Turnu, înălţimea credinţei

Mănăstirea Turnu este una dintre vetrele monahale de mare spiritualitate creş­ti­nă din Eparhia Râmnicului, aşezată într-un loc retras, pe malul stâng al Oltu­lui, sub Muntele Cozia, la 2 kilometri de ctitoria voievodului Mircea cel Bă­trân, Mănăstirea Cozia. Accesul spre ea a fost deosebit de greu, timp de se­cole. Din partea sudică, se ajungea cu trăsura de la Jiblea, iar de la Cozia, cu barca peste Olt, apoi pe jos de-a lungul râului; spre nord, singura legătură o formau potecile ce urcau culmea muntelui şi coborau în satele Loviştei. Chiar şi marele geograf George Lahovari menţiona în secolul al 19-lea că “numai piciorul şi calul pot pă­trunde acolo“.
Astăzi, posibilităţile de a ajunge aici sunt multiple şi comode. Mănăstirea apar­ţine oraşului Călimăneşti şi se află la cca 600 metri de staţia CFR Turnu, pe ruta Piatra-Olt – Sibiu, şi la 7 km de satul Jiblea Veche, prin Păuşa. Cei care doresc o plimbare pe jos, merg din staţiunea Căciulata peste digul ce uneşte cele două maluri ale râului, alţii cu trenul ce opreşte în staţia din apropriere, sau cu maşina, până în curtea sfântului locaş.
Cum Mănăstirea Turnu are unul dintre hramuri “Sfântul Mare Mucenic şi Tămă­duitor Pantelimon“, prăznuit pe 27 iulie, am purces spre Episcopia Râmnicului – o eparhie uriaşă nu prin mărime, ci prin bo­gă­ţiile sale duhovniceşti. Râmnicul este una dintre cele mai vechi episcopii din ţara noastră şi poate nu întâmplător este a doua eparhie a ţării, după Mitropolia Moldovei, ca număr al mănăstirilor.

“Schitul de după turn“
În jurul acestui vechi aşezământ mo­nas­tic se păstrează urme de aşezări străvechi: în stânga Oltului – castrul roman „Arutela“, băile ter­ma­le de la Bivolari, stânca de piatră denumită Masa lui Traian şi cuptorul lui Traian; în dreapta Oltului, ruinele de la Cozia veche şi Mănăstirea Co­zia. La Mănăstirea Turnu, ca şi la Mănăstirea Stânişoara, primele si­hăs­trii sunt consecinţa dezvoltării vie­ţii monahale de la Cozia, care a favorizat asemenea înjghebări mă­năs­ti­reşti. La Turnu au sihăs­trit în chilii de piatră, care se văd şi astăzi, mulţi călugări necunoscuţi, într-una din ele chiar şi mama celui dintâi episcop al Arge­şu­lui – Iosif, pe nume Maria, sfârşită din viaţă în anul 1793, anul instalării fiului său ca epis­cop al Ageşului.
Denumitea mănăstirii vine de la un turn masiv, de pe stânca numită „Piscul lui Teo­fil“, construit în secolul al II-lea de legiunile romane din Castrul Arutela ale cărui ruine se mai văd în Poiana Bivolari, mai jos de actuala hidrocentrală. La început i s-a zis „Schitul de după turn“, apoi „Schitul Turnu“, iar în cele din urmă, „Mănăstirea Turnu“.

