Vetre ortodoxe din Țara Făgărașului – Șinca Nouă și Veche

Numele de Șinca provine din cuvântul destul de comun al limbii germane schenk, derivat din substantivul schenken care se referea la o ocupație frecventă din epoca medievală, aceea de paharnic (cel care servea vinul sau turna în pahare vinul). Vechea așezare creștină din județul Brașov, care cuprinde satele Șinca Nouă, Șinca Veche (care este și reședință), Bucium, Ohaba, Perișani și Vâlcea este un ținut mirific, de o rară compoziție peisagistică, ce se întinde flancată pe partea nordică de Munții Prișani, iar pe partea sudică de semeții munți ai Făgărașului. Aici, din vremuri irememoriabile, sămânța sănătoasă a creștinismului a găsit pământ bun și roditor.  …Şi alta a căzut pe pământul cel bun şi, crescând, a făcut rod însutit. (Lc 8.8)

 

Mănăstirea de la Șinca Nouă

_DSC0508Această așezare ortodoxă își are începuturile prin secolul al 16-lea, fiind un pilon neclintit de credință în vremuri de zbucium și tulburări. Românii din Transilvania erau forțați și ademeniți, să treacă la alte confesiuni, să-și lepede credința ”neunită”. Școlile românești erau aproape inexistente, iar tradiția și cultura noastră se transmitea cu ajutorul unor astfel de așezăminte monastice. Întreaga viață rurală, de familie, gravita necontenit în jurul bisericii. Aici, la Șinca Nouă, credința dreaptă a fost sădită adânc în inima unui neam demn. Trecând prin zbucium și prigoană, prin presiuni și agresiuni de tot felul, lăcașele de la Șinca Nouă și Veche au fost distruse cu tunurile, de către generalul baron Buccow, în cea mai sumbră acțiune îndreptată împotriva bisericilor și mănăstirilor creștin-ortodoxe din Transilvania. Vreme de peste două secole au încetat să mai existe. Pe vechea vatră de la Șinca Nouă crescând o vegetație tot mai bogată, până când totul a fost ascuns de pădure și redescoperit în chip minunat, prin pronia lui Dumnezeu.

În anul 1985 un localnic mergând adesea prin codru, a descoperit în chip minunat locul și a amplasat o cruce din lemn. Apoi, mai târziu, în anul 2008 au început săpături pentru scoaterea la iveală a vechii vetre mănăstirești. Odată cu readucerea la lumină a fundației, au fost descoperite și fragmente din pictura originală. Pe data de 6 iulie 2009, la inițiativa comunității locale, a preotului paroh și a primarului, Î.P.S. Mitropolit Laurențiu Streza a pus piatra de temelie pentru construirea unui nou sfânt locaș, pe fundația celui vechi.

_DSC0488Am ajuns într-o dimineață însorită de toamnă în satul Șinca Nouă… Pare un sat modest cu multe case vechi. Mă încearcă senzația că timpul parcă a zăbovit aici cam mult. S-a mișcat netulburat. Într-un ritm scăzut, potolit. După parcurgerea așezării aproape în totalitate, se face spre dreapta un drum local ce devine curând neasfaltat. Lăsând în urmă ultimele case mărginașe ale așezării omenești, pătrundem într-o pădure tot mai deasă, de conifere și foioase, pe un drum forestier. Pădurea își arată ruginiul în toată splendoarea, având ca fundal cerul de un senin intens, iar printre ramurile tot mai rărite, își fac loc razele unui soare mocnit de noiembrie. Nu după multă vreme ajungem într-o mică  vale, unde se deschide luminiș. Descoperim cu bucurie noul așezământ monahal care arată surprinzător la prima vedere. Deși la biserica mare încă se lucrează (fiind plin șantier), sunt multe corpuri de clădiri gata ridicate și date spre folos credincioșilor. În corpul principal există și paraclisul unde se țin actualmente slujbele. Pătrundem cu sfială pentru a ne închina. Întâiul hram al paraclisului este Sf. Ierarh Nectarie Taumaturgul și am aflat că aici se află și o părticică din moaștele Sale. Pe lângă moaște există și o icoană făcătoare de minuni a Sfântului, unde mulți credincioși și-au aflat rezolvarea problemelor de tot felul, lăsând agățate spre mărturie, diferite obiecte de podoabă din aur și argint. De curând a mai fost adusă aici, de către un grup de credincioși din satul Bucium, o copie a icoanei făcătoare de minuni Pantanassa (Vindecătoarea). Tot aici se află și moaștele Sfintei Mucenițe Anastasia Romană. Ne închinăm cu nădejde de ajutor pe la minunatele icoane și odoare și apoi păstrăm un moment de liniște, rugăciune și recunoștință, mulțumind Bunului Dumnezeu pentru că a binevoit să ajungem într-un astfel de leagăn renăscut al ortodoxiei din Transilvania. Ieșim apoi în pridvorul paraclisului pentru a mai admira o dată frumosul așezământ, ridicat uimitor de repede, cu ajutorul și pronomia unor forțe nevăzute. Ne mai oprim la pangar pentru a cumpăra câteva mici obiecte spre aducere aminte al acestui frumos moment dăruit de Domnul.

