Revista:

Părintele Justin Pârvu – Doi ani de stat în Cer

Untitled1

„Omul are atâta sfinţenie câtă rugăciune are în el.” (Părintele Justin)

După doi ani de la trecerea la cele veşnice a Părintelui Justin Pârvu, numărul celor ce vin la mânăstirea ctitorită de el este mai mare decât atunci când era în viaţă. Credincioşii par nici să nu ţină cont de absenţa lui fizică; vin cu acelaşi entuziasm sau chiar mai mare pentru a‑i cere, în alt fel decât atunci când era în viaţă, sprijinul. Grupuri de pelerini ajung la mormântul bătrânului, se închină, îi sărută crucea de parcă i‑ar săruta mâna altădată, îi spun ceva în tăcere. Chilia, prima ridicată în acest loc pe când se construia mânăstirea şi în care stareţul a trăit aproape douăzeci şi cinci de ani, a devenit obiectiv al vizitelor românilor.

Întâmplări minunate

Două femei şi o copilă se îndreaptă agale spre mormântul din piatră albă. Una dintre ele o îndeamnă pe fetiţă să‑i mulţumească părintelui. Se aşează în genunchi, iar copila cuprinde cu mâinile crucea. Aud discuţia dintre ele şi îndrăznesc să intru în vorbă. Le întreb ce le aduce în acest loc şi, cu glas stins, îmi spun că Iasmina are doi ani şi analizele făcute la un spital din Cluj au arătat în urmă cu puţin timp că suferă de leucemie. Ioana C., mama fetiţei, este din Suceava şi împreună cu sora ei a hotărât să treacă pe la părintele să‑i ceară intervenţia pentru această situaţie. Tatăl nu a fost de acord cu acest plan, aşa că a trebuit să‑l pună în aplicare fără ştirea lui. Simptomele şi semnele arătau prezenţa bolii, analizele erau clare. Pentru confirmarea diagnosticului au consultat mai multe clinici. Boala dispăruse la următoarele verificări şi femeile sunt sigure că părintele a contribuit la aceasta. De aceea se aflau pentru a doua oară la căpătâiul părintelui – pentru a‑i mulţumi.

Maica Iustina

Lângă mormânt o găseşti mai mereu pe maica Iustina. Îi oferă din timpul ei, la fel ca atunci când trăia şi putea să‑i gătească sau să‑i dea un ceai, celui care i‑a dat altă turnură vieţii ei în tinereţe. Acum îngrijeşte de candelă, aranjează florile, îl pomeneşte. Este martora multor întâmplări ieşite din comun care se întâmplă în această curte. Îmi povesteşte despre o familie din Constanţa care nu a auzit niciodată de Părintele Justin pe când acesta era în viaţă. Unul dintre membrii acestei familii îl visează spunându‑le unde îl pot găsi şi că astfel îi poate ajuta în problema financiară groaznică pe care o aveau. Au văzut pe hartă unde se află localitatea nemţeană şi încet‑încet locul le‑a devenit familiar, vin din ce în ce mai des şi simt o schimbare în viaţa lor.

Mărturiile, experienţele, ajutorul

O doamnă dintr‑un sat din Iaşi, al cărei anonimat m‑a rugat să îl păstrez, a plecat de la o pomenire a părintelui cu maşina unui preot ieşean. I‑a povestit pe drum cum venea ori de câte ori avea nevoie de bani sau ajutor la părintele arhimandrit, care, oricât de aglomerat ar fi fost pe hol, o chema din mulţime şi o ajuta cu ce avea nevoie. Fără să schimbe prea multe vorbe sau chiar într‑o tăcere deplină. Nu‑şi putea închipui cum de ştia părintele de nevoile ei. Înaintea sărbătorilor de Crăciun, şi‑a dat seama că nu va avea din ce să pregătească masa celor trei copii ai ei. Părintele nu mai era ca să o ajute. A căutat o altă soluţie, dar în zadar. A îndrăznit să sune la părintele care o luase pe drumul de la Neamţ la Iaşi cu maşina. L‑a rugat să o ajute, i‑a explicat situaţia, iar părintele se întreba în sinea lui cum ar fi putut să‑i fie de folos, căci nu era pregătit nici cu bani, nici cu produse pentru o astfel de întâlnire. Totuşi, a acceptat ca după o şedinţă de la protopopiat să se întâlnească cu femeia. Avea în buzunar nişte bani şi voia să‑i dea vreo sută de lei, dar când a ajuns la locul întâlnirii şi a coborât din maşină, un domn îmbrăcat în costum negru a parcat lângă el şi l‑a rugat să‑l lase să transfere din portbagaj nişte pachete pe care ar fi vrut să le dăruiască unei persoane nevoiaşe, dar nu găsise cui. Transferul s‑a produs în grabă, fără ca părintele ieşean să‑şi dea prea bine seama ce se întâmplă. La câteva minute, a apărut şi femeia care îi ceruse la telefon ajutorul. În bagajele primite a găsit tot ce îi trebuia pentru masa de sărbători.

Mulţi dintre cei ce trec pe la Părintele Justin trimit prin e‑mail mărturisirile despre experienţa pe care au avut‑o în relaţia duhovnicească cu acesta. Camelia N. este din Bucureşti şi a trimis aceste rânduri către obştea mânăstirii:

„Auzisem de Părintele Justin de la colegele mele de serviciu, care evlavioase şi credincioase îl cercetau pe părintele şi vorbeau cu deosebit respect şi dragoste despre dânsul. Mi‑am dorit să ajung şi eu la el în speranţa că mă va ajuta să rezolv problema cu care mă confruntam. După câteva săptămâni de planuri de a ajunge la părintele, l‑am visat într‑o noapte (deşi nu îl văzusem până atunci decât în poze). Apoi la câteva zile, mătuşa mea mi‑a spus că vrea să meargă împreună cu unchiul meu să viziteze mânăstirile din zona Neamţ şi mă pot duce şi pe mine la Părintele Justin. Am ajuns la Mânăstirea Paltin după‑amiaza şi am aşteptat împreună cu alte zeci de persoane să îi pot cere sfatul şi ajutorul duhovnicului. Am intrat în chilia părintelui aproape de miezul nopţii. Trebuie spus că în acel an el fusese spitalizat şi la externare doctorii îi recomandaseră linişte şi odihnă. Cu toate acestea, părintele primea pe toţi cei care aşteptau să îi ceară sfatul, indiferent de ora târzie din noapte, fără a se cruţa, fără a ţine cont de suferinţa şi de boala sa. I‑am spus părintelui câteva cuvinte despre problema mea, căci nici eu nu ştiam ce se întâmplă, doar bănuiam. Îmi amintesc şi acum cuvintele lui referitoare la soţul meu. Pe un ton de infinită milă a spus: «E tare bolnav, săracul!» Se referea la o suferinţă a sufletului. Ştiam de la colegele mele că în timpul întrevederii cu părintele acesta se roagă pentru rezolvarea problemei fiecăruia. L‑am văzut şi eu îngândurat şi m‑am gândit că se roagă. După ce m‑a binecuvântat şi mi‑a mai dat câteva sfaturi, am ieşit din chilie. Râdeam şi plângeam în acelaşi timp. Părintele nu îmi promisese nimic, nu îmi spusese că problema se va rezolva, dar era ceva… minunat în starea mea sufletească după ce vorbisem cu sfinţia sa. Vizita mea la părintele a fost miercuri, iar în următoarele zile am rămas în zonă şi am mai vizitat unele mânăstiri. Sâmbătă seara am ajuns acasă, iar de luni soţul meu s‑a întors acasă «de probă» (după şapte luni de certuri urâte şi vrajbă), iar următorul sfârşit de săptămână, pentru prima oară după multe luni, am plecat împreună din oraş într‑o minivacanţă, la dorinţa lui. Soţul meu s‑a decis să se întoarcă definitiv la mine (în sensul că şi‑a adus toate lucrurile pe care le cumpărase în cele trei luni cât stătuse plecat) după alte patru luni. Dar în acest răstimp a stat numai cu mine şi relaţia noastră şi‑a reintrat încet‑încet pe făgaşul normal. Îi mulţumesc Părintelui Justin pentru grabnicul său ajutor! Slăvit să fie Domnul întru sfinţii Lui!

