LOADING

Type to search

Mănăstirea Aninoasa, leagăn al credinţei şi tradiţiilor româneşti

Mănăstirea Aninoasa, leagăn al credinţei şi tradiţiilor româneşti

Share

Cu o istorie îndelungată reprezentată prin edificiile, frescele şi icoanele seculare, Mănăstirea Aninoasa a fost şi este un pol important de credinţă şi spiritualitate, o reală punte de legătură a românilor cu Hristos, dar şi un loc de ospitalitate tradiţională românească. Aflată pe plaiuri muscelene, mănăstirea a fost întotdeauna parte a centrului ortodoxiei Ţării Româneşti, trecând prin mai multe preschimbări de‑a lungul vremurilor. Biserica actuală este ctitorie a boierului clucer Tudoran Vlădescu, datând din anul 1677, şi a fost ridicată pe locul unui mai vechi lăcaş de rugăciune, construit de „Tudoran Aninoşanu vel clucer, care pe urmă s‑a călugărit”, aşa cum ne spune Mitropolitul Neofit al Ungro‑Vlahiei în însemnările sale din anul 1746, când a vizitat mănăstirile din zona Muscelului. Prima pictură interioară, care nu se mai păstrează decât parţial azi, a aparţinut cunoscutului pictor de frescă bisericească Pârvu Mutu (1657‑1737). A fost rezugrăvită mai târziu de pictorii Dima, Mihai şi Badea, aşa cum reiese dintr‑o inscripţie abia vizibilă a proscomidiarului.

Primele impresii

Am ajuns la Mănăstirea Aninoasa într‑o zi însorită de vineri, pe la amiază, când soarele îşi întindea razele în voie, mângâind un peisaj de o frumuseţe rară. Trecând de poarta de stejar şi zidurile impresionante, am descoperit o multitudine de culori, lucruri ale lui Dumnezeu, flori de toate felurile, presărate de mâinile dibace ale măicuţelor din obştea care nu numără mai mult de zece vieţuitoare. Totul era într‑o rânduire perfectă şi în armonie cu biserica, chiliile, clopotniţa, dar mai ales cu Dumnezeu. Instantaneumi‑a fugit gândul la credinţa strămoşească şi cum ştiau bătrânii noştri să dea mulţumire Făcătorului a Toate, construind astfel de aşezăminte pentru mântuirea sufletelor.

Am fost primiţi cu toată dragostea de către părintele Clement, duhovnicul obştii de aici şi stareţul Mănăstirii Slănic, împreună cu maica stareţă Heruvima şi de maica econom Ecaterina, suflete neobosite ale lui Dumnezeu. Despre această obşte, deloc numeroasă, nu contenesc a mă întreba… Cum reuşesc măicuţele să se îngrijească de toate treburile mănăstirii? Atelierul de croitorie, pangarul, curăţenia şi rânduiala exemplară, pământurile cu livezi, îngrijirea animalelor, solarele, stupii de albine şi multe altele, dar mai ales de rugăciune şi slujbele de zi şi de noapte la care le‑am văzut mereu prezente, cântând la strană, fără a purta pe chip vreo mică urmă a ostenelilor lor. Câtă putere dai Tu, Hristoase Dumnezeule, credincioşilor Tăi
ostaşi, încurajându‑i să biruiască lumea cea vremelnică! „Îndrăzniţi, căci Eu am biruit lumea!” (Ioan 16, 33)

Există o luptă, fără îndoială, pentru câştigarea sufletului, având fiecare din noi un parcurs individual, trecând prin experienţe
singulare şi particulare, cu care ne este dat să ne nevoim, pentru că numai aşa vom cunoaşte pe Dumnezeu, luându‑ne crucea spre purtare către mântuire. Privind din afară, poţi vedea foarte puţine şi este foarte probabil să greşeşti atunci când vrei să faci o evaluare precisă a stării sufleteşti a oamenilor. Dar la aceste măicuţe parcă totul vibrează la unison. Unite de un singur crez, întru Prea Sfânta Treime, şi mângâiate de Maica Domnului, ce simţi cum le ocroteşte şi le dă forţe inepuizabile. Toate au aceeaşi lumină pe faţă, aceleaşi mişcări şi priviri blânde, uşor plecate întru smerenie.

Biserica şi slujbele

Edificiul actual de cult este costruit preluând peste timp stilul brâncovenesc, autentic model românesc de arhitectură religioasă. Spre înaltul cerului se ridică două turle dispuse deasupra naosului şi pronaosului, cu o înălţime de 12 metri şi având câte opt ferestre prin care răzbate lumina zilei sub forma unor raze ce scaldă chipul Pantocratorului (Atotţiitorului) Hristos, înconjurat de sfinţi. El este Soarele Lumii ce veghează asupra fiecărei fiinţe. Pereţii şi fresca sunt afumate de vreme, căci slujbele se mai ţin şi în prezent pe timpul nopţii la luminile candelelor şi ale lumânărilor. Din păcate, fresca este destul de afectată şi se observă că nu a mai suferit nicio renovare de foarte multă vreme.

Slujbele aici sunt cuprinse de lumina îndumnezeirii, iar părintele duhovnic al mănăstirii, Protosinghelul Clement Păunescu, un destoinic monah şi slujitor al Domnului, de fiecare dată strânge cu blândeţe şi căldură obştea şi 52 și credincioşii într‑un cuget al smereniei şi rugăciunii, slujind iubirea Domnului spre pogorârea Duhului Sfânt. Slujbele de noapte se lasă în sufletele credincioşilor cu daruri nebănuite, iar chipurile icoanelor îţi mângâie cu blândeţe inima, aşa, în lumina palidă şi smerită a candelelor. Cântările de la strană înalţă rugăciunile cu înflăcărarea dragostei de Hristos, cautând răspuns bun pentru  sufletele noastre. E linişte acum în sufletele noastre şi Îţi mulţumim, Doamne, după o astfel de slujbă binecuvântată. Ne îndreptăm spre camerele de oaspeţi pe care ni le‑au pregătit măicuţele.

La cuhnie şi trapeză

Spaţiul bucătăriei măicuţelor de la Aninoasa este destul de restrâns, dar bine organizat, permiţându‑le acestora să desfăşoare în tihnă şi rugăciune munca binecuvântată de preparare a bucatelor mănăstireşti. Totul se face manual, de la spălatul vaselor până la mărunţitul ingredientelor, cele mai multe obţinute din producţia proprie a mănăstirii. Am fost plăcut surprins să văd că vasele în care gătesc şi servesc mâncarea măicuţele de la Aninoasa sunt din materiale naturale: străchini, ulcioare şi căni de lut, linguri şi platouri de lemn. În trapeză, am simţit bucuria întoarcerii în vremuri vechi, văzând aşezate impecabil, pe un ştergar lucrat manual, o varietate de mâncăruri din cele mai gustoase. Câtă vreme am servit masa, Evanghelia ne‑a stat alături, îmbrăcată în ţesătură tradiţională românească, asemenea unei paveze întru întărirea credinţei şi ca îndemn la mulţumire adusă lui Dumnezeu. Aşa am şi început masa, prin rugăciune şi recunoştinţă pentru gustoasele bucate servite în cel mai autentic stil românesc, inspirat de smerenia strămoşilor noştri.

 

Laurenţiu Cosmoiu