Revista:

Trei feluri de cidru pentru un organism sănătos

1

Pentru fiecare dintre noi, o cană de cidru fierbinte, îndulcit cu miere și parfumat cu scorțișoară, este un adevărat balsam. Viețuitorii de la Mănăstirea Sfântul Ioan Botezătorul din Essex, dețin cele mai diversificate rețete de obținere a cidrului. De la ei a aflat și părintele Elefterie Popa, în iarna anului 2010, inedite rețete de cidru, dar și bolile care pot fi tratate cu această licoare. Chiar dacă cei mai mari consumatori de cidru, sunt locuitorii Marii Britanii, se știe că leacul cu cidru dăinuie de sute de ani. Pe lângă cidrul de mere, e bine să ştiţi să vă preparaţi singuri şi cidru de coacăze sau smochine, care sunt eficiente în afecțiuni precum: răceală, gripă, bronşite cronice, colite, constipații cronice, avitaminoză sau detoxifierea organismului.

 

Cidrul de mere previne bolile de inimă

Pentru ca un cidru să fie de bună calitate, trebuie să alegem bine merele, să fie sănătoase, bine coapte, proaspete, să nu fie lovite sau mucegăite. Se pot alege mere din mai multe soiuri, dar sunt preferate soiurile mai zemoase. Din 10 kg de mere, 1,5 kg zahăr brun și 2 lămâi mari, se poate face o cantitate suficientă pentru o cură cu cidru. Pentru aceasta, merele se taie în bucăți, peste care se adaugă zeama de la 2 lămâi. În felul acesta fructele îşi vor păstra culoarea şi nu vor oxida. În mod normal fructele se zdrobesc cu ajutorul unei prese, dar pot fi zdrobite şi cu un mai. Merele zdrobite bine se trec printr-o sită, iar peste mustul obţinut se adaugă zahărul brun şi după ce se amestecă până la topirea completă a acestuia, se toarnă totul într-o damigeană. Aceasta se astupă cu un dop de plută, prin care se introduce un furtun de fermentare, iar celalalt capăt al furtunului se introduce într-un borcan cu apă. Se lasă 40 de zile la fermentat, iar când fierberea încetează definitiv, se adaugă apă, până când damigeana se umple. După alte 40 de zile, când cidrul este limpede, se pune în sticle şi se păstrează la rece. Cidrul de mere este cel mai eficient medicament natural pentru prevenirea bolilor de inimă, fiind şi un puternic energizant. În combinaţie cu ceaiul, în proporţii egale, cidrul de mere este util în bolile de inimă, dar și în scăderea simptomelor răcelii.

 

Cidrul de coacăze ajută la detoxifiere

Pentru un cidru tămăduitor, se vor folosi coacăze negre, coacăze roşii şi coacăze albe. Ingredientele pe care trebuie să le folosim sunt: 3 kg coacăze, 1,5 kg zahăr brun și 6 litri de apă. Într-o primă fază trecem ciorchinii cu coacăze pe sub un jet de apă, după care se desprind toate bobiţele de pe aceştia şi se zdrobesc cu un teasc sau chiar cu ajutorul unui blender, numai că se lasă doar 3 secunde. Se pun fructele zdobite într-un vas obligatoriu din lemn, apoi se lasă timp de 24 de ore la macerat, astfel încât culoarea din coajă să se combine cu pulpa fructelor. Se trece apoi amestecul printr-o sită şi se adaugă apa şi zahărul. Se amestecă până la topirea completă a zahărului, apoi se pune totul într-o damigeană şi procedeul continuă exact ca în reţeta cidrului de mere. Cu un pahar de cidru de coacăze, vă păstraţi energia pe tot parcursul zilei, dar înainte de toate, este un eficient detoxifiant.

 

Cel mai bun leac pentru constipația cronică este cidrul de smochine

În România, smochinul creşte în zona Dobrogei, dar şi în alte zone. Este un arbust de mărime medie, cu scoarţa netedă şi gri, frunzele sunt foarte lobate, iar fructele au forma conică. Smochinul are efecte emoliente, calmante, tonifiante, vitaminizante, laxative şi antiinflamatorii.
Despre smochine, călugării vorbesc cu mare drag, pentru că le consumă atât proaspete, cât și uscate. Pentru cidru, smochinele trebuie să fie foarte bine coapte, dar nu stafidite, pentru că avem nevoie în principal de sucul lor. La o cantitate de 2 kg smochine, este necesar să adăugăm 3 kg zahăr; 0,5 kg lămâi, drojdie proaspătă (cam cât o alună) și 8 litri apă. Se spală smochinele, apoi se zdrobesc. Între timp desfacem drojdia
în puţină apă caldă. Peste smochinele zdrobite, adăugăm zahărul, zeama de la lămâi, drojdia şi apa, amestecând până la omogenizarea completă, apoi se acoperă cu un tifon, aşezându-se într-un loc cu o temperatură nu prea rece şi cât mai constantă. În primele 10 zile, conţinutul borcanului se amestecă zilnic. Se lasă apoi la fermentat timp de 5 săptămâni, după care, timp de 24 de ore se ţine borcanul la rece. După aceea se toarnă în sticle şi se păstrează la rece. Abia după 60 de zile veţi avea un cidru de calitate, care vindecă boli precum: angină, arsuri, asteniefizică şi psihică, bronşite cronice, colite, constipaţii cronice, iritaţii gastrointestinale, nefrite, negi, plăgi atone sau viermi intestinali.

 
Mariana Borloveanu