Revista:

Leacurile cu fân calmează şi revigorează

Untitled

În lumea tămăduirilor mânăstireşti, iarba şi florile de fân au fost folosite ca plante de leac din cele mai vechi timpuri. Dacă primul fân cosit este folosit în tratarea insomniilor, pentru revigorare şi îndepărtarea oboselii, cel de-al doilea fân este un adevărat antidot pentru răceli, dureri reumatice sau afecţiuni renale.

Maica Onufria, stareţa Mânăstirii Lipniţa, o bună cunoscătoare a plantelor, spune că este foarte important de ştiut un lucru: „Cel mai bun fân pentru obţinerea leacurilor este acela obţinut la cea de-a doua cosire, cunoscut sub numele de otavă. Prin scuturarea acesteia, se obţine măcinişul, o adevărată bogăţie tămăduitoare, ce înglobează deopotrivă tulpinile şi florile plantelor, dar şi seminţele acestora. După arşiţa verii şi efectele termice destul de puternice, o terapie cu fân proaspăt este un adevărat balsam pentru întregul organism.”

Fânul preia proprietăţile terapeutice din zeci de plante

Un leac mânăstiresc ce dăinuie de sute de ani este la îndemâna oricui ajunge în lumea frumos mirositoare a fâneţelor noastre, transformate într-un adevărat rai dăltuit într-o mare de iarbă şi flori de fân. Pe lângă frumuseţea care încântă privirea, este foarte important de ştiut că înainte de toate trebuie să ţinem cont de calitatea plantelor folosite ulterior în tratamentele naturale. Din acest motiv este de preferat fânul care creşte în zonele montane, nepoluate. Acesta cuprinde 10-20 de plante diferite pe metru pătrat, ceea ce face ca proprietăţile fiecăreia dintre acestea să acţioneze într-un fel anume, sporind puterea tămăduitoare a fânului. Tratamentele cu iarbă şi flori de fân comportă mai multe valenţe, astfel încât tămăduirea poate veni de la o banală inhalaţie până la cataplasme sau cunoscutele băi de fân, calde sau reci, cu fân din zonele montane.

Folosirea ierburilor şi a florilor de fân în tratamentele externe este de mare folos, iar un ceai concentrat din fân proaspăt sau uscat, adăugat în apa de baie, este foarte util în destinderea sistemului nervos, dar şi în relaxarea muşchilor. Florile de fân se obţin foarte uşor, prin simpla scuturare a fânului, imediat după ce acesta se usucă. Dacă nu sunt scuturate imediat, florile se pierd sau se depreciază, pierzându-şi astfel puterea terapeutică. Există situaţii în care degradarea florilor este generată de intemperii ale naturii ce nu pot fi controlate de om. În situaţia în care nu s-au obţinut la timp şi în condiţii optime florile de fân, se poate folosi şi fânul ca atare. În aceste situaţii, cantitatea de fân folosită ca tratament natural va fi ceva mai mare decât a florilor obţinute din fân proaspăt.

Mariana BORLOVEANU

 

Citiți continuarea în numărul 11 al revistei Leacuri & Rețete Mănăstirești.