Revista:

Dr. Cristina Aoşan: «Remediile nu sunt ale mele, ci ale pământului şi ale lui Dumnezeu»

Untitled

Doctoriţa Cristina Aoşan este membru fondator şi vicepreşedinte al Societăţii Române de Apiterapie şi membru al Comisiei de Apiterapie a Apimondia. Experienţa şi studiile au condus-o către descoperirea unui tratament pentru scleroza multiplă. A studiat la Facultatea de Medicină Generală din cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie „Carol Davila” din Bucureşti, apoi s-a mutat împreună cu soţul într-un sat bănăţean. A lucrat, în paralel, la spitalul din Timişoara şi la cabinetul medical din sat. A participat la mai multe congrese internaţionale de apifitoterapie, în special în Japonia, unde a intrat în contact cu medici cu o bogată experienţă în utilizarea produselor apicole în tratarea unor boli cum ar scleroza multiplă, Alzheimer, lupus eritematos sistemic. În prezent, la Vârlezi, un sat din judeţul Galați, într-un conac vechi înconjurat de un teren de şaptesprezece hectare, Cristina Aoşan, împreună cu soţul său, Gabriel Aoşan, a pus bazele unui proiect al unui centru de medicină naturistă şi educaţie pentru sănătate numit Melidava.

 

O întrebare pe care şi-o pune toata lumea: cât de eficiente sunt leacurile, cât contează autosugestia şi psihicul pacientului în procesul vindecării?

Apifitoterapia, acceptată ca terapie alternativă faţă de medicina oficială, este foarte eficientă. Dacă este practicată de profesionişti, ea utilizează de cele mai multe ori remedii sigure, în sensul că raportul risc/beneficiu pentru pacient este de regulă net superior, mai ales pe termen lung, faţă de mijloacele farmaceutice utilizate azi. Prefer să folosesc termenul de remedii (adică alimente funcţionale, suplimente alimentare – nutraceutice şi mai rar medicamente din plante şi produse apicole), şi nu cel de leacuri, pentru a induce o stare necesară de rigoare şi ştiinţificitate demersului medical pe care şi eu şi alţii îl practică. În general, pe seama slabei calităţi a naturismului promovat azi prin media se exagerează cu deviza primum non nocere, adică în primul rând să nu faci rău (aici se înţelege prin remediul folosit), pentru că produsele propuse – ceaiuri, tincturi, comprimate etc. – sunt de prea multe ori de slabă calitate şi atunci se inventează intervale de aşteptare de trei până la şase luni până să se vadă un efect. Este adevărat că uneori un astfel de orizont de timp poate fi corect, dacă vorbim de suferinţe cronice. Dar oricum rezultate parţiale ar trebui să se vadă în timp mai scurt dacă sunt utilizate remedii de calitate corect aplicate. În cazul unor suferinţe acute se pot utiliza remedii cu acţiune imediată sau care produc efectelescontate în termen de ore sau zile. Spre exemplu, dacă tot suntem în sezonul rece, ceaiul de coajă de salcie pregătit ca decoct şi propolisul sau unele uleiuri esenţiale, utilizate în răceli şi gripe sunt net superioare faţă de tratamentele clasice recomandate. Efectele se resimt în douăzeci şi patru, patruzeci şi opt de ore, uneori chiar peste noapte…
Psihicul pacienţilor este determinant în eficienţa tratamentelor de orice tip, nu numai naturiste, mai ales pentru suferinţe grave, cronice, de lungă durată. Pentru a răspunde la obiectul întrebării dumneavoastră pot să afirm, după douăzeci de ani de practică medicală în medicina naturistă, că remediile utilizate de noi pot fi potenţate de un psihic bun, solid. După cum pot fi diminuate sau, mai grav, anulate uneori,
mai ales în boala canceroasă, unde implicaţiile sistemului imunitar sunt determinante, dacă pacienţii cedează psihic sau se consumă exagerat. Un efect placebo al acestor remedii nu poate explica succesul lor. Ele au o valoare studiată în laborator şi clinic.

Cum s-a produs întâlnirea dintre dumneavoastră şi produsele apicole eficiente, după cum susţineţi, în tratarea unor boli grave cum ar fi leuconevraxita, lupus eritematos sistemic, Alzheimer ş.a.? Care este povestea descoperirii acestor remedii ce vă aparţin?

