Sfântul Munte Athos – Muntele monahilor

Sfântul Munte Athos, este singurul loc din lume unde, după tradiţie, Maica Domnului a vestit Evanghelia. Tot atunci l-a ales ca Munte al ei şi a profeţit că aici vor trăi doar călugări, neîncetat slăvitori ai Fiului şi Dumnezeului ei. Aparţinând geografic Republicii Elene (Grecia), iar spiritual aflat sub oblăduirea Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol, cel de-al treilea braţ al Peninsulei Calcidice este singura republică monahală din lume. Cu o vegetaţie luxuriantă, care cuprinde toate tipurile de vegetaţie, înconjurat de mare, cu o înălţime care atinge 2033 m, Muntele Athos este un adevărat Paradis, unde domnesc o linişte şi o pace de început de creaţie, unde pâlpâie nestins flacăra iubirii dumnezeieşti prin rugăciunile neîncetate ale monahilor. Dacă, potrivit spuselor părintelui Petroniu de la Prodromu, Muntele Sinai este muntele unde lui Moise i s-a descoperit Dumnezeu Tatăl, Muntele Tabor, muntele unde s-a arătat slava şi dumnezeirea Fiului, celor trei Sfinţi Apostoli, Muntele Athos este muntele Duhului Sfânt, unde Acesta săvârşeşte o neîncetată lucrare de mântuire şi sfinţire a lumii şi a întregului cosmos. 

Nu întâmplător unul din eroii duhovniceşti de aici, ajuns apoi mare Sfânt Ierarh al Bisericii, Sfântul Grigorie Palama, luând apărarea practicii milenare a Rugăciunii lui Iisus, a sistematizat învăţătura despre energiile necreate ale Sfântului Duh. Monahii de aici, până în zilele noastre, dau mărturie vie, prin faptă şi cuvânt, că omul se poate sfinţi şi îndumnezei prin asceză şi prin harul Sfântului Duh.
Pelerinul sau închinătorul, călcând în acest loc sfânt, în care se păstrează cu stricteţe rânduiala slujbelor, neschimbată de peste o mie de ani, se va desfăta cu sufletul, cu inima şi cu toate simţurile. Cu sufletul va simţi pacea şi bucuria tainică a prezenţei harului Sfântului Duh, precum şi mângâierea ocrotitoare a Maicii Domnului. Va trăi fiorul sfânt de a se închina la zeci de icoane făcătoare de minuni ale Preacuratei, de a săruta sute de sfinte moaşte, unele de la cei mai mari sfinţi ai creştinătăţii, de a călca locul unde au curs lacrimile şi sudorile atâtor sfinţi cuvioşi. Va trăi bucuria participării la slujbe şi privegheri de toată noaptea, cântate cu o bucurie îngerească de monahii psalţi. Va asculta cântări şi imne compuse de sfinţii melozi, cu sute de ani în urmă. Va admira nepreţuita bogăţie a odoarelor, bisericilor şi altor clădiri milenare construite de împăraţii bizantini, rectitorite apoi de voievozi români, de ţarii Rusiei, sau de despoţii Serbiei. Pentru a admira toate frumuseţile duhovniceşti şi culturale de aici, din ţara mânăstirilor cu peste trei sute de altare, ar trebui două – trei luni de zile…
Ne-am bucurat de o parte din aceste bogăţii. Într-un scurt pelerinaj, am cercetat capitala Careia, unde se găseşte o parte din capul Sfântului Apostol Andrei, schiturile româneşti Prodromu şi Lacu, Mânăstirea Marea Lavră unde se găseşte capul Sfântului Vasile cel Mare şi moaştele întregi ale Sfântului Atanasie Atonitul. Ne-am închinat la cea mai vestită Icoană – Maica Domnului Portăriţa de la Mânăstirea Iviru, la moaştele aflate la Mânăstirea Sfântul Pantelimon (Rusicon), capul Sfântului Mucenic Pantelimon, al Sfântului Siluan şi alte multe sfinte moaşte. Pelerinajul nostru s-a desăvârşit la Marea Mânăstire Vatopedi, cea mai reprezentativă şi mai cunoscută astăzi în întreaga lume ortodoxă. Aici există un tezaur duhovnicesc şi cultural nepreţuit: şapte sfinte icoane făcătoare de minuni ale Maicii Domnului, brâul Maicii Domnului, lemn din Sfânta Cruce, capul Sfântului Ioan Gură de Aur şi al Sfântului Grigorie Teologul, alte multe sfinte moaşte precum şi Crucea Sfântului Constantin cel Mare. Mânăstirea are o imensă bibliotecă, în care există cărţi şi manuscrise de mare valoare.

