Revista:

Postul este terapie

Untitled2

Totul a început în bucătărie, în urmă cu mulţi ani, când Virginia Faur împreună cu familia împacheta plante pentru cunoscuţii care sufereau de tot felul de boli. De specialitate chimist, Virginia Faur cunoştea concentraţia substanţelor şi efectele plantelor medicinale. Cererea a crescut şi micuţa afacere de familie s‑a transformat într‑un adevărat brand pe piaţa fitofarmaceutică.

„Regula celor cinci“

Sfaturile calugăriţei Hildergard von Bingen (1098‑1179), care spun că omul trebuie să mănânce sănătos, să se trateze cu plante medicinale, să aibă un somn odihnitor, să facă cât mai multă mişcare, să îşi cureţe corpul de toxine prin post, ventuze sau chiar lipitori sunt corecte?

Da, sunt corecte. Dimensiunea spirituală este liantul, puntea de comunicare cu Dumnezeu, prin rugăciune. Credinţa semnifică întâiul suport al dăinuirii sufleteşti, dincolo de ceea ce presupune viaţa ca simplă existenţă pământească. Iată criteriul esenţei sublime care ne diferenţiază pe unii de alţii, înaintea criteriilor de ordin pur material, să‑i zicem, care ţine de corpul fizic (înfăţişare, greutate, înălţime, zestre genetică etc.).
Rugăciunea limpezeşte sufletul de  zgura unei existenţe bolnave, purifică şi transformă, aduce un suflu de viaţă curată, de nepângărire cu  sentimente cenuşii. Te rogi şi‑ţi speli, cu infuzie de simţăminte curate, corpul spiritual. Este profunzimea trăirii, ce din suflet îşi răsfrânge
lumina, preluată de gând şi dirijată spre trup. Iată de ce este necesară purificarea spirituală şi mentală, căci ea asigură o hrană consistentă omului ca entitate fizică.
Regulile de care aminteam mai sus sunt explicabile şi aplicabile şi azi?

Da. Un suflet de o nuanţă elevată discerne, în limitele profunde ale universalităţii, calea de urmat: alimentaţie, relaxare, controlul de sine prin puterea rugăciunii. Este ceea ce eu numesc accesul la esenţe.

Poate azi omul să mănânce sănătos? Realitatea este destul de dură, oricât de ecologic ai încerca să te alimentezi, solul este chimizat, apele, aerul otrăvite.

Da, se poate. O condiţie esenţială a sănătăţii este să ştii ce acţiune are fiecare aliment în parte din farfurie (acidă sau alcalină) şi să păstrezi echilibrul încât organismul să poată funcţiona normal. Alimentaţia sănătoasă presupune ca raţia zilnică să fie compusă din legume şi fructe 75% şi 25% celelalte (carne, lactate, grăsimi, ouă, cereale), care sunt acide. În plus, legumele şi fructele furnizează substanţele nutritive pentru prelucrarea celorlalte. Aşa o alimentaţie asigură un corp uşor alcalin (pH = 7,35‑7,45). Corpul uşor alcalin este sănătos şi asigură autodetoxifierea organismului chiar dacă alimentaţia provine dintr‑un sol chimizat, dacă aerul şi apa nu sunt tocmai OK!

Ce înseamnă pentru vremurile în care trăim să mănânci sănătos? Ai familie, eşti într‑o continuă grabă, petreci foarte mult timp la serviciu ş.a. Cum e posibil să mai mănânci sănătos, să ai un stil de viaţă de aceeaşi factură?

A mânca sănătos înseamnă a respecta regula celor trei cinci: cinci fructe, cinci legume, cinci nuci pe zi asigură suportul nutriţional ca  organismul să fie sănătos. Atenţie! Fructele se mănâncă separat de alte alimente. Ar fi bine ca prima masă să fie din fructe.

Mănăstirile – sursă de inspiraţie
pentru viaţă sănătoasă

V‑aţi inspirat din lumea monahală în realizarea unor reţete, a unor leacuri. Care sunt acestea şi ce avantaje au?