Şi eu şi soţul meu am avut în familie sau în cercul de prieteni oameni care au avut probleme de sănătate ce nu şi-au găsit o rezolvare în zona medicinii alopate – motiv pentru care am căutat altceva. Practic, de pe băncile şcolii am început să utilizez pentru mama mea, care a avut un
cancer pulmonar în perioada cât am fost studentă, remedii naturiste. Apoi am lucrat la sat, în Banat, pentru că aşa mi-am dorit, tocmai pentru
a avea libertatea de a-mi alege metodele şi remediile şi mi-am perfecţionat practica. Ulterior a urmat un moment pe care pot să îl asociez cu războiul din fosta Iugoslavie, când nu ştiu cum şi de ce, dar am avut mai mulţi pacienţi cu leuconevraxită (scleroză multiplă). Am început să-i tratez cu metode api-fito şi rezultatele au fost de la început încurajatoare, dar neclare. Aşa că am aprofundat lucrări de pretinsă specialitate şi am intervenit sau am inovat când a fost cazul. Spre exemplu, la noi se recomanda pentru diverse afecţiuni şi întreţinere consumul zilnic a 0,2
grame de lăptişor de matcă liofilizat în lunile care au în componenţa lor consoana „r”… Acesta era nivelul de abordare şi experienţă
până acum cincisprezece ani. Eu am obţinut rezultate în tratarea pacienţilor mei cu scleroză multiplă doar de la 2 mililitri de lăptişor de matcă în sus, adică peste două grame. Iar rezultate mai rapide şi stabile se obţin la doze şi mai mari. Practic, de zece, douăzeci de ori mai mult decât se recomanda până de curând. Am descoperit în timp că, de fapt, cam tot ceea ce înseamnă medicină naturistă, cu rare excepţii, a fost şi încă este un domeniu gestionat de oameni care nu au făcut o şcoală medicală. Din păcate, aceştia nu au o cunoaştere nemijlocită a acestui subiect, a nevoilor reale ale pacienţilor. Rezultatul este o imagine amestecată, nu tocmai favorabilă…
Remediile despre care vorbiţi dumneavoastră nu-mi aparţin mie, sunt ale pământului şi ale lui Dumnezeu. Eu pot avea doar o experienţă câştigată în lucrul cu acestea prin mila Domnului.

Sunt pregătiţi medicii încă de pe băncile facultăţilor pentru tratarea bolnavilor cu produsele stupului?

Din păcate, nu. Eforturile unor colegi doctori de a introduce în programa şcolară studiul facultativ sau obligatoriu al unor medicini alternative este sporadic şi arareori încununat de succes. La noi în ţară, prin eforturile soţilor Chirilă, încă funcţionează un centru de perfecţionare postuniversitară care este în măsură să emită o recunoaştere în acest sens printr-o competenţă. Din vreo cinci sute de absolvenţi ai acestor cursuri de apifitoterapie practică de fapt (uneori sporadic) mai puţin de treizeci de oameni în întreaga ţară.

Care este diferenţa dintre cum tratează medicina clasică, fitoterapie şi apiterapie?

Medicina oficială nu este clasică. Are mai puţin de o sută cincizeci de ani vechime şi nu este nici încununată de vreun succes cu totul deosebit care să o situeze pe vreun piedestal. În afară de metodele de investigaţii, de chirurgie şi stomatologie, celelalte specializări au înregistrat mai degrabă un succes în partea de diagnostic, dar nu şi în cea de tratament. Medicina oficială pleacă de la două premise greşite: prima şi cea mai importantă este că se adresează doar bolnavului. Educaţie zero, prevenţie zero, de fapt la nivel de masă. În China antică medicul era plătit doar atâta timp cât avea în grijă o populaţie sănătoasă. Azi, medicul câştigă cu atât mai bine cu cât tratează mai mulţi bolnavi. Iar cea de a doua este că tratează doar simptomatic, cel mai adesea. Te doare capul, deci foloseşti un antiinflamator. Se tratează efectul, şi nu cauza.
Medicinile alternative nu se pot substitui statului în politicile sale de sănătate; ca atare nu putem avea o soluţie pentru prima problemă. Putem doar atrage atenţia. Putem face propuneri.
Iar în ceea ce priveşte a doua problemă, medicinile alternative încearcă o abordare holistică, integratoare, în care o componentă foarte importantă o are psihicul şi, de ce nu, sufletul omului.

