Revista:

Pepenele ajută inima şi contribuie la eliminarea calculilor renali

pepene

Întotdeauna vara ne răsfaţă cu fel de fel de fructe, care mai de care mai colorate şi aromate. Datorită caniculei care se instalează în zilele toride, cu toţii alegem pepenele verde sau cel galben. Este bine să ştim că o cură cu pepeni înseamnă în primul rând sănătate. Datorită conţinutului însemnat de potasiu şi a unei infime cantităţi de sodiu pepenele are efecte tămăduitoare deosebite, mai ales în afecţiunile inimii şi ale sistemului imunitar, dar şi în bolile renale şi obezitate.

MAICA HERUVIMA, care vieţuieşte în Munţii Builei, deşi duce o viaţă pustnicească, vara se străduieşte să facă o astfel de cură pentru întărirea imunităţii. Cu mare bucurie ne‑a împărtăşit şi nouă câteva din tainele leacurilor cu pepene.

DETOXIFICAREA cu pepene VERDE

Pepenii verzi fac parte din categoria celor mai sănătoase fructe ale verii, aceştia contribuind la eliminarea toxinelor din organism prin cantitatea mare de apă pe care o conţin (aproape 95%), prin enzime, acizi organici, licopen şi prin aportul foarte mic de calorii.

Miezul roşu al pepenelui trebuie să fie bine copt atunci când este consumat. E bine de ştiut că şi partea roşie‑alburie din apropierea cojii este foarte sănătoasă, chiar dacă gustul nu este atât de dulce. Miezul pepenelui verde poate fi atât roşu, cât şi galben sau portocaliu, de obicei fiind preferaţi cei cu miezul roşu.

Pe lângă licopen, un cunoscut antitumoral, pepenele mai conţine luteină şi zeaxantină – doi pigmenţi care au rolul de a proteja celulele sănătoase de mutaţiile nedorite ce ar putea să apară la nivel celular. Complexul de vitamine B şi vitaminele A şi C ajută la aportul de vitamine necesar organismului deshidratat în zilele toride de vară.

Se poate mânca pepene zilnic în perioada de vară, dar dietele necesită unele precauţii.

Atenţie!
Dieta de detoxificare cu pepene se recomandă a nu depăşi 10 zile datorită carenţelor nutriţionale cauzate de lipsa proteinelor.

Citiți articolul integral în numărul 17 al revistei Leacuri & Rețete Mănăstirești, care poate fi achiziționat de la chioșcurile de presă din țară, din marile mall-uri sau în format digital care poate fi comandat la linkul de AICI.

Mariana Borloveanu