Atlasul Lumii Crestine, anul I, nr. 1 martie/aprilie 2007

id41_1.jpg.jpg

EDITORIAL    –  UN GHID, O CĂLĂUZĂ

Călătoriile şi vacanţele în ţări îndepărtate (exotice sau nu) au devenit şi pentru noi, românii, un fel de a fi. Acesta este un lucru foarte bun, căci dintr-o călătorie poţi să înveţi mai mult decât din cărţi, filme sau spectacole. Depinde însă unde, cum şi mai ales cu ce gând porneşti în acea mică aventură. Spun asta pentru că orice călătorie este, de fapt, şi o călătorie spre şi în tine însuţi.
Mai exact: pus în faţa atâtor lucruri noi, unele minunate, sufletul călătorului începe să tresară. Devine o cutie de rezonanţă a locurilor pe care le vede, a oamenilor pe care îi întâlneşte. Cel în cauză (turist, călător sau pelerin), începe să descopere nu numai locuri noi, dar şi pe sine însuşi. Se vede vibrând neaşteptat în faţa unui peisaj, emoţionându-se până la lacrimă la vederea unei superbe catedrale, bucurându-se copilăreşte la un carnaval sau devenind meditativ la vreo mare sărbătoare religioasă.
Tocmai de aceea, oricărui călător român îi trebuie un ghid, dar care să fie mai mult decât obişnuitele cărţulii colorate, scrise mic, în format de buzunar. Îi tre­buie şi o călăuză, care să-i arate o altă faţă – cea eternă, cea profundă – a locului pe care îl vizitează. Iar aceste locuri, de obicei, sunt pline de însemne creştine. Fie în Apu­sul sau în Răsăritul Eu­ropei, fie în Nordul Africii sau în Asia, fie pe întinderile Rusiei sau în insulele Mediteranei, fie în Americi sau chiar în în­­depărtata Australie, peste tot vezi semnele civilizaţiei şi spi­ritualităţii creştine. Unele din ele funcţionează neschimbat de secole, altele vorbesc numai cu glasul mut al pietrei despre ceea ce a fost (sau ceea ce putea fi…); în fine, unele locuri sunt pline de oameni care-şi trăiesc credinţa „updatată” la realităţile lumii de azi, precum alţii vieţuiesc într-o evlavie simplă, aproape ca pe vremea Mântuitorului. Cazuri şi cazuri, dar toate spun ceva profund despre firea umană, dar şi despre căutarea febrilă a lui Dumnezeu.
Haideţi, aşadar, să vă lăsaţi călăuziţi prin lumea creştină, o lume fabuloasă, o lume paradoxală – şi trecută, dar şi prezentă. Şi, credem noi, viitoare. Permanent viitoare…

 

Răzvan Bucuroiu

Articole asociate: