Revista:

Sfântul Gheorghe, generalul care a învins Imperiul roman

id641_7.jpg.jpg

Printre români, numele Sfântului Gheorghe (din grecescul georgios – agricultor) e un soi de marcă a creştinătăţii. Porţi acest nume pentru că eşti botezat. Popularitatea acestui mucenic e egală cu a puţinilor apostoli care arareori sunt atât de cunoscuţi şi iubiţi. Ce l-a făcut atât de cunoscut?

Potrivit tradiţiei ortodoxe, viaţa sa începe undeva în Palestina, acolo unde „îi era neamul şi unde avea multe averi”. Aceeaşi tradiţie vorbeşte de tatăl său ca despre un martir al lui Iisus. De origine nobilă, tânărul Gheorghe avea să parcurgă gradele armatei romane, ajungând tribun. Poate că această demnitate militară, însoţită de devotamentul faţă de Hristos, îl va determina să se revolte contra împăratului Diocleţian şi a decretului pe care acesta l-a dat împotriva creştinilor în anul 303. Eusebiu de Cezareea menţionează faptul că a fost omorât de Diocleţian în Nicomidia, în anul 303, pe 23 aprilie. Tradiţia ortodoxă aminteşte torturile la care a fost supus şi din care, prin minuni dumnezeieşti, a scă­pat nevătămat. Tragerea pe roată, aruncarea într-o groapă cu var nestins, zdrobirea cu o piatră, nu l-au făcut pe Sfântul Gheorghe să îşi renege credinţa. Mai mult decât atât, torturile şi rezistenţa sa atrag ca un magnet credinţa unor oameni de vază, printre care cea a unui magician al curţii imperiale, şi a împărătesei Alexandra. Prin minuni precum cea a învierii unui mort, Sfântul Gheorghe îi converteşte la creştinism, lucru care îi va grăbi moartea. Este decapitat la ordinul împăratului, în aceeaşi zi în care este pomenit de Biserică – 23 aprilie.
Însă destinul său avea să înceapă cu moartea sa. La fel ca mulţi alţi martiri, el se va dovedi mai periculos mort decât viu. Devine curând un model de demnitate, curaj şi credinţă. Oraşe şi ţări, armate împreună cu campanii militare, îl vor invoca drept ocrotitor de-a lungul timpului. Asimilat unui soi de ostaş christic, el este menţionat în cruciade, surse medievale afirmând că a apărut în fruntea armatei care a asediat Antiohia în anul 1098. Armatele Occidentului vor aduce aceste legende în urma contactului pe care l-au avut cu trupele bizantine care îl venerau. Aşa se face că Richard Inimă de Leu şi-a pus armata sub patronajul său în anul 1191, în timpul campaniei din Palestina. Sub domnia sa, semnul sfântului, o cruce roşie pe fond alb, va deveni uniforma soldaţilor englezi. Însemnul a apărut pentru prima oară pe un steag, în anul 1284, pe corabia „Lyme regis”. Este începutul unei tradiţii care îl va consfinţi în cele din urmă drept patron al Angliei la sfârşitul secolului al XIV – lea, semnul său fluturând acum pe drapelul Marii Britanii, „Union Jack”, şi fiind adoptat drept emblemă a Royal Navy.
Eroismul său va fi un model şi în timpul celui de-al doilea război mondial, în ­anul 1940, când populaţia civilă engleză era bombardată de Luftwaffe. Atunci, regele George al VI-lea a instituit distincţia ­„George Cross”, a doua ca valoare după „Victoria Cross”, cea mai înaltă distincţie militară. Decoraţia se acorda de obicei civililor: „pentru acte de eroism şi de curaj remarcabil, în condiţii de pericol extrem”. Insula Malta a primit această distincţie pentru eroismul cu care a rezistat atacurilor.
Pentru români, Sfântul Gheor­­ghe este ocrotitorul For­ţelor Terestre şi totodată patronul celui mai victorios domnitor, Ştefan cel Mare, care îl pictase pe steagul ­Moldovei trimis la Mânăsti­rea Zograful din Sfântul Mun­te, ctitorie ştefaniană. Pe drapel este scrisă şi o rugăciune:
„O, luptătorule şi biruitorule, mare Gheorghe, în nevoi şi în nenorociri grabnic aj­u­tător şi cald sprijinitor, iar celor întristaţi, bucurie nespusă, primeşte de la noi această rugăminte a smeritului tău rob, a Domnului Io Ştefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Ţării Moldovei. Păzeşte-l pe el neatins în lumea aceasta şi în cea de apoi, pentru rugăciunile celor ce te cinstesc pe tine, ca să te preamărim în veci. Amin. Şi aceasta a făcut-o în anul 7008 (1500), în al 43 an al Domniei Sale”.
Sfântul Gheorghe avea să străbată veacuri şi ţări, războaie şi conştiinţe, devenind un model exemplar de eroism pentru toţi creştinii, din mijlocul oraşelor până în colibele de sihaştri. Locul mormântului său este şi acum venerat, în Israel, la Lod, la sud-vest de Tel-Aviv. Imperiul Roman a apus de mult, de Diocleţian ştiu doar istoricii, sfântul e însă iubit şi invocat pentru credinţa sa, mai mare decât cel mai puternic imperiu al antichităţii.

Un braţ al Dunării
Sfântul Gheorghe nu este doar patronul Angliei, ci şi al Germaniei, Georgiei, Lituaniei, Portugaliei, Aragonului, Cataloniei, Greciei şi Palestinei. Oraşe din lumea întreagă sunt aşezate sub ocrotirea lui, printre ele numărându-se nume celebre precum Geneva, Veneţia, Moscova şi Constantinopol. În România oraşul Sfântul Gheorghe îi poartă numele împreună cu unul din cele trei braţe ale Dunării. Este patronul soldaţilor, cavalerilor, arcaşilor, fermierilor, agricultorilor, cercetaşilor, măcelarilor, călăreţilor, al bolnavilor de lepră şi sifilis.

Legenda aureea
Imaginea atât de cunoscută din icoane, a Sfântului Gheor­ghe omorând balaurul, se bazează pe o legendă din ciclul „Legenda Aureea”. Potrivit ei, un ba­laur imens şi feroce a apărut lângă oraşul Selena din Lybia. Locuitorii erau deseori surprinşi de uriaşa reptilă şi devoraţi. Drept urmare, au hotărât să o hrănească, aducându-i de mâncare propriii copii. Când a venit rândul dregătorului oraşului să îşi jertfească propria fiică, Sfântul Gheorghe, care călătorea prin acele locuri, a intervenit şi a omorât balaurul. Tânăra a legat apoi leşul şi l-a târât până în cetate, unde a fost ars. Sfântul nu a acceptat nici o răsplată pentru faptele sale de la tatăl fetei, iar omorârea balaurului a rămas în viaţa sa ca un simbol al luptei dintre bine şi rău.