Rude de sânge, fraţi de credinţă

Despre Mânăstirea Floreşti am scris cu ceva timp în urmă, dar altfel decât în cele ce urmează. Aşezată la 10 km de Cluj (pe drumul spre Oradea), la liziera unei păduri odihnitoare, chinovia pulsează de energie duhovnicească. Maica Stareţă Teodora Câmpan, o ardeleancă sută la sută, sprijinită de părintele duhovnic Visarion Paşca, a reuşit să aducă aproape de liman biserica cea nouă. Închinată Acoperământului Maicii Domnului (1 octombrie), mirea­sa de piatră te impresionează cu albul ei pe dinafară, iar acum – cu pictura care se va termina curând – şi pe dinăuntru. Dar care este povestea acestei înfăptuiri artistice în poiana de sub dealuri?

Într-un alt colţ al ţării, la Sibiu, în cartierul Mihai Viteazul, se ridica o uriaşă biserică. Părintele Băcilă angajase un pictor talentat din Galaţi pentru lucrarea sa: 4.000 de metri pătraţi! Dar, contrar dorinţei sale, nu a putut termina – aşa cum îi promisese pictorului – închiderea bisericii şi încălzirea ei, pentru a lucra şi peste iarnă. Astfel, Pătraşcu Manolache a rămas fără contract pentru câteva luni. Acesta se duce a doua zi la fostul său coleg de facultate, Florin Pioaru, care îi relatează convorbirea cu maica stareţă de la Floreşti. Pictorul nu mai stă pe gânduri şi pe 14 septembrie, de Ziua Sfintei Cruci, poposeşte cu soţia – pictor şi ea – la mânăstire. Maica stareţă era plecată la hram, la Căşiel, dar s-a întors după-amiază. Stă de vorbă cu pictorul şi îi cere o probă. „Da, spune acesta, am pictat o biserică în Timişoara, în cartierul Dacia”. Cine călătorea cu trenul, a doua zi, spre Timişoara? Aţi ghicit: maica stareţă Teodora. Impresionată de lucrare, s-a dus întins la ÎPS Bartolomeu, cerându-i binecuvântarea pentru a-l angaja pe pictorul Pătraşcu. O primeşte, şi de atunci fresca a avansat spectaculos. Dar nu numai atât. Îi uimeşte pe toţi închinătorii sau vizitatorii cu limpezimea sa, cu acurateţea penelului, cu migala pentru detaliu. Mai răzbate din această frescă şi multă credinţă, fără de care chipurile nu ar avea atâta viaţă.
Când am ajuns luna trecută la Floreşti, am stat de vorbă şi cu soţii Ioan şi Iuliana Blendea, cei care sunt ctitorii aşezământului, alături de regretatul părinte Vasile Fizeşan. Familia Blendea, împreună cu copiii (Dan, Adrian şi Rica) au muncit pe brânci pentru ca în această poiană de lângă Cluj oamenii să se bucure de ocrotirea Maicii Domnului şi de toa­te slujbele Bisericii Răsăritului. O inimoasă familie, în inima altei familii mai mari, care este obştea, cuprinsă şi ea în familia ortodocşilor ardeleni. Dar, ca în orice poveste, lucrurile nu se termină aşa. Stând de vorbă cu toţii, pe schele, Ioan Blendea îmi spune că e moldovean. „De unde?”, ciuleşte urechea pictorul, gălăţean de origine. Şi de aici, ca-ntre moldoveni, s-a dezlănţuit căutarea de neamuri, rebedenii şi încrengături. Şi, evident, sub ochii noştri uluiţi, s-au găsit şi neamuri!
Într-un târziu am părăsit Mânăstirea Flo­reşti, luându-mi rămas bun de la maica sta­reţă. Pe cei doi – moldovenii – i-am lă­sat căutând rude apropiate. Şi, culmea, le găseau…

Răzvan Bucuroiu

Articol apărut în Lumea Credintei, anul V, nr. 4 (45) Aprilie 2007