Revista:

Sfatul medicului de la Clinica FitoPlus – Hipertensiunea arterială

Untitled

Hipertensiunea arterială (HTA) este cea mai răspândită boală cardiovasculară, cu impact major asupra organelor‑ţintă (creier, inimă, rinichi), afectând aproximativ 10‑20% din populaţia generală, respectiv 40% din populaţia cu vârstă de peste 65 de ani. Este cauza principală a accidentului vascular cerebral şi cauza majoră a infarctului miocardic. HTA este o afecţiune care foarte mult timp nu este însoţită de semne clinice. Evoluţia ei este cronică şi chiar dacă uneori apar simptome, ele nu au o intensitate atât de mare încât să ne trimită la medic. Un pacient este diagnosticat cu HTA dacă în urma mai multor determinări ale valorilor tensiunii arteriale se constată o creştere a valorilor tensiunii arteriale sistolice peste 140 mm Hg şi/sau a tensiunii arteriale diastolice peste 90 mm Hg.

În perioada caniculară, creşterea tensiunii arteriale poate să apară atât la persoanele cunoscute cu HTA (decompensarea afecţiunii), cât şi la persoane care nu au istoric de HTA, dar prezintă factori de risc: obezitate, factori ereditari, fumat, stres emoţional, consum excesiv de sare şi alcool.

Pe lângă regimul igieno‑dietetic şi tratamentul alopat, există şi o serie de produse fitoterapeutice care pot ajuta la reducerea valorilor tensiunii arteriale.

Avantajele fitoterapiei: încetineşte sau opreşte progresia aterosclerozei şi rigidizarea vaselor, dizolvă plăcile de aterom, reelasticizează arterele. Poate fi utilizată de primă intenţie în hipertensiunea esenţială, hipertensiunea din hipertiroidism, hipertensiunea din distonia neurovegetativă.

Plantele utilizate în tratamentul hipertensiunii arteriale sunt cele cu:

‑ efect diuretic, care ajută la eliminarea apei în exces din ţesuturi, fără a provoca dezechilibre minerale. Acestea favorizează de asemenea eliminarea cristalelor de colesterol, au efect vasodilatator şi de fluidificare a sângelui (cozi de cireşe, coada‑calului, mătase de porumb, frunze de mesteacăn, rizomi de pir, sulfină);

‑ efect tonic cardiac, de normalizare a valorilor colesterolului sanguin: vâsc (acţiune de stabilizare a tensiunii arteriale, vasodilatatoare coronariană şi periferică), păducelul (acţiune antihipertensivă, vasodilatatoare coronariană, antiaritmică, cardiotonică, sedativă), talpa‑gâştei (utilă în HTA asociată cu stres, tulburările funcţionale ale menopauzei), frunzele de măslin (reduc tensiunea arterială, scad colesterolul rău – LDL şi cresc colesterolul bun – HDL, ajută la neutralizarea radicalilor liberi, protejând integritatea pereţilor vasculari şi previn ateroscleroza);

‑ efect antistres (lavandă, sunătoare, roiniță).

Aceste remedii naturale pot fi administrate sub formă de pulbere, ceai, capsule, tincturi.

Administrarea tratamentului fitoterapeutic celor care iau deja un tratament alopat trebuie făcută treptat, pornind de la doze mici, mărite progresiv până la atingerea efectului terapeutic dorit, doar sub stricta recomandare şi supraveghere a medicului.

Dr. Sebastiana Jescu
Medic specialist Medicină de familie
Competenţe Fitoterapie,
Apiterapie, Aromaterapie

FitoPlus Med

Intr. Plut. Luicu Vasile nr. 2, Sector 2, Bucuresti

Telekom:  021 252 83 00 / 0766 833 000

Vodafone: 0729 833 000

Email :office@fitoplus.ro

www.fitoplus.ro