Desigur. Foarte eficientă este reţeta pentru fluidizarea sângelui şi normalizarea tensiunii arteriale. Ingrediente: 1 litru vin alb, 50 g vâsc
măcinat, 100 g usturoi pisat, 100 ml ceapă, 100 g miere polifloră. Se pun toate componentele la macerat într‑un borcan, timp de 14 zile, la
temperatura camerei. După această perioadă, în care se amestecă bine totul cu o lingură de lemn se strecoară şi se păstrează la frigider. Mod de administrare: câte 50 ml de 2 ori/zi cu o oră înainte de micul dejun şi cină.

Monahii se roagă, dorm puţin, muncesc, postesc. Cumpătarea le ajută trupurile, devin astfel mai rezistenţi la boli decât restul lumii?

Desigur. Prin faptul că postesc mult ‑ aceasta ajută la vindecare. Postul este terapie. Dieta are un profund aspect psihologic. Decideţi‑vă dacă mâncaţi pentru a trăi sau trăiţi pentru a mânca! Procesul de digestie reclamă un mare consum de 76 & energie. De aceea, din instinct, copiii şi
animalele, când sunt bolnavi, nu mănâncă. De aceea, majoritatea bolilor antrenează inapetenţă, lipsa poftei de mâncare; când boala dispare, reapare şi pofta de mâncare.

Repaosul alimentar este o modalitate prin care izbândim să atingem pragul minunii de a ne dezintoxica  organismul. Postul este la fel de vechi precum istoria medicinii însăşi. Prin oprirea alimentaţiei, se declanşează redistribuirea energiei. Pentru cei care se tem că postul i‑ar putea slăbi, le transmitem îndemnul de a îndeplini pilda biblică şi a nu pune la îndoială poruncile lui Dumnezeu cu privire la păstrarea sufletului nostru neîntinat de perfidii şi a trupului nostru ferit de boală. Prin post, intraţi în rezonanţă cu energiile subtile din ambient, intraţi în comuniune cu Divinul. Dacă ştiţi ce aveţi de făcut, de ce întârziaţi în a vă purifica trupul, mintea şi sufletul de zgura păcatului? Consecinţa este boala.

Cum explicaţi prezenţa cancerului şi a altor boli incurabile chiar şi în rândul călugărilor?

După părerea mea, faptul că bolile incurabile sunt prezente şi în rândul călugărilor este că au paraziţi. Materiile toxice din colon se transformă într‑o lume întunecoasă de agresori ce parazitează corpul. Până nu demult, puterea ucigătoare a paraziţilor a fost ignorată. De la o vreme cercetătorii atrag luarea aminte asupra faptului că aceştia compromit mecanismul imunitar şi dereglează celelalte sisteme. Noi suntem, de fapt, o entitate compusă din celule orchestrate prin semnale chimice. Dacă un alt organism ‑ cum este parazitul intestinal ‑ poate interfera cu celulele noastre, dirijând aceste semnale, este cert că ne influenţează viaţa. Adică ne perturbă sănătatea. În această recunoaştere se află adevărul de temut despre paraziţi. Ei trăiesc în intestinele noastre, se hrănesc cu alimentele noastre, iar deşeurile lor alterează mediul nostru intestinal. Acidifică sângele. Îl otrăvesc pur şi simplu. Un mare fiziolog francez spunea că paraziţii au ucis mai mulţi oameni decât toate războaiele luate la un loc.

Mâncărurile binecuvântate sunt mai… bune

De la mănăstiri au ajuns la noi şi cele mai gustoase reţete de post.

Tot ce am mâncat la mănăstirile pe unde am trecut a fost gustos, chiar dacă nu au fost mâncaruri deosebite, deoarece au fost făcute cu binecuvântare. La Mănăstirea Turnu Roşu din judeţul Sibiu mi‑au plăcut în mod deosebit sarmalele cu orez, legume si ciuperci. La mănăstirile
din Israel şi din Grecia nu am servit masa.

În medicina monastică, diagnosticul se punea după înfăţişarea pacientului, după gesturile sale şi după felul cum vorbea. Citeau boala în ochi, pe chip, în „încărcătura” limbii, în mirosul corporal. Înainte de a consulta bolnavul, călugării se rugau pentru purificarea lor proprie şi pentru ca bunul Dumnezeu să‑l ajute pe cel aflat în suferinţă. Cum îmbină azi medicina această practică şi aceste experienţe?

