Revista:

Domul Stâncii

id632_7.jpg.jpg

Iată cum a fost descris Domul Stâncii în secolul XI, de scriitorul Ibn al-Faquih: “Domul era luminat de 300 de lămpi în fiecare noapte şi era îmbrăcat în marmură albă. Acoperişul era poleit cu aur roşcat. Monumentul era curăţat şi purificat cu apă parfumată cu mireasmă de trandafir, mosc şi şofran. Prin arderea de tămâie şi lemn parfumat şi folosirea de lămpi cu ulei aromat, se crea o atmosferă care îndemna la rugăciune şi devoţiune.”

Locul unde se spune că profetul Mahomed s-a înălţat la ceruri

Pe locul unde Solomon a ridicat, în secolul X î.H., tem­plul ce adăpostea chivotul Legii păzit de heruvimi, se înalţă de 1300 de ani Domul Stâncii, unul dintre cele mai venerate sanctuare ale Islamului. Construit în anul 621 d.H. de califul Abd al-Malik, edificiul adăposteşte o stâncă considerată sacră de credincioşii musulmani. De pe această stâncă se spune că Profetul a pornit în călătoria sa către cer. Stânca este importantă şi pentru tradiţiile mozaică şi creştină. După tradiţie, aceasta ar fi vârful muntelui biblic Moriah, unde Avraam l-a oferit pe fiul său Isaac ca jertfă lui Dumnezeu.
Din punct de vedere ar­hi­tec­tonic, Domul Stâncii pare a se identifica cu cupola sa strălucitoare asemeni unui boboc de floare aurit. Cu­pola este susţinută de un tambur circular şi de o con­strucţie octogonală, cu zi­duri îmbrăcate în marmură şi faianţă predominant al­bastră.