Mănăstirea Șinca Veche

Corp de chilii și paraclis - Șinca VecheLăsând în urmă localitatea sus numită, ne apropiem ușor, pe DN73A, de așezarea de la Șinca Veche. Nu este prea mult de mers. Sunt cam 11 kilometri între cele două Șinci, iar din centru se face un drum la stânga, către Ohaba. Nu după mult timp, calea se bifurcă. Am urmat iar drumul la stânga, cu ușurință pentru că sunt indicatoare la tot pasul spre folos pelerinilor, pentru a găsi cale spre închinare și vizitare a Mănăstirii de la Șinca Veche. Oprim mașina într-o parcare de curând amenajată și pornim domol pe aleea pietruită mărginită cu frumoase flori de toamnă. Rămânem surprinși să vedem că toate construcțiile de aici sunt extrem de recente, dar realizate cu foarte mult bun gust, fiind în perfectă armonie cu natura. Pătrundem mai întâi în paraclisul mănăstirii care aflăm că poartă tot ca la Mănăstirea Șinca Nouă, hramul Sfântului Ierarh Nectarie, căci la intrare stau scrise pe o placă de bronz următoarele: Din mila și cu ajutorul Domnului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu și al Sfintei Fecioare Maria, Născătoarea de Dumnezeu; cu binecuvântarea Î.P.S. dr. Laurențiu Streza, mitropolitul Ardealului; în anul Domnului 2006, vreme de 4 luni (6 august – 6 decembrie), Fundația Ortodox-Culturală ”Maica Domnului – Bucuria Neașteptată” prin donatorii săi și cu jertfa familiei Bâgiu: Gabriel, Maria, Răzvan-Gabriel a fost ridicat din temelie acest locaș de cult ortodox și înzestrat cu toate cele trebuincioase trăirii și slujirii obștei monahale. Locașul acesta de cult face parte din Așezământul Istoric Ortodox-Cultural ”Bucuria Neașteptată” Șinca Veche – Brașov. Paraclisul ”Sfântul Nectarie” al acestui locaș de cult a fost sfințit în 16 decembrie 2006 de Î.P.S. dr. Laurențiu dimpreună cu un sobor de preoți.

E un loc smerit în dimensiuni, dar plin de duh și presărat cu icoane măiestrit lucrate, pe la care mergem cu râvnă să ne închinăm. Îmi atrage în mod deosebit atenția o icoană a Maicii Domnului ”Bucuria Neașteptată” care este de o frumusețe curată… greu de grăit. Dăm Maicii lui Dumnezeu slavă și rostim lăuntric o rugăciune, nădăjduind la ajutorul și apărarea ei în toate vremurile, cu închinare și plecăciune…

Ieșind din sfântul loc de rugăciune, în largul pridvor acoperit ne întâmpină 3 clopote de dimensiuni mici, ca parte a unei clopotnițe și ea de mici dimensiuni, pentru a vesti prin dangătul lor reluarea slujbelor ortodoxe după mulți ani de tăcere și dormitare, ca un semn și cinste al Marii Învieri a Domnului. Apoi începem să pășim pe potecile amenajate cântărit pentru a bucura deopotrivă pelerinii prin frumusețe, dar și având o manieră practică și non-invazivă a peisajului deosebit din jur. Spre exemplu, pangarul așezământului cred că este unic. Nu mi-a fost dat să văd ceva asemănător până acum, căci își află locul sub o movilă înaltă de pământ, iar spre vârful ei se cască intrarea în magazinul bisericesc. Agheasmatarul este și el făurit încântător din crengi de alun împletite, care dau o notă de natural, ca și când ar fi parte integrată din pădurea deasă de foioase prin care își ascunde răsfirat anexele minunatul locaș sfânt.

