Revista:

Înălţarea Sfintei Cruci

id665_1.jpg.jpg

 

Sărbătoarea este legată de o descoperire arheologică vitală pentru creştinism. Pentru că Hristos s-a înălţat cu trupul la ceruri, singurul lucru care a rămas de la El, mărturie a trecerii Sale pe pământ, sunt giulgiurile şi crucea răstignirii. Lemnul Sfânt a ajuns până la noi graţie unor cercetări asidue, desfăşurate la Ierusalim de către împărăteasa Elena, mama Sfântului Constantin Cel Mare.

Potrivit tradiţiei biseri­ceşti, după victoria de la Me­diolanum şi acordarea liber­tăţii religioase pentru creştini, Sfântul Constantin Cel Mare a dorit să înălţe o biserică pe locul răstignirii lui Hristos. Iniţial acest loc fusese în afara zidurilor cetăţii Ierusalimului, dar Irod Agripa a ridicat în anul 44 un zid la nord şi la nord vest, închizând astfel în interior scăldătoarea Vitezda şi grădina Golgotei şi a Mormântului Domnului. În anul 135 împăratul Adrian a construit în acele locuri un templu închinat lui Zeus, iar peste mormânt unul al zeiţei Venus. Împărăteasa Elena va distruge aceste temple şi va face săpături în urma indicaţiilor unui rabin, care i-ar fi mărturisit că în spatele templului zeiţei se află îngropate toate cele trei cruci ale răstignirii, una a Mântuitorului şi două ale tâlharilor împreună cu care El a pătimit.
Odată dezgropate, cru­ci­le au fost „testate” pentru a putea fi descoperită cea pe care fusese omorât Fiul Lui Dumnezeu. Tradiţia povesteşte că Sfânta Elena a atins cu ea un mort care a înviat. După Cronica Alexandrină toate acestea s‑au întâmplat în anul 320, dar istoricul Sozomen, în Istoria Bisericească, o plasează după Sinodul I Ecumenic, iar pelerina apuseană Egeria, în „Peregrinatio ad Loca Sancta”, spune că aflarea s-ar fi întâmplat la 13 septembrie 335.

La sfinţirea Bisericii ­Sfântului ­Mormânt

După o cronică anonimă, sărbătoarea s-ar fi înfiinţat în anul 335 când, la 13 septembrie, s-a sfinţit Biserica Sfântului Mormânt, construită deasupra mormântului Mântuitorului, iar a doua zi în 14 septembrie, fiind adunaţi acolo mulţi episcopi şi credincioşi, patriarhul Macarie al Ierusalimului a arătat-o pentru prima oară spre a fi văzută şi venerată. Un obiect care era privit ca instrument de tortură pentru cei mai josnici criminali (rezervat doar celor care nu erau cetăţeni romani) intra astfel în istorie drept relicva cea mai de preţ a unei religii devenită în scurt timp din „tolerată”, „oficială”. Biserica „Anastasis”, ridicată de Sfânta Elena peste mormânt, şi cea ridicată tot de ea peste locul răstignirii, numită „Martirion”, vor fi unite de cruciaţi într-o singură cupolă – „Biserica Sfântului Mormânt”, care cuprinde actualmente zeci de altare ale unor biserici mai mici şi paraclise ale mai multor confesiuni creştine.

Sărbătoarea Sfintei Cruci de-a lungul timpului

Pe 14 septembrie prăz­nuim atât Aflarea Crucii cât şi Înălţarea ei solemnă în văzul poporului, de către episcopul Macarie al Ierusalimului. De asemenea, ziua marchează şi readucerea Sfintei Cruci de la perşi în anul 629, de către împăratul bizantin Heraclios, care a depus-o cu mare cinste în Biserica Martyrion din Ierusalim, după ce patriarhul Zaharia a înălţat-o în văzul credincioşilor la 14 septembrie 630. Aceasta s-a petrecut după ce Lemnul Sfânt a fost furat în anul 614 de către Cosroe Parviz, care a condus o expediţie persană care a devastat Ierusalimul. El a dus Lemnul Crucii la Ctesifon, unde acesta a stat 14 ani.
„Aflarea Sfintei Cruci” şi „Înălţarea Sfintei Cruci” au fost iniţial sărbători separate, serbate la date diferite. Astfel, în timp ce „Înălţarea Sfintei Cruci” se serbează peste tot la 14 septembrie, „Aflarea Sfintei Cruci” este sărbătorită de Biserica Apuseană la 3 mai, sărbătoarea având la origine aniversarea anuală a sfinţirii bazilicii Sfintei Cruci din Roma, zidită de Sfânta Elena în amintirea Crucii care se arătase pe cer fiului ei. La abisinieni şi în Biserica din Alexandria, „Aflarea Sfintei Cruci” se serbează la 4 mai, iar la copţi şi arabi la 6 martie. Ca o reminiscenţă a acestei sărbători de la 6 martie, trebuie privită „Duminica Sfintei Cruci” din calendarul ortodox.
La Ierusalim, în ajunul săr­bă­torii se face şi astăzi sluj­ba arhierească a Privegherii cu Litie în Biserica Învierii. A doua zi după Liturghie, proestosul slujbei poartă Sfânta Cruce mergând în procesiune la locul aflării Sfintei Cruci unde, după ce se face o rugăciune, episcopul Taborului merge cu toată procesiunea la Golgota şi face înălţarea solemnă a Sfintei Cruci şi Apolis.
La Constantinopol, sărbătoa­rea de la 14 septembrie era precedată de patru zile pregătitoare, în care se făcea închinarea Crucii, iar în ziua de 14 septembrie se făcea înălţarea solemnă, sărbătoarea prelungindu-se până duminica următoare.
Înălţarea Sfintei Cruci se sărbătoreşte cu post, pentru că ea ne aduce aminte de Patimile Mântuitorului.