Revista:

Salcâmul înmiresmat şi tămăduitor

Untitled

În perioada salcâmilor în floare, la marginea pădurilor, dar şi a drumurilor, peisajul devine unul de poveste. Ca un văl de mireasă alb, violet sau galben, suav şi înmiresmat, salcâmul este o prezenţă foarte agreabilă în peisajul de luncă, de câmpie şi chiar de deal. Datorită substanţelor eterice pe care le conţine, a flavonelor, vitaminelor şi mineralelor, salcâmul poate ajuta în tratarea afecţiunilor digestive, a laringitelor, traheitelor, nevralgiilor dentare, dar şi în ameliorarea durerilor reumatice. Măicuţele de la Mânăstirea Înălţarea Sfintei Cruci (Petroşniţa, judeţul araş‑Severin) cunosc multe dintre virtuţile acestor flori frumos mirositoare.

Doar două specii de salcâm au proprietăţi terapeutice

Salcâmul (Robinia pseudacacia) este cunoscut şi sub alte denumiri, precum: acacie, altar, agati, brebene, lemn‑alb, panar, pinar sau rug. Este un arbore foarte rezistent, care creşte spontan, în locuri specifice fiecărei specii în parte, iar fiecare are proprietăţi diferite. Florile salcâmului alb şi ale celui japonez sunt folosite adesea în scopuri terapeutice, pe când salcâmul galben este mai mult un arbore ornamental. Înainte vreme, oamenii foloseau florile de salcâm pentru vopsitul ţesăturilor din bumbac, iar lemnul îl foloseau pentru confecţionarea diferitelor obiecte de uz casnic. Florile sunt de mare preţ pentru apicultorii care îşi aduc stupii în imediata apropiere a salcâmilor, fiind folosite şi la obţinerea unor leacuri. Acestea conţin uleiuri volatile, flavonoide, robinină, acaciină, carotenoizi şi cantităţi considerabile de minerale şi vitamine. Efectul emolient şi calmant al substanţelor eterice ajută la tratarea afecţiunilor dermatologice. Florile de salcâm sunt adesea folosite şi de gospodine, la prepararea unor băuturi răcoritoare, ceaiuri sau cidru, dar şi în prepararea unui şerbet foarte gustos şi răcoritor. Florile de salcâm au efect calmant general reflectat la nivelul tracturilor digestiv superior şi respirator. Antitusive, sunt folosite în astm, tuse, viroze respiratorii superioare şi inferioare.

Pulberea ajută la digestie

Ca antiacide, emoliente şi antalgice, florile sunt utile în gastrita hiperacidă, ulcerul gastric, ulcerul duodenal şi esofagita de reflux. Cea mai utilizată formă de tratament pe bază de flori de salcâm este pulberea obţinută din acestea. Spre deosebire de alte modalităţi de uscare, florile de salcâm se usucă la soare, întorcându‑se de trei‑patru ori pe zi de pe o parte pe alta. Abia după ce sunt bine uscate şi pocnesc la cea mai mică atingere se mărunţesc, după care se macină cu ajutorul unei râşniţe de cafea. Pentru a se obţine rezultatele scontate, pulberea din flori de salcâm se administrează timp de 30 de zile, luându‑se câte o jumătate de linguriţă, pe stomacul gol, dimineaţa şi seara. Fiind plăcută la gust şi uşor parfumată, aceasta se poate lua aşa cum este sau în combinaţie cu orice lichid nealcoolic. Pulberea din flori de salcâm simplă are efect calmant şi antiinflamator, iar în combinaţie cu miere, tot de salcâm (o jumătate de linguriţă de pulbere la o linguriţă de miere), este cel mai sigur remediu împotriva constipaţiei cronice.

Infuzia calmează imediat durerile gastrice

Există persoane care tolerează mai greu pulberea, datorită modului de administrare, situaţie în care se poate apela la infuzie. Aceasta poate fi la îndemâna oricui, pentru că se prepară foarte uşor. Peste o lingură de flori de salcâm, proaspete sau uscate, se toarnă o cană cu apă clocotită, apoi se acoperă şi se lasă 10‑15 minute la infuzat. Se strecoară şi se consumă călduţ, acest ceai putând fi folosit în orice ocazie. Cel mai eficient este însă în calmarea durerilor gastrice, dureri care de cele mai multe ori cedează imediat după consumarea infuziei. În afecţiuni ale stomacului însă, este de preferat să se consume infuzia combinată. Se lasă de seara la macerat o lingură cu flori de salcâm şi 200 ml apă plată. Dimineaţa se strecoară, amestecându‑se cu infuzie proaspătă, preparată după reţeta de mai sus. Sub această formă, infuzia din flori de salcâm este eficientă şi în afecţiunile hepatice, cu condiţia ca tratamentul să fie unul de durată, aproximativ 40 de zile.

Ulei antiinflamator şi cicatrizant al pielii

Reconfortante şi emoliente, calmând inflamaţia de la nivelul epiteliilor, uleiul se foloseşte în aplicaţii externe pentru plăgi, arsuri, leucoree (pentru care se administrează şi intern). Pe lângă tratamentele interne cu flori de salcâm, acestea sunt benefice şi în uz extern, sub formă de ulei. Se umple un borcan de 800 ml cu flori de salcâm, jumătate proaspete, jumătate uscate. Peste acestea se adaugă ulei de măsline virgin până la umplerea completă a borcanului. Se înşurubează bine capacul şi se lasă la macerat timp de două săptămâni, într‑un loc cu multă lumină, agitându‑se energic în fiecare zi. La sfârşitul perioadei de macerare, se filtrează totul şi se depozitează într‑o sticlă de culoare închisă. Uleiul astfel obţinut este foarte bun pentru tratarea arsurilor sau a rănilor, dar şi a altor afecţiuni ale pielii, datorită acţiunii emoliente, antiinflamatoare şi cicatrizante.

Bobocii salcâmului japonez ajută vasele capilare

Dintre toate speciile de salcâm, cel japonez conţine cea mai mare cantitate de rutozid, fiind cel mai eficient tratament naturist al capilarelor. Bobocii, care se recoltează înaintea deschiderii florilor, pot fi folosiţi în infuzii, dar şi în prepararea unei pulberi, după acelaşi procedeu ca în cazul salcâmului alb. Acţiunea terapeutică esenţială este aceea de a mări rezistenţa vaselor capilare, reducând permeabilitatea vasculară.

Mariana BORLOVEANU