Revista:

Biserica ortodoxă românească din Caracas

id660_1.jpg.jpg

Dacă sunteţi în trecere prin Venezuela sau dacă doriţi să vă stabiliţi în această ţară şi nu aveţi idee unde vă puteţi reculege în linişte, aşa româneşte, ca acasă, este bine să ştiţi că la Caracas vi se poate îndeplini dorinţa. Veţi găsiţi aici cea mai solidă comunitate de creştini ortodocşi români din America Latină. În Caracas, în suburbia El Hatillo, veţi descoperi prima biserică ortodoxă românească din America de Sud. Realizată din lemn, în stilul maramureşean al secolelor XIII-XIV, biserica are hramul Sf. Constantin şi Elena. În ea slujesc părintele Costică Popa, preot pensionat, ajutat de către părintele mai tânăr Vasile Lungeanu.

Aşezat la poalele Muntelui Ávila, pe şapte coline, Caracasul este una dintre cele mai moderne capitale ale Americii Latine. În oraşul lui Simón Bolivar trăiesc astăzi circa 1,9 milioane locuitori, iar dacă sunt luate în considerare şi suburbiile sunt 4 milioane de oameni. Între toţi aceştia, la Caracas locuiesc aproximativ 150 de familii de origine română, de religie ortodoxă. Pentru comunitatea românească de aici, dar şi pentru românii din întreaga Americă Latină, Patriarhia Ortodoxă Română a trimis în 1968 un preot, pe părintele Costică Popa. “Am ajuns în Venezuela în noiembrie ’68 şi am găsit aici o colonie de români ortodocşi care însă nu aveau nici preot, nici biserică. M-am ocupat în tot acest timp de starea spirituală a acestora, dar şi de cea a românilor din Mexic, Argentina, Brazilia şi Columbia. Timp de 30 de ani am slujit la o biserică catolică, în sensul că după ce terminau catolicii slujba de la ora 11.00, intram eu şi slujeam timp de o oră pentru românii ortodocşi. Visul nostru a fost însă să avem propria noastră biserică. Au trecut însă mulţi ani până să ni se îndeplinească această dorinţă”, ne povesteşte preotul Costică Popa, întors de curând în ţară.
Şansa a venit de la primarul suburbiei El Hatillo, Flora Aranguren, care a acordat în 1997, în concesiune, un teren de 1.800 mp pe o perioadă de 90 de ani. Având terenul s-au creat premisele ridicării unui locaş de cult ortodox la Caracas. În curtea Muzeului Satului Maramureşean din Sighetul Marmaţiei s-a început construirea unei biserici din lemn de brad şi stejar pe module. Nouă containere având în total circa 100 mc de piese din lemn au fost transportate în 1999 la Caracas, în El Hatillo. Opt meşteri maramureşeni dintre cei 15 meşteri conduşi de către maestrul Gavrilă Hotică care au construit biserica în ţară au mers în Venezuela. Aici, sub îndrumarea inginerului constructor venezuelean de origine română Constantin Paul, au montat sfântul locaş piesă cu piesă. Astfel, în trei luni s-a ridicat mândreţe de biserică în stil maramureşean, de se mirau locuitorii Caracasului de aşa construcţie. Locaşul din Caracas e similar bisericilor clasice din Maramureş. După construirea bisericii au venit de la Patriarhia Ortodoxă Română doi pictori, soţii Ruxandra şi Mihai Hârju care au pictat pentru început jumătate de biserică. Lemnul a fost pregătit special: întregul edificiu a fost capitonat cu carton presat adus de la Bucureşti, apoi a fost dat cu un gled din oxid de zinc şi oxid de fier cu ulei. Abia peste acest gled s-a realizat pictura în ulei cu scene din viaţa sfinţilor şi cu toate icoanele din tradiţia Bisericii răsăritene. Au fost decorate catapeteasma, strănile, policandrele aşa încât la 6 noiembrie 1999 să fie terminată de pictat jumătate de biserică, iar pe data de 7 noiembrie 1999 a avut loc sfinţirea locaşului de cult primind hramul Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena. A participat la ceremonia de sfinţire regretatul Părinte Patriarh Teoctist.
După sfinţirea bisericii, restul de pictură a fost realizată în aceeaşi manieră de către fostele ucenice ale soţilor Hâr­ju, Mihaela Mate­escu-Porfiriu respectiv Tati­a­na Popa – specialiste în pictură pe sticlă şi lemn. “Toată pictura actuală în stil neobizantin, în ulei, este uniformă, nu poţi deosebi că aici a fost lucrarea mai multor mâini”, spune părintele Costică Popa.

