Revista:

Inima unei case. Pledoarie pentru raiul din bucătărie

Untitled3

Haritini este mama a şase băieţi. O grecoaică cu chip frumos şi curat, cu ochi inteligenţi si înţelegători. Am întâlnit-o de câteva ori la biserica din incinta Universităţii Politehnica, locul de care este legată prin slujirea sotului ei, părintelui Marian Mihai. Am văzut-o şi la pomenirea părintelui Sofian Boghiu, în cimitirul mănăstirii Căldăruşani. Pregătise ceea ce ţinea de responsabilitatea ei cu toată rigoarea. Prezentă la momentul pe care îl trăiam toţi cei adunaţi acolo, atentă, în comuniune permanentă cu copiii ei, dar la fel cu toţi cei veniţi la crucea părintelui. Tânăra presbitera a absolvit Facultatea de Drept. Douăzeci şi patru de ore din douăzeci şi patru este dedicată copiilor şi absorbită de jobul de mamă şi de soţie. Cu gândul la cei de acasă, de pe pământ românesc, dar şi din Grecia, presbitera Haritini pune pe masă bucate care leagă aceste neamuri cu dulceţuri nevăzute, încărcate de dor, din care poate gusta orişicine. (I. A.)

 

Bucătăria este un spațiu aparent umil în casele noastre. Uneori, parcă, din acest loc ne vin sentimente care variază între temere și dispreț. Cu toate acestea, acolo, între oale, sticle, cutiuțe, borcănașe, ulcioare, punguțe, coșulețe, crăticioare, tăvițe și zeci de ustensile, se ascunde o mare taină! Primii care intuiesc această taină sunt copiii. Oare să existe copilaș care să nu fi a fost fascinat de secretele atât de bine ascunse sub capace, dopuri și folii, care să nu se fi strâmbat la gustul prafurilor colorate ale diferitelor consistențe, n-a fost vrăjit văzând gogoșile crescând uriașe în tigaie, să nu se fi minunat când bobițele gălbui de porumb se transformau, cu explozii succesive, în albe inflorescențe? Ce copil nu s-a simțit copleșit de fericire când mânuțele strânse în pumni s-au scufundat în aluat?!…
Toate tainele acestei cămăruțe le detine însa mama sau bunica, uneori chiar și câte un tătic sau bunic care au înțeles că bucătăria este inima casei! Între acești pereți, dacă știi cum, se descrețesc frunțile, se deschid inimile, se sculptează zâmbete, se discută lucrurile delicate, se mai înmoaie îndărătniciile și se făuresc amintiri! Când vorbele par agresive, pe cale să rănească, mama, soția poate să facă fie numai cu o prăjitură, cu mâncarea preferată, cu o mică surpriză culinară, cale spre suflet! Astfel, bucătăria devine prin excelență, un spațiu al prefacerii, unde materialul își extinde limitele perisabilului și atinge spiritul! Sigur, toate acestea se întemeiază pe bună așezarea și jertfa celui care se ostenește nu doar să combine elementele, dar să și transpună dragostea și purtarea de grijă în pregătirea unei mese!
Copilăria, sărbătorile de peste an, rânduiala într-o casă, momentele importante de bucurie sau de tristețe, chipurile dragi se conturează în jurul meselor mai mult sau mai puțin festive. Răscolesc acum cu drag și dor în aromele care copleșeau casa mea părinteasca din Grecia în perioada sărbătorilor! Între zahăr vanilat, migdale crocante, scorțișoară, portocale, cuișoare, miere caldă, unt topit, apă de flori și câteva picături de uzo, nucă coaptă și coajă de lămâie parfumată, nu reușesc să mă adun deloc… de aceea vă propun rețetele care se pot face pe baza listei de mai sus.

Haritini Mihai presbitera

 

Crăciun fără kurabiedes și melomacarona nu prea se poate nici în Grecia și nici la noi acasă în România! Aceste bunătăți reprezintă modul meu de a‑i așeza, în această zi mare, la masă, nimicind orice fel de distanță, pe tata, pe mama, pe bunica mea de nouăzeci și șapte de ani, pe fratele meu, dar și de a transmite copiilor mei, fără multe cuvinte, această legătură aproape mistică, la zi de sărbătoare!