Urmaşa vechii Cozii
Biserica cea mică, cu hramul „Intrarea în Biserică a Maicii Domnului“, a fost ridicată în anul 1676, în locul uneia de lemn, în care sihaştri îşi făceau pravila mai înainte şi care se ruinase. Ea este ctitoria lui Varlaam, epis­cop al Râmni­cu­lui şi mitropolit al Ţării Ro­mâneşti, stins din viaţă în anul 1702.
Mănăstirea Turnu este copia Coziei vechi. O dovedesc planul şi dimensiunile, care sunt aceleaşi la ambele biserici. Un plan simplu, de formă dreptunghiulară, mă­surând 9,50 m lungime, 3,60 m lăţime. În ceea ce pri­veş­te înălţimea, şi Cozia veche trebuie să fi avut tot 5 m, cât are Mănăstirea Turnu. Ase­mă­narea se extinde şi în ceea ce priveşte gro­simea zidului (0,80 m) şi se oglin­deşte şi în identitatea soluţiei adoptate pentru spo­rirea  spaţiului oferit de micul al­tar, în lungi­me de numai 1,50 m – aşezarea sfintei mese şi a proscomidiei chiar în peretele dinspre răsărit. Specialiştii susţin că e foarte posibil ca, în vremea lui Varlaam, Cozia veche, deşi în ruină, să fi oferit toate dimensiunile părţii superioare a clădirii.

Incendiul şi refacerea
Iniţial biserica n-a avut turlă, dar o do­bân­deşte în anul 1866 prin strădaniile ieromonahului Agafton, care o repictează. Cele mai însemnate lucrări de restaurare ale bisericii şi chiilor ei le face, la începutul aces­tui veac, episcopul Argeşului, Gherasim Ti­muş (1894-1911). Focul din ziua de 8 fe­brua­rie 1932 a prefăcut însă în scrum toată stră­dania lui. A ars atunci toată mănăstirea, scă­pând de la foc doar casa episcopului Ghe­­rasim Timuş şi chiliile bătrâneşti de pes­te vale, care n-au fost în calea vântului.
Reparaţiile şi refacerea întregului ansam­blu mănăstireasc au început imediat. În anul 1933 bucătăria, trapeza şi chiliile călugărilor erau gata la roşu. Tot aunci s-a tăiat stânca pentru lărgirea curţii şi ridicarea unui întreg şir de chilii în incinta mănăstirii. În acelaşi an, 1933, s-au început şi lucrările de refacere a bisericii mici. I s-a tăiat o uşă în zidul de la altar, s-au făcut tocurile ferestrelor din pia­tră ciopolită, cu înflori­turi, uşile de la intrare, pre­cum şi tâmpla şi stra­nele sculptate în anul 1935 de C. Babic, din Bu­­cu­reşti. Pictura exte­rioa­ră a fost executată din nou, de că­tre D. Belizarie, celebrul pictor care a înfru­mu­seţat şi Catedrala Patriarhală din Bucureşti.
În anul 1934 s-a zidit pe vechile temelii biserica, clopotniţa şi corpul de chilii, care se văd şi astăzi, fiind terminate în ziua de 21 noiembrie 1935, cînd s-a târnosit biseri­ca de către episcopul Nichita al Argeşului. Astăzi este monument istoric.

Un stil total nou
Biserica mare, cu hramul „Schimbarea la faţă“, a fost zidită între anii 1897-1901, de către episcopul Gherasim Timuş, o dată cu un rând de chilii pentru monahi. Anton Lapinschi, arhitectul şi pictorul care a rea­li­­zat-o, a făcut însă ceva cu totul străin de stilul bisericii vechi: a aşezat biserica la primul etaj al corpului de chilii, deasupra trapezei; pictura a fost executată tot de el, întâi pe pânze detaşate, care apoi au fost apli­cate pe perete. Biserica are formă pă­tra­tă, cu o turlă mare la mijloc şi câte una mică din lemn, în cele patru colţuri. E uşor de obser­vat că arhitectura bise­ri­cii nu respectă rându­ielile îndătinate.
Biserica a fost sfinţită în ziua de 6 august 1901, de către episcopul de Argeş, ctitorul ei, Gherasim Ti­muş. Între anii 1935-1938 aceas­tă biserică, ca şi întreg ansamblul mă­năstiresc de aici, a fost în atenţia celor doi urmaşi ai săi la scaunul vlădicesc de la Ar­geş: Nichita Duma şi Grigorie Leu, care în anul 1938 au început lucrările de construc­ţie a chiliilor cu etaj din curtea mănăstirii, ter­­minate definitiv în anul 1943. Tot ei au mu­tat aici şi şcoala de cântăreţi bisericeşti din Argeş, şcoală care a funcţionat în aceas­tă sfân­tă mănăstire, pen­tru Eparhia Argeşului, până în anul 1949.