Tot aici funcţionează o vestită şcoală de muzică bizantină, poate cea mai apreciată în acest timp. Mânăstirea, ctitorită în sec. IX de către trei ucenici ai Sfântului Atanasie Atonitul – Nicolae, Atanasie şi Antonie, pe ruinele unei biserici construite de Sfânta împărăteasă Elena, a cunoscut în ultimii ani o mare renaştere duhovnicească, adunând în prezent aproape o sută de monahi de diferite naţionalităţi. Sufletul acestei mânăstiri în care se trăieşte o înaltă viaţă duhovnicească în multă dragoste şi armonie, este Bătrânul Iosif Vatopedinul, ucenic direct al unui mare sfânt contemporan, Gheron Iosif Isihastul. Stareţul Mânăstirii este Părintele Efrem, ucenicul său, cunoscut credincioşilor din România şi din întreaga lume ortodoxă. 

Dăruit de Dumnezeu cu o bunătate evanghelică, cu o inteligenţă sclipitoare şi cu darul cuvântului, Părintele Efrem este un adevărat Părinte, care primeşte la sine în mânăstirea pe care o conduce, călugări, credincioşi de pretutindeni, cu multă dragoste şi generozitate. A avut bunăvoinţa de a ne răspunde la câteva întrebări, într-un scurt dialog pe care îl redăm în finalul acestor rânduri, ca o binecuvântare a Maicii Domnului din Muntele ei cel Sfânt.
– Părinte Efrem, cum vedeţi Sfinţia Voastră, de aici din Sfântul Munte, starea lumii de astăzi, aşezarea ei?
– Este foarte rea starea lumii astăzi. S-au depărtat foarte mult de Dumnezeu, s-a înmulţit păcatul foarte mult. Viaţa celor ce se ţin departe de Dumnezeul Cel adevărat, a lui Iisus Hristos devine o tragedie.
– Biserica Ortodoxă, Ortodoxia, este fermentul, aluatul în stare să dospească frământătura lumii de astăzi?
– Este într-adevăr frământătura care tot aluatul va dospi. Nădejdea omenirii de astăzi este Ortodoxia. Ea este adevărata învăţătură pe care a adus-o Hristos pe pământ. Toate celelalte învăţături despre creştinism sunt falsificate.
– Vedeţi o creştere a interesului pentru credinţă?

– Cred că este o problematizare (lumea îşi pune serios problema spirituală a credinţei) a lumii astăzi. Motivul este că lumea a încercat toate surogatele şi a văzut că se străduieşte în zadar. Se întoarce la credinţă. Lumea începe să se problematizeze serios faţă de revelaţia dumnezeiască, şi aceasta este un lucru pozitiv. Nu rămâne decât să avem elemente corecte în Biserică, care să poată să păstorească poporul lui Dumnezeu. Iar lumea aceasta serios problematizată, să nu o ducem noi – cei din Biserică la disperare.
– Aţi fost de două ori în Arhiepiscopia (acum Mitropolia) Clujului. Şi aici trăim o renaştere, o reînviere a ortodoxiei. Ce este esenţial în această reînviere?

– Trebuie să rămânem credincioşi învăţăturilor şi sfaturilor sfinţilor părinţi; Lucrul acesta este temelia.
– Ce cuvinte transmiteţi monahilor, preoţilor şi credincioşilor de aici?
– Să ţină credinţa şi tradiţia ortodoxă care le-a fost predată. Cea mai mare binecuvântare a României de la Dumnezeu este credinţa ortodoxă, prezenţa credinţei ortodoxe. Cea mai mare bogăţie a României este Ortodoxia. Ortodoxia are importanţă şi are esenţă dacă o trăim. De aceea, doresc tuturor monahilor, preoţilor, episcopilor şi credincioşilor să trăiască Ortodoxia care este prezenţa harului în inima noastă. Este prezenţa şi trăirea sfinţeniei.
– Vă rugăm un scurt cuvânt duhovnicesc pentru perioada postului în care ne aflăm.
– Perioada postului este o binecuvântată perioadă, în care creştinul şi în special monahul are nişte trăiri deosebite. Diavolul cunoaşte însemnătatea ascezei, astfel se întâmplă şi ispite. Dar să nu deznădăjduim din cauza ispitelor, ci să avem permanent credinţa că Cel ce este în noi, este mai mare decât cel ce este în lume.
– Şi un cuvânt de Înviere, care va veni peste câteva săptămâni.
– Învierea Domnului este „Sărbătoarea Sărbătorilor” şi hramul hramurilor. Învierea Domnului este cel mai mare eveniment al Ortodoxiei. Dacă creştinul trăieşte bine această perioadă a postului, va simţi bine şi harul Învierii Domnului. L-am întrebat pe un monah, aici în Sfântul Munte, la privegherea din noaptea de Paşti a Învierii Domnului: Ţi-a spus ceva Hristos în tot timpul acesta al privegherii? Şi mi-a răspuns: Adevărat a Înviat!

– Părintele Cleopa spunea: „să aveţi către Dumnezeu inimă de fii, iar către aproapele inimă de mamă”. Noi vă mulţumim că aţi avut spre noi „inimă de mamă” primindu-ne, odihnindu-ne şi ospătându-ne în „cerul vatopedin” al Preacuratei Fecioare, mulţumim şi pentru acest cuvânt de folos. 

Părintele Efrem: Noi vă iubim, rugaţi-vă să ajungem şi la voi.

Sursa: Arhim. Andrei Coroian