Sâmbăta lui Lazăr, Betania – Mormântul lui Lazăr

“Lazăr era evreu de neam, din ceata fariseilor, şi, după cum s-a găsit undeva, fiul fariseului Simon, de loc din satul Betania. Domnul nostru Iisus Hristos pe când petrecea pe pământ pentru mântuirea neamului nostru, s-a împrietenit cu el în astfel de împrejurări: Hristos venea adesea în casa lui Simon şi vorbea cu el mai cu seamă despre învierea morţilor. Cu acest prilej Lazăr s-a împrietenit cu Domnul mai mult; dar nu numai el, ci şi cele două surori ale lui, Marta şi Maria.

Când s-au apropiat mântuitoarele Patimi, pentru că trebuia să încredinţeze lumea mai bine despre taina învierii, Iisus a înviat din morţi, pe când se afla dincolo de Iordan, mai întâi pe fiica lui Iair, iar apoi pe fiul văduvei. Între timp Lazăr, prietenul Său, cuprins de o boală grea, a murit. Iisus însă, cu toate că nu era de faţă, a spus ucenicilor: Lazăr, prietenul nostru, a adormit! Iar după puţină vreme a adăugat: Lazăr a murit! Atunci a părăsit Iordanul şi a plecat în Betania ca să afle ştiri de la surorile lui. Betania este departe de Ierusalim ca la cincisprezece stadii. Surorile lui Lazăr L-au întâmpinat şi I- au spus: Doamne, dacă ai fi fost aici, fratele nostru n-ar fi murit. Dar şi acum, dacă ai voi, îl înviezi, căci poţi! Iisus a întrebat poporul: Unde l-aţi pus? Şi îndată toţi au pornit la mormânt. Când au ridicat piatra de pe mormânt, Maria a spus: Doamne, miroase, căci este de patru zile în groapă! În urma Iisus s-a rugat şi, vărsând lacrimi, a strigat cu voce mare: Lazăre, ieşi afară! Şi îndată a ieşit mortul; iar după ce a fost dezlegat, a plecat acasă.

Această străină minune a deşteptat invidia poporului evreu, care s-a înfuriat împotriva lui Iisus. Iisus s-a dat din nou la o parte şi a plecat de acolo. Arhiereii s-au gândit să-l omoare pe Lazăr, pentru că s-au alăturat mulţi de Hrstos cănd îl vedeau pe Lazăr. Dar acesta, cunoscând gândurile lor, a fugit în insula Cipru şi a trăit acolo. Mai târziu a fost pus de Apostoli episcop al oraşului Chition. Vieţuind bine şi după plăcerea lui Dumnezeu, a murit din nou după treizeci de ani de la învierea sa. A fost îngropat acolo, făcând multe minuni.

Se spune că Lazăr după învierea sa nu mânca altceva decât dulciuri [fructe]. Se maispune că Preacurata Maică a lui Dumnezeu a lucrat cu mâinile ei un omofor şi i l-a dăruit…

S-a rânduit ca că se prăznuiască în această zi învierea lui, pentru următoarea pricină: […] Sfinţii Apostoli, voind să pună, pentru curăţire după postul cel de patruzeci de zile Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos, au pus această minune mai presus de fire, pentru că au găsit mai cu seamă această minune drept începătură şi pricină a urii iudeilor împotriva lui Hristos. Singur Evanghelistul Ioan a scris această minune; ceilalţi evanghelişti au lăsat-o la o parte, pentru motiv că Lazăr trăia încă şi putea fi văzut de toţi…

Lazăr n-a spus nimic despre cele din iad, sau pentru că nu i s-a îngăduit să vadă cele de acolo, sau, dacă le-a văzut, i s-a poruncit să le tacă. Din această pricină orice om de curând mort se numeşte Lazăr. De asemenea, îmbrăcămintea de înmormântare se numeşte lazarome; cuvântul lasă să se înţeleagă că are să se facă şi cu noi minunea făcută cu Lazăr. Căci dacă el a înviat la cuvântul lui Hristos şi a trăit din nou, tot aşa şi omul, deşi a murit, la trâmbiţa cea din urmă va învia şi va trăi veşnic. Pentru rugăciunile prietenului Tău Lazăr, Hristoase Dumnezeule, miluieşte-ne pe noi, Amin.“