Eu ştiu că foarte mulţi medici, înainte  de a pune diagnosticul, se ghidează după fizionomie. De exemplu, să luăm examinarea limbii.
x O despicătură pe mijlocul limbii înseamnă digestie lentă, deficitară din pricina deficienţei de nutrienţi. Efect: balonare, gaze, disconfort.

x Limba inflamată este un semn clar al deficienţei de vitamina C, bioflavonoide, vitamina B6.

x Limba arsă este un semn de anaciditate gastrică, adică stomacului îi lipsesc sucurile digestive.

x Depuneri albicioase pe limbă ‑ indică faptul că în organism nu există bacterii benefice, precum şi existenţa unei micoze.

x Depuneri gălbui pe limbă ‑ indică inflamaţia intestinelor; acordaţi atenţie colonului!

x Vârful limbii roşu indică o reacţie emoţională negativă recentă.

x Crăpături orizontale pe limbă sunt semnul unei malabsorbţii şi lipsei de energie.

x Urme de dinţi pe marginea limbii ‑ este un semn că aveţi deficienţe în funcţionarea splinei. Dacă aveţi splina slăbită, vă veţi confrunta cu problema gazelor şi balonărilor.

Există metode vechi de tratament care astăzi ni se par ciudate, dar care au rezistat cu succes cercetărilor moderne. Astfel, bacteriile conţinute de o alifie călugărească menită să vindece rănile, preparată din excremente de oaie, miere şi mucegai, acţionează, după o aplicare de cîteva zile, ca un antibiotic. Cum privesc pacienţii aceste tratamente? Le acceptă? Sunt mai greu de folosit decât o cremă frumos parfumată, aparent eficientă?

Eu cred că pacienţii încep să accepte leacurile tradiţionale, preferându‑le cremelor frumos parfumate. Le acceptă pentru că văd rezultatele.

Pregătirea dumneavoastră iniţială este în domeniul chimiei. Chimia v‑a dus către plante sau plantele v‑au convins că merită exploatate?

Plantele m‑au convins că trebuie exploatate. Fitoterapia, în viziunea mea, reprezintă mai mult decât o valorificare a proprietăţilor biochimice şi farmacologice ale plantelor medicinale. Am în vedere, de asemenea, stările psiho‑mentale pe care le induc celor care aleg această modalitate de a‑şi redobândi sănătatea. Plantele nu sunt doar conglomerate de compuşi chimici, ci structuri complexe, subtil‑energetice. Ele trezesc şi dinamizează „medicul din interior”, circuitele imunitare ce ajută organismul să‑şi restabilească echilibrul metabolic şi psiho‑somatic, să‑şi reclădească vitalitatea, forţa de apărare, celelalte însuşiri specifice omului sănătos.

Atunci cînd se culegeau plantele, fie de monahi, fie de ţărani, se rostea Tatăl Nostru, pentru ca ierburile să fie cît mai curate şi cu putere de tămăduire mai mare. Cum vi se par aceste practici?

Aceste practici aduc un plus deloc de neglijat, fiindcă energia (lumina) urmează rugăciunea (intenţia). Prin ridicarea vibraţiilor plantele devin mai benefice, adică mai curate.

În majoritatea mănăstirilor creştine regimul este pur vegetarian. La care se adăugă lapte şi brânză, iar în zilele de sărbătoare şi peşte, în unele se consumă chiar şi carne de pasăre. Prepararea brînzei intra în atribuţiile călugărilor, care au devenit, de asemenea, maeştri la gătitul peştelui. În România, pe lângă mănăstiri, erau stupării, iar din creşterea albinelor s‑a ajuns la reţete extraordinare de sănătate pe bază de produse apicole. Călugării şi astăzi mănâncă puţin şi se roagă mult.

Regimul lor se asemănă cu cel propus de dieteticienii de astăzi: fructe, legume şi cereale, produse lactate, peşte. Meniul trebuie să umple o treime din stomac cu hrană solidă, o treime cu lichide, iar o treime să rămână gol. Să dăm câteva exemple de vegetarieni celebri: Hipocrat, Homer, Pitagora, Socrate, Platon, Aristotel, Plutarh, Leonardo da Vinci, W. Shakespeare, Blaise Pascal, Isaac Newton, Richard Wagner, Mark Twain, Albert Einstein. …şi lecţia lor de viaţă: „Doar hrana vie îi permite omului să fie sănătos, fericit şi să simtă adevărul. Animalele împart cu noi privilegiul de a avea ceea ce numim suflet. Pământul ne oferă mâncarea lui curată şi ne invită la un ospăţ care nu e înnegrit cu scurgere de sânge” (Pitagora). „Este împotriva firii să te hrăneşti cu ceea ce este însufleţit. Dacă voi credeţi că animalele vă sunt pentru mâncare, omorâţi voi acele vietăţi a căror carne vreţi să o mâncaţi” (Plutarh).