Desfiinţată timp de 14 ani!
Ca urmare a decre­tului 410/1959, mănăs­ti­­rea a fost desfiinţată în 1961 şi transformată în Ca­să de odih­nă pentru per­sonalul Episcopiei Râm­nicului şi Argeşului. Această situaţie absur­dă a durat până în anul 1975, când a fost nu­mit ca stareţ ieromonahul Teoctist Dobrin (1975-1990), iar casa de odih­nă a fost evacuată şi Tur­­nu a devenit schit în sub­ordi­nea Coziei. Cu­vi­os, blând şi harnic, egu­me­nul reu­şeş­te, mai ales din anul 1982, să adune în jurul său un grup de ti­neri, înce­pând aici o nouă viaţă monahală, cu slujbe zilnice, după rânduiala mănăsti­reas­că. Tot în acel an, s-a amenajat primul drum de ac­ces, prin construirea podului de peste Olt, la Loţişor. Cea mai mare realizare a sa con­stă în re­aducerea schitului la statu­tul de mănăstire, eveniment petrecut în anul 1988. Pentru me­ri­te­le sale, atât du­hovni­ceşti, cât şi gos­po­dă­reşti, epis­copul Râm­­ni­cului, P.S. Ghe­­­ra­sim, l-a distins cu ran­gul de pro­­to­singhel. Acţiu­nea de la Tur­nu nu este în­tâmplătoare; din 1984, sub îndrumarea Prea Sfin­ţi­tu­lui Gherasim, în Râm­nic a înce­put un am­plu proces de re­vi­gorare a vieţii mona­hale  orga­ni­zându-se un centru de conservare şi re­sta­u­rare a bunurilor de patrimoniu: icoane şi cărţi. Având vocaţie de ctitor, Prea Sfin­ţitul Ghe­­ra­­sim face parte din rân­dul epis­co­pi­lor cu viaţă reală de mă­năstire, tre­cut prin toa­te treptele ascultării: de la umil mo­nah la treap­ta arhieriei.

Aerul tare al credinţei
După retragerea sta­re­ţului Teoctist, în 1990, a fost numit Ioa­ni­chie Trifa, hirotonit ieromo­nah în 1992, care con­du­ce destinele mănăs­ti­rii şi în prezent. Originar din judeţul Alba, devotat vieţii monahale şi bun gospodar, s-a impus printr-o serie de realizări, ca restaurarea clă­di­rilor şi constru­irea unui gater, precum şi prin procurarea maşinilor de tâmplărie, a uti­lajelor agricole şi a numeroase autove­hi­cule, care con­tri­buie din plin la prosperitatea economică a aşe­zământului.
La marile hramuri, dar şi zilnic, zeci de vi­zitatori trec pe lă sfântul lăcaş pentru a găsi alinare sufletească, dar şi pentru a vizita chiliile săpate în piatră. În prezent, la Mă­năs­tirea Turnu vieţuiesc peste 25 de monahi şi fraţi, în muncă şi rugăciune. Prin viaţa de ob­şte exemplară şi slujbele bisericeşti să­vâr­şite cu evlavie şi smerenie, obştea a reu­şit să ridice prestigiul acestui aşezământ că­lugăresc, unde pelerinii află întărire şi mân­gâ­iere du­hov­nicească. Un pisc al evlaviei, un turn Eiffel al Ortodoxiei, unde poţi simţi aerul tare al credinţei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.