(Sinaxarul în Sâmbăta Sfântului şi Dreptului Lazăr, Cartea Triodului)

Mormântul lui Lazăr

Satul Betania, situat la aproximativ 2,4 km de Ierusalim (15 stadii), pe versantul sud-estic al Muntelui Măslinilor, este unul dintre locurile de pelerinaj renumite din Ţara Sfântă, mai ales datorită mormantului lui Lazăr cel înviat a patra zi de către Domnul Iisus Hristos. Localitatea se numeşte astăzi Al-Eizariya sau al-Azariya, ceea ce în limba arabă înseamnă Locul lui Lazăr – mormântul acestuia reprezentând loc sfânt atât pentru creştini, cât şi pentru musulmani. Mormântul a fost identificat ca fiind a lui Lazăr încă din primele veacuri creştine, primele menţiuni datând din secolul IV, în scrierile lui Eusebiu din Cezareea (330) şi ale Pelerinului din Bordeaux – Itinerarium Burdigalense (333). Prima menţiune despre o biserică închinată Sfântului Lazăr în acest loc, denumită Lazarium, apare în scrierile Sfântului Ieronim, la anul 390 şi mai apoi în itinerariul pelerinei Egeria (410). Egeria noatează chiar că a participat la Sfânta Liturghie închinată Sfântului Lazăr în sâmbăta din a şaptea săptămână din Postul Mare şi atît de multă lume era prezentă, încât nu numai biserica Lazarium era plină, ci şi câmpurile dimprejur. Lazarium includea biserica, mormântul lui Lazăr şi un spaţiu deschis între ele, care probabil servea ca şi atrium. Lazarium a fost distrus de un cutremur în secolul al şaselea şi a fost înlocuit de o biserică mai încăpătoare, care a rămas intactă până în vremea cruciaţilor. Regina Melisenda a Ierusalimului care a obţinut satul Betania în anul 1138, a reparat biserica deja existentă – care rămăsese principalul punct de pelerinaj din zonă – şi a construit o mănăstire pentru călugăriţe benedictine. După căderea Ierualimului, la 1187, călugăriţele au fost nevoite să plece în exil, noua biserică a fost dărâmată, dar vechea biserică din secolul al şaselea şi turnul (construit tot de regină) deşi avariate, s-au păstrat. În anul 1384, s-a construit o moschee peste vechile structure, pentru ca în secolul XVI otomanii să construiască moscheia al-Uzair, numită astfel în onoareasfântului protector al satului, Sfântul Lazăr. Peste încă o sută de ani, creştinii au fost invitaţi să viziteze locul sfânt, iar pentru că accesul în mormânt era dificil, călugărilor franciscani li s-a permis, între anii 1566‑1575, să sape o altă intrare, pe versantul de nord, moment la care intrarea din interiorul moscheii a fost astupată. Şi în prezent este folosită noua intrare către mormântul lui Lazăr, iar locul, ca proprietate aparţinand unei familii musulmane, este accesibila doar contra cost.