Cele 90 de plante ale Bibliei

Medicamentele rezultate din folosirea plantelor pot fi folosite şi la vindecarea animalelor, fie de companie, fie din gospodărie?

Şi animalele se tratează holistic, cu plante. De exemplu când pisica mea persană urinează cu sânge, îi dau ceai de stejar, argilă, iar în apa de băut îi pun câteva picături de peroxid de hidrogen (H2O2) de concentraţie alimentară.

Ce denumiri de plante apar în Biblie şi ce utilizări au şi azi?

În Biblie dr. Ovidiu Bojor şi Dumitru Răducanu au identificat 90 de plante şi i‑au dedicat fiecăreia o monografie. Sunt plante specifice spaţiului în care s‑au petrecut evenimentele biblice: Aloe, Camfor, Cassia, Migdal, Cedru, Fenicul, Fistic, Măslin, Migdal, Scorţişoară, Smirnă, Salvie, Păducel etc. Aceste plante se adresează nu numai trupului, ci şi sufletului.

A consemnat
Laura Aivăncesei

 

Virginia Faur s‑a născut pe18 septembrie 1949, la Lugoj, jud. Timiș. A absolvit Facultatea de Inginerie Chimică la Timişoara. A lucrat 37 de ani în cercetare și a obținut zeci de brevete de inventator, majoritatea în domeniul medicamentului. În anul 1988 a fost cotată a treia femeie‑inventator din lume, având în față două japoneze. Între 1991‑1994 a participat la congrese în S.U.A. și Germania, a prezentat câteva realizări proprii, fiind distinsă cu trei titluri de doctor: în medicină naturală, fitoterapie și holistică. În anul 1991 a înființat LA BORA TOARELE FAVISAN . A omologat peste 500 de  preparate din plante (ceaiuri, tincturi, pulberi de plante în capsule, siropuri, sucuri, cosmetice naturale) și peste o sută de programe de sănătate, cum ar fi: slăbit, acnee, parodontoză, varice, hemoroizi, cataractă, ciroză hepatică, psoriazis, diabet, litiază biliară și renală, reumatism, arterită, astm bronșic, leucemie, cancer etc. În această perioadă a scris șase cărți cu tematică de sănătate: Plantele și sănătatea,  Cât de puțin se cunoaște omul pe sine!, Favisan, o nouă filosofie de viață, Fitoterapie și fitoprotecție alimentară, Adevărul despre alimentație, Sănătate și frumusețe de la Natură. În anul 1996 obține titlul de doctor în fitoterapie și fitoprotecție alimentară la U.S.A.M.V. Timișoara.  În anul 1997 obține Premiul special „Femeia care a contribuit la dezvoltarea propriei națiuni” la un concurs internațional organizat în Italia. În anul 2000 apare în prestigiosul „Who’s Who of Professional Bussines Women”, ediția a 7‑a, în S.U.A., Institutul Biografic American îi acordă „Diploma de Onoare pentru Merite Excepționale în Profesie” și „Femeia Anului 2000”. În 2010 Institutul Biografic American îi acordă GOL D METAL for ROMANIA , pentru pasiune, curaj, angajare, succese, excelență, virtute, spirit și pentru contribuția adusă țării și poporului său. În 2011 scrie cartea Rețete pentru trup și suflet, conținând rețete culinare sănătoase și teme esențiale de educație pentru sănătate: „Parazitoza – poarta spre cancer”, „Osteoporoza – epidemia mută”, „Borul – mineralul minune”, „Sănătatea stă ascunsă în orez”. În 2011 este coautor al cărții Dezintoxicarea, magia vindecării. Cartea îndeamnă oamenii să participe la propria însănătoșire, antrenând în această confruntare mintea și sufletul deopotrivă.