Asta e prima minune pe care părintele a făcut‑o cu mine. Dar de câte ori am fost la el s‑a întâmplat câte o minune mai mare sau mai mică. O altă minune mare a fost în privinţa unei probleme de sănătate cu care m‑am confruntat. Mi‑a fost descoperită la o ecografie de rutină o formaţiune chistică de aproximativ 8 centimetri pe lângă trompa uterină. Pentru a pune diagnosticul exact am fost trimisă să fac RMN, dar cum eu sufăr de claustrofobie nu am putut face această analiză. Zilele au trecut, şi deşi am făcut mai multe ecografii, nici un doctor nu a reuşit să îmi pună diagnosticul exact. Unii mi‑ai spus să mă operez să scot ce am acolo, alţii să aştept. Am venit să mă închin la părintele şi să îi cer binecuvântarea cu o zi înainte de înmormântarea sa. La o săptămână după ce am
fost la Petru Vodă, am avut nişte dureri foarte mari în zona abdominală. Am ajuns la spitalul de urgenţă unde mi‑au calmat durerea, dar nu au reuşit să pună vreun diagnostic. Am fost şi la un profesor doctor de gastroenterologie ca să aflu ce s‑a întâmplat (un doctor foarte bun, de altfel). Şi după ce m‑a consultat mi‑a spus că ceea ce am (gaze) nu justifică durerile foarte mari pe care le‑am avut şi nu îşi dă seama ce ar fi putut provoca acele dureri. După vreo lună şi jumătate am fost la ginecolog şi mi‑a spus că nu mai simte chistul. Apoi am făcut ecografie şi a confirmat că nu mai există chistul. Se pare că atunci când explodează un chist sunt dureri foarte mari… Ştiu că Părintele Justin a fost cel care m‑a ajutat să scap de acel chist. În cele câteva ore de dureri am avut poza părintelui lipită de mine şi i‑am cerut ajutorul.”

O altă mărturie a ajutorului dat de părintele mi‑a fost povestită de o femeie care a avut un abces dentar şi nevrând să plece de la slujbă, s‑a dus la mormântul părintelui să se roage. În acest timp a simţit că o lasă durerea şi după câteva minute s‑a întors în biserică cu falca normală, nu umflată, cum fusese mai înainte.

În rândul care se formează la mormânt se aude vocea unui bărbat copleşit de ceea ce păţise. Vasile este din Vaslui. Eu am căzut de pe scară anul trecut şi mi‑am luxat piciorul foarte tare, într‑atât că nu mai puteam deloc să calc; s‑a învineţit glezna complet. Am venit la mormântul părintelui, am dat cu untdelemn din candelă pe gleznă şi în scurtă vreme am putut să merg. Peste două zile dispăruse şi durerea, şi culoarea vânătă de pe gleznă.”

Mai sunt relatări de acest fel, iar tinerii folosesc internetul pentru a le face cunoscute. Mulţi dintre studenţii sau elevii care aveau examene s‑au rugat părintelui să‑i ajute şi au putut trece cu bine toate, deşi de multe ori nu au putut cuprinde toată materia de studiu. Povestiri miraculoase, dar şi mai puţin spectaculoase; numai cei ce au fost în situaţia respectivă ştiu cât de mare a fost minunea.

Sunt sute de mărturii despre mijlocirile părintelui în vieţile celor din popor. Unele sunt făcute cunoscute, altele rămân tainic păstrate în inimile celor ce le‑au trăit. Cuvântul bătrânului inscripţionat pe crucea‑i de la căpătâi este respectat şi după plecarea sa la cele cereşti: „Eu aşa am mers, cu Evanghelia în faţă şi cu naţiunea în spate. Mie mi‑a plăcut poporul acesta şi l‑am crezut şi‑l cred în suferinţa pe care o duce…” Ceea ce învăţa părintele, în cuvinte simple şi blânde, fără pretenţii de mari filosofii, dar concret şi potrivit rănii fiecăruia care îi cerea sfatul, este concentrat în teologia Sfinţilor Părinţi, în rândul cărora omenirea care l‑a cunoscut, fie în timpul trecerii sale pământeşti, fie după clipa săvârşirii, crede că Dumnezeu îl va număra într‑o bună zi.

 Isabela Aivăncesei