Dacă nu eşti obişnuit cu aspectul aşezărilor arăbeşti, după eleganţa Ierusalimului modern, intrarea in Azariya poate produce un şoc cultural. De altfel, ca peste tot în Palestina, menţinută intenţionat sub control şi în sărăcie de către statul Israelian, aspectul localităţi este aglomerat, murdar şi plin de moschei. Cu cei 17.600 locuitori (musulmani) ai săi, Azariya este al doilea oraş palestinian din Guvernoratul Ierusalim. Parcarea amenajată pentru turiştii care sosesc aici să viziteze mormântul lui Lazăr are toate “ingredientele” necesare pentru a obţine un maxim de venit posibil în timp scurt: magazin de suveniruri deschis la toate orele zilei, o cămilă care aşteaptă răbdătoare să fie încălecată de câte vreun turist dornic de o fotografie cu iz exotic în mijlocul oraşului arab, un aprozar cu exoticele ( pentru noi) şi extrem de gustoasele fructe şi legume din “Ţara laptelui şi a mierii “, produse netratate chimic – zona e prea săracă pentru achiziţia de îngrăşăminte chimice, iar recoltele se fac oricum şi de doua ori pe an, datorită climei. Din parcare, accesul către mormîntul lui Lazăr se poate face trecînd prin gradina bisericii ortodoxe moderne, construită în anul 1965, care include peretele de nord al fostei biserici benedictine, sau pe o straduţă în pantă lină, plină şi ea cu magazine de suveniruri locale, care urca înspre mormântul cu intrare direct din stradă. Dacă grupul este mai mare, trebuie împărţit, pentru că în mormântul lui Lazăr nu pot coborî mai mult de 10-15 persoane, simultan, atât datorită faptului că locul este strâmt, dar şi datorită lipsei de aer. Aşa incât este timp suficient să citim câteva explicaţii afişate la intrare: “Ca toate mormintele evreieşti din secolul întâi, şi cel al lui Lazăr este compus dintr-un vestibul şi o cameră mortuară. Scobit în roca moale a Muntelui Măslinilor, mormântul a fost cel mai probabil acoperit, în perioada bizantină, de către piatră sau marmură. În stadiul actual, mormântul prezintă urme de modificări din perioada Evului Mediu. Intrarea originală a fost pe partea estică. A fost blocată de clădirea moscheii, care a separat mormântul de biserica construită în secolul al patrulea. Actuala intrare a fost tăiată în stâncă în secolul al şaisprezecelea. O serie de scări coboară către intrarea în mormânt. Alte trei trepte care coboară mai departe, fac legătura dintre vestibul şi mormântul propriu zis, care este o încăpere mica de aproximativ doi metri lungime. Iniţial, a conţinut trei nişe funerare, inserate, scobite în peretele de piatră. Tradiţia creştină a identificat nişa nordică din dreapta intrării ca fiind nişa în care Lazăr fusese depus. Conform relatărilor pelerinilor din primele veacuri creştine, în vestibul (spatiul de jos, de la capătul scarilor, dar înainte de intrarea in mormântul propriu-zis) se crede că a stat Iisus atunci când l-a chemat pe Lazăr să iasă din mormânt.”

Intrăm şi noi rând pe rând, la cîţiva metri sub nivelul străzii, strecurându‑ne prin intrarea orizontală şi apoi mai coborând ultimele trei tepte, în ultima camera, un spaţiu ca un cub pietruit jur împrejur. Ne facem o rugăciune scurtă şi ne gândim că imediat alături, după petretele de piatră, acolo de unde am coborât şi unde stă acum părintele cu grupul de pelerini, este de fapt Iisus, Fiul lui Dumnezeu, care ne cheamă de la moarte – viaţa noastră de acum – la viaţa cea adevărată! Lazăre, ieşi afară! “Moartea a fost înghiţită de biruinţă. Unde îţi este, moarte, biruinţa ta? Unde îţi este, moarte, boldul tău ?”. (Corinteni 15).

Se ştiu puţine despre Lazăr, după Învierea şi Înălţarea Domnului. Tradiţia reţine că el avea treizeci de ani la momentul învierii sale şi a mai trait încă treizeci de ani, timp în care nu a mai zâmbit şi nu a mai râs decât o singură data, într-o zi în care a văzut un om furând un vas de lut, iar el a început să râdă zicând : “ lutul fură lutul “ ! După Înălţarea la Cer a Mântuitorului, Lazăr a fost nevoit să fugă din Iersualim, de frica marilor preoţi şi a fariseilor, care doreau să îl ucidă. S-a refugiat în Ciprul de astăzi, în localitatea Kittium ( Larnaca), unde Sfinţii Apostoli Pavel şi Varnava l-au hirotonit drept primul episcop de Kittium. De aceea toate scaunele episcopale din Larnaca au icoana lui Lazăr în loc de cea a lui Hristos, care este tradiţia oficială a bisericii. Aici, la Larnaca, se află cel de-al doilea şi ultimul mormânt al lui Lazăr cel înviat a patra zi, mormânt care a fost găsit în jurul anului 890 cu moaştele sale înăuntru şi purtând inscripţia “Lazăr, prietenul lui Hristos” şi peste care a fost construită o biserică închinată Sfântului Lazăr, care dăinuie până în ziua de azi.

“Precum ai zis Doamne Martei : Eu sunt Învierea! Cu lucrul ai plinit cuvântul, chemând pe Lazăr din iad. Şi pre mine, cel omorât de patimi, înviază-mă, iubitorule de oameni rogu-mă ca un îndurat!“

Maria Chirculescu
Miriam Turism