LOADING

Type to search

Ortodoxie si traire

Sfinţii Petru şi Pavel au făcut din Roma zeilor antici capitala lui Iisus

Share

La o analiză profană, Petru şi Pavel par, din multe puncte de vedere, două personalităţi antagonice. Simplitate versus complexitate, credinţă simplă versus îndoială.

Petru crede de la început în Iisus, atât de sincer şi de lipsit de ocolişuri încât acesta îi spune că pe o astfel de credinţă îşi va zidi Biserica. Saul Îl prigoneşte, este un duşman al Nazarineanului până când acesta îi apare într-o lumină orbitoare aproape de Damasc. După aceea, fariseul Saul devine Apostolul Pavel. Şi din acest punct toată istoria bisericii ia un alt curs. La porunca lui Hristos, Pavel va începe să predice „neamurilor”, adică neiudeilor, şi va întemeia principalele biserici din bazinul mediteranean.
Ce au totuşi în comun aceşti doi mari apostoli atât de diferiţi, cum de biserica îi pomeneşte în aceeaşi zi? Răspunsul e simplu: legătura lor e Cetatea eternă. De acolo au plecat amândoi spre cer. Doi evrei, obscuri pe atunci, au făcut din Roma zeilor antici capitala lui Iisus Hristos.

Petru
Petru a fost la Roma de trei ori. Tradiţia catolică afirmă că a stat în acest oraş timp de 25 de ani, fiind primul episcop al cetăţii. Tradiţia ortodoxă menţionează doar cele trei popa­suri ale sale şi lupta sa cu un magician celebru – Simon Magul, prieten al lui Nero. Petru a intrat în dispută cu acesta pentru că vrăjitorul se autointitula Hristos şi îi smintea pe creştini din credinţa lor. Simeon Metafrastul, de la care avem o viaţă a lui Petru, scrie că Simon Magul a murit când a anunţat că se va înălţa la ceruri şi îi va pedepsi pe ro­mani pentru ne­credinţa lor. Pe când tru­pul i se ridica în văzduh, apostolul s-a rugat ca Dumne­zeu să arate dacă aceas­tă minune este o înşelătorie sau nu. La rugăciunea lui Petru, trupul lui Simon s-a prăbuşit la pământ.
În ultima şedere la Roma, Petru a fost arestat la ordinul lui Nero şi executat în aceeaşi zi cu Apostolul Pavel. Pentru că nu era cetăţean roman el a fost răstignit în afara zidurilor Romei, pe terenul numit Agger Vaticano. Petru a cerut să fie răstignit cu capul în jos, pentru a vedea cerul. Creştinii l‑au îngropat în apropierea Circului lui Nero, în cimitirul-necropolă al celor neînstăriţi. În jurul anului 160, comunitatea creştină din Roma a înălţat un prim monument pe acel loc. Împăratul Constantin cel Mare (306-337) a dezgropat osemintele apostolului, după care l-a reaşezat în acelaşi loc, acoperind totodată mormântul cu un monument.

Pavel
Pavel a ajuns pentru prima oară la Roma în anul 61 al erei creştine. A intrat în oraş ca deţinut, în urma cererii sale adresate procuratorului Festus Porcius de a fi judecat de împăratul roman. Apostolul a cerut acest lucru, uzând de calitatea sa de cetăţean roman, pe când de afla întemniţat în Cezareea Palestinei.
Detenţia la Roma a fost uşoară, într-o casă păzită de soldaţi, în această perioadă el scriind celebrele epistole către Filimon, Efeseni, Coloseni şi Filipeni. A fost eliberat după doi ani, când şi-a reluat călătoriile misionare. În anul 66 avea să fie arestat din nou, la Nicopole, în Epir, şi adus la Roma. Detenţia a fost grea, Pavel scriindu-i lui Timotei: „Pătimesc în lanţuri ca un răufăcător”.
În anul 67, pe 29 iunie, chi­nurile „Apostolului neamurilor” au luat sfârşit. Potrivit tradiţiei bisericeşti, Nero a fost nemul­ţumit de faptul că Petru şi Pavel au convertit două dintre concubinele sale preferate, care au ales după aceasta o viaţă în castitate. Pavel şi Petru au fost martirizaţi în acelaşi timp. Au fost scoşi din temniţa Mamertină şi duşi în afara cetăţii. Acolo ei şi-au luat rămas bun unul de la celălalt. Nu de­parte de Roma, pe drumul care duce la Ostia, Pavel a fost decapitat, exe­cu­ţie tipică pentru un ce­tăţean roman. Capul desprins de trup a lovit pămânmtul de trei ori. În cele trei locuri au izvorât miraculos trei izvoare care au dat numele abaţiei Tre Fontane de lângă Roma, o mânăstire pe care nu ar trebui sa o ocolească nici un pelerin.
Tradiţii
Tradiţia creştină pome­neşte faptul că pe când mergea spre locul decapitării sale, Apostolul Pavel a fost întâmpinat de o femeie oarbă, Perpetua, căreia i-a cerut o basma, spunându‑i că i-o va înapoia în scurt timp. Soldaţii au râs de angajamentul lui Pavel, dar, la rugămintea acestuia, au înapoiat femeii basmaua după execuţie. Pentru că au folosit-o pentru a-l lega pe Apostol la ochi în momentul decapitării, basmaua a fost stropită cu sânge. Când Perpetua şi-a atins-o de ochi, a început să vadă. Soldaţii, uimiţi de minune, s-au convertit la creştinism. Nero i-a executat şi pe ei şi pe Perpetua, căreia i-a legat de gât un bolovan şi a aruncat-o în Tibru.
O legendă creştină foar­te veche, publicată în se­colul XIII de Jacobus de Voragine, spune că Petru a fost sfătuit de creştini să părăsească Roma pentru a nu fi arestat şi decapitat. Pe Via Appia, în locul unde astăzi se află capela „Quo vadis Domine?” Hristos i-a apărut. Apostolul l-a întrebat unde se îndreaptă? (Quo vadis Domine?). Iisus i‑a răspuns: „Mă duc la Roma să fiu răstignit din nou”. Înţelegând că moartea sa e un mod de a-L propovădui pe Hristos, Petru s-a întors şi a primit martiriul. Legenda a stat la baza romanului Quo Vadis, de Henryk Sienkiewicz, roman care a generat şi câteva ecranizări celebre.

Leave a Comment

Your email address will not be published. Required fields are marked *