Cum văd oamenii diferenţa dintre cele două ramuri medicale? Când apelează pacienţii la medicamentele pe bază de produse naturale? Este aceasta o ultimă soluţie după ce au încercat mai multe terapii, în general?

Oamenii ajung la noi din disperare. Abia apoi fac diferenţa prin rezultate. Credem că medicinile alternative, dacă sunt practicate de profesionişti şi de oameni oneşti, pot obţine rezultate cu mult mai bune în foarte multe domenii medicale. Ideal ar fi caîntre aceste tipuri de medicină să existe o colaborare.
Pacienţii ajung să utilizeze produse naturiste fie pentru întreţinere, fie la recomandarea unui terapeut sau medic, fie – aşa cum se întâmplă şi în farmacii – în baza unor reclame, lecturi din presă, internet, emisiuni TV sau din auzite. Oamenii ajung la concluzia că un anumit remediu este potrivit pentru problema lor şi în funcţie de disponibilităţile de pe piaţă cumpără şi încearcă diverse produse.
Pacienţii recurg la medicinile alternative după ce au epuizat mijloacele medicinii oficiale. Este vorba de autoritatea cu care medicul de stat sau medicina oficială este creditată. Profesori universitari, doctori în ştiinţe, unităţi spitaliceşti, toate acestea creează o imagine de forţă şi oamenii au o tendinţă firească să se supună. O altă componentă care îi determină pe oameni să se adreseze mai întâi medicinii de stat sunt pretinsele gratuităţi. În mod direct ajung la noi, de regulă, cei care au avut recent în familie un bolnav cu o problemă serioasă de sănătate şi care au încă memoria vie a modului în care au fost trataţi şi a rezultatelor obţinute.

Ce rezultate pozitive aţi obţinut în urma cercetărilor care vă aparţin? Cum au fost primite în ţară şi în străinătate aceste descoperiri? Ce tipuri de boli se pot trata cu ajutorul produselor apicole şi al plantelor medicinale? Tratamentul de fitoterapie şi apiterapie se poate aplica şi bolilor incurabile? Dar în cazul afecţiunilor uşoare?

Rezultatele pozitive din munca şi activitatea mea sunt confirmarea şi reconfirmarea faptului că am apucat- o pe o cale onestă şi că în acest mod chiar îmi pot face datoria faţă de semeni.
Rezultatele cercetărilor mele clinice au fost şi sunt mai bine receptate peste hotare decât în ţară. Ca de obicei.
Cu ajutorul produselor stupului şi fitoterapiei se poate trata în mai mare sau mai mică măsură întreaga patologie. Nu există o suferinţă care să nu poată fi abordată şi din această perspectivă. Dar pentru că este vorba de eficienţă şi finalitate în actul medical, orice fel de metodă are limitele ei. Spre exemplu, putem trata un abces dentar la debut cu propolis, dar nu putem reconstrui un dinte. Putem trata o plagă, dar nu putem fixa nişte oase sfărâmate fără ajutorul chirurgiei.
În ceea ce priveşte suferinţele considerate incurabile potrivit medicinii clasice, cum spuneţi, scleroza multiplă este o astfel de boală. Am demonstrat că se poate trata în anumite cazuri. Afecţiunile uşoare sunt cele pe care nu medicul este chemat să le trateze, ci mama, familia
şi bolnavul, dacă este adult. Pe vremuri, statul se îngrijea de popularizarea unor lucrări de genul Medicina în familie din care oamenii aflau şi noţiuni simple de medicină şi remedii simple.

Ce viitor are domeniul de care vă ocupaţi? Poate fi inclus sau se poate spera la includerea lui în tratamentul administrat în spitale? De ce s-au separat atât de drastic aceste ramuri ale medicinii? Ar putea apifitoterapia să înlocuiască unele metode de ameliorare a unor boli ale medicinii clasice?

