatăl! Râmeţul este darul ceresc făcut transilvănenilor, atât de umiliţi (mai ales de către calvini). Dorul este uvertura harului. Sfinte părinte, roagă-te pentru mine, călătorul!
Dumnezeu nu a făcut Raiul ca să îl ţină gol: de aici frustrarea de a rata şansa eternităţii pentru stupidităţi ce pot fi evitate cu puţină voinţă. Râmeţul devine o trambulină ce ne zvărle-n pajiştea din preajma Raiului. Ce mă ţine departe de Dumnezeu, dacă nu egoismul?! Nu mă amăgesc că m-aş putea mântui singur. Învăţătorul poftit în casa mea este însă Mântuitor, Fiu al Omului, Răscumpărător. Din prea plinul iubirii de pe Golgota, culeg şi eu, nevrednicul, roadele Duhului. Bucuria mea: Hristos a înviat! A schimbat totul această înviere. Nu mai disper din cauza fricii de moarte: ştiu că moartea e doar un somn în aşteptarea învierii, iar cimitirul este doar un dormitor.
La Cluj e mult mai greu, printre sirenele SMURD-ului, magia tramvaiului mov şi incantaţiile “U”-iştilor. În biserica veche de la Râmeţ însă, Dumnezeu coboară pe pământ. Timpul nu funcţionează. Totul e desprins din altă dimensiune. Ca stare, e mult chiar şi peste Prislop! În acest moment, mai că aş da orice să mă transfer în Stremţ sau Teiuş, ca să dau o fugă în fiecare zi “la tata”. Râmeţul este singura cetate neasediată de duhul nepăsării, pentru că acolo intri pe poarta inocenţei şi debarci în portul lacrimilor pocăinţei.
În biserica veche a sfântului Ghelasie pricep, în sfârşit, diferenţa dintre mântuire şi mântuială. Şi stabilesc priorităţile: totul pentru Mesia înviat! Străjerul divin îmi mai arată o distincţie: cea dintre matematica distractivă (profit) şi religia atractivă (împăcare). Voi ajunge, negreşit, la Râmeţ.
“Bate toaca: sunt bătăile de inimă ale Înviatului din morţi”, ne şopteşte la umbra Râmeţului doctorul Victor Papilian. Căutândcămaşa unui om fericit, vom constata că singurul fericit din urbe nu are cămaşă! Şi nu vom căra poveri inutile: nu ducem burdufuri mari cu apă, câtă vreme călătorim pe lângă Izvor! La Râmeţ este Cina cea de Taină a neamului: aici ne întâlnim cu Hristos – Învierea şi Viaţa! Şi psalmodiem: “Dumnezeu S-a ridicat să îi mântuiască pe toţi blânzii pământului.”
