Revista:

Puterea terapeutică a cireşelor şi căpșunilor

CIRESE

Începutul verii ne oferă din plin cele mai căutate fructe de sezon, şi anume cireşele şi căpşunile. Indiferent de soiurile din care provin, aceste fructe sunt benefice pentru organism, în primul rând pentru faptul că sunt recoltate din livezile noastre, nefiind supuse tratamentelor chimice, atât de dăunătoare pentru sănătate. Niciodată fructele modificate genetic, aduse de pe alte meleaguri, nu vor avea calitatea şi proprietăţile fructelor autohtone. De la fructele proaspăt culese până la cele uscate, congelate sau preparate termic, toate sunt de folos organismului, datorită vitaminelor şi mineralelor pe care le conţin, însă despre proprietăţile terapeutice ale acestora putem vorbi doar în cazul cireşelor şi căpşunilor proaspete.

GUTA poate fi tratată cu suc de cireşe

Spre deosebire de alte fructe, cireşele sunt sărace în glucide, motiv pentru care acestea pot fi consumate şi de persoanele care se confruntă cu probleme ale valorilor glicemice crescute. De asemenea, sunt considerate adevărate dezinfectante intestinale, dar şi regeneratoare ale ţesuturilor. O cură cu cireşe proaspete are efecte benefice în tratarea gutei şi a artritei, datorită eliminării acidului uric din organism. O cură de numai câteva zile cu cireşe proaspete scade considerabil riscul unui atac de gută, care este o formă foarte complexă şi extrem de dureroasă a artritei.

În această metodă naturală de tratament, foarte eficientă într‑o astfel de boală, fructele pot fi înlocuite cu suc proaspăt de cireşe. Acesta se obţine printr‑o metodă simplă, fie prin centrifugare, fie prin zdrobirea cireşelor, după care se strecoară şi se administrează câte 1 pahar de 150 ml, de 3 ori pe zi.

7 MOTIVE pentru care e bine să mâncăm cireşe:
1. Protejează vasele de sânge de stresul oxidativ
2. Activează procesele metabolice
3. Normalizează valorile glicemiei
4. Sunt un antiinflamator natural
5. Pot preveni atacurile de gută
6. Normalizează coagularea sângelui
7. Conferă un somn odihnitor

Citiți articolul integral în numărul 16 al revistei Leacuri & Rețete Mănăstirești, care poate fi achiziționat de la chioșcurile de presă din țară, din marile mall-uri sau în format digital care poate fi comandat la linkul de AICI.

Adriana Bratu