 

Kurabiedes
Ingrediente: Untitled1

• 330 gr zahăr pudră
• 900 gr unt
• 1 gălbenuș de ou
• 75 ml de uzo, coniac sau rom alb
• 375 gr de migdale nesărate și
coapte (mărunţite cu cuțitul în
bucăți mărișoare)
• 1800 kg se făină
• 1kg zahăr vanilat

Mod de preparare: Untul (la temperatura camerei) se bate la un loc cu zahărul pudră cu mixerul douăzeci de minute la viteză maximă! Nu încercați să micșorați timpul pentru că va dăuna frăgezimii kurabiedelor! Puteți să vă opriți din când în când, dar doar ca să odihniți mixerul! Adăugați gălbenușul și uzo pe rând împreună cu o lingură din făină ca să nu se taie untul bătut! Continuați cu faina, pe care o cerneți toată deasupra untului, adăugați migdalele și cu o lingură de lemn încorporați-o, cu mișcări atente de jos în sus. După ce ați terminat această acțiune, întindeți aluatul pe masă și decupați orice formă vreți sau modelați cu mâna biscuiți rotunzi. Preîncălziți cuptorul și coaceti la 180 de grade până primesc o culoare aurie și se formează mici crăpături la suprafață. Scoateți din cuptor și înveliți din belșug cu zahărul vanilat!

 

Melomacarona cu umplutură

Ingrediente pentru aluat :Untitled2
3 pahare cu ulei, 1 pahar suc de portocale (300 ml), 1 pahar cu apă calduță (300 ml), 2 pahare zahăr, 200 ml coniac, 1 lingură bicarbonat de sodiu, 1 linguriță cu scorțișoară și cuișoare măcinate, 2 kg făină.

Umplutura: 1/2 kg de miez de nucă sau de migdale măcinate, 1 pahar cu zahăr, 1 pahar cu apă (300 ml), 3-4 linguri apă de flori, 1/2 linguriță cu scorțișoară măcinată
Siropul: 2 căni cu zahăr, 2 căni cu miere, 2 ½ căni cu apă, 3 căni cu miez de nucă măcinată.
Batem uleiul cu zahărul, adăugam pe rând: apa, sucul de portocale, bicarbonatul de sodiu, coniacul și scorțișoara cu cuișoarele, adăugăm făina și amestecăm cât să se încorporeze toată faina! Aluatul nu trebuie lucrat prea mult, altfel începe să mustească uleiul din el. Pregătim umplutura!
Fierbem apa cu zahărul cinci-zece minute. O răsturnăm peste miezul de migdale sau nucă măcinat. Adăugam apa de flori și scorțișoara. Luăm parți din aluat, le aplatizăm pe palma noastră și așezăm la mijloc puțină umplutură. Închidem cu atenție și formăm un oval. Preîncălzim cuptorul și le coacem la 150-180 de grade pentru aproximativ patruzeci de minute. Pregătim siropul. Fierbem apa cu zaharul și mierea 3-4 minute. După ce scoatem prăjiturile din cuptor le afundăm una câte una în sirop și le scoatem pe un platou, după care presărăm cu miez de nucă!

 

Apa de flori de trandafiri este folosită în special în bucătăria iraniană, dar şi de cea indiană, libaneză, turcă, arabă, greacă, cipriotă cu precădere la prepararea dulciurilor. La noi se găseşte în supermarketuri, dar se poate prepara şi în casă. În cel mult patruzeci şi cinci de minute, se poate obţine apă de flori, fie de portocal, fie de salcâm sau de trandafiri.
De patru lucruri e nevoie, şi anume: vase din sticlă termorezistente, 1-1 1/2 kg de petale proaspete de trandafiri, apă şi cuburi de gheaţă.
O cărămidă caldă se pune în mijlocul unei oale de dimensiuni mai mari. Peste oală se aşează vasul din sticlă sau din oţel. Petalele se pun în oală cât să acopere partea superioară a cărămidei.
Se toarnă apa, se pune capacul, dar cu fundul în sus. Când apa dă uşor în clocot, se dă focul la mic atât cât să fiarbă conţinutul uşor. Cuburile de gheaţă se vor aşeza peste capacul oalei.
În timpul fierberii, aburii se ridică pe acest capac. Picăturile de condens se adună în centrul capacului şi cad în vasul aşezat pe cărămidă. Se scot una, două linguriţe de apă de trandafiri la fiecare douăzeci de minute. Când apa distilată nu mai are miros puternic de trandafiri, acţiunea încetează.
Din ingredientele enumerate, se scot până la 800 ml de apă de trandafiri.