Viitorul domeniului meu este incert. Medicina oficială înregistrează un enorm insucces, din păcate. Iar oamenii asimilează corpul medical sistemului sanitar, ceea ce este incorect. Corpul nostru medical, spre exemplu, are încă oameni de mare valoare. Dar sistemul sanitar este un dezastru prin modul în care a fost gestionată reforma în sănătate. Sistemul de sănătate funcţionează acum mai prost decât pe vremea lui Ceauşescu, dar are cu mult mai mulţi funcţionari.Acest lucru şi deschiderea de după ’89 a condus la un val al interesului pentru naturism. Dar pe acest val s-au căţărat o serie întreagă de profitori, cu nimic mai buni decât alţii. Ca atare, există uriaşe probleme în sânul naturismului. Cel mai grav lucru este faptul că oamenii încep să-şi piardă încrederea în naturism, după un entuziasm general. Sub imperiul nevoii de a ieşi din cadre şi tipare, am trecut de la autocritică la imperiul gândirii pozitive. Ca atare, a fost reprimat un simţ critic absolut necesar. Acum într-un mod crud, pe româneşte, pe pielea noastră, îl redobândim. Şi există o tendinţă critică firească a naturismului. Dar pentru că opţiunile sunt limitate, dacă şi această medicină îi va dezamăgi pe oameni, întrebarea care se pune este: care e alternativa medicinii alternative?
Medicina oficială şi medicinile alternative sunt surori vitrege pentru că prima este o enormă cheltuitoare, iar celelalte sunt cu mult mai econome… Medicina promovată şi susţinută de stat ştie să cheltuiască bani mulţi. Noi nu. Evident, motorul economiei capitaliste este consumul. Aşadar este clar cine va fi favorizat şi de acum înainte. Teoretic, medicinile alternative pot să coopereze şi să preia segmente de patologie în care au o eficienţă dovedită. Dar acest lucrunu se întâmplă atâta timp cât nu există o voinţă la nivel de stat. Uitaţi-vă ce se întâmplă în China, unde medicina tradiţională este la loc de cinste. Dar a fost o decizie la nivel de stat. Mai mult, a fost una nu numai înţeleaptă şi benefică pentru populaţia respectivă, ci şi profitabilă finalmente. Sunt din ce în ce mai mulţi occidentali care aleg să se trateze în China. Pe bani mulţi.

Cât de veche este apifitoterapia şi cât de eficientă mai este în zilele noastre, atâta timp cât organismul nostru este inundat de alimente nesănătoase, mediu poluat etc.?

Fitoterapia nu are vârstă. E de când lumea. Forme sistematizate se găsesc în Extremul Orient, India şi China. Cu vârste de mii de ani. Apreciez cel mai bine sistemul medical tradiţional indian, Ayurveda, care mi se pare capabil să asigure o înţelegere a bolnavului şi a problemelor sale profunde, iar terapia integratoare. Din practică, pot spune că este extrem de eficient. Apiterapia, aşa cum o cunoaştem noi azi, este în schimb
un domeniu recent, într-un fel. Adică medicii romani foloseau mierea, iar egiptenii utilizau propolisul pentru îmbălsămări şi poate şi pentru tratamente. Dar consumul de lăptişor de matcă, apilarnil sau polen a apărut acum câteva zeci de ani. Iar încrederea populaţiei şi utilizarea curentă a remediilor apiterapiei este o chestiune apărută în ultimii ani.
Apifitoterapia are eficienţă chiar şi în cazul în care vorbim de viaţă modernă, alimente procesate şi poluare pentru că organismul are uriaşe capacităţi de regenerare şi adaptare. Mai mult decât atât, acum omul are nevoie mai mare de aceste remedii. În ceea ce priveşte poluarea, nouăzeci la sută din produsele consumate azi de oameni sunt procesate, conţin aditivi alimentari, provin din culturi convenţionale şi, cu
toate acestea, sunt consumate, în lipsă de altceva. Între a nu mânca nimic şi a mânca ceva ce nu este sută la sută sănătos ce opţiune poate avea un om simplu?
Mare parte din produsele apicole şi plantele medicinale, care vin din flora spontană, sunt din fericire mai curate, mai puţin poluate.

Albinele au de suferit şi ele din cauza poluării. Acest fapt afectează produsele lor, mai sunt ele active?

Întotdeauna într-o economie se vor afla şi lucruri de slabă calitate şi lucruri de bună calitate. Problema celor care îşi doresc un tratament corect este să identifice competenţa şi responsabilitatea. Iar calitatea actului medical este condiţionată de calitatea remediilor sau medicamentelor utilizate. Sigur, per ansamblu, se poate spune că întreaga natură a suferit o degradare. Asta nu înseamnă că nu se mai pot găsi remedii de calitate, după cum vă spuneam. Şi eu şi alţii ca mine obţinem rezultate în tratarea diverselor boli cu aceste produse contemporane cu noi. Utilizăm miere, polen şi lăptişor de matcă din zilele noastre. Cum ar putea spune cineva că aceste produse nu mai sunt utile sănătăţii sau că sunt mai puţin active? Ele suferă doar grade de comparaţie.

Cât de corecte şi de eficiente mai pot fi din moment ce oamenii îşi pun problema dacă nu sunt chiar dăunătoare?

Oamenii îşi pun fel şi fel de probleme induse. Spre exemplu, un material de acum ceva vreme care circula pe internet punea sub semnul întrebării faptul că apa ne hidratează şi ajungea la concluzia că apa ne poate îmbolnăvi. Orice aliment sau remediu se utilizează cu măsură. Un diabetic nu va utiliza miere în exces. Dar poate utiliza o mică cantitate de miere de salcâm zilnic, în funcţie de starea lui.
Aşadar diferenţa între aliment, remediu şi otravă stă în calitate şi doză. În cazul remediilor şi medicamentelor, şi într-o prescripţie corectă. Spre exemplu, există în mod cert beneficii imediate ale utilizării lăptişorului de matcă, polenului şi apilarnilului la copiii care au diverse probleme de sănătate în plan neurologic sau debilitate însoţită sau nu de anemii. Dar utilizarea acestor remedii este pusă sub semnul întrebării de diverse persoane lipsite de competenţă, pe motiv că ar putea conduce la dereglări ale sistemului hormonal la maturitate… Asta în condiţiile în care diferenţa pe scara evoluţiei între albină şi om este uşor de sesizat, iar în aceste produse, de fapt, nu a fost identificat niciodată un hormon uman.

Multe persoane, în majoritatea cazurilor femei cu vârste puţin peste patruzeci de ani, sunt diagnosticate cu scleroză multiplă. Medicina alopată din străinătate poate încetini cu tratamente costisitoare evoluţia acestei boli, la noi nu reuşeşte nici măcar aşa ceva. Din punctul dumneavoastră de vedere, există vreo şansă pentru această categorie de oameni?

Evident da. Iar evoluţia nu este încetinită decât teoretic şi doar cu preţul unor enorme probleme colaterale de sănătate. Ceea ce este tipic pentru scleroza multiplă este că nu există o evoluţie predictibilă a puseurilor, funcţiilor afectate, modului în care debutează etc. Ca atare, nu se poate face un studiu dublu, pacienţi trataţi cu Interferon, de exemplu, şi pacienţi fără tratament şi să se poată trage o concluzie corectă.
Apiterapia a demonstrat că poate produce remisiuni ale tabloului clinic, remisiuni ale leziunilor demielinizante şi uneori RMN-uri curate, adică pacienţi complet trataţi, vindecaţi.

Sunteţi specialistă în dietoterapie. Ce recomandaţi să se consume sănătos la un mic dejun?

Polen, lăptişor de matcă, Ghee (unt clarifiat), miere, fructe, pâine de calitate. Ceea ce şi eu şi soţul meu mâncăm la micul dejun…

Există boli care se pot vindeca prin rugăciuni, exorcizări, dezlegări? Există boli care sunt ale trupului şi unele doar ale sufletului? Au leac şi acestea din urmă?

Toate bolile sunt şi ale sufletului şi ale trupului până la urmă. Pentru că omul este şi trup şi suflet, bolile sunt şi ele interconectate. Lăcomia va conduce la o boală trupească. Ura şi invidia vor conduce la boală trupească. Bolile trupului, dacă nu sunt privite ca încercări, vor conduce inevitabil la boli sufleteşti.
Optzeci la sută dintre pacienţii internaţi la noi la psihiatrie sunt diagnosticaţi şi cu delir mistic. Este, zic eu, o dovadă indirectă a faptului că mintea şi trupul lor au nevoie şi de hrană spirituală. Eu cred în Dumnezeu, cred în puterea rugăciunii, cred în acţiunea vindecătoare şi mântuitoare a Bisericii lui Hristos.

 
A consemnat
Isabela Aivăncesei