Cupola intrării în grotă - Șinca VecheMergând mai departe pe poteci, trecem printre niște stânci bătrâne, în timp ce soarele insistă a-și face loc cu blândele-i raze prin frunzișul rărit al pomilor gălbeniți. Apoi se lasă mai iute în jos niște trepte din pământ și scândură mânându-ne în scurt timp la un izvor de apă limpede, ce are o piatră la bază pe care stă scris ”Izvorul Buna-Vestire” și pe care este reprezentat momentul biblic dintre Maica Domnului și Arhanghelul Gavriil. În stânga vedem o cupolă din lemn și pânză, montată pentru a proteja intrarea în biserica rupestră ce a fost săpată în gresia nisipoasă, la baza dealului Pleșul. Nu e chiar o biserică așa cum ne-am aștepta, ci mai degrabă o îmbinare vremelnică dintre o peșteră și un vechi așezământ de cult. Se presupune că acest loc își are rădăcinile mai întâi prin veacurile perioadei neolitice, ca mai apoi, în vremurile dacilor, să servească drept locaș de închinare zeului Zamolxe. De-a lungul vremurilor au fost continuate săpăturile până la forma ei actuală. Forma finală a grotei s-a săvârșit prin secolul 18, servind exclusiv ca locaș creștin-ortodox și unde a continuat vreme de un sfert de veac (până în anul 1970) a se sluji Sfânta Liturghie, aproape în ascuns, departe de ochii profani, fie ai ocupatorilor austro-ungari, fie ai comuniștilor. Această biserică rupestră mai este cunoscută și sub denumirea de ”templul împlinirii rugăciunii”. Practic grota are în componență două biserici cu două altare diferite și o mică încăpere ce servea drept locuință. În pereți arare ori sunt săpate ferestre înguste prin care abia pătrunde câte un fir de lumină, iar în alte locuri din perete se văd niște scobituri arcuite, puțin adânci, care serveau pentru a încadra icoanele. Interesantă este mărturia unui pastor reformat din Făgăraș care îi scria lui Iosif Benks în anul 1789 următoarele: Mai sus de Șinca există monasteria despre care m-am informat de la persoane de încredere care au fost în ea. Aceștia relatează că monastirea este tăiată în întregime în piatră de carieră și deci nu are acoperiș. Este săpată cu pricepere, cu o muncă uriașă, demnă de mirare. Ferestrele sunt tăiate lateral, atât de înguste încât călugării când slujesc se plimbă cu cărțile după razele soarelui pentru a putea ceti. Monastirea a rămas și după vremea lui Buccow, dar nu se cunoaște vreun priviligeu al ei.

”Patocratorul” - Șinca VecheDeasupra pronaosului se cască până în văzduh o scobitură circulară menită a fi semicalota Pantocratorului. Îmi vine imediat în gând chipul Mântuitorului la a doua venire a Lui în toată Slava. Trecem prin dreptul celor două altare, închinându-ne și încerc să-mi imaginez cum se săvârșea Sfânta Liturghie aici, în lumina naturală abia răspândită prin micile deschizături în piatră. …Cum mi-ar pătrunde în simțuri mirosul tămâii, cum s-ar ridica rugăciunea preoților slujitori, cum familiile străbunilor noștri s-ar închina în genunchii bătătoriți, cu capetele plecate și obrajii umeziți de lacrimi de cleștar, rugând neîncetat pe Maica Preacurată a se milostivi de ei. Răbdare, suferință, durere… dar inimi pline de laudă pentru Dumnezeu, asemănați cu dreptcredinciosul Iov. E locaș de duh aici și nu aș vrea să tulburăm prea mult rugăciunea, care simt că încă dăinuie. Ne retragem în pripă, simțindu-ne nevrednici de a mai stărui cu prezențele noastre în acest ungher al înaintașilor noștri de curățare a sufletelor și osteneală pentru dobândirea celor veșnice.

Lumina de afară ne săgetează cristalinul ochilor, provocându-ne mici dureri. Aerul proaspăt pe care-l tragem cu putere în plămâni este îmbogățit parcă, de o mică adiere de vânt ce poartă odată cu el foșnetul și miasma pădurii ruginii… Cu bucurie lăuntrică ne depărtăm, călcând cărările pietruite și dând slavă lui Dumnezeu pentru dragostea ce ne-a arătat-o, purtându-ne cu ocrotire spre astfel de sfinte locuri transilvane.

Laurențiu Cosmoiu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Reguli:

  1. Tratati persoanele care scriu aceste editoriale cu respect, nu folositi un limbaj necivilizat sau cuvinte care sa aduca o vatamare morala celorlalte persoane care posteaza mesaje.
    1. In comentariile dumneavoastra va rugam sa va referiti doar la editorialul in cauza si sa nu atacati autorul.
    2. Nu folositi un limbaj explicit sexual, vulgar sau care sa care sa jigneasca.
    3. Fara comentarii discriminatorii cu tenta xenofoba, antisemita sau rasista.
  2. Nu publicati sau solicitati in comentariile dumneavostra adrese de web, produse sau servicii.
  3. Nu transformati aceste comentarii de editoriale intr-un „chat”.
  4. Pentru protectia dumneavostra nu folositi in comentarii informatii personale, adrese de email, numere de telefon sau URL.
  5. Daca aveti vreo plangere in ceea ce priveste administrarea acestor comentarii puteti trimite un mesaj la adresa de mail: contact@revistalumeacredintei.ro.
  6. Comentariile care intra in contradictie cu regulile de mai sus vor fi sterse fara a se afisa vreun motiv.
  7. Daca veti continua sa sfidati aceste reguli nu veti mai putea sa postati mesaje.

Comentand in acest editorial, sunteti de acord cu regulile precizate, le intelegeti si va dati acordul ca le veti respecta. Va multumim.