Cum ajungem la Biserica
Sf. Constantin şi Elena

Dacă mergeţi în Venezuela, la Caracas, trebuie să ştiţi că sunt 36 km de la aeroport până în capitala venezuelană, chiar 40 km până în centru. Pentru a ajunge la biserica românească ortodoxă situată într-o zonă rezidenţială în suburbia El Hatillo este bine să vă adresaţi Ambasadei Române în Venezuela: 4–a Avenida, Entre 8–a y 9–a Transversales Quinta “Guardatinajas” no. 49–14 Altamira–Chacao, Drepto. Federal 1060–019, Caracas, tel.: 0058-212-2619480; fax: 0058‑212-2635697; e-mail: ­ambasadaccs@cantv.net. Aici, sigur veţi fi îndrumaţi corect către biserica ortodoxă din El Hatillo. Există autobuze directe între centrul Caracasului şi El Hatillo, iar mulţi dintre taximetriştii locali deja ştiu despre biserica din lemn pe care o numesc adesea “biserica noastră de lemn”.

Centru cultural ­parohial
Odată ridicat edificiul, comunitatea română îşi continuă drumul ei pe meleaguri străine, rămânând strâns unită în jurul parohiei din Caracas, parohie care va avea în curând şi o clădire proprie unde va funcţiona un Centru Cultural Parohial pentru români. “Casa parohială va fi aproape de biserică, nu am putut construi în curtea bisericii fiindcă biserica noastră se află într-un parc unde nu e voie să construim, dar am cumpărat un teren în apropiere, unde deja a fost turnată prima placă de beton armat la suprafaţă”, povesteşte părintele Costică Popa.

Adormirea Maicii Domnului este hramul cel mai răspândit în România. De la mari catedrale până la mici bisericuţe de enorie, de la mânăstiri faimoase până la schituri pierdute în munţi, această sărbătoare e prăznuită şi iubită. Nu ar trebui decât să amintim faptul că ea patronează locaşuri monahale precum Putna, în Moldova, Frăsinei în Ţara Românească sau Sâmbăta de Sus în Ardeal pentru a înţelege amploarea ei. Sigur că, peste toate, se ridică pelerinajul de la Nicula, al doilea ca mărime după cel al Cuvioasei Parascheva de la Iaşi. Acolo, la Nicula, ai măsura evlaviei poporului român pentru Maica Domnului.

Fecioara Maria nu re­prezintă pentru locuitorii acestor meleaguri o figură învăluită de o aură de sacralitate impenetrabilă, ca la grecii ce au denumit-o Panaghia (Preasfânta). Pentru români ea e „Măicuţa”, figură care evocă în primul rând relaţia ei cu Fiul. Creştinii noştri se aşează în postura unor copii, iar dragostea lor, duioasă, se exprimă firesc, răsunând în imnele închinate ei la fel cum o fac în doine şi în balade: „Am venit măicuţă / Să te mai vedem / Să-ţi spunem necazul / Care-l mai avem. // Nu lăsa, măicuţă, / Să pierim pe cale / Căci noi suntem fiii / Lacrimilor tale”.
Aşa sună un fragment din imnul care se cântă în­totdeauna la Nicula de hramul Adormirii Maicii Domnului. În el există profunzimea trăirii ortodoxe altoite pe cultura populară românească. În el nu e jale, ci dor. E bucuria unei întâlniri, e sărbătoarea unui dialog. Lucru ciudat dacă ne gândim că e praznicul unei morţi. De ce e atât de importantă Adormirea, cu mult mai importantă decât sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, care e denumită în popor Sfânta Mărie mică? Putem afla doar dacă vom coborî pe firul Tradiţiei.

Firul Tradiţiei

Despre Fecioara Maria nu ştim foarte multe din Scrip­turi. A fost voia Domnului ca viaţa celei mai importante fiinţe umane să se consume în smerenia tăcerii, spre a fi pildă de sfinţenie pentru oricine vrea să se lepede demonul mândriei. Totuşi din Evanghelie aflăm că pe cruce Hristos a încredinţat‑o Apostolului Ioan, care de atunci, potrivit tradiţiei orale, a luat-o la casa sa. Acesta locuia în Ierusalim, unde cumpărase o locuinţă după ce şi-o vânduse pe cea din Galileea. În această casă a intrat Iisus după Înviere prin uşile încuiate şi tot aici a trăit Maica Domnului până la bătrâneţe. Când s-a apropiat ceasul morţii sale Arhanghelul Gavriil, cel care îi vestise şi Întruparea, i s-a arătat în timpul rugăciunii spunându-i: „Fiul şi Domnul tău mi-a spus: E ceasul venirii la Mine a Maicii Mele! Bucură-te cea plină de har, Domnul este cu tine!”. Drept semn văzut al prezenţei sale, Arhanghelul a lăsat o ramură de finic pentru a fi pusă în dreptul sicriului.
După vizita acestui oas­­pete celest, Fecioara Maria s-a pregătit de moarte. I‑a chemat prin rugăciune la ea pe toţi apostolii cu care obişnuia să se în­tâl­neas­că în fiecare an de săr­bă­toarea Paştilor. Au venit toţi, mai puţin Toma care propovăduia în India. Maica Domnului şi‑a luat rămas bun, s-a aşezat singură în sicriu, şi apoi cei prezenţi au văzut, fiecare după curăţia inimii, cum Hristos Însuşi cu cete de îngeri a venit pentru a-i lua sufletul. Ca un semn vizibil, după adormire, o mireasmă fină a plutit însoţită de o lumină care a stat deasupra sfântului trup. Mulţi dintre săracii de care avea grijă Fecioara au venit pentru o însoţi pe ultimul drum, iar trupul ei minunat a vindecat în acea zi mulţime de bolnavi.

Evreul pedepsit

Tradiţia mărtu­ri­seş­te că în timpul vie­ţii Maicii Domnului creş­tinii din Ierusalim au fost prigoniţi de iudeii care nu credeau în Hristos. Fecioara Ma­ria nu a fost scutită de prigoană nici după moarte. Cortegiul funerar care purta trupul neînsufleţit a fost tulburat de un evreu fanatic, care a împins sicriul pentru a-l răsturna. Când a atins lemnul acestuia, mâinile i s‑au desprins miraculos de la umeri. Răcnind de durere, a regretat fapta şi a început să se roa­ge Maicii Domnului pentru a fi iertat şi a primi botezul. Apostolul Petru a luat ­atunci mâinile desprinse şi ru­gându-se le-a prins la loc de trup. Iudeul a intrat în istorie, pentru că icoanele Adormirii din întreaga lume îl înfăţişează cu braţele tăiate, rămase lipite de sicriul Măicuţei.

Ridicarea cu trupul la cer
Într-o „Viaţă a Maicii Dom­­nului” Sfântul Maxim Mărturisitorul menţionează faptul că Apostolul Toma a ajuns la Ierusalim abia în a treia zi după înmormântare, şi i-a rugat pe ceilalţi apostoli să îi îngăduie să o vadă pe Măicuţă pentru ultima oară. Când au redeschis mormântul în el nu mai erau decât giulgiurile folosite pentru îngropare. Cel Înviat ridicase la cer şi trupul Maicii Sale. De aceea, de Adormirea Mai­­cii Domnului, nici un român nu plânge. Pentru că prăznuieşte o victorie a Vieţii asupra morţii. Pentru că vine, de fapt, la o tainică întâlnire…

1 comment on “Biserica ortodoxă românească din Caracas

  1. Andrzej februarie 28, 2014 at 02:28

    Mi-e greu acum să vă vorbesc. Nu mă așteptam la asta. Au tucert 4 ani de ce2nd am eenceput blogul. A fost o experiență pe care nu o voi uita. Nu eel voi șterge pentru că aici e o parte din viața mea și o parte din ge2ndurile și trăirile mele. Bunul Dumnezeu să vă binecuve2nteze și Maica Domnului să vă apere mereu sub sfe2ntul său acoperăme2nt.