Revista:

Dăruind, vei dobândi

Untitled

Într‑o jumătate de oră, de la vama Siret se ajunge la Mânăstirea Bănceni, cunoscută mai ales prin ctitorul ei, Episcopul Longhin Jar. La trapeza mânăstirii din Bănceni zilnic iau masa fără vreo notă de plată sute de pelerini.

„Grafina, vino şi vorbeşte cu doamna din România!”, face lobby pentru mine în bucătărie o fată care împarte farfurii celor veniţi la cină. Grafina e numai de trei luni angajată la Bănceni şi preferă să o lase pe colega ei mai curajoasă să vorbească. Bucătar‑şef al trapezei Bănceni, Lilia exprimă într‑o limbă românească arhaică cum e viaţa în ţinuturile Cernăuţilor.

Mâncarea de aici e simplă, dar cu un gust aparte, nemaiîntâlnit. „Aşa le place lucrătorilor”, îmi spune femeia de la vitrina cu farfurii. Bucătăresele fac naveta de prin satele din împrejurimi. Lilia are familia la Herţa. Tura ei durează câteva zile, apoi pleacă acasă. „Noi vorbim româneşte, suntem românce şi locuim aproape de graniţa României. Vorbim româneşte şi acasă. Părinţii sunt români, dar trăim în Ucraina.”

Biserici şi clădiri construite cu o generozitate fără seamăn. Turle cât cepele văzute în 4D, de dimensiuni colosale. Loc pentru toată lumea. Condiţii de cazare şi de masă de patru stele. Lilia chicoteşte şi „dă din casă” despre activitatea de aici: „Sunt zile în care gătim pentru opt sute sau o mie de oameni. Vin mulţi oameni. Pregătim borşuri, catlete, adică chiftele, cum se spune în româneşte. De post facem plov, dar cum se spune la voi? Aşa, pilaf! Peşte prăjim mult.” E bucuroasă pentru că deşi munceşte mult, totul e pentru mânăstire şi îi place ceea ce face. Numele i se pare a fi românesc, bănuieşte că se trage de la Liliana şi o bucură şi asta.

Maria, altă bucătăreasă, e din Ţureni, din apropierea Cernăuţiului. Se deplasează cu „busul”. Acasă şi ea şi copiii vorbesc tot româneşte. Mă ia în bucătărie şi îmi arată samovarul. E uriaş şi poate face ceai, de cele mai multe ori negru, pentru seturi întregi de căni. „Aici sunt sute de copii necăjiţi. Le ajung hainele, mâncarea, aici nu lipseşte nimic. Aşa dă Domnul să ajungă de toate. N‑au fost zile în care să nu avem ce pune pe masă. De unde vin, nu ştiu, dar nu lipseşte nimic.” Maria e isteaţă şi deschisă. Vrea să repete călătoria în România, n‑a mai fost de la Revoluţie şi i‑a plăcut şi la Iaşi şi la Timişoara şi Oradea. Când a fost judecat Ceauşescu se afla în Bucureşti. Relaţiile cu rudele din Oradea pe care le are familia ei s‑au cam pierdut, nici numerele lor de telefon nu le mai are. Are câteva luni de când e angajată aici şi spune că totul e minunat.

Gabriela e ajutor de bucătar. Lucrează de şapte ani la Bănceni şi îşi aminteşte că pe atunci nu era o asemenea industrie şi producţie, dar lucrurile s‑au schimbat între timp. Pe atunci mânăstirea era pe un deal, unde se vede şi acum biserica veche Acoperământul Maicii Domnului. La trapeza acestei biserici micuţe lucra Gabriela, dar acum, la hotelul nou construit e mai convenabil, crede ea. Acolo nu prea încăpea lumea, dar la trapeza nouă e mult mai frumos şi mai încăpător, total diferit de primele construcţii începute de Episcopul Jar. „De‑amu facem cotlete pentru
mâine, pentru câmp, sunt mulţi lucrători aici. S‑au tăiat trei‑patru purcei, mai un viţel, mai doi. Dar nu‑i în fiecare zi la fel, câteodată avem nevoie de mai multe animale, alteori de mai puţină carne. Aici e fermă, vaci cu lapte, aici au tăt a lora. Avem mulţi muncitori pentru că se face o bolniţă şi o biserică a Sfintei Xenia, de‑amu. Domnul şi Maica Domnului şi toţi îl ajută pe Preasfinţitul nostru. Nouă plata tot el ne‑o dă. Şi muncim şi bani ne dă şi pentru Domnul lucrăm. Aici, în zonă, sunt şi avuţi, dar mai primit e banul văduvei, ştiţi cum e. Atmosfera de aici e foarte frumoasă. Noi suntem şase bucătari în smena (schimb), lucrăm în echipă şi ne împăcăm. Lucrăm o zi şi două stăm acasă. Înţelegeţi ce spun? Vorbesc mai greu pentru că noi suntem şi ucraineni şi români. Suntem în trei smene. Aici, lângă Domnul, tare bine ne simţim pentru că e rugăciune şi Preasfinţitul se roagă pentru noi. Ieri am fost la cartofă şi au venit mulţi oameni din sat. Preasfinţitul a venit şi el şi ne‑a binecuvântat, am prins oleacă de putere, na! E frumoasă viaţa aici, mai sunt ispite, e şi greu şi uşor, dar e frumos!”

E un du‑te‑vino continuu în trapeza largă de categoria unui restaurant a Bănceniului. Fetele de la bucătărie n‑au timp de poveşti. Serviciul de aici e considerat ascultare, fie că e vorba de gătit, curăţenie ori munca câmpului. Chira se ocupă de arhondaricul cât un hotel de patru sau cinci stele. „Gata interviul, avem treabă. Mă întrebaţi dacă sunt harnici românii din Ucraina… D‑apoi eu mă ştiu pe mine, de alţii nu răspund. Suntem trei persoane pe o clădire aşa de mare cu cinci etaje şi trebuie să facem curăţenie. Trebuie totul spălat şi avem şi lucrători. Sunt patru sute de copii de care ne îngrijim, dar ei sunt în altă clădire. Mă iertaţi, dar nu am timp de stat de vorbă.”

Le întreb pe fete dacă merg la biserică şi mărturisesc că nu reuşesc să ajungă la Liturghie zilnic, doar duminica şi în sărbători. În fiecare biserică – şi sunt trei – se face zilnic Sfânta Liturghie. Angajaţii au învăţat multe şi despre viaţa duhovnicească odată cu experienţa pe care au căpătat‑o. Nu se aşează la masă fără să mulţumească lui Dumnezeu, îşi
spun rugăciunile de seară şi de dimineaţă. Valentina e o româno‑ucraineancă plină de dârzenie. „Aşa face orice creştin: te aşezi la masă, spui rugăciunea, când te ridici la fel, mulţumeşti. Aşa facem şi aici şi la casele noastre, după cum ne‑au învăţat părinţii noştri. Nu ne e ruşine să ne facem cruce nici când trecem pe lângă o mânăstire. Asta ar însemna că şi Dumnezeu Se ruşinează de noi când Îi cerem ajutorul. De‑amu ne iertaţi, mergem la lucru.”

Reţetă savuroasă cu dovleceidovlecei

Ingrediente (pentru 4 persoane): 2 dovlecei mai mari, 4‑5 roşii, usturoi, sare, piper

Mod de preparare : Reţeta este foarte simplă şi la îndemâna oricărui, cu dovlecei proaspăt culeşi din grădină. Dovleceii se taie rondele, se presară cu sare, se rumenesc la grătar (sau se dau prin făină şi se prăjesc în tigaie), iar ingredientul minune este sosul proaspăt de roşii. Roşiile se dau prin răzătoarea mică, se adaugă doi‑trei căţei de usturoi, sare şi piper după gust. Se aşează într‑o strachină un strat de dovlecei fierbinţi, se toarnă sosul de roşii, apoi următorul strat şi tot aşa. O reţetă de vară, din roadele grădinii, gata în câteva minute.