Revista:

În prag de Sărbători, alături de obştea Mânăstirii Oaşa

Untitled

Nimic nu este mai frumos, în pragul Sărbătorilor, decât un popas la Mânăstirea Oaşa, la poalele Munţilor Şureanu, judeţul Alba. Pe cât sunt zilele de întunecate şi reci, pe atât de mult harul se cerne peste acest loc binecuvântat. Tinerii iubesc tare mult aceste locuri îmbucurate de har, aşa că se opresc adesea spre a‑şi împărtăşi bucuria călugărilor, care întotdeauna îi aşteaptă cu drag.

Ascultările studenţilor creştini

Şi pentru că obştea de monahi relativ tineri se îngrijeşte şi de sănătatea trupului dăruit nouă de Dumnezeu, mi‑am propus acest popas întru tămăduirea trupească şi sufletească. Deliciul leacurilor şi al tuturor preparatelor mânăstireşti este lesne de dedus, gândindu‑ne la cât de multe mâini sprintene şi inimi rugătoare se întâlnesc în acest popas duhovnicesc.

Mulţi tineri îşi găsesc liniştea şi sănătatea spirituală aici, la Mânăstirea Oaşa. Ne‑am împrietenit, ne‑am înfrăţit şi suntem bucuroşi de fiecare clipă petrecută împreună. Aproape 200 de tineri din toate colţurile ţării, aparţinând unor asociaţii studenţeşti creştin‑ortodoxe (ASCOR, LTCOR, OTS), se întâlnesc la Oaşa, cu sentimentul că vin acasă de Sărbători.

Ei se integrează programului călugăresc printr‑un program complex: slujire liturgică, ascultări gospodăreşti, conferinţe şi drumeţii. Studenţii au libertatea de alegere a ascultărilor monahale, de la chelărie (beciuri, cămări, poduri), la bucătărie, trapeză, îngrijirea animalelor, a grădinilor, la strânsul fânului, la arhondar, la biserică sau multe alte trebuşoare. Astfel se împlineşte frumos vorba românului: „Unde‑s doi, puterea creşte” şi cea a Scripturii: „Că unde sunt doi sau trei, adunaţi în numele Meu, acolo sunt şi Eu în mijlocul lor.” (Matei 18, 20) Unde e Hristos nu poate fi decât belşug de roade. Şi la Mânăstirea Oaşa, la cota de 1.300 de metri, Hristos îi ţine pe toţi la înălţime de gând şi de sentiment.

Trebăluirea – mereu însoţită de rugăciune

Şi roadele pământului sunt strânse la Oaşa de către tineri, cot la cot cu monahii. Şi tot împreună le prepară, le ambalează, le decorează şi le oferă spre bucuria pelerinilor. Dar şi ei se întorc cu traistele pline: dulceţuri, compoturi, uleiuri presate la rece, oţeturi felurite, siropuri, produse lactate şi miere, toate acestea fiind rodul trebăluirii împletite cu „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte‑ne pe noi!” de toată vremea, glăsuit, pe rând, de către fiecare din cei prezenţi în Grădina Domnului. Aceasta este o rânduială de toată vremea la Oaşa, care se imprimă tainic şi în mintea studenţilor, coborând apoi treptat în inimile lor.

Mare taină este aceea a preparării leacurilor mânăstireşti: siropurile pădure care se găsesc în apropierea mânăstirii: coacăze negre, zmeură, muguride brad, soc şi mentă, culese de tinerii  drumeţi. Aceştia învaţă cum se pregătesc reţetele şi ce întrebuinţări au plantele medicinale folosite. Transmit şi ei mai departe, apoi, că siropul de mentă are efect liniştitor, dar şi tonic asupra sistemului nervos, că siropul de soc obţinut de părinţi se consumă câte 4‑5 linguriţe pe zi, înainte sau după mese, având efecte uşor laxative, tonice, remineralizante, fiind de folos şi împotriva vărsăturilor pe fond nervos.

Acesta este doar un umil început, dar, alături de călugării de la Mânăstirea Oaşa, am promis să învăţăm pas cu pas tainele de sute de ani ale tămăduirii cu ajutorul plantelor.

Roxana Elena Opriţa