Revista:

Diaconiţa Irina, medicul casei Markovski (I)

Untitled

După o tinereţe greu încercată, au aflat cheia fericirii

Tinerii Žarko şi Irina s‑au cunoscut la o întâlnire din Macedonia a studenţilor ortodocşi din Balcani. Devenind bursier al statului român la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, a învăţat limba română în scurt timp. Actualul diacon Žarko a urmat cursurile Facultăţii de Teologie în paralel cu serviciul.

În anul IV de facultate, după anii stresanţi de început, a aflat că are cancer. I s‑a recomandat de urgenţă întregul pachet de tratamente alopate: operaţie, chimioterapie şi radioterapie. După prima operaţie şi după tratamentul chimioterapic administrat, tumora, aflată lângă aortă, a început să crească tot mai mult. La trei ani de la diagnosticare, vindecarea a intervenit după multă rugăciune, dar şi după efortul respectării unor regimuri naturiste. Soţia, pictoriţa Irina Markovski, i‑a fost alături în tot acest timp, coordonând alimentaţia şi tratamentele naturale ale soţului său.

Tratamentul natural a influenţat natura tumorii: din malignă s‑a transformat în benignă, lucru deloc neglijabil. Žarko Markovski a fost hirotonit în anul 2011 ca diacon la Mânăstirea Antim, iar acum slujeşte la biserica Sfântul Ioan Moşi din cartierul bucureştean Bucur Obor.

Cum vedeţi lucrurile în ceea ce priveşte părerea lumii şi scopul, misiunea preotesei?

Părerea lumii nu‑ţi poate fi indiferentă, dar aceasta nu trebuie să primeze. Noi suntem oamenii aceştia pe care ii vedeţi, oameni obişnuiţi. Nu cred prea mult în crearea unei imagini pentru public. Viaţa se întâmplă în fiecare clipă şi nu trebuie urmărit senzaţionalul. Mai senzaţională mi se pare normalitatea, firescul vieţii noastre. Fiecare femeie cu darul ei şi trebuie apreciată ca atare, cu bunăvoinţă. Când vine vorba de misiune, lucrurile se definesc şi prin încercările vieţii. Poţi plănui ceva în viaţa ta şi poţi fi surprins de ceea ce îţi rânduieşte Domnul de sus. Calea pe care am pornit a fost o surpriză şi pentru mine. Acum pictura luptă să rămână în linia întâi. Cercetarea în Istoria Iconografiei la fel. Oamenii au ajuns pe primul loc. Într‑un fel, intuiţia m‑a îndreptat spre medicina naturistă. Era singurul lucru din pleiada de tratamente care avea logică atunci. Şi atunci, ca şi acum.

Cum se adaptează medicina naturistă mai concret în viaţa Dvs.?

Din naturopatie am ales să aplicăm principii simple din dietoterapie şi fitoterapie. Consumăm în fiecare sezon ce oferă acel sezon, fructe şi legume. Nu trebuie ratat nimic din fiecare etapă a anului, iarna se mănâncă rădăcinoase, crucifere, primăvara se mănâncă verdeţuri şi fructele roşii: căpşuni, cireşe, zmeură, fragi, agrişe. După luna iunie începe sezonul fructelor zemoase: caise, vişine, piersici, pepeni galbeni. Vine şi belşugul toamnei apoi: gutui, pere, struguri. Lucrurile gradate în felul acesta mi s‑au întipărit în obicei, din familie. Eu nu am fost pasionată de gătit până să mă căsătoresc. Nu am avut motiv… În studenţie era un lux să primeşti din mâna mea o omletă şi nişte cartofi prăjiţi. O făceam rar, dar cu plăcere! Eram la facultate câte douăsprezece ore zilnic şi lucram în atelier suplimentar foarte mult, aşa încât mă mulţumeam cu faptul că mama era dedicată gătitului în familie. Dar şi tata era priceput. Nu mai spun bunicile ce bune gospodine erau, mai ales bunica din partea mamei! M‑am responsabilizat foarte mult, însă, din momentul în care m‑am căsătorit. Dar pe de altă parte, pictura mea a avut de suferit, din această pricină…

Practic, ce v‑a făcut să vă îndreptaţi atenţia spre un stil de viaţă sănătos?

Din start ne‑am dorit copii. După patru ani de căsnicie, însă, nu apăreau. Am făcut amândoi nişte analize de rutină şi am descoperit că soţul meu avea diagnosticul de neoplasm. Noi, în familie, eram destul de carnivori, dar în aceeaşi măsură şi mâncători de salate. Ambele erau dozate în cele mai bune proporţii. Legumele şi fructele erau foarte preţuite, dar la egalitate cu produsele animale. După ce am aflat diagnosticul, lucrurile s‑au comutat. Părintele era în anul trei de facultate, deci ultimul an l‑a dus bolnav fiind. Exerciţiul bolii lui ne‑a condus către tratamentele naturiste, încercând să recuperăm starea sa de bine, imunitatea. Tumora pe care a avut‑o, iniţial de trei centimetri jumătate şi legată de aortă, s‑a tot mărit, indiferent de eforturile noastre. Iar noi am dus aceste eforturi mai departe şi mai departe, oricât a cerut‑o situaţia, dincolo de limită. Şi soţul meu, în cea mai mare parte a timpului, a fost destul de cooperant. Starea lui a început să se mai îmbunătăţească la un moment dat şi, încurajată de acest lucru, deşi tumora creştea mereu, am continuat cu tratamentele naturiste. Acest lucru mi‑a dat o siguranţă în ceea ce făceam şi îi propuneam introducerea unor noi suplimente şi noi variante, pe măsură ce citeam şi mă documentam asupra faptului. Ca să nu amestec foarte mult tratamentele, am început să i le rulez câte două luni. În acest interval puteam vedea ce simte şi el, ce ameliorări îi aducea o anume cură şi cum se comportă. Urmăream cum merg toate: digestia, paloarea feţei, transpiraţia şi tonusul lui general, în concordanţă cu analizele pe care le făcea din trei în trei luni (RMN şi markeri tumorali). Markerii creşteau uşor peste limitele normale, dar dimensiunile tumorii creşteau în ritmuri îngrijorătoare.

Aţi ştiut din start spre ce tratament anume să vă îndreptaţi?

Am ascultat de duhovnic şi soţul meu a urmat o serie de chimioterapice care au diminuat activitatea unui marker ce arăta malignitate într‑o viteză galopantă. De la 3.500 de unităţi l‑a adus la zero. Acesta a fost singurul beneficiu al chimioterapiei. Din primul moment, părintele nu a mai consumat cele patru alimente interzise în cazul tumorilor canceroase: oţet, făină albă, zahăr şi carne. Din prima zi în care află un bolnav de neoplasm că suferă de o astfel de boală, trebuie să nu mai consume aceste patru alimente, trebuie scoase din listă, pentru el nu mai există. Pe parcursul chimioterapiei, Părintele Žarko a băut multe sucuri de rădăcinoase, a mâncat verdeţuri şi crudităţi, în pofida recomandărilor doctorilor care susţineau că este nevoie să mănânce bine, proteic, carnivor chiar. Nu i‑au recomandat verdeţuri pentru că i‑ar fi provocat stări de rău, însă noi am considerat că acest pseudovegetarianism îl ajută. Pe lângă verdeţuri şi salate, am adăugat un supliment de zeolit, care absoarbe metalele grele din organism şi le elimină, argilă, precum şi alte detoxifiante, care să‑l ajute să depăşească mai bine supraîncărcarea ficatului de care suferă toţi cei care primesc tratamentul chimioterapic. Şi toate aceste suplimente l‑au ajutat, l‑au ţinut într‑un echilibru. După chimioterapie, analizele (tomografia) au indicat şi o fibroză pulmonară într‑o fază incipientă, dar îndrăzneaţă, boală ce apare la minerii ce sapă în minele de cuarţ, acele particule fine de cuarţ se regăsesc şi în plămânii lor şi rănind ţesutul, îl fibrozează, întocmai ca o arsură care lasă cicatrice. Chiar dacă, după o vreme, nu mai există cauza, fibroza progresează şi cuprinde tot plămânul. S‑a finalizat tratamentul în ciuda acuzelor de dureri în plămâni, dar la închiderea fişei medicale, doctorii s‑au cam îngrozit şi de acest diagnostic, dar au susţinut că lucrurile vin la pachet, şi cu câte o fibroză fie la plămâni, fie la inimă, pe unde atinge chimioterapia. Faptul că medicii îl vedeau pe acest om tânăr ca pe un muribund a venit în conflict cu sentimentele mele, pentru că eu doream ca soţul meu să se vindece, îl vedeam ca pe un om bolnav ce trebuie să redevină sănătos. De aceea venisem la spital. Ni s‑a recomandat să continuăm cu radioterapie. Am întrebat medicul specialist la ce efecte secundare grave ne putem aştepta în urma acestui tratament şi ni s‑a spus că poate avea stări de greaţă, vărsături (simptome ce nu s‑au manifestat nici la chimioterapie), deşi starea de rău era persistentă şi constantă.

Atunci am hotărât să nu‑mi mai las soţul pe mâna doctorilor pentru că simţeam că merg pe dibuite, mai ales că strategia lor terapeutică era neindividualizată, încadrându‑l ca tratament într‑o documentaţie medicală standardizată. Două luni am încercat câteva mici detoxificări, a luat suplimente, căci tot organismul era prăbuşit. Am ajuns şi la duhovnicul nostru, căruia i‑am expus toată situaţia şi că ceea ce ne propun medicii vine în conflict cu conştiinţa noastră. Ne‑a sfătuit să mai amânăm radioterapia şi să mergem cu tratamentele pe care le‑am iniţiat. Am căpătat foarte multă linişte din sfatul dânsului. Am început să scoatem din alimentaţie anumite lucruri: lactatele, am lăsat ouăle şi peştele, ouăle de prepeliţă, ouă de ţară. Doctorul Chirilă ne‑a sfătuit să mâncăm diversificat, dar de calitate. Şi brânză de capră, de la ţară, verdeţuri de grădină, nestropite cu pesticide, cereale diverse. Am mai luat şi produse bio în perioada aceea, în paralel cu suplimentele. Starea lui se îmbunătăţea, dar din ce în ce mai greu, panta de ascendenţă nu era aşa precum mă aşteptam, precum speram eu. Analizele o confirmau: tumora creştea uşor, uşor. După aproape un an de la descoperirea diagnosticului, tumora devenise de 9 centimetri, nu mai putea dormi decât în anumite poziţii, tumora incomoda organele abdominale. Am ajuns la concluzia că trebuie să ţinem ceva mai radical ca un regim de detoxificare cu lichide. Regimul lui Valeriu Popa cu apă distilată face să se elimine din organism nu numai reziduurile, metalele grele, ci şi enzimele, mineralele, vitaminele, de care mai are nevoie corpul pentru a se redresa, pentru a se relansa. Mineralele şi enzimele erau armele noastre, soldăţeii puţini care au mai rămas, care ne puteau ajuta să obţinem celule sănătoase, ţesuturi şi organe funcţionale şi o imunitate bună. Voiam să‑i înmulţim, de aceea am ales dintr‑o multitudine de cure pe cea a lui Rudolf Breuss, un terapeut austriac care a vindecat în jur de 50.000 de persoane din diverse ţări prin intermediul acestei diete foarte bine concepute. Părintele a început dieta lui Breuss pe la jumătatea lui septembrie şi a încheiat‑o în Postul Crăciunului, cu două săptămâni înainte de praznic.

În ce constă dieta lui Breuss, mai exact?

Dieta lui Breuss este echilibrată şi constă într‑un aport de sucuri de rădăcinoase şi nişte ceaiuri, toate băute după o schemă, asociate cu nişte detoxificări de colon. Toate aveau foarte multă logică. Dieta aceasta se ţine patruzeci şi două de zile, Părintele Žarko a ţinut‑o optzeci: din toamnă, din septembrie, până aproape de Crăciun. Aproape trei luni. Şaptezeci de zile a ţinut dieta ca la carte, a fost foarte energic în această perioadă, a lucrat de acasă, dar a fost foarte activ. Stătea până la ore târzii să îşi termine atribuţiile. Mergeam împreună la piaţă, conducea maşina, făcea faţă tuturor cerinţelor. În bucătărie nu intra, acolo intram doar eu, ce‑i drept. Se ocupa cu tot felul de lucruri ca să nu‑i vină pofta de mâncare.

Aţi respectat această dietă amândoi?

Nu, pentru că cel care ţine o astfel de dietă are nevoie de sprijinul familiei. Cu toate sucurile şi ceaiurile, îţi lipsesc anumite substanţe, cred că şi magneziul scade foarte mult şi alte minerale care te ajută să te menţii în parametri normali. Organismul trebuie protejat în perioada în care ţine acest regim, trebuie menajat de stări de stres, mi se pare că atunci când ţii acest regim se epuizează organismul cel mai mult. Părintele era foarte vioi, în schimb. La sfârşitul dietei am aflat cu stupoare că tumora măsura treisprezece centimetri şi jumătate! Ne‑am mirat cum a putut să crească în timpul dietei cu sucuri, dar pot spune că era un cu totul alt om. Credem că tumora s‑a transformat dintr‑una malignă într‑una benignă tocmai datorită rugăciunii şi acestei cure. Totodată, aşa cum prin chimioterapie pierzi cincisprezece ani din viaţă, printr‑o astfel de dietă el a recuperat acei ani. Şi‑a curăţat tot organismul şi a reuşit să se relanseze spre o stare de sănătate, astfel încât puteam să compar starea lui de dinainte cu starea de după foarte bine. Un contrast total! Înainte de a începe dieta făceam tratamente intensive cu suplimente, avea o geantă plină cu asemenea cutii pe care o lua la serviciu. Lucrurile nu mergeau vizibil spre bine în trecut, în schimb, după dietă, dacă lua o banală capsulă de spirulină simţea că‑i face foarte bine, că‑l revitalizează. Am început atunci să‑i introduc în schemă mai multe suplimente antitumorale care să fie mai ţintite: ciuperci terapeutice, cure de apă alcalină, comprese pe abdomen, pentru că am încercat să abordăm această tumoră din interior, dar şi din exterior, comprese cu lut, cu mărul‑lupului, cu tătăneasă.

Rămăsese cu obişnuinţa, după această dietă, de a ţine post negru, respectă asta şi acum o zi sau două pe săptămână, mai ales în posturi, în restul perioadelor doar miercurea şi vinerea, simte că se menţine într‑un echilibru astfel, pentru detoxificarea ficatului şi a întregului organism, dar şi pentru că acesta trebuie să mai consume din propriul balast, să îşi câştige energia din propriile rezerve şi să se mai şi odihnească.
Odată cu acest post negru vine şi detoxificarea colonului, ceea ce e foarte important.

A mai urmat şi alte tratamente în paralel?

Tot în perioada detoxificării, părintele a băut mult ceai din ciuperca Agaricus Milena şi a simţit din plin efectele ei benefice, parcă mai mult decât la alte suplimente. A mai urmat în acea perioadă tratamente cu enzime, uleiuri esenţiale, ceaiuri de tot felul, antitumorale, ceai din mărul‑lupului.

În afară de sfatul părintelui duhovnic, aţi încercat să mai aflaţi şi părerea altui preot?

Înainte de chimioterapie, Părintele Žarko a trebuit să suporte o intervenţie chirurgicală pentru că avea două tumori şi în perioada aceea l‑am căutat pe Părintele Nicodim Bujor de la Ploieşti, trecut la cele veşnice între timp. El ne‑a sfătuit să nu facă acea operaţie şi a zis de trei ori acest lucru. Sfatul duhovnicului a fost în alt sens şi ne‑am confruntat cu o dilemă: pe cine să ascultăm? Părintele nostru ne cunoştea de multă vreme, dar şi Părintele Nicodim era experimentat.

A fost un sfat valoros, dar n‑am avut puterea să îl urmăm, ci am urmat sfatul duhovnicului şi ne‑am încredinţat voii lui Dumnezeu pentru ascultarea de duhovnic. Însă credem că lucrurile ar fi fost cu totul altfel în ziua de azi dacă nu s‑ar fi operat şi ar fi ţinut o astfel de cură de sucuri înainte de orice procedură, operaţie, chimioterapie. Poate lucrurile ar fi mers mai bine şi tumora n‑ar fi luat aşa o amploare. Pe parcursul acestor ani, am avut dragostea multor părinţi. Părinţii de la Mânăstirea Radu Vodă s‑au rugat pentru noi la slujbe de Sfinte Masluri zilnice, timp de şapte zile. S‑au alăturat şi alţi oameni acestei slujbe. Au venit preoţi şi acasă şi ne‑au făcut Sfântul Maslu. Am ajuns de mai multe ori în viaţa noastră la Părintele Justin Pârvu şi dânsul era într‑o dilemă, nu ştia ce să ne sfătuiască. Spunea că radioterapia face ca boala să se disperseze în organism, dar şi tratamentele naturale pot fi destul de slăbuţe. Nu ne rămăsese decât să ascultăm de duhovnicul nostru, să ne rugăm, pot spune că în acea perioadă eram mai buni rugători decât acum, când lucrurile stau bine din punctul de vedere al sănătăţii părintelui. A fost minunat! Tot arborele genealogic este vindecat printr‑unul care pătimeşte. Şi spun unii părinţi că această boală, cancerul, este dată din dragoste de Dumnezeu, nu ca să fim pedepsiţi prin ea.

Noi încurajăm aceste posturi cu lichide, care chiar înfometează organismul pentru că au foarte multă logică şi în viaţa duhovnicească, nu degeaba avem patru posturi într‑un an, nu degeaba Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să urmăm aceste sfaturi. Ştim şi despre Sfântul Nicolae Velimirovič că vindeca bolnavii cu post cu apă de câte patruzeci de zile. Dânsul practică acest lucru, să ia pe câte un bolnav în chilia sa şi să se roage sub epitrahilul lui, să postească împreună. Posteau şi reuşea să izgonească demoni, dar şi să obţină vindecarea.

Şi Rudolf Breuss recomandă tot patruzeci şi două de zile, cine vrea să ţină acest post trebuie să ia cartea lui şi să o studieze din scoarţă în scoarţă. El argumentează fiecare principiu. Postul cu lichide ajută la o intensificare a osmozei între ţesuturi, pentru a se uşura toxinele cu uşurinţă şi substanţele benefice să intre în impermeabilitatea ţesuturilor, să se facă aceste schimburi pozitive şi negative.

În acest fel se detoxifică toate ţesuturile, indiferent de constituţia lor: osoasă, fibroasă, musculară, epitelială sau mucoasă. Un alt aspect important este acela că acest post trebuie ţinut până în ultima zi. În ultima săptămână – între ziua 35 şi ziua 42 –, după ce organismul îşi consumă în acest interval de treizeci şi cinci de zile toate rezervele, tot balastul, grăsime, depuneri de calciu, monturi, se întâmplă minunea; practic atunci, cel mai adesea, se elimină tumorile din organism. De multe ori şi aluniţele cad, ţesuturi care ne parazitează. Se întoarce organismul şi împotriva ţesutului canceros, dar în ultimă instanţă.

În ce perioadă a anului este cel mai bine de ţinut regimul Breuss?

Cel mai bine este toamna‑iarna, în sezonul rece. Primăvara trebuie să beneficiezi de verdeţuri, ele sunt foarte importante şi dacă ţii o cură de lichide nu ai putea să le ingerezi, ori fibrele din aceste verdeţuri sunt foarte preţioase. Clorofila o poţi ingera dintr‑un suc, dar celelalte principii active nu… Vara e bogăţia aceasta de fructe şi legume, dar spre sfârşitul toamnei este cel mai potrivit, rădăcinoasele sunt reginele alimentaţiei atunci. Au preţuri modice, se găsesc pe piaţă, nu sunt o raritate, putem beneficia de ele din plin. Poate unii ar spune că iarna e mai greu din cauza condiţiilor climatice care dau un stres în plus, e frig, nici nu mănânci, pare să fie destul de dur, însă este un anotimp în care stăm mai mult în casă şi atunci ne putem face de lucru cu storcătorul în bucătărie, ne putem şi odihni.

Din ce se face acest suc?

Sucul din dieta Breuss conţine anumite cantităţi cântărite şi anume 300 de grame de sfeclă roşie, curăţată bineînţeles, tăiată cubuleţe pentru storcător, 100 de grame de ţelină, 100 de grame de morcovi, 70 de grame de cartofi şi 30 grame de ridiche chinezească, dar cred că Breuss se referă la ridichea neagră pentru că ea detoxifică foarte bine ficatul. Se obţin 200 ml de suc după ce a fost trecut printr‑o strecurătoare de ceai şi printr‑un filtru de tifon. Este destul de greu de băut, drept pentru care Breuss recomandă să se prepare un ceai de salvie, decoct de trei minute, care să se consume în tandem cu acest suc. Se ia o gură de suc, se plimbă prin gură şi se înghite. Apoi ceaiul de salvie, care se plimbă prin gură tot aşa. În felul acesta se procedează, sucul trebuie băut în aproximativ douăzeci de minute. El îţi dă mineralele necesare creierului, inimii şi detoxifică în acelaşi timp. Este şi teios, are un indice bazic ridicat, alcalinizează organismul puternic, iar cancerul nu rezistă decât în mediu acid, într‑un mediu cu toxine, gras, cu ficatul încărcat, cu bila încărcată de pietre. Acest suc face ca pH‑ul să fie adus spre neutru, chiar spre bazic. Un organism sănătos trebuie să aibă un pH neutru, 7, asta se poate verifica prin analiza tuturor lichidelor din organism, urina, sângele, saliva, toate acestea să aibă pH 7 cumulat într‑un organism sănătos. Se mai pot face cure cu apă alcalină pentru această echilibrare.

Contează originea acestor rădăcinoase?

Absolut, da! Am procurat aceste legume nestropite din grădinile unor persoane cunoscute. E important să consumăm legume bio, dar recunosc, deşi am trecut prin această încercare, nu reuşim întotdeauna să respectăm acest principiu. Chiar dacă lucrurile stau bine acum, mi‑e teamă de acest aspect, suntem înconjuraţi de legume tratate cu pesticide. Nu ne putem permite să avem mereu fructe şi legume bio, dar putem să facem un efort în acest sens. E adevărat că este nevoie de căutări insistente, răbdare, efort financiar, dar pentru un om bolnav toată familia trebuie să se încordeze pentru ca lucrurile să meargă spre bine!

Ce alte boli aţi mai învins cu ajutorul tratamentelor naturiste?

Mai avem o victorie asupra bolilor cu ajutorul tratamentelor naturiste. Părintele Žarko, din cauza aerului condiţionat de la birou şi din maşină, a oboselii şi a poluării, s‑a ales cu o sinuzită cronică fungică. A avut indicaţie imperativă pentru operaţie, a fost foarte aproape de noi această decizie, dar am conchis că nu se poate opera din trei în trei ani de câte ceva şi am hotărât să facem nişte tratamente naturale, care s‑au dovedit eficiente. Cum a ajuns acea ciupercă acolo, aşa trebuie să şi iasă cumva. Am început să facem nişte inhalaţii clasice cu ceaiuri, nişte lavaje cu sare cu nişte ibrice speciale ce se găsesc în farmacii sau on‑line, am folosit pentru asta sare de Himalaya, pentru că alcalinizează lichidul pentru lavaj şi implicit mediul de dezvoltare a fungilor, cavităţile sinusale… Înainte de asta însă, părintele a urmat o schemă de tratament cu suplimente interne care să îi întărească imunitatea sinusurilor. Adică tinctură de echinaceea, de ghimbir, multe uleiuri esenţiale ingerate şi puse în apa de clătit sinusurile. Spălarea sinusurilor se face cu ulei esenţial de arbore de ceai foarte bine, dar poţi pune şi ulei de pin, ulei de ienupăr sau de cimbrişor. Seara, dacă făcea aceste spălături, îi puneam şi nişte ulei esenţial de lavandă sau de rozmarin. E nevoie de doar două picături la 600 de mililitri de apă cu o linguriţă rasă de sare, nu e nevoie să fie foarte salină apa. Am mai folosit pentru asemenea spălături şi bicarbonat de sodiu, dar acesta are o acţiune puţin mai astringentă asupra mucoasei sinusurilor, iar apa cu sare cred că e mai potrivită pentru această afecţiune, mai biocompatibilă, să zic. Într‑o perioadă în care faci spălături intense în această zonă nu poţi risca să răneşti acele locuri din mucoasă. În câteva luni, prin strănut, a eliminat bucăţi întregi de culoare maron din acest atac micotic. După o lună, lucrurile s‑au mai relaxat, nu a mai fost nevoie să facă spălături de două ori pe zi. A făcut la început inhalaţii clasice, în vasul cu ceai, şi apoi cu nebulizatorul. Am luptat pe toate fronturile să învingem ciuperca aceasta. Deja soţul meu nu mai are presiune în sinusuri. Sinuzita este o boală recurentă. Revine, chiar şi la cei operaţi. Operaţia este o soluţie de moment, care lasă la nivelul sinusurilor etimoidale cel puţin o traumă pe viaţă. Aceste sinusuri sunt nişte cavităţi alcătuite dintr‑un os de grosimea aproximativă a cojii de ou, nişte cavităţi foarte sensibile, îmbrăcate într‑o mucoasă umedă care secretă un mucus. Acest mucus este plimbat permanent de ţesuturile mucoasei sinusale îmbrăcate cu celule ciliate spre evacuare. Aşa se autocurăţă aceste zone care sunt cuiburi bune pentru bacterii şi fungi în cazul stagnării mucusului. Temerea medicilor este că această infecţie, care trenează de multe ori la sinuzite care s‑au instalat de mult, sapă prin acest perete osos şi poate ajunge la creier, de aceea impun operaţia de urgenţă în mai toate cazurile. Noi am avut curaj să riscăm, mai ales că sinuzita părintelui nu era veche, o avea de şase luni. Nu era o infecţie trenantă, care să se fi solidificat, să fie greu de diluat şi de eliminat. Continuă să elimine aceste încărcături ale sinusurilor, continuă să facă acest tratament. Sinusurile au un rol anatomic şi funcţional în organism la fel la apendicele. La operaţie, cred, trebuie ajuns după ce s‑au încercat (fără succes) acest gen de spălături despre
care vă vorbeam.

Numărul din octombrie al revistei noastre va conţine continuarea interviului acordat de diaconiţa Irina Markovski. Veţi putea afla ce stil de viaţă au adoptat cei doi soţi pentru a‑şi menţine sănătatea şi în speranţa că vor avea prunci. Veţi avea posibilitatea să aflaţi mai multe despre igiena de viaţă pe care şi‑au impus‑o cei doi, despre alimentaţia lor şi despre cum alegi cea mai bună apă de băut, ca şi despre alte cure prin care sănătatea se reinstalează, recomandate şi experimentate de tânăra diaconiţă.

Pictoriţa Irina Markovski ne va da totodată şi reţetele mâncărurilor din meniurile pe care le recomandă şi le pregăteşte zilnic diaconului Zarko.

Interviu realizat de Laura AIVĂNCESEI