Rila – Cea mai faimoasă lavră din Bulgaria

Paisie Hilandarski, în a sa Istorie slavo-bulgară, din anul 1762, îndemna poporul bulgar să poarte de grijă Mănăstirii Rila „căci dintre toate marile mănăstiri şi biserici, din câte au avut bulgarii, în vremea noastră, Domnul a binevoit să mai rămână, întru toate ale ei ,doar Mănăstirea Rila”. Această veche lavră bulgărească a fost întemeiată în sec. 10 de către Sfântul Ioan de Rila, care s-a pustnicit în „creierul munţilor”, la peste 120 de km sud de Sofia.

Am pornit către Rila având ca punct de plecare oraşul Blagoevgrad, din apro­pierea graniţei Mace­do­niei actuale. Însoţitorii noştri merg la fiecare sfârşit de săptămână să se închine la moaştele Sfântului Ioan, către care au o foarte mare evlavie. Stanka şi Malinka sunt două credincioase care nu se îndoiesc o clipă că Evanghelia este vie şi trebuie trăită. Stanka se ocupă de „kuklo-terapie” (terapia prin re­prezentaţii de păpuşi). Mulţi copii cu handicap sunt ajutaţi de Stanka în acest mod. Ne-a condus mai întâi în oraşul vechi, la o casă ce a apar­ţinut odinioară Mă­năstirii Rila, unde, într-un col­ţişor din casă, retrocedat cu greu de stat, îşi des­fă­şoară activitatea. Facultatea de teatru, absolvită la Sofia, o ajută mult în acest sens, însă bucuria ei cea mai ma­re este să-i ducă pe copii la biserică. Malinka este de formaţie istoric, iar pe par­cursul călă­toriei ne intro­du­ce treptat în istoria acestor locuri, mai ales în cea a vea­cului al 10-lea.

Viaţa Sfântului Ioan de Rila

Despre Sfântul Ioan de Rila se spune că s-a născut în satul Scrin, cu peste un mileniu în urmă. După ce binecredincioşii săi părinţi au trecut la cele veşnice, tânărul Ioan a cugetat întru sine să îmbrace chipul monahicesc şi a pornit spre pustie fără ca nimeni să ştie acest lucru. Însă vrăjmaşul diavol, care urăşte tot binele, a intrat în inima fratelui său, care s-a pornit cu mai mulţi oameni din sat pe urmele celui ce dorea să devină monah. L-au ajuns din urmă în Câmpia Mărdişta, sub un stejar uriaş, şi cu cuvinte inspirate de diavol au început să-l întoarcă de pe calea lui Dumnezeu. Dacă au văzut că nu-l pot convinge (sfântul se ruga la Dumnezeu în tot acest timp), au început să-l bat­jo­corească în fel şi chip. Atunci sfântul, îndrep­tân­du-se către pustie, le-a spus: „Rămâneţi cu râsul şi batjocura voastră”. Şi, mer­gând cale multă prin pus­tie, a găsit o peşteră unde nu pătrundea nici soarele şi nici vântul nu sufla. Şi astfel au început ostenelile sale. A petrecut acolo în rugăciune către Dumnezeu ziua şi noaptea, iar lacrimile din ochii săi nu încetau în timp ce se ruga. Un înger al Domnului îi aducea mană în chip de mă­ceşe. De multe ori a suferit ispite de la diavol, care l-a aruncat de pe stânca înaltă pe care se ruga neîncetat. A petrecut în pustie mulţi ani, până când Ţarul Petru l-a descoperit prin nişte ostaşi rătăciţi. Vrând să-l cunoască pe sfântul, acesta nu i-a în­găduit să-l vadă decât de la mare depărtare. Sfântul Ioan a făcut, cu vremea, câţi­va ucenici, care au întemeiat pe aceste lo­curi Sfânta Mănăstire Rila. Acestora le-a lăsat un testament de trăire duhovnicească, ce se păstrează până în zilele noastre. A trecut plin de veselie duhovnicească la cele veşnice, iar după ce a fost îngropat, li s-a arătat ucenicilor săi, poruncindu-le să-l ducă în cetatea Serdica. Atunci, ucenicii au aflat trupul sfântului nestricăcios şi plin de bună mireasmă. La Serdica, trupul cuviosului făcea minunate tămăduiri.

Sfântul Ioan dezleagă limba unui arhiereu care îl nesocotise

Nu mult după trecerea la cele veşnice a Sfântului Ioan, moaştele sale au fost luate de craiul unguresc din cetatea Serdica şi au fost duse în cetatea Esztergom din Ungaria. Arhi­ereul Esztergomului, auzind despre Sfântul Ioan că este preamărit cu multe minuni de Dum­nezeu în toate ţările, nu putea să creadă: „Nu am auzit ca acesta să fie pomenit în sinaxarele cele vechi”, spunea el, şi nu a vrut să meargă să dea închinarea cuvenită sfântului. Atunci, îndată s-a legat limba lui. Cunoscând pricina amuţirii sale, a alergat degrabă la racla sfântului, pentru iertare, iar sfântul i-a dat tămăduire chiar în acel ceas. Împodobind racla Sfântului Ioan de Rila cu mult aur şi argint, a trimis cu mare cinste moaştele răpite, din nou, la Serdica, în anul 1090. Moaş­tele sfântului, în vremea împărăţiei vlaho-bulgare, au stat vreme îndelungată şi în împă­răteasca cetate Veliko Tîrnovo. Apoi s-au întors la mănăstirea Rila, unde se află şi astăzi, fă­când nenumărate tămăduiri celor ce se închină Sfântului Ioan cu credinţă. Părinţii mănăstirii au frumosul obicei de a consemna într-o condică specială – şi în prezenţa mai multor martori – minunile care se petrec ori s-au petrecut de-a lungul vremii la racla cu moaştele sfântului. Procesele verba­le cuprind nume, adrese şi semnătura biblio­teca­ru­lui ori secretarului mă­năstirii. Răsfoirea vechi­lor condici din biblioteca mănăstirii (bibliotecă ce conţine peste 20 000 de volume valoroase şi peste 135 de manuscrise din veacul 15 până în veacul 19, precum şi alte documente vechi) scoate la iveală şi alte întâmplări minunate din viaţa mănăstirii, petrecute în jurul Sfântului Ioan de Rila…

Sfântul Ioan izgoneşte din mănăstire o ceată de tâlhari turci

În vremea du­hovnicului Sebas­tian, om cu viaţă sfântă, mare ne­voitor şi postitor, care avea darul înainte-vederii, trecut la cele veş­nice în anul 1833, o ceată de tâlhari turci din Adria­nopole a năvălit în mănăstire cu sco­pul de a o pră­da. Părintele Se­bas­tian a strâns atunci pe toţi fraţii la rugăciune, în biserică. Tâlharii, prefăcuţi, au cerut chilii, pe seară, pentru a se odihni. Gândeau ca în toiul nopţii să fure tot ceea ce era mai de preţ din mănăstire şi să se facă apoi nevăzuţi. Căpe­te­niei lor, în timp ce dor­mea, i s-a arătat, noap­tea, un bătrân scund, cu barbă lungă şi cu o cârjă, care a început să-l  bată şi să-i porun­ceas­că să părăsească cât de repede mănăstirea. Mâniată, căpetenia a ieşit din chilie şi a în­ceput să-şi certe straja care păzea în faţa uşii, pentru motivul că a îngă­duit să intre un oa­­re­care keşiş (în tur­că: monah) în chilie şi să se năpustescă asu­pra lui. Straja i-a răs­puns că nu a intrat ni­meni în ca­meră şi că a fost bine păzit tot tim­pul. A doua zi, că­pe­tenia a pus pe duhov­nicul Sebastian să ali­nieze pe toţi călugării, pentru a se răzbuna pe cel de la care primise bătaie în timpul nopţii. Duhovnicul a făcut în­tocmai, însă acel călugăr bătăuş nu a fost aflat. Acuzat că ascunde pe călugăr, duhovnicul şi-a dat seama că este ceva la mijloc şi a chemat atunci pe căpetenie în biserică. Comandantul tâlharilor, când a ajuns în dreptul icoanei Sfântului Ioan de Rila, a strigat: „Acest keşiş m-a bătut!”. Duhovnicul i-a explicat turcului că sfântul din icoană trăise în urmă cu 900 de ani, iar mă­năstirea îi aparţine; „Şi se pare că l-ai nemul­ţumit cu ceva de ai pătimit aceasta”. Căpetenia, înţele­gând cum stau lucrurile, şi-a strâns îndată ceata şi au părăsit cu toţii, în grabă, mănăstirea.

Vămile istoriei

Mănăstirea a fost de mai multe ori dis­trusă, incendiată sau abandonată de către monahi de-a lun­gul vremii. În anul 1335, protosebastul Hreliu a ridicat un turn de pază cu 5 nivele. În sec. 14 mănăstirea poseda ne­nu­mărate domenii, consem­na­te în docu­men­te din vre­mea Ţa­rului Ivan Şişman. În sec. 15, Rila este de­vas­tată, însă, o dată cu readucerea moaştelor Sfântului Ioan de Rila de la Veliko Tîrnovo, în anul 1469, îşi reca­pătă im­portanţa avută odinioară. În 1816, în urma unei colecte naţionale, mănăstirea capă­tă înfăţişarea actuală. Stilul arhitectonic este asemănă­tor marilor mănăstiri athonite. Biserica actuală a mănăs­tirii este construită între anii 1834-1837, pe amplasamentul vechii biserici. Pictura a fost realizată între anii 1840-1848, de către Zaharia Zografu, împreună cu o echipă de pictori apar­ţinând şcolii de Samokov.
Mănăstirea are la ora actuală în jur de 20 de monahi. Este cea mai renumită mănăstire din Bulgaria. Din păcate, mănăstirile bulgăreşti sunt aproape goale. Mănăstirea Rila este, probabil, printre cele mai pline de viaţă, cu cei 20 de monahi ai săi. În jurul mănăstirii, la jumătate de ceas de mers, se află peştera în care s-a nevoit Sfântul Ioan de Rila. „Agheas­ma” Sfântului Ioan de Rila, aflată în apropierea peşterii, are puteri tămăduitoare miraculoase. Munţii din jur, ce ating 2 900 de metri, izvoa­rele repezi şi reci care curg în preajma mă­năstirii, pădurile umbroase, şi nu în ultimul rând moaştele Sfântului Ioan de Rila, făcătoare de minuni, cheamă pelerinul în chip tainic spre aceste